Apocalipsa lui Toma

Apocalipsa lui Toma

Ascultă, Toma, căci eu sunt Fiul lui Dumnezeu Tatăl, şi Tatăl tuturor duhurilor. Ascultă de la Mine despre semnele care vor fi la sfârşitul acestei lumi, când sfârşitul acestei lumi se va împlim înainte ca alesul Meu să iasă din lume.

Iţi spun deschis acum ceea ce li se va întâmpla oamenilor. Când acestea vor avea loc, nici prinţii îngerilor (Marcu 13,32 şi urm.) nu ştiu, căci şi lor le sunt ascunse. Atunci regii vor împărţi lumea între ei, va fi mare foamete, mari plăgi şi multă deznădejde pe pământ (Matei 27, 7 şi urm.; Luca 21, 11). Fiii oamenilor vor fi făcuţi sclavi în fiecare popor şi vor pieri de sabie (Luca 21,24), Pe pământ va fi multă dezordine. După aceasta, atunci când ceasul sfârşitului va veni, semne mari vor fi în cer timp de şapte zile, iar tăriile cerurilor se vor pune în mişcare (Luca 21,11; Marcu 13,24 şi urm.; Matei 24,29). Atunci, la începutul celui de al treilea ceas al primei zile o voce puternică va fi auzită pe tăria cerului, un nor de sânge (Apocalipsa 6, 12; loil 2, 30) se va ridica dinspre nord şi vor urma mari zgomote de tunete şi fulgere puternice vor acoperi întreg cerul. Atunci va ploua cu sânge pe întreg pământul. Acestea sunt semnele primei zile.

In cea de a doua zi o voce puternică va răsuna pe firmamentul cerului, iar pământul va fi mutat din locul lui (Apocalipsa 6,12). Porţile Cerului se vor deschide pe firmamentul cerului de la răsărit. Prin Porţile Cerului va ieşi fumul unui foc uriaş (Apocalipsa 9,2) şi va acoperi cerul întreg până la apus. In ziua aceea va fi multă frică şi groază în lume (Lava 21,26). Acestea sunt semnele celei de a doua zile.

Iar în ziua a treia, pe la ceasul al treilea, o voce mare se va auzi în cer şi adâncurile pământului vor geme în cele patru colţuri ale lumii (Apocalipsa 7, 1; Mutei 24, 31; Luca 21,25; Iezechil 7, 2; Ezra 5,7). Acoperişurile firmamentului cerului vor fi deschise şi tot aerul va fi umplut de stâlpi de fum. O putoare ca de sulf nespus de urâtă va dăinui până în ceasul al zecelea (Apocalipsa 9, 17). Oamenii vor zice: Credem că a venit sfârşitul şi vom pieri. Acestea sunt semnele celei de a treia zile.

Iar la primul ceas al celei de a patra zile, adâncul se va topi şi pământul dinspre răsărit va geme. Atunci întreg pământul se va cutremura de tăria cutremurului. In acea zi idolii păgânilor (haia 2.18) vor cădea şi (la fel) toate clădirile de pe faţa pământului de puterea cutremurului. Acestea sunt semnele celei de a patra zile.

Insă în ziua a cincea la ceasul al şaselea vor avea loc tunete neaşteptate în ceruri şi tăriile luminii vor lumina, iar rotundul soarelui se va desface şi mare întuneric se va aşterne asupra întregii lumi până la apus (Apocalipsa 6, 12; Matei 24, 29). Aerul se va întrista fără soare şi lună. Stelele îşi vor înceta munca. In acea zi toate popoarele vor vedea ca şi cum ar fi închise într-un sac (ca în ghicitură) şi vor urî viaţa din lumea aceasta. Acestea sunt semnele celei de a cincea zile.

In cel de al patrulea ceas al celei de a şasea zile, glas mare se va auzi în ceruri. Tăria cerului se va despica de la răsărit spre apus, iar îngerii cerurilor vor privi spre pământ prin crăpăturile cerului şi toţi oamenii vor vedea cetele îngereşti privind din Cer. Atunci toţi oamenii vor fugi în morminte (Apocalipsa, 6, 15) şi se vor ascunde din faţa drepţilor îngeri şi vor zice: „O, dacă pământul s-ar deschide şi ne-ar înghiţi!“. Căci se vor petrece lucruri care nu s-au întâmplat niciodată de la întemeierea lumii (Apocalipsa 16, 18; Matei 24,21: Marcu 13,19; Daniel 21, 1). Atunci ei mă vor vedea coborându-mă de sus în lumina Tatălui cu puterea şi cinstirea sfinţilor
îngeri (Matei 24, 30; 25, 31; Mărcii 13, 26 şi urm.; Luca 21,27; 9, 26; I Tesciloniceni 3,13; Daniel 7,13; despre prezenţa îngerilor: Daniel 7, 10). Atunci, la venirea mea, hotarele de foc ale Raiului vor fi deschise, căci Raiul este înconjurat de foc. Iar acesta este focul veşnic care va mistui globul pământesc şi toate părţile (elementele) lumii (cf. II Petru 3,1).

Atunci toate spiritele şi sufletele sfinţilor vor ieşi din Rai şi vor veni pe întreg pământul, şi fiecare va merge la trupul său acolo unde a fost aşezat şi va zice: Aici zace trupul meu. Iar când va fi auzită vocea acelor spirite, pămîntul se va cutremura pretutindeni şi din pricina tăriei cutremurului munţii şi stâncile de dedesubt se vor sparge. Atunci fiecare spirit se va întoarce la vasul său (I Tesaloniceni 4,4), iar trupurile sfinţilor adormiţi se vor ridica (Matei 27, 52). Atunci trupurile lor vor fi schimbate în chipul şi asemănarea şi cinstea sfinţilor îngeri şi întru puterea chipului Tatălui meu cel Sfânt (Facerea 1,26; ICorinteni 15, 49; II Corinteni 3, 18). Atunci se vor înveşmânta cu veşmântul vieţii veşnice; un veşmânt din norul de lumină care nu a mai fost văzut în lumea aceasta, căci acest nor coboară din împărăţia de sus a cerului prin puterea Tatălui meu şi va înveşmânta cu slava sa fiecare spirit care a crezut în mine. Atunci ei vor fi înveşmântaţi, după cum am spus mai înainte, şi purtaţi pe braţele sfinţilor îngeri. Atunci vor fi duşi într-un nor de lumină în aer (I Tesaloniceni 4, 17) şi bucurându-se vor merge împreună cu mine în ceruri şi vor rămâne în lumina şi cinstea Tatălui meu. Atunci se vor bucura ei foarte în faţa Tatălui meu şi în prezenţa sfinţilor îngeri. Acestea sunt semnele celei de a şasea zile.

In ceasul al optulea al celei de a şaptea zile glasuri se vor auzi în cele patru colţuri (Apocalipsa 7,1) ale Cerului. Aerul va fi pus în mişcare şi se va umple de sfinţii îngeri. Aceştia se vor război între ei ziua întreagă (Apocalipsa 12, 7). In acea zi cei aleşi vor fi eliberaţi de către sfinţii îngeri de distrugerea lumii (Apocalipsul, 3; Matei 24, 31; Marcu 13, 27). Atunci toţi oamenii vor vedea că ceasul distrugerii lor s-a apropiat. Acestea sunt semnele celei de a şaptea zile.

Iar când cele şapte zile vor fi trecut, în ziua a opta, la ceasul al şaselea, un glas plăcut şi blând sc va auzi în Cer dinspre răsărit. Atunci acel înger care are putere asupra sfinţilor îngeri se va arăta. Şi vor merge împreună cu el toţi îngerii care stau pe trăsurile de nori ale Tatălui meu cel Sfânt, bucurându-se şi zburând în aerul de sub Cer, pentru a elibera pe cei aleşi care au crezut în Mine; iar ei se vor bucura că distrugerea lumii s-a săvârşit.

Cuvintele Mântuitorului către Toma despre sfârşitul lumii sunt încheiate.

Fragment din volumul "Invatatura tainica a lui Iisus Cel inviat catre Toma Apostolul", Editura Univers Enciclopedic

Pe aceeaşi temă

29 Septembrie 2017

Vizualizari: 1089

Voteaza:

Apocalipsa lui Toma 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre facerea omului. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea omului. Cateheze la Cartea Facerii Problematica abordată în acest volum de părintele arhimandrit Athanasie Mytilineos este extrem de interesantă și actuală: omul, trupul său, sufletul, chipul lui Dumnezeu. La baza înțelegerii textului biblic se află gândirea insuflată de Dumnezeu a 30.00 Lei
Sfantul Serafim, facatorul de minuni din Sofia: viata, minuni, invataturi. Sa traim pentru mantuirea noastra
Sfantul Serafim, facatorul de minuni din Sofia: viata, minuni, invataturi. Sa traim pentru mantuirea noastra „Când vlădica intra în altar – își amintește o fiică duhovnicească a Sfântului Serafim Sobolev –, parcă ne uneam cu toții și ne înălțam la Dumnezeu”. Se întâmpla chiar ca unii credincioși să-l vadă în timpul slujbelor înconjurat de o lumină, ce-l făcea 20.00 Lei
Ultimul vagon. Povesti de trait frumos
Ultimul vagon. Povesti de trait frumos „Dac-ar fi să ne închipuim viața ca pe un tren – copii frumoși, care-mi citiți povestea –, un tren care ne poartă pe drumuri lungi și uneori foarte întortocheate, un tren care ne trece prin tuneluri întunecoase sau pe margine de prăpăstii, un tren în care 20.00 Lei
Viata de familie
Viata de familie Dacă copilul nu învaţă să iubească în familie, de la părinţii săi, unde va învăţa să iubească? Dacă nu s‑a deprins din copilărie să caute fericirea în fericirea reciprocă, în ce porniri rele şi vicioase o va căuta când va ajunge la vârsta adultă? 17.00 Lei
De‑a v‑ati ascunselea cu Dumnezeu. „Tacerea” Sa si suferintele noastre
De‑a v‑ati ascunselea cu Dumnezeu. „Tacerea” Sa si suferintele noastre Există destule momente când Îl strigăm pe Dumnezeu, iar răspunsul Său pare să nu vină, sfâșiindu-ne nemilos inima. Unde este Dumnezeu când suferim? Ca într-un joc de-a v-ați ascunselea, El pare să se retragă, deși e mereu aproape, lăsându-ne singuri în 20.00 Lei
Sfantul Apostol Pavel. Eleganta iubirii
Sfantul Apostol Pavel. Eleganta iubirii În paginile alerte și totuși dense despre «eleganța iubirii» pauline găsim dozajul ideal de poezie, cronologie sfântă, memorie a tradiției și perenitate a vocabularului structurant, fără de care Biserica lui Hristos n-ar fi putut deveni placa turnantă a 40.00 Lei
Chipul uitat al pocaintei. 21 de rugaciuni pentru timpul din urma
Chipul uitat al pocaintei. 21 de rugaciuni pentru timpul din urma Fără rugăciune viața omului se atrofiază. Rugăciunea presupune dialogul cu Dumnezeu dar ea înseamnă și o înfruntare a puterilor răului care ne înconjoară. Și cum omul contemporan e cuprins, adesea, de angoasă și deznădejde, rugăciunea lui poate ieși din 79.29 Lei
Cunoasterea prin tacere (3 volume)
Cunoasterea prin tacere (3 volume) Ediția de față - prima ediție de OPERE COMPLETE ale Pr. prof. George Remete - este determinată de două motive. Primul motiv este acela de omagiu adus autorului, ca urmare a alegerii sale ca membru corespondent al Academiei Române, în 12 februarie 2025. 248.43 Lei
Imbunatatirea sau indumnezeirea omului? Alegeri cu impact existential intr-o lume tot mai digitalizata
Imbunatatirea sau indumnezeirea omului? Alegeri cu impact existential intr-o lume tot mai digitalizata Traim inceputul acestui mileniu absorbiti de o proliferare globalizanta a initiativelor antreprenoriale care urmaresc dezvoltarea de tehnologii tot mai performante. In acest context, nimic nu ne poate lasa neutri sau indiferenti. Se naste, aproape 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact