După ce, în anul 1992, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Sfântul Ioan, Patriarhul Ierusalimului Diodor a hotărât să trimită în România doi Mitropoliţi din Patriarhia de Ierusalim la un sinod pan-ortodox ce a avut loc la Iaşi.
La sinodul în care s-a stabilit cine aveau să fie cei doi Mitropoliţi care urmau să meargă în Moldova, la cererea Patriarhului Diodor, s-a luat hotărârea ca, odată cu aceşti doi mitropoliţi, să fie trimisă în România şi o părticică din sfintele moaşte ale Sfântului Ioan.
După această hotărâre, Patriarhul Diodor a cerut stareţului Antonie de la Hozeva să-i aducă un deget de la mâna Sfântului, pe care să-l trimită în România.
Stareţul Antonie, grăbindu-se foarte tare, a deschis iute racla cu sfintele moaşte, a rupt un deget al Sfântului de la mâna dreaptă şi, dintr-o dată, a înţepenit, ţinând degetul Sfântului în mâini. Apoi un fior rece, ca de moarte, l-a cuprins din creştet până în tălpi. A simţit o mână rece pe cap, iar un şuvoi rece ca gheaţa a început să-i curgă în jos pe şira spinării, după care nişte valuri fierbinţi îl sufocau, încât credea că-i va fi smuls sufletul din piept. Inima îi bătea aşa de tare, încât credea că-i plesneşte ceva în cap, iar urechile îi vuiau cumplit şi nu mai auzea, şi nu mai vedea nimic. Ar fi vrut să strige la Sfântul Ioan ca să-l ierte, dar nu avea nici glas. Doar mintea o avea limpede şi a zis în gând:
- Sfinte Ioane, am păcătuit mult înaintea ta din neştiinţă, dar acum, te rog, iartă-mă şi nu mă pedepsi pentru nepriceperea şi păcatele mele!
Apoi, minune mare s-a făcut, căci părintele Antonie a fost slobozit de acele legături înfricoşate şi îndată a pus degetul Sfântului la locul lui. A căzut în genunchi lângă racla Sfântului, s-a rugat mult, după care, plângând, a intrat în altar şi s-a îmbrăcat cu toate veşmintele preoţeşti.
Apoi a aprins cădelniţa, a tămâiat Sfântul Altar, biserica şi racla Sfântului Ioan şi, pentru prima dată, s-a cântat de către un preot grec troparul Sfântului: «Intru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, căci, luând Crucea, ai urmat lui Hristos şi, lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Ioane, duhul tău».
După aceea, a îngenuncheat din nou lângă moaştele Sfântului, s-a rugat mult, mai apoi deschizând capacul de la sfânta raclă şi sărutând mâinile Cuviosului Ioan.
Apoi a luat cu multă grijă şi sfială degetul Sfântului şi l-a pus într-o cutie de argint, pe care a dus-o Patriarhului. Această minune s-a petrecut în luna august a anului 1992.
De atunci, stareţul Antonie nu a încetat să se roage adeseori Sfântului Ioan, să îi cânte troparul, să-i ceară mijlocirile şi să-l pomenească alături de toţi Sfinţii.
Privind pătrunzător neluarea noastră aminte, ne trezeşti din somnul nesimţirii şi al uşurătăţii, Preacuvioase Părinte Ioane, şi, înnoindu-ne simţirile prin cutremur sfânt, ne ridici din moartea nelucrării şi ne înveţi a privi către cele dumnezeieşti. Luminează-ne vieţile cu dragostea ta ocrotitoare ca să nu fim doborâţi de amărăciunea şi vicleşugul multelor ispite ale vremurilor noastre.
Fragment din cartea "M-am ascuns in pustie si lacrimi. Viata, minunile, rugaciuni", Editura Sophia
Cumpara cartea "M-am ascuns in pustie si lacrimi. Viata, minunile, rugaciuni"
-
Sfantul Ioan Iacob de la Neamt
Publicat in : Cuviosul Ioan Iacob de la Neamt -
Sfantul Ioan Iacob Hozevitul, ocrotitorul romanilor din Tara Sfanta
Publicat in : Vietile sfintilor -
Sfantul Dimitrie cel Nou si Sfantul Ioan Iacob de la Neamt, prieteni ai lui Hristos si aducatori de vindecare sufleteasca si trupeasca in vreme de boala
Publicat in : Sfantul Dimitrie cel Nou Basarabov
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.