Avem credinta sau am devenit mai mult superstitiosi? Recunosc ca este o intrebare care ma framanta de mai mult timp si careia inca nu i-am gasit un raspuns. Si mi-am pus-o ori de cate ori am vazut ce se intampla la marile praznice bisericesti sau atunci cand moastele unor sfinti sunt aduse si scoase pentru a fi cinstite de credinciosi.

Priveam un reportaj facut de o televiziune cu ocazia Sarbatorii Izvorului Tamaduirii, care a avut loc cu ceva timp in urma, si mai multe persoane intervievate spuneau ca au venit la manastirea respectiva pentru a se ruga de sanatate, pentru noroc, pentru familie sau pentru copii. Daca s-au rugat ori ba nu pot sa stiu, dar dupa ce am vazut luptele corp la corp care s-au dat acolo pentru a se lua apa sfintita, imi e greu sa cred ca cineva s-a mai rugat pentru ceva. Poate doar ca sa apuce sa iasa triumfator din incaierare, trofeul fiind un bidon plin cu apa.

Asistand mai demult la o slujba de Boboteaza, chiar pe Dealul Mitropoliei, am remarcat acelasi lucru. Aproape nimeni nu mai asculta slujba, nimeni nu mai era atent, in schimb in multime sa imparteau ghionturi si coate cu duiumul doar pentru a ajunge mai aproape de butoaiele cu apa care urmau sa fie sfintite. Pungile de plastic erau folosite pe post de scuturi iar sticlele goale erau invartite deasupra capului, asemenea buzduganelor, lovind in stanga si-n dreapta, pentru a face poteca. Sunt convins ca precupetele din piata ar fi fost invidioase pe multi dintre cei prezenti acolo daca ar fi auzit sudalmele aruncate cu osardie de unii catre altii, iar jucatorii de rugby ar fi putut lua lectii despe cum se formeaza adevaratele gramezi spontane. Practic, nu era nicio diferenta intre ceea ce se intampla la slujba si situatiile ivite la deschiderea unui supermarket care ofera preturi promotionale la diferite produse.

Si atunci m-am intrebat, asemenea vorbelor poetului: 'Ce-i mana pe ei in lupta?' Ce legatura aveau acei oameni, acea multime, cu credinta? Eu cred ca niciuna. Am impresia ca pentru foarte multi a lua apa sfintita cu ocazia diferitelor sarbatori ortodoxe, a atinge racla cu moastele unui sfant, a devenit un fel de titlu de mandrie, chiar o superstitie, de la care se asteapta o minune. 'Am fost printre primii care au luat apa sau care au atins racla sfanta, ma va ajuta Dumnezeu'. Si apoi asteapta sa se intample 'minunea', in functie de ceea ce-si doreste fiecare, ca in filmul cu Arabella, care indeplinea orice lucru imediat cum invartea un inel pe deget.

In noaptea de Inviere din acest an, vazand cata lume s-a strans in curtea si-n jurul bisericii unde ma aflam, i-am spus unui prieten care se afla langa mine: 'Cred ca ar trebui construite mai multe biserici, la cata lume vine'. El mi-a raspuns: 'Pentru ce? La noi, la romani, bisericile sunt pline doar de Inviere, in rest sunt mai mult goale. In afara de Inviere, cand bisericile sunt luate cu asalt, cam bate vantul'. Si nu am putut sa-l contrazic. Pentru unii chiar, mersul la Biserica in noaptea de Inviere a devenit doar un popas inainte de zbantuiala in discoteca toata noaptea sau petrecerea inecata in alcool si fum de tigara pana in zorii zilei.

Cred ca pentru multi credinta s-a transformat mai mult in superstitie. 'Daca iau apa sfintita si beau sau ating moastele unui sfant, necazurile vor disparea ca prin minune, voi castiga la Loto, voi fi sanatos, voi avea o casa sau un salariu mare'. Multi au ajuns sa il caute pe Dumnezeu in exterior si nu in interior. Ei il cauta pe Dumnezeu in anumite zile, in diferite ocazii, cu diverse prilejuri si in anumite lucruri si uita vorbele Mantuitorului: 'De veti avea credinta cat un graunte de mustar (...) veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici si te arunca in mare, si se va muta'. Si, de asemenea, uita, ca Domnul vrea sa fie zi de zi alaturi de noi, nu doar la date fixe si la anumite sarbatori, asa cum scrie in Scriptura: "Iata, Eu stau la usa si bat; daca aude cineva glasul Meu si dechide usa, Eu voi intra la el, voi cina cu el si el cu Mine".

De aceea sper ca usa inimii oamenilor sa fie deschisa permanent pentru a putea simti si vedea cu adevarat harul cel mare al lui Dumnezeu si a nu fi in postura celor despre care Iisus Hristos a spus: 'Poporul acesta ma cinsteste cu buzele, dar cu inima este departe de Mine'.

Adi Ionescu

• Adevaruri de credinta, Dogme, Teologumene si Pareri teologice
  Publicat in : Dogma
• Credinta si faptele bune
  Publicat in : Hristos
• Credinta in viata de apoi in crestinism
  Publicat in : Editoriale
• Credinta, conditie primordiala a purificarii
  Publicat in : Morala
• Dialogul dintre stiinta si credinta in definirea notiunii de boala
  Publicat in : Sanatate si stiinta