Florica era femeie sarmana. De zece ani nu mai lucra, avea o pensie mica pe caz de boala care abia ii ajungea pentru a-si duce traiul de zi cu zi. Nadejdea ei era numai la Dumnezeu care nu a parasit-o nicodata si care a ajutat-o sa treaca mai usor peste necazuri si peste lipsuri.
Nu lipsea in nici o duminica sau sarbatoare de la biserica si se ruga pentru toti acei pe care ii cunostea. Iubea mult biserica si Sfintele Icoane, la care intarzia rugandu-se dimineata, cand venea printre primii la slujbe. In strana nu indraznea sa stea stiind ca nu daduse bani atunci cand s-au facut cele noi din lemn de stejar, solide si frumos dantelate. Se bucura insa cand era chemata sa ajute la curatenie si cu o carpa moale le stergea ca si cum le-ar fi mangaiat.
De cateva luni, Florica e tare mahnita. In biserica s-a inceput resturarea catapetesmei si in fiecare duminica se mai descopera o bucatica din aceasta care e atat de frumoasa dupa restaurare incat i se pare ca ar fi Imparatia Cerurilor.
Seara, dupa rugaciune, inainte de a adormi sta si socoteste banii, gandindu-se la ce ar putea sa renunte pentru a putea sa dea si ea cativa banuti la biserica sa stie ca macar o frunzulita din minunata catapeteasma este platita din banul ei. Va renunta la mersul cu autobuzul, desi o dor picoarele, iar biserica e departe de casa ei, si la mere! Ii plac foarte mult merele, ar manca si trei odata!
Cu banutul strans in mana, banut adunat cu greutate, abia astepta sa se termine slujba pentru a-l duce la Sfantul Altar. Biserica s-a golit putin cate putin. Fara voia sa, aude convorbierea dintre parintele si o doamna, care dorea sa sufle cu aur icoanele. Nu se grabea, dar, dintr-odata, i-a fost tare rusine de banutul pe care il tinea in palma si, facand o cruce si o plecaciune, s-a indreptat spre iesire, pe varfuri, pentru a nu deranja convorbirea parintelui cu doamna cea bogata.
Cand sa iasa din biserica, aude glasul parintelui:
- Unde fugi tanti Florico! Ia vino inapoi. Iti place catapetesma?
- Cu lacrimi in glas, femeia i-a dat parintelui banutul si a vrut din nou sa plece.
Plin de dragoste, parintele a binecuvantat-o si a stat cateva momente cu ea de vorba, spunandu-i cum va arata biserica, atunci cand va fi gata.
Fericita a plecat spre casa, pe jos, ca sa mai economiseasca doi lei, iar cand a trecut pe langa magazinul de unde cumpara de obicei mere, si-a spus in gand: "Lasa ca e bun si un ceai de tei, in loc de mar, poate mai strang un banut sa mai platesc o frunzulita din catapeteasma."
"Si sezand in preajma cutiei darurilor, Iisus privea cum multimea arunca cu bani in cutie. Si multi bogati aruncau mult. Si venind o vaduva saraca a aruncat doi bani (adica un codrant).
Si chemand la sine pe ucenicii sai, le-a zis: Adevarat graiesc voua, ca aceasta vaduva saraca a aruncat in cutia darurilor mai mult decat toti ceilalti. Pentru ca toti au aruncat din prinosul lor, pe cand ea, din saracia ei, a aruncat tot ce avea, toata avutia sa." (Sfanta Evanghelie dupa Marcu - Banul vaduvei)
Dorina Stoica
Dorina Stoica
-
Milostenia care nu Il bucura pe Dumnezeu
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.