Biserica si Masoneria. Cateva opinii

Biserica si Masoneria. Cateva opinii Mareste imaginea.

I. Preliminarii. „Părinte, ce părere aveţi despre Masonerie (ori Francmasonerie)? Care este poziţia Bisericii Ortodoxe faţă de acest fenomen?” Aşa sună, între altele, două din întrebările adresate frecvent în ultimii ani, fie la dialogurile catehetice din biserică, fie la convorbirile din cadrul spovedaniei. Intrebările s-au intensificat mai ales după moartea regretatului actor Florian Pitiş (aug. 2007), la înmormântarea căruia s-a observat un amestec şocant de rânduieli ortodoxe şi ritualuri masonice, televiziunile insistând, totodată, pe imagini cu personalităţi publice bine cunoscute, purtând însemne ale apartenenţei la Masonerie. Ilaritatea creştinilor ortodocşi s-a amplificat însă şi după ştirile TV, prezentate în 8 septembrie 2007, la comemorarea aceluiaşi apreciat actor, pomenit în „Marea Lojă Naţională a României”, din Templul Masonic situat în str. Gramont 3 (Bucureşti, sector 4), dimpreună cu alţi „fraţi încorporaţi în eternitate”. Cu acest prilej, Marele Maestru Viorel Danacu aducea la cunoştinţa asistenţei o ştire „senzaţională”: primul mason român a fost voievodul martir Constantin Brâncoveanu, canonizat de Biserica Ortodoxă Română (în 1992, n.n) Bazat pe ipoteze şi speculaţii, nu pe documente, „Marele Maestru” a aruncăt o momeală pe care nu-i exclus s-o fî înghiţit mulţi dintre compatrioţii noştri amatori de senzaţii tari. Presupunerile d-lui Danacu sunt legate de activitatea în Ţara Românească şi Moldova a italianului mason Antonio Maria Del Chiaro, o vreme secretar al lui Brâncoveanu. Zice „Marele Maestru”: Deşi nu există documente clare, este greu de crezut că Antonio Maria Del Chiaro nu l-a iniţiat pe marele domnitor-martir Constantin Brâncoveanu în masonerie, de vreme ce mai târziu (în 1734, n.n.) făcea exact acelaşi lucru cu domnitorul Moldovei, Constantin Mavrocordat”! (amănunte în „Evenimentul zilei”/9 sept. 2007). Notăm pe moment faptul că afirmaţia este atât blasfemiatoare, cât şi nefondată documentaristic: Brâncoveanu este ucis în 1714, iar Francmasoneria are ca dată de organizare 1717, în Anglia.

Tot în rândul ştirilor care seamănă confuzii şi nedumeriri se înscriu şi informaţiile de pe site-urile de Internet ale marilor Loji masonice româneşti, care se mândresc cu membri din şirul marilor personalităţi politice şi culturale, din trecut şi de azi, inclusiv preoţi şi ierarhi ortodocşi. Bunăoară, site-ul Marii Loji Naţionale din România, condusă de Marele Maestru Eugen-Ovidiu Chirovici (observaţi că cea condusă de Danacu este „a României”), la capitolul „Schiţă de profil” preziptă un grafic în care, pe lângă ingineri, medici, profesori, artişti etc., figurează şi o rubricuţă cu... preoţi. Nu ni se spune cărei religii sau confesiuni aparţin, lăsându-ne să presupunem că pot fi şi ortodocşi. Să ne amintim, de asemenea, că în perioada premergătoare alegerii noului patriarh, vizavi de candidaţi s-au vehiculat acuzaţii de apartenenţă la Masonerie, respinse categoric de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, printr-un comunicat de presă (nr. 3919/10 oct. 2007). Pe de altă parte, oficiali ai lojilor masonice au susţinut adesea că „Masoneria română şi Biserica au fost nu doar puncte de sprijin, adevărate coloane ale acestui neam, ci şi în perfectă conlucrare,...” cum spune, cu acelaşi prilej, mai-sus pomenitul V. Danacu.

II. Tema catehezei de faţă ne-a fost impusă, aşadar, de întrebările şi nedumeririle creştinilor noştri, dar şi ale multor studenţi de la Teologie. Din capul locului precizăm că suntem în imposibilitate de a da răspunsuri complete şi pe deplin mulţumitoare, datorită complexităţii fenomenului masonic şi caracterului său misterios. Prezentăm, în schimb, pentru o minimă orientare, câteva date, opinii şi sfaturi, încadrate strict în limitele competenţelor noastre pastorale. Studenţii teologi beneficiază de îndrumări în subiect la
cursurile de Misiologie, în cadrul prezentării mişcărilor aşa-zis „elitiste” (gen „New-Age). Iar creştinii ortodocşi (nu doar botezaţi, ci practicanţi), dacă sunt membrii vreunei loji sau invitaţi să devină, trebuie negreşit să-şi întrebe fiecare duhovnicul personal ce şi cum.

III. Tratarea acestei teme începe cu o definiţie extrasă din DEX: Francmasoneria este o asociaţie secretă răspândită în diverse ţări, ai cărei membri, organizaţi în loji, sunt adepţii principiului fraternităţii şi se recunosc între ei prin semne şi embleme. Enciclopedia Britanică o numeşte „cea mai vastă societate secretă din lume” (the largest worldwide secret society). In România, lojile masonice s-au reorganizat după 1990, cea mai cunoscută astăzi fiind Marea Lojă Naţională din România, condusă de d-l Chirovici. întrucât Constituţia României din 2003, în art. 40, al. 4, stipulează că „Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise”, lojile de la noi nu se mai consideră secrete, ci... „discrete”, beneficiind, astfel, de prevederile aceluiaşi articol, al. 1: „Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alteforme de asociere.” Care pot fi, de ce nu?, şi... „discrete”...

Scurt istoric. Cuvântul „francmason” înseamnă „zidar liber”. Originea societăţilor francmasonice se leagă de înfrăţirea câtorva bresle de constructori ai catedralelor, arhitecţi, zidari, cioplitori în piatră, tâmplari etc. Aşa se explică prezenţa în ritualuri a unor simboluri specifice acestor meserii: echer, compas, mistrie, ciocan, firul cu plumb etc. După reforma din Apus (sec. al XVI-lea-al XVII-lea), zelul comunităţilor pentru construcţia de biserici şi catedrale a scăzut, mulţi meşteri zidari rămânând fără slujbe. Pentru a ieşi din impas, au început să se organizeze în „societăţi”, iar patru dintre ele s-au întrunit în taverna „The Goose and Gridiron” [Gâscă şi grătarul) din Londra, în 24 iunie 1717, punând bazele primei Mari Loji, după modelul căreia se vor constitui mai toate lojile masonice, până în ziua de astăzi. Pentru a-şi îmbogăţi trecutul şi pentru a-şi aroga o mai mare însemnătate, istoricii masoni contemporani îşi revendică obârşia de la Hiram, arhitectul regelui Solomon. Răspândită în lumea întreagă, francmasoneria pretinde că are un scop filosofic şi umanitarist (perfecţionarea omului, de exemplu).

Membrii săi sunt uniţi de idealuri comune, de natură morală şi metafizică, de credinţa într-o Fiinţă Supremă, cel mai adesea numită „Marele Arhitect”. In loji, membri sunt ierarhizaţi în maeştri, calfe şi ucenici, ca în breslele de pe vremuri. Sunt primiţi atât cei credincioşi, indiferent de religie şi confesiune (creştini, evrei, musulmani etc.), cât şi ateii. Atât bărbaţii, cât, mai nou, şi femeile, atât vârstnici, cât şi tineri. Important este jurământul de fidelitate (de obicei, cu mâna pe Biblie!) şi angajamentul de a plăti la timp cotizaţiile. Majoritatea membrilor sunt cu studii superioare, nu puţini dintre ei figurând printre cei mai influenţi oameni politici, de afaceri, exponenţi de marcă ai culturii (cum a fost Florian Pitiş) etc. Nu greşesc, aşadar, cei care consideră că Masoneria este o mişcare „elitistă”. De altfel, în biografia fiecărei loji sunt menţionate mari personalităţi politice şi culturale, nume legate şi de evenimentele-cheie ale fiecărei ţări, în plan european şi mondial [Revoluţia franceză, de pildă, al cărei slogan, „libertate, egalitate, fraternitate”, se regăseşte şi în „crezul” masonilor actuali).

La noi, apar în lista istorică, spre exemplu, Horia, Cloşca şi Crişan (!!), Cuza, Kogălniceanu, Alecsandri, Brătienii, Sadoveanu ş.a. Nu este întâmplătoare, în cursul istoriei, nici pătrunderea şi influenţa elementului iudaic. Eruditul mitropolit Irineu Mihălcescu avea să noteze în acest sens, în 1941: „Evreii, care au pus stăpânire în toate ţările pe finanţe, industrie, comerţ, presă etc., nu puteau lăsa să le scape din mână un instrument de dominaţie aşa de minunat cum avea să fie masoneria... Otrava ateistă din însuşi embrionul masonic trebuia întreţinută şi exploatată în profitul iudaismului” (Teologia luptătoare, ediţia a Il-a, 1994, p. 166). In zilele noastre, în spiritul relaţiilor interumane democratice, nu cred că problemele trebuie văzute în aceiaşi termeni. Atenţia noastră trebuie focalizată, în schimb, asupra compatibilităţii sau incompatibilităţii dintre ortodoxie şi francmasonerie.

Reacţia Bisericii. In decursul timpului, Bisericile Catolică şi Ortodoxă s-au pronunţat categoric: creştinii nu pot face parte din lojile masonice. Spre exemplu, Sinodul Bisericii Greciei, în şedinţa din 12 octombrie 1933, a hotărât că „Francmasoneria nu poate fi compatibilă cu creştinismul” şi că „toţi fiii credincioşi ai Bisericii trebuie să se ferească de Francmasonerie”. Iar Biserica Ortodoxă Română, prin şedinţa Sfântului Sinod din 11 martie 1937, aprobă anatemizarea Francmasoneriei, considerând-o ocultă şi anticreştină. Astfel, Sfântul Sinod a hotărât că se impune „o acţiune persistentă publicistică şi orală de demascare a scopurilor şi activităţii nefaste a acestei organizaţii”, în cazul în care masonii nu se căiesc, „Biserica le va refuza la moarte slujba...”

Cea mai recentă luare de poziţie este a Bisericii Ortodoxe a Ciprului, care, în şedinţa din 11 februarie 1993, a elaborat un document explicit, din care spicuim: „Masoneria este o organizaţie în afara Bisericii, cu o concepţie despre lume care nu duce către principiile credinţei noastre. Prin ceremoniile secrete oficiate în întuneric şi prin modurile de iniţiere a adepţilor ei, cu iniţiatori în cele sfinte (tainele) «preoţi si arhierei» şi iniţiaţi, se autopropune ca un fel de altă religie. Se prezintă chiar ca o suprareligie şi cultivă sincretismul, adică egalizarea şi amestecarea tuturor religiilor din lume, ceea ce este de neacceptat şi de condamnat pentru adevărul credinţei în Hristos. Principiile întrajutorării, care sunt prezentate a fi profesate de masoni, există din belşug şi în creştinism.

Prin urmare, creştinul care doreşte să practice aceste principii poate să o facă în cadrul Bisericii şi prin Biserică. Nu este nevoie să se încadreze în organizaţii secrete şi de provenienţă dubioasă... Pentru aceea, sfatul Bisericii către membrii pliromei sale, în ceea ce priveşte situarea lor faţă de masonerie, este acela pe care îl arată Apostolul Pavel în Epistola către Efeseni: «Nu vă amestecaţi cu faptele cele fără de roadă ale întunericului... Iar toate vădindu-se de lumină se arată; că tot ce se arată, lumină este...» (Ef. 5, 11, 13)”.

IV. Recapitulând momentele-cheie ale evoluţiei Francmasoneriei, constatăm că de la o simplă frăţietate de breaslă s-a ajuns astăzi la o încrengătură uimitoare de loji, imposibil de cuantificat, unele unite, altele separate, contestându-se reciproc. In site-ul personal, fiecare lojă (ori „mare” lojă) ne asigură că este „unica”, „adevărata”, „recunoscuta” etc. Expresie pe care la noi o auzim adesea şi în cazul „reginelor” magiei albe: „unica”, „adevărata” (Maria Câmpina, Melisa etc.).

V. Asocierea Francmasoneriei cu mişcările de tip „New-Age” este evidentă, îndeosebi prin caracterul ei sincretist. La fel ca în aceste mişcări, identitatea persoanei, a religiei şi a naţiunii nu mai au valoare, promovându-se, în schimb, globalismul şi sincretismul religios. Ateismul poate sta liniştit la aceeaşi masă cu creştinismul, iar pentru masonii religioşi Iisus Hristos nu e cu nimic mai presus decât Budha, Zoroastru, Mahomed ori Confucius. Lumea nu este opera Sfintei Treimi, ci a unui „Mare Arhitect” - un fel de „Mai-mare Maestru” francmason.

VI. Generalizând cele prezentate până aici, constatăm că Francmasoneria, deşi vorbeşte de un Dumnezeu-Arhitect, Creator al lumii, nu-L recunoaşte ca proniator şi mântuitor, iar „Marele Arhitect” masonic nu a creat lumea din nimic, ci dintr-o materie preexistentă (dualism eretic bogomil). Substanţa ideologică a Francmasoneriei constă, aşadar, dintr-un amalgam de elemente eretice şi păgâne, împrumutate din misterele greceşti antice şi din alchimie, din Kabbala şi de la ereziarhii Bisericii vechi, fiind un cocteil de reziduuri religioase şi ideologice.

VII. Aplicarea învăţăturii Bisericii se impune de la sine. Potrivit rânduielilor strict omeneşti, cetăţenii pot face parte din orice asociaţie legal-constituită, aşa cum e cazul organizaţiilor francmasonice. Nu contestăm nimănui acest drept. Potrivit rânduielilor ortodoxe însă, creştinii nu se pot asocia celor care mărturisesc alt crez decât cel ortodox şi celor care amestecă ritualurile creştine cu cele păgâne şi neopăgâne. Pe de altă parte, creştinul ortodox, care ţine la credinţă şi rânduieli, nu va face nici un pas fără a cere binecuvântare de la duhovnicul său. Prin urmare, dacă vrea să devină mason ori dacă este deja, să întrebe preotul-duhovnic personal. Suntem convinşi, în acest sens, că nici un duhovnic de bună credinţă nu va da binecuvântare pentru devenire sau rămânere. Indemnul final către creştini ni-l oferă Sfântul Apostol Pavel: „Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi! Căci ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Fdristos şi Veliar? Sau ce parte are un credincios cu un necredincios ? Sau ce înţeleger.e este între templul lui Dumnezeu şi idoli? (II Cor. 6, 14-16).

PR. PROF. DR. VASILE GORDON

Fragment din cartea "CATEHEZE PASTORALE PE ÎNŢELESUL TUTUROR, vol I", Editura Sophia

Cumpara cartea "CATEHEZE PASTORALE PE ÎNŢELESUL TUTUROR, VOL I"

Surse bibliografice:
Mitrop. I. Mihălcescu, Teologia luptătoare, ed. a Il-a, 1994;
Pr. Dr. D. Bădulescu, New Age, Bucureşti, 2001;
Pr. Lect. Dr. D. Pestroiu, Misiologie, suport de curs, www.ftoub.ro;
R. Comănescu, I. Basgan, Francmasoneria, Bucureşti, 2006;
M. Gavril, Biserica, Sinagoga, Loja, Sibiu, 2007;
R. Codrescu, Brâncoveanu, între Ortodoxie şi Masonerie, www.rostonline.org/blog/razvan.
189

 

23 Iunie 2022

Vizualizari: 561

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE