Deși pământul este foarte sărac pentru agricultură în preeria Oregonului, locul a fost o atracție pentru imigranți. Și nu cred că pădurile de conifere au fost argumentul decisiv. Cel mai cunoscut oraș din stat, Portland, este cel mai ecologic oraș din SUA și al doilea cel mai ecologic din lume (după Reykjavik). Iernile sunt domoale, ceea ce face ca mulți vârstnici să se stabilească aici. Sunt deja câteva zeci de mii de libanezi aici, în Micul Beirut. Ecologie și climă blândă, iată avantajele unei preerii liniștite. Dincolo de aparențe, în Oregon există o lege prin care bolnavii psihic sunt uciși prin înfometare. Ceva nu are sens. Este ca și cum ai turna un film a cărui acțiune se desfășoară în 1200, dar în cadru apar stâlpi de electricitate.
Crima nu este o soluție în nici o împrejurare. Uciderea schizofrenicilor îi pe face pe autori mai nebuni decât bolnavii. Din fericire, la noi nu există încă astfel de idei. Deținem o tristă medalie de bronz la capitolul număr de bolnavi psihic din Europa. De la o generație la alta, numărul crește alarmant. Sunt mult mai mulți decât acum un secol, când teroretic, aveau toate motivele să o ia razna (epidemii, războaie, foamete). Și mulți sunt în libertate, fără tratament. Într-adevăr, lumea a devenit nebună, nebună, nebună. Peste tot (în trafic, la birou, la teatru, acasă, în concediu) remarcăm cu ușurință astfel de persoane, din dorința de a ne proteja familia.
Adesea neglijăm acest subiect (ca multe altele), considerând că nu ne privește și că nu suntem expuși. Facem bancuri cu nebuni, fără să ne gândim că poate fi și vina noastră, cel puțin parțială: Nu i-am ajutat să depășească dramele inițiale (nu vorbim de cei care s-au născut așa, ci de cei care au avut mari necazuri, dar deloc suport).
Nu cred că este o simplă coincidență că majoritatea bolnavilor psihic sunt atei (si au fost atei si pe cand erau sănătoși). Și pentru că sunt tot mai mulți atei (dezamăgiți de vicleniile lumii), care nu mai au nici o nădejde, vor fi tot mai mulți astfel de bolnavi. Culmea este că tocmai credincioșii sănătoși sunt acuzați ca fiind nebuni (vorbind cu un Prieten, pe care ateii Îl consideră imaginar). Cei mai mulți nebuni sunt în țările bogate și nici acest lucru nu este întâmplător. Nimeni nu vrea să fie sărac fără rost, dar unii nu știu ce să facă cu bogăția și uită împărțirea. Doar în Județul Alba numărul bolnavilor crește cu 200 pe lună. Nu putem noi singuri să îi ajutăm, dar putem să ne rugăm pentru ei și putem sprijini fundațiile care se ocupă cu așa ceva. Doar să ieșim din zona noastră de confort.
Apocalipsa profețește această situație, iar realitatea nu face decât să confirme. Nimeni nu vorbește despre ei, de parcă nu ar exista. Fasciștii i-au masacrat, iar acum iată că și alții au aceeași soluție macabră. Până la urmă, sunt bolnavi, care au nevoie de ajutor specializat. Nu se mai pot ajuta singuri. Sunt singurii care nu se mai tem de nebunie, zicea Octavian Paler. Și singurii care nu mai pot fi acuzați de neobrăzare, zicea Cioran. Și mai vinovați sunt cei care i-au înebunit, scria Ioana Voicilă Dobre. Până acum, se zicea despre modă că este o nebunie, dar azi nebunia e la modă, scrie într-un sonet Mihai Codreanu. Primul care a propus uciderea lor a fost Epictet (contemporan cu sfinții apostoli, dar total opus ca mentalitate). Îndepărtarea de credință duce la nebunie, iar exemplul cel mai clar harta lumii de azi.
Ancira, anul 361, pe vremea lui Iulian Apostatul. Sfântul Melasipp este martirizat, împreună cu soția și cu fiul lui. În 363, sunt uciși 40 de COPII, care fuseseră convertiți cu trei ani înainte de către sfântul Melasipp. Prigonitorii ziceau că omoară bolnavi psihic, dar – cu siguranță – greșeau diagnosticul. Ce s-ar întâmpla azi dacă un inocent sau un incomod ar fi diagnosticat eronat în Portland?
Cuviosul Lazăr de la Muntele Galisiei era cu adevărat un nebun pentru Hristos, dar nu era debil mintal nicidecum. La nașterea sa, în camera în care s-a născut a apărut o lumină deosebit de mare. Dacă mama lui povestea asta prefectului cetății, trebuia omorâtă ca nebună sau ca vrăjitoare? Oare ne întoarcem în Evul Mediu?! Chiar aceia care acuză Biserica că împiedică progresul fură metode de manipulare de la 1600. La început, ne-au acuzat că suntem fasciști (Hoțul strigă hoțul), acum ne fac nebuni (La o expertiză psihiatrică, am putea avea surpriza ca ei să fie mai bolnavi decât noi). Dacă oricine crede în dragoste este nebun, preferăm această nebunie. Contează ceea ce se spune, dar – zice Albert Camus – contează și ceea ce nu trebuie spus. Nu are rost să ne otrăvim cu toate nebuniile lumii. Totuși, există mai multe lucruri de admirat decât de disprețuit.
De vreme ce fiecare dă vina pe celălalt, înseamnă că toți suntem vinovați. Cea mai mare povară a răului este că nu ne scapă de vinovăție, ci ne-o înmulțește haotic. Cea mai mare binefacere a binelui este că ne scapă de orice culpă. Într-un regim totalitar, supușii se simt vinovați pentru crimele conducerii. Într-o organizație de binefacere, toți se simt fericiți pentru virtuțile leaderilor. Nici un vinovat nu scapă nepedepsit, mai devreme sau mai târziu. Fără Hristos, nu suntem scutiți de executarea pedepsei.
Doar Hristos ne poate grația.
De vreme ce toți suntem vinovați, cea mai mare aberație este să îți imaginezi că nimeni nu e vinovat. De vreme ce toți suntem păcătoși, cel mai absurd este să consideri că nu există păcat, că totul e permis.
De vreme ce oricum vom pierde tot ce am agonisit, nu este important dacă pierdem totul odată sau treptat, ci cum reușim să nu cădem în depresie din cauza acestei inevitabile pierderi. Un mecanic auto a pierdut într-o singură zi munca pe ultimii ani (soția a aruncat la gheenă haina ponosită în care erau banii), dar a devenit și mai bogat: a venit la biserică să se spovedească, lucru ce mereu fusese tot amânat. Un miliardar local a pierdut o avere uriașă, dar a devenit și mai bogat: L-a găsit pe Pruncul Iisus în ieslea (poiata) neîncălzită în care a stat mai multe ierni. Un student bogat, revenit din moarte clinică, are o cu totul altă perspectivă asupra vieții: cu cât ajută mai mulți nevoiași, cu atât se îmbogățește mai mult.
De vreme ce cultura îmbogățește, este fără logică de ce B.P. Hașdeu fondează revista “Aghiuță”. Un nume periculos, care face simpatic, neplictisitor pe cel ce trebuie respins. Este o captivare vicleană. De parcă nu putea să găsească alt nume. Unii pomenesc zilnic numele Domnului, alții fac altfel de pomeniri, sărăcind în har. Depinde cu cine te aliezi: Panama se desprinde de Columbia, cu sprijin american. Omul se desprinde de bogăție, cu sprijin îngeresc. Bogăția este subiect cel mai deranjabil în predici și cateheze: majoritatea creștinilor vor să se îmbogățească, folosind chiar credința în acest scop, nu să se unească cu Dumnezeu, Cel ce a umblat desculț și a murit gol pe o cruce.
De vreme ce în 1914 toată Marea Nordului se transformase într-un câmp de luptă, este evident că oamenii uitaseră de Decalog și de Fericiri. Țările visau doar la prosperitate, uitând de istoria lor plină de minuni și ucigând în numele nimănui. Războiul nu are nici o scuză, este iadul pe pământ. Peste patru ani, monarhiile dunărene se dizolvă, arătând încă o dată că țara cea mai bogată nu câștigă neapărat. Are și Dumnezeu grijă de sărmanii Lui dunăreni.
De vreme ce în 1950 țara noastră a aderat la Convenția de prevenire a genocidului, ne-am fi așteptat ca toate crimele să nu fi continuat până în 1964. Ne-am îmbogățit în minciună: era o discrepanță uriașă între propagandă și realitate. Cea mai neagră pată din icoana patriei. Cei mai mulți îmbogățiți prin trădare.
Leon Bloy întinde coarda: “Orice creștin care nu este erou este un porc”. Orice persoană care pretinde că are credință are curaj, este gata oricând de fapte de eroism, în numele omenirii. Altfel, totul este ipocrizie. Orice creștin este un luptător, nu un dezertor, în tabăra binelui. El nu caută comori lumești, ci propășirea binelui. Orice îmbogățit care uită de ceilalți nu a înțeles creștinismul.
Când nu ne simțim singuri, izolați, marginalizați - zice Gilles Deleuze - sigur diavolul e departe de noi. Când ne bucurăm că nu suntem singuri, să avem grijă cu cine suntem. Să nu ne bucurăm prea repede, până nu ne asigurăm că suntem cu Dumnezeu. Neesuând în preluarea forței harului, credem că providența divină este proiectarea imaginii realității. Că nu mai suntem prinși în capcane și utopii. Că misiunea noastră e să aducem incomprehensibilul în lume și să nu jucăm în piesa morbidă a societății alterate. În 1576, soldații spanioli neplătiți au jefuit Anversul. Solda noastră va fi achitată de General, dar nu acum. Nu e nevoie să jefuim nimic. În 1966, inundațiile au distrus 1000000 de cărți la Florența, dar au rămas suficiente Biblii pentru a încreștina tot universul. Pentru a răspândi mesajul îmbogățirii prin sărăcire până la sfârșitul veacurilor, după modelul Sfântului Francisc.
În 1528, spaniolul Alvaro Nunez era primul european care ajungea pe teritoriul actualului Texas. Începea goana după o îmbogățire fatidică. Dar soarta Texasului este să fie mereu pe locul al doilea: după Alaska (ca suprafață) și după California (ca populație). Cea mai optimistă veste este apropierea de Arizona Cuviosului Efrem Filotheitul (sfânt contemporan). Texas înseamnă „cei care ne sunt aliați”. Din păcate, oamenii se aliază mai mult la furt, decât la rugăciune. Prieteni sunt mai mult cei ce fură din același loc, nu cei ce se roagă aceluiași sfânt. În 1901, texanii au descoperit petrol la Spindletop și au cam uitat de morala creștină. Acum trei decenii, o lume întreagă aștepta să vadă Dallas-ul, mai ceva decât o eclipsă de soare. Era o eclipsă, dar una în care generozitatea era eclipsată de șmecherie. Cei bogați păreau fericiți și deveneau modele pentru viitorii anxioși.
Dragostea este experiența cea mai bogată, chiar dacă – zice austriacul Robert Musil – ne lasă fără pământ sub picioare și pare periculoasă. Doar cine nu dăruiește dragoste este sărac cu adevărat. Americanul Michael Cunningham consideră că există multă frumusețe și multă dragoste în lume, numai că omul preferă banii și sărăcește. Se răcește, se închide, implodează. Fără dragoste și fără frumos, nu poate supraviețui.
Nu există nici o libertate fără dragoste, nici o descătuşare fără potolirea răzvrătirii. Nu te gândi la programul tău încărcat când te rogi. Nu înceta să te uimeşti de Persoana iubită. Nu neglija Cartea, ca să nu ţi se pipernicească sufletul. Nu te asimila celei mai narcisiste generaţii din istorie. Nu este destul să munceşti mult, dacă nu munceşti pentru cei mulţi, nu doar pentru tine.
Nu construi clădiri care se vor surpa, ci mai degrabă construieşte caractere. Nu te sui în trenul aglomerat al lumii, ci consideră istoria o simfonie, în care fiecare notă e valoroasă. Nu gusta tristeţea, Vestea Bună îţi vorbeşte despre bucurie de 132 de ori. Dacă numeri paşii, nu te bucuri de dans. Dacă te gândeşti la tipografie, nu citeşti. Dacă nu te "pierzi" în Liturghie, nu te rogi.
Când ne-a dat porunca iubirii, Hristos chiar asta a vrut să spună. La final, să avem o singură vină: aceea că L-am iubit prea mult.
Înainte vreme, oamenii nu concepeau să își părăsească părinții și copiii, chiar morți, nu plecau de lângă vatră și de lângă cimitirul unde se odihneau cei dragi. Acum, își părăsesc părinții și copiii, chiar vii fiind încă aceia, iar viața lor devine un cimitir. Înainte vreme, oamenii nu aveau farfurii pe care să nu le folosească. Azi, au atât de multe, încât nu mai au spații de depozitare pentru ele (farfurii de Paște, farfurii de Crăciun, farfurii de duminică, farfurii de vară). Înainte vreme, păgânii admirau generozitatea creștinilor. Azi, un francez celebru se miră cât de zgârciți au devenit creștinii. Ce s-a întâmplat pe parcurs?! Ce s-a pierdut?!
Fuga de desfrâu este fuga de oamenii răi. Fuga de bogăție este fuga de îngerii răi. Harul suflă unde vrea, dar vrea unde este dorit. Păcatul tâmpește, iar de tâmpiți nu are nimeni nevoie. Așadar, păcatul este o direcție greșită a vieții. O aglomerare de itemi ce provoacă demotivare. Mașina vieții noastre este defectă, doar sfinții ne mai pot tracta până la destinație.
Năzuința de a cerceta adevărul nu poate fi înăbușită. Fericiți sunt cei ce își acordă viața după adevăr. Fericiți cei din a căror buze iasă doar adevărul, pentru că Duhul Adevărului sălășluiește în ei. Adevărul trebuie transmis întreg, fără absolut nici o omisiune. Să facem ascultare de Adevăr, dacă vrem să fim declarați biruitori. Dacă vrem să vedem o minune, există una la îndemână: transformarea noastră, utilă celor din jurul nostru.
Din Noul Testament împrumutăm conjunctivul paulin:
1. Să vă osebiți de păgâni!
2. Să vă faceți pildă!
3. Să vă apropiați de scaunul harului!
4. Să vă bucurați pururea!
5. Să vă umpleți de Duhul Sfânt!
6. Să vă îmbărbătați!
7. Să vieze Hristos în voi!
8. Să vă lăudați în Crucea Lui!
9. Să vă îmbrăcați în lumină!
10. Să vă desfătați de pacea Lui!
Cât de efemeră este lumea asta! În 1570, în Olanda a izbucnit un incendiu imens, care a mistuit peste 100.000 de locuințe. Ca să priceapă toți batavii, până în Jutland, că nu avem aici cetate stabilă. Că unica linie de înțelegere care ne unește cu misterul nu constă în ceva trecător. Că este bigamie să te însoțești cu două lumi și că trebuie să divorțezi de cea efemeră. Că adânc, înăuntrul nostrul, războiul contra patimilor continuă. Că dezbinatorul mincinos este vulgarizatorul minunilor, este efemerizatorul. Că după vântul puternic urmează seninul. Că doar minciuna se fabrică, adevărul se exersează. Că oricine mănâncă fructul cu sâmburi cu tot nu va mai avea semințe. Că distracția riscantă este pe cheltuiala noastră.
Marius Matei
-
Saracia de bunavoie
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Nici saracia nu te arunca in rai, nici bogatia nu te duce in iad
Publicat in : Duminica a 22-a dupa Rusalii -
Bogatia si saracia
Publicat in : Religie -
Saracia copiilor de bani gata
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.