Ortodoxia afirma ca noua zi incepe la apusul soarelui. Din Cartea Facerii aflam ca seara precede dimineata: "Si a fost seara si a fost dimineata: ziua intai.” (Fac. 1, 5) Astfel, cultul divin al Bisericii in care se zideste crestinul, este un drum care incepe cu Vecernia.
Vecernia nu este sfarsit, ci inceput, ea marcheaza nasterea unei noi zile. Trebuie sa retinem ca Vecernia incepe mereu la fel, cu exceptia Saptamanii Luminate care urmeaza dupa Pasti. Ea incepe cu citirea Psalmului 103: "Binecuvanteaza, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, maritu-Te-ai foarte. Intru stralucire si in mare podoaba Te-ai imbracat; Cel ce Te imbraci cu lumina ca si cu o haina ... Canta-voi Domnului in viata mea, canta-voi Dumnezeului meu cat voi fi...” Acesta trebuie sa fie modul de incepere a fiecarei zi: cu un imn de lauda catre Dumnezeu. Parintele Alexandru Schmemann ne indeamna sa traim fiecare zi cu "redescoperirea”, in stare de adorare si multumire, a lumii ca rod al creatiei lui Dumnezeu.
Succesiunea seara-dimineata este prezenta in toate zilele creatiei: "Si a fost seara si a fost dimineata ziua a doua... ziua a treia... ziua a patra...”(Fac. 1, 8, 13-18)
Parintele Constantin Galeriu spune ca aceasta ordine "seara-dimineata” arata ca zidirea fapturilor urmeaza o trecere "pascala”. Insusi Hristos S-a jertfit seara intru innoirea creatiei si a inviat in dimineata celei de a treia zi. Fiecarea dimineata precum descrie Cartea Facerii era o bucurie a creatiei, bucurie a vietii, era un paste al fapturilor care prefigura Pastele ca trecere a omului de la moarte la viata. De aceea si timpul semnifica neputinta noastra de a ne odihni in actuala stare de lucruri. Suntem chemati sa facem neincetat trecerea de la seara la dimineata, de la lipsa desavarsirii la desavarsire.
Pentru omul din zilele noastre ziua nu incepe la apusul soarelui. Si acest lucru se intampla pentru ca el nu se mai priveste ca fiind chip al lui Dumnezeu, care isi cere implinirea in unirea cu El. Acest om considera chiar marile sarbatori: Pastele, Craciunul... ca fiind o pierdere a timpului. Lumea moderna a exilat bucuria in categoria "relaxarii". Pentru omul din trecut, o sarbatoare nu era ceva accidental. Dimpotriva, ea era modul sau de a da sens vietii sale.
Trecerea de la seara la dimineata exprima permanent noutatea si deplinatatea. In noaptea Pastilor vedem cum procesiunea inconjoara biserica si se opreste, in intuneric, inaintea usilor inchise. Apoi usile sunt deschise, vestindu-se ca "Hristos a inviat!". Prin aceasta inviere, "noaptea a devenit mai luminoasa decat ziua "spune Sfantul Grigorie de Nyssa.
Daca in timpul Vecerniei luminile sunt stinse, usile imparatesti inchise, semn al caderii omului, la finalul Sfintei Liturghii el spune: "Am vazut lumina cea adevarata, am primit duhul cel ceresc”. Sa ne daruiasca Dumnezeu putere sa nu distrugem darul Sau: o noua zi.
Iulian Predescu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.