Domnul nostru Iisus Hristos mergea în casa lui Iair pentru a o învia pe fiica moartă a acestuia. Era strâmtorat de marea mulţime de oameni ce îl însoţea Femeia care suferea de scurgerea de sânge s-a atins în ascuns de El cu nădejde tare că va dobândi tămăduire. Sângerarea s-a oprit de îndată. S-a oprit şi Domnul Iisus Hristos şi a întrebat: „Cine s-a atins de Mine?" Ucenicii, fiind miraţi de această întrebare, I-au zis: „Doamne, mulţimile Te strâmtorează din toate părţile". Răspunsul lui Iisus a fost minunat: „S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit puterea care a ieşit din Mine" (cf. Marcu 5, 30-32; Luca 8, 45-46). Să confruntăm cu aceasta un alt fapt.

In clinica de chirurgie din Leipzig, doctorul Gansen, în prezenţa mai multor profesori, a efectuat următorul experiment. L-a rugat pe doctorul Herman să se întoarcă cu spatele către el, iar cu faţa să stea către perete, astfel încât să nu poată vedea ceea ce avea să facă. După ce doctorul Herman s-a conformat, Gansen şi-a aşezat mâna dreaptă pe capul lui Herman, iar cu stânga a luat peniţa înmuiată în cerneală şi a trecut-o peste propria limbă. In aceeaşi clipă, doctorul Herman a simţit în gură gustul de cerneală, care a persistat vreme de încă o oră şi pe care nu l-a putut atenua cu nici un fel de mâncare.

Prin punerea mâinilor, Sfinţii Apostoli transmiteau harul preoţiei celor aleşi a fi hirotoniţi întru această slujire. Prin punerea mâinilor, ei tămăduiau bolnavii şi tot prin punerea mâinilor episcopului se săvârşeşte până astăzi Taina Hirotoniei.

Aşadar, ce s-a întâmplat şi ce se întâmplă în toate aceste cazuri? Suntem departe de a explica aceste fapte minunate, dar lucrul acesta va fi probabil cu putinţă în viitor, în cazul în care se vor ivi asemenea posibilităţi, însă faptele sunt absolut incontestabile. Prin observaţiile asupra mediumilor s-a constatat că de la mediumul aflat ; în transă (astfel se numeşte starea asemănătoare celui mai profund somn hipnotic), dar uneori şi în stare normală, iese, se exteriorizează (adică se desprinde de el) o parte din puterea lui de acţiune. Prin această exteriorizare se explică uluitoarele fenomene spiritiste de mişcare sau chiar de zbor al diverselor obiecte,  bocăniturile, scrierea automată a unui stilou sau creion care se dirijează singur. Insuflarea în cadrul hipnozei i sau aievea poate fi explicată exclusiv prin exteriorizarea gândului hipnotizatorului şi perceperea lui de către cel hipnotizat.

Când se termină o şedinţă de spiritism în cadrul căreia a avut loc deplasarea unor obiecte grele, hipnotizatorul simte oboseală intensă, ca şi cum ar fi pierdut o mare parte din puterea musculară.

Domnul Iisus Hristos a simţit că din El a ieşit o putere care a vindecat-o pe femeia cu scurgere de sânge.

Toate acestea sunt fapte de aceeaşi categorie, care nu se încadrează în limitele fenomenelor fiziologice, ci sunt fenomene de ordin transcendental.

Sunt o mulţime de fapte minunate, în care, probabil, drept agenţi motori trebuie să recunoaştem în acelaşi timp exteriorizarea gândului şi a puterii motoare şi transferul lor telepatic. Aşa sunt următoarele două evenimente, la care mă voi rezuma:

1. La ora 7 dimineaţa, doamna Severi se ridică din pat, trezită brusc de o lovitură peste faţă. Ea simte că îi este tăiată buza superioară şi o tamponează cu un şerveţel ca să oprească sângele. însă, spre uimirea ei, pe şerveţel nu au rămas urme de sânge. Exact în acel moment, soţul ei, care ieşise în plimbare pe lac, a fost surprins de o rafală puternică de vânt. Mânerul cârmei i-a scăpat din mână şi lovindu-l, i-a rupt buza de sus, el pierzând mult sânge.

2. Aflându-se în India, doamna Richardson vede în vis cum soţul ei, general, care lupta la o distanţă de peste 150 de mile - în campania din anul 1848 - a căzut grav rănit şi aude vocea lui: „Scoateţi acest inel din mâna mea şi trimiteţi-l soţiei mele". Cam în aceeaşi vreme (ora 23), generalul, fiind grav rănit, a predat comanda maiorului Lloyd şi i-a spus: „Scoateţi acest inel din mâna mea şi trimiteţi-l soţiei mele". Generalul a supravieţuit rănirii şi s-a însănătoşit.

Din vieţile multor Sfinţi aflăm că ei cunoşteau numele oamenilor pe care îi vedeau pentru prima oară. Sfântul Vasile cel Mare, prin darul înainte-vederii a ştiut că în biserică a intrat Cuviosul Efrem Sirul şi l-a trimis pe diaconul său ca să îl cheme pe nume. El niciodată nu-l văzuse înainte pe Sfântul Efrem.

Altă dată, tot prin duh, Sfântul Vasile cel Mare s-a înştiinţat că într-o încăpere tăinuită a unui preot cu vieţuire sfântă se afla un bolnav respingător, de care prezbiterul se îngrijea cu mare jertfelnicie. Deşi nu-l văzuse niciodată, Sfântul Vasile i-a spus celui suferind pe nume.

Aceasta poate fi socotită de unii drept legendă. însă ce vom spune despre cazul care l-a uimit pe Charles Richet?

In timp ce lucra în Spitalul „Hotel-Dieu", el a hipnotizat-o pe o fată pentru a o însănătoşi. Odată, împreună cu el a venit la spital un student american care niciodată nu mai fusese în acest spital. Richet a întrebat-o pe fata aflată în stare de hipnoză: „Ştiţi oare numele celui care a venit?", şi ea a început să râdă. Richet a zis: „Oare ne veţi spune care este prima literă a numelui său?" Ea a răspuns „N, apoi E, a treia nu o ştiu, a patra este K". Numele studentului era Neak. Oare aceasta nu este capacitatea transcendentală a duhului?! Cine poate explica aceasta pe baza principiilor fiziologice?

Hipnotizând-o pe Leonie B., doctorul R Janet a întrebat-o la un moment dat: „Ce se întâmplă cu prietenul meu N.? Repede şi fără prea multă politeţe ea a spus: „Şi-a ars laba De ce este atât de neatent atunci când agită?" „Când agită? Ce agită?" - „Un lichid roşu într-un flacon mic. Pielea i s-a umflat de îndată". „După cum am aflat ulterior" - scrie Janet - „cu două ore înainte, şeful laboratorului, J. N. Langois, preparând o soluţie bazică de brom, răsturnase vasul cu acel preparat de culoare roşie. El şi-a ars astfel mâna, pe care s-a format de îndată o băşică".

Din Penza a venit la Sarov soţia unui diacon, pentru a-l vedea pe Cuviosul Serafim. Ea stătea în mulţime aşteptându-şi rândul. Dintr-o dată Cuviosul, lăsându-i pe ceilalţi, a chemat-o la el: „Evdochia, vino repede la mine". Uimită de faptul că Sfântul Serafim, care nu o văzuse niciodată, o chemase pe nume, ea s-a apropiat, iar Cuviosul i-a spus: „Grăbeşte-te, căci altfel nu-ţi mai prinzi fiul". Apoi Evdochia s-a întors în grabă în Penza şi abia de a mai apucat să-l vadă pe fiul ei. Acesta terminase cu excelenţă cursul seminarului şi fiind trimis la Academia duhovnicească din Kiev, era îngrijorat să nu întârzie. Oare cu ce s-ar deosebi de acestea străvederea Leoniei B. despre accidentul lui J. N. Langois?

Ce este neobişnuit în faptul că darul străvederii lucrează la Sfinţii Părinţi în deplină măsură, ei fiind înzestraţi cu acele capacităţi transcendentale care la unii oameni obişnuiţi se manifestă doar în stare de somnambulism?

Noi nu suntem înzestraţi doar cu cele cinci simţuri. Avem capacităţi de percepţie de ordin superior, necunoscute fiziologilor. In cartea sa Filosofia misticii, Carl du Prel relatează o astfel de întâmplare neobişnuită. Vestitul chimist Berzelius, fizicianul G. Reinbach şi medicul Hochberger, specialist în ape minerale, au efectuat în anul 1845 un experiment extrem de interesant. înaintea unei domnişoare senzitive - din familia von Sakkendorf - au aşezat pe masă o mulţime de elemente chimice înfăşurate în hârtie. Fiind poftită să treacă pe deasupra lor cu partea interioară a mâinii drepte, ea a făcut acest lucru şi a perceput felurite senzaţii de la fiecare substanţă. Unele nu au exercitat nici un efect, însă unele au produs asupra mâinii o senzaţie aparte de vibraţie. Atunci au rugat-o să le sorteze în două grupuri: în cel dintâi să cuprindă substanţele care nu exercitaseră asupra ei nici o senzaţie, iar în cel de al doilea pe cele rămase. „Nu mică a fost mirarea" - spune Reinbach - „exprimată de către Berzelius, fondatorul sistemului electrochimie, când într-un grup au fost separate exclusiv elementele electropozitive, iar în celălalt cele puternic electronegative; nici o substanţă electropozitivă nu s-a aflat printre cele electronegative sau invers...

Astfel, clasificarea electrochimică a elementelor, asupra căreia s-a muncit atât de mult pe parcursul unui secol, a fost realizată în zece minute de către o domnişoară cu aptitudini senzitive, prin intermediul simplei atingeri cu mâna goală".Este cu putinţă ca fizica şi fiziologia viitorului să afle explicaţia unei astfel de sensibilităţi aparte. însă pentru noi este important că nu toţi oamenii posedă o astfel de capacitate de a distinge însuşirile electrice ale corpurilor, ci doar unii, care sunt numiţi senzitivi. Bineînţeles că această denumire nu explică nimic, ci doar evidenţiază o sensibilitate neobişnuită într-o anume direcţie. Despre aceasta vom mai vorbi.

Arareori, şi numai la cei mai puternici dintre mediumi, se constată o capacitate absolut de neînţeles de a afla foarte multe despre oameni prin intermediul atingerii de obiectele care le-au aparţinut. Am vorbit deja în capitolul trei despre un astfel de exemplu de străvedere. Atingând o cravată învelită în hârtie, o somnambulă a aflat că un ucigaş aflat în închisoare se spânzurase cu ea.

O astfel de capacitate a demonstrat, nu doar o singură dată, doamna Piper, unul dintre cei mai puternici mediumi. Doamna X. i-a dat trei şuviţe de păr, însemnate cu literele A, B şi C, ea însăşi cunoscând doar provenienţa şuviţei C. Privitor la prima şuviţă, doamna Piper a spus: „Acesta este Frod Smoggins" şi i-a dat-o doamnei X.

Despre şuviţa B, doamna Piper a zis:

„Aceasta e a unei persoane foarte bolnave". Femeia căreia îi aparţinuse şuviţa s-a stins din viaţă în acelaşi an. Despre şuviţa C a spus: „Ţinea foarte mult la părul ei" - şi intr-adevăr, doamna X. tăiase în ascuns această şuviţă de la mama ei - „şi este vorba despre mama dumitale; ea are patru copii: doi băieţi şi două fete". Toate acestea s-au dovedit a fi adevărate.

Sunt foarte larg cunoscute evenimente de creaţie în somn. Despre acestea relatează Condorcet1, Franklin, Michelet, Condillac, Aragon. Voltaire a scris în timpul somnului o întreagă cântare din Henriada, iar La Fontaine a scris fabula Doi porumbei. Millman a descoperit în vis două teoreme importante.

„Adeseori şi mie îmi veneau în somn idei ştiinţifice atât de importante" - spune Borda - „încât mă trezeam brusc. în multe cazuri, ele se refereau la subiectele de care eram preocupat atunci şi îmi erau absolut noi ca şi conţinut".

Coleridge a adormit citind, iar când s-a trezit a simţit că în minte i se sedimentaseră cam două sute sau trei sute de versuri, pe care urma ca doar să le noteze. Cincizeci şi două de versuri le-a scris cu atâta uşurinţă şi atât de repede pe cât îi permitea pana. Insă a intrat cineva la el şi a rămas pentru aproximativ o oră. Şi, spre mâhnirea lui, Coleridge a simţit că rămăsese doar cu o amintire vagă a viziunii lui, iar în memorie îi rămăseseră doar 8-10 versuri aparte, restul pierzându-se definitiv.

De Rossi avea obiceiul să-şi pună lângă pat hârtie şi creion şi uneori, trezindu-se brusc, îşi nota gândurile importante care îi veneau în somn. O activitate sub- conştientă importantă poate avea loc atât aievea, cât şi în starea intermediară dintre somn şi veghe. Ceea ce numim inspiraţie vine adeseori într-o stare de eclipsare - mai mult sau mai puţin - a conştiinţei realităţii.

Teophile Gautier spune despre Balzac: „Semăna cu un frenetic, cu un somnambul, care doarme cu ochii deschişi. Adâncit în cugetările sale profunde, nu auzea ce i se vorbea". Hegel îşi termina liniştit Fenomenologia spiritului, în 4 octombrie 1806, la lena, fără să observe că în jurul său se duceau lupte. Beethoven, pe de-a-ntregul cuprins de inspiraţie, a ieşit odată semidezbrăcat pe străzile din Neustadt. Socotit drept cerşetor, a fost dus la închisoare şi nimeni nu a luat în seama strigătele lui şi nici nu a vrut să creadă că el era Beethoven. Schopenhauer mărturisea: „Postulatele mele filosofice veneau de la sine, fără intervenţia mea, în momente când voia îmi era atât de adormită, iar mintea nu-mi era îndreptată dinainte într-o direcţie anume... personalitatea mea e parcă străină operei mele".

Uneori, o mişcare subconştientă poate fi atât de evidentă, încât pare intervenţie din afară. Acest lucru este exprimat în versurile lui Musset: „Nu lucrezi... asculţi... aştepţi... de parcă cineva necunoscut îţi vorbeşte la ureche". Astfel de exemple au devenit clasice: Socrate, Pascal, Mozart.

Visele profetice sunt atribuite capacităţilor supranaturale ale duhului, inexplicabile ştiinţific. Iată două exemple:

1. In anul 1885, în Sanct Petersburg, un oarecare Lucaevsky, dintre funcţionarii superiori al Ministerului I naval (ceea ce nu înseamnă că el se afla adeseori pe mare), a văzut în vis cum că ar fi la bordul unei corăbii mari care s-a ciocnit puternic de o alta; dimpreună cu alţi pasageri, el cade în apă şi se îneacă. După acest vis, era ferm convins că va muri în timpul unui naufragiu | şi, în aşteptarea unei morţi apropiate, şi-a pus în rânduială toate treburile. Peste câteva luni de zile, amintirea acestui eveniment a început să pălească, însă pe neaşteptate a primit ordin să se deplaseze singur într-unul din porturile Mării Negre. El şi-a adus aminte de visul său şi la plecare i-a spus soţiei: „Nu mă vei mai vedea. Când voi muri să porţi doliu, însă te rog sa nu îţi pui voalul negru, pentru că nu-I suport". Peste două săptămâni, corabia Vlndimir, la bordul căreia se afla Lucaevsky, s-a ciocnit cu o altă corabie şi el s-a înecat. Unul dintre naufragiaţi a povestit că s-a ţinut împreună cu Lucaevsky de acelaşi colac de salvare, dar după scurtă vreme el a dispărut.

2. K., un uzbec inteligent, membru de seamă al fostei direcţii administrative a oraşului Taşkent, mi-a povestit despre una din întâmplările neobişnuite din viaţa sa. La un an de la moartea tatălui său, a visat că mergea călare prin pustia stepei deluroase. Pe unul dintre dealuri a văzut-o pe sora sa care murise demult. Ea l-a întrebat mânioasă de ce nu se roagă pentru tatăl lor, l-a condus către o groapă adâncă întunecată, l-a împins în ea şi i-a spus că avea să petreacă în acea groapă patruzeci de zile. La scurtă vreme după acest vis, K. a fost arestat şi întemniţat. în timpul interogatoriului, ofiţerul care îl chestiona i-a arătat două scrisori cu semnătura lui, adresate emirului buhar, în care erau cuprinse chemarea la răscoală împotriva puterii ruseşti şi planul răzmeriţei. K. a recunoscut că semnătura îi aparţinea, aşa după cum afirmau experţii, însă a spus că scrisoarea nu era scrisă de mâna lui. Insă nu putea dovedi aceasta cu nimic şi era încredinţat că avea să fie spânzurat. In această stare de deznădejde, el s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu pentru izbăvire şi aducându-şi aminte de visul său, a început să se roage pentru odihna tatălui său răposat. Astfel a trecut aproape o lună de zile. Şi iată că o dată, în timpul rugăciunii, a adormit, iar în vis a auzit un glas: „Fă trei semnături pe trei foi diferite, suprapune-le şi priveşte-le la lumină".

Trezindu-se, K. a făcut întocmai şi a constatat că semnăturile nu coincideau întru totul.

Repetând acest lucru de mai multe ori, s-a convins că nu există o coincidenţă deplină între două semnături. în temeiul acestei constatări, experţii au recunoscut semnăturile ca fiind contrafăcute, iar ulterior s-a dovedit că scrisorile fuseseră scrise de către duşmanii lui K. cu scopul de a-i face rău. El a fost îndreptăţit si eliberat în a patruzecea zi de la arestare. Acesta fusese termenul indicat în vis de către sora sa, atunci când îl îmbrâncise în groapa întunecată.

Fragment din cartea "Puterea inimii", Editura Sophia

Cumpara cartea "Puterea inimii"

• Minunile se fac in cooperare
  Publicat in : Predici de duminica
• Minunile Sfintei Parascheva
  Publicat in : Sfanta Cuvioasa Parascheva
• Minunile Sfantului Efrem cel Nou in viata noastra
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: