Caror sfinti trebuie sa ne rugam atunci cand avem probleme in familie?

Caror sfinti trebuie sa ne rugam atunci cand avem probleme in familie?

Rugăciunile noastre principale trebuie să fie rugăciunile adresate lui Dumnezeu şi Maicii Domnului. După aceea, ne putem ruga sfinţilor pentru care avem evlavie mai mare, în urma experienţei personale de rugăciune. Printre aceştia sunt sfinţi care au trăit cu multe secole în urmă, dar şi alţii, apropiaţi de timpul nostru.

Dintre cei care s-au nevoit în pământul Rusiei, putem să-i numim, ca exemplu pentru familiile ortodoxe, pe principii Petru şi Fevronia, care au trăit în Murom (secolul al XHI-lea); părinţii Sfântului Serghie de Radonej, Chiril şi Maria, care au devenit monahi la bătrâneţe (secolul al XlV-lea); ultimii împăraţi ai Rusiei, ţarul Nicolae şi împărăteasa Alexandra.

De ce anume aceşti sfinţi au fost aleşi de Biserică în calitate de ocrotitori ai vieţii de familie? Ei au trăit viaţa de familie şi ne-au arătat ce este viaţa creştină autentică. Sfinţii principi Petru şi Fevronia din Murom au confirmat, prin viaţa lor, cuvintele Scripturii „...Iubirea ca moartea e de tare” (Cântarea Cântărilor 8, 6). Toate erau împotriva unirii lor: poziţia socială diferită, el fiind principe, iar ea o simplă ţărancă; duşmănia celor din jur; boala lui Petru; acţiunile celui viclean, care voia, cu orice preţ, să oprească unirea lor. Insă aceşti oameni sfinţi ne arată exemplul roadelor aduse de dragostea autentică dintre soţi şi de tendinţa sinceră de apropiere a oamenilor unul de celălalt, unită cu evlavia şi fidelitatea faţă de Biserică.

In acest fel nimic din cele pământeşti, nici un fel de influenţe, presiuni sau preferinţe nu poate distruge tăria unei astfel de familii. Din Vieţile acestor sfinţi se vede clar cum cele începute în această viaţă continuă în cea viitoare şi cum tot ce este sincer, autentic sau jertfelnic din cele ce există în viaţa soţului şi a soţiei continuă şi după moarte.

Ştim că Domnul a mărturisit aceasta printr-o minune specială, căci era cunoscut că principii Petru şi Fevronia, care au murit în aceeaşi zi, doreau să fie înmormântaţi împreună, deşi oamenii din jurul lor nu voiau acest lucru. S-a întâmplat atunci însă o minune dumnezeiască, ce s-a repetat în câteva rânduri: adormiţii ajungeau cu trupurile în acelaşi mormânt. Aceasta ne demonstrează că sufletele lor nu pot fi despărţite nici în veşnicie. Ştiind că aşa ceva este posibil şi văzând exemplul frumos al vieţii acestor sfinţi, putem apela la mijlocirea lor pentru ca, măcar în parte, să ni se întâmple ce li s-a întâmplat şi lor. Putem cere pentru familia noastră nu bunăstare exterioară, nu succese în afaceri, nu ceea ce îşi doresc laicii la nunţi, ci aflare împreună chiar şi după ce se încheie această viaţă vremelnică.

In viaţa părinţilor Sfântului Serghie de Radonej vedem alte lucruri demne de urmat. Dacă Sfinţii Petru şi Fevronia erau, înainte de toate, soţ şi soţie, Sfinţii Schimonahi Chiril şi Maria au fost, în primul rând, sfinţi părinţi. Sfântul Serghie a primit o astfel de educaţie, încât considera că nu-şi putea dedica viaţa lui Dumnezeu decât după ce îşi îndeplinea obligaţia dragostei faţă de părinţi, pe care nu i-a părăsit până la sfârşit. Citind Viaţa Sfântului Serghie, înţelegem că toate aceste gânduri veneau din inima lui, care fusese modelată astfel de părinţi. Nu avem foarte multe cunoştinţe despre Sfinţii Chiril şi Maria, iar ceea ce cunoaştem despre ei este prin fiul lor. Aşa că, dacă vrem să vedem la fiii noştri ceea ce vedem la Sfântul Serghie, adică bărbăţie în urmarea lui Hristos, dragoste pentru Dumnezeu, milă faţă de aproapele şi credinţă fără compromisuri, să-i rugăm pe Sfinţii Chiril şi Maria să mijlocească la Dumnezeu pentru noi şi pentru pruncii noştri.

In sfârşit, familia Sfinţilor împăraţi Nicolae şi Alexandra şi a copiilor lor Alexie, Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia este un exemplu minunat al posibilităţii de a deveni sfânt, indiferent de ce se întâmplă în jur. Dacă în timpul vieţii Sfinţilor Petru şi Fevronia, Chiril şi Maria societatea era creştină, iar idealul vieţii omului era sfinţenia (fără a exclude, desigur, viaţa păcătoasă a unora dintre oameni), sfinţii împăraţi martiri au trăit într-o epocă de început al apostaziei, de lepădare de Hristos, ceea ce se poate spune că trăim şi noi astăzi. Aceşti sfinţi ne aduc mărturie că şi în astfel de timpuri se poate trăi în aşa fel, încât să nu pierdem împărăţia cerurilor şi chiar să atingem sfinţenia. Sfinţii martiri împăraţi sunt întărirea noastră la vreme de frică, atunci când ne lăsăm în voia vieţii, cu gândul că nu ne vom mai putea mântui sau educa copiii pentru împărăţia cerurilor.

Totul este posibil pentru cei care, la fel ca împăraţii Nicolae şi Alexandra, împreună cu copiii, îşi pun nădejdea în Dumnezeu până la moarte. Pentru noi, şi aceasta este o măsură a vieţii creştine. Experienţa bisericească a ultimelor decenii ne vorbeşte despre faptul că împăraţii martiri sunt şi mari rugători pentru noi. Cum să nu ne rugăm lor, atunci?

Acestea sunt doar trei exemple de familii creştine care au bineplăcut lui Dumnezeu, ocrotitoare ale familiilor creştine. Ne putem aminti însă şi de exemple din Biserica din vechime: Mucenicii Adrian şi Natalia, Cuvioşii Xenofont şi Maria; Marii Mucenici Placid şi Eutimia şi mulţi alţii, cărora ne putem ruga pentru mijlocire, în timp ce aflăm despre viaţa şi minunile lor legate de familie. Rugăciunile la aceşti sfinţi sunt un lucru foarte bun şi folositor, şi de aceea trebuie urmate, fără tăgadă.

Pr. Maxim Kozlov

Familia, ultimul bastion; Editura Sophia

Cumpara cartea "Familia, ultimul bastion"

 

Pe aceeaşi temă

16 Octombrie 2017

Vizualizari: 1743

Voteaza:

Caror sfinti trebuie sa ne rugam atunci cand avem probleme in familie? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact