Din seria „Anul Centenar al României şi al Românilor”
Catedrala Mântuirii Neamului – Simbol al Spiritualităţii noastre Româneşti şi al Anului Centenar - 2018…
Da. Ne aflăm în Anul Centenar – un an special, deosebit, sfânt, plin de sacru şi simbol, plin de istorie, cultură, civilizaţie şi spiritualitate. Şi, astfel trebuie să şi rămână!...
Spuneam că este un an plin de sacralitate, sfinţenie şi simbol!...
Unul dintre aceste simboluri sfinte, sacre, perene şi eterne este noua Catedrală Naţională, Patriarhală, căci Catedrala Mântuirii Neamului nostru Românesc reprezintă simbolul şi sinteza ethosului creştin-ortodox al Poporului Român, zidirea ei implicând diverse şi variate semnificaţii, de la cele duhovniceşti-liturgice-pastorale-misionare-teologice până la cele naţionale-patriotice-artistice-arhitecturale-culturale şi social-comunitare.
În acest sens construirea ei se constituie într-un simbol al permanenţei sintezei dintre Biserică, Neam şi Popor, precum şi într-o afirmare dinamică a valorilor spirituale şi culturale ale Neamului/Poporului nostru.
În imaginea ei se vor regăsi tradiţia şi modernitatea, universalul şi particularul, amprenta inconfundabilă a devenirii istoric-religioase şi culturale a poporului român şi amprenta năzuinţelor spirituale ale acestui popor pentru veacurile ce vor veni.
Cu alte cuvinte, este nevoie de un asemenea efort spiritual, social, comunitar şi material pentru a da viaţa sacră unui spaţiu, sfinţit şi sfânt, care va folosi nemijlocit nu numai unui popor aflat în rugăciune, ci şi unui popor chemat să-şi afirme mereu identitatea, demnitatea, verticalitatea şi măiestria, precum şi loialitatea/fidelitatea faţă de visele şi năzuinţele înaintaşilor care doreau cu ardoare zidirea unui asemenea dumnezeiesc locaş. Comuniune a oamenilor cu Domnul Iisus Hristos şi întreolaltă, legătură între generaţii, punte între eclesial, artistic, cultural, şi social, deschidere responsabilă spre istoria şi spiritualitatea neamului nostru românesc, afirmare a identităţii şi a permanenţei creştinismului ortodox pe aceste meleaguri, simbol al unităţii spirituale a poporului român, spaţiu viu al afirmării valorilor Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos într-o lume secularizată şi globalizată, Catedrala Mântuirii Neamului Românesc şi a Poporului Român, de aici şi de pretutindeni, rămâne, deci, un ideal, un simbol, un reper care trebuie asumat permanent, continuu, adică până la capăt, de către fiecare creştin. De ce? Pentru că are menirea cuprinzătoare de a ne aduce aminte, mereu şi mereu, într-o lume care renunţă cu atâta uşurinţă la propriile-i rădăcini transcendente, cine suntem, cu adevărat!...
Numai în măsura în care vom conştientiza necesitatea acestei mişcări lăuntrice de asumare dinamică a identităţii noastre vom reuşi să descoperim sensul ultim al acestei zidiri impresionante pe pământ românesc care nu este altul decât cel legat de aspiraţia spre propăşire şi mărturisire a credinţei neamului. Ori neamul, poporul - chiar într-o lume globalizată - ca de altfel fiecare persoană - chiar într-o lume hiper-individualizată - este chemată să conştientizeze că nu-şi poate afla sensul profund şi ultim al existenţei în afara lui Iisus Hristos. Catedrala noastră Patriarhală, Naţională ne arată că aspiraţia/menirea ultimă a lumii este dincolo de lume, ea ne indică că locul omului este Biserica şi Iisus Hristos este locul omului: în acest adevăr stă „pragul speranţei şi al nădejdii” pentru noi…
Credinţa ca manifestare a persoanei în comuniune se poate întrupa într-o viziune teologică asupra orânduirii spaţiului sacru care teologhiseşte şi exprimă această credinţă într-o intimă corespondenţă cu Evanghelia, dogma şi experienţa Bisericii.
Arhitectonica Catedralei Naţionale a Mântuirii Neamului - care, deloc întâmplător, ci, pur şi simplu, proniator, va fi consacrată/inaugurată în acest an, special/deosebit - al Centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia, ne introduce, aşadar, în experienţa eclesială a credinţei noastre autentice, care converge în multiplele ei manifestări spre dimensiunea sacramentală, care, în Dumnezeiasca Euharistie oferă omului unirea maximă/deplină sau desăvârşită cu Domnul nostru Iisus Hristos şi totodată pregustarea plină de har şi de adevăr a Împărăţiei, ca neînserată zi a opta.
Configuraţia ansamblului arhitectural pune această dimensiune sacramental-liturgică în centru prin simbolistica Potirului Euharistic, după cum în interiorul acestui centru se ridică maiestuos Catedrala noastră, Naţională şi Patriarhală, a cărei simbolistică gravitează în jurul Pantocratorului Iisus Hristos şi a Sfintei Treimi care cuprinde întreg universul creat, începutul, mijlocul şi sfârşitul creaţiei. Statornicia Tradiţiei Bisericii se împleteşte, pozitiv şi constructiv, cu dinamica acesteia, într-o aspiraţie spre a cuprinde universalul şi particularul într-o sinteză a coborârii iubitoare şi mântuitoare a lui Dumnezeu la om şi o urcare iubitoare şi mântuitoare a omului la Dumnezeu, prin Iisus Hristos în Duhul Sfânt. Desigur, pe lângă aspectul soteriologic, nu lipseşte din ansamblul arhitectural nici dimensiunea eshatologică a creaţiei, reprezentată de cele opt turle ca simbol al zilei a opta.
În interiorul Catedralei noastre Naţionale şi Patriarhale – închinată Praznicului Înălţării Domnului, Sărbătorii Eroilor Neamului şi ocrotită de Apostolul nostru Naţional – Sfântul Andrei cel întâi chemat la apostolatul hristic, mesianic şi mântuitor, ca spaţiu sfânt şi sacru, oamenii nu vor privi doar estetica plină de semnificaţii teologice, duhovniceşti şi culturale, ci se vor ruga, se vor angaja într-un itinerar spre sfinţenie, comuniune şi desăvârşire, pregustând, în acest fel, taina zilei a opta în Tainele Bisericii şi făcând experienţa acestei Sfinte Taine ca şi sens profund şi esenţial al existenţei personal-comunitare, descoperite deplin şi desăvârşit în Iisus Hristos.
Asumarea unui asemenea proiect, deşi se realizează în istorie, depăşeşte pentru fiecare creştin, imediatul cotidian, asemănându-se cu itinerarul „darului” transformat după cuvintele lui Iisus Hristos în „comoara din ceruri”.
De aceea, darul fiecăruia pentru aici, în vederea unei asemenea construcţii, va fi „un dar pentru eternitate”.
Altfel spus, pentru realizarea/împlinirea acestui deziderat spiritual, care se întinde ca un arc peste generaţii, este nevoie să-i acordăm acestuia un loc în sufletului nostru, loc care va deveni treptat semn al Împărăţiei şi al vieţii veşnice, legându-ne totodată de idealurile şi aspiraţiile înaintaşilor noştri, ca la rândul nostru să lăsăm, şi noi, o moştenire cu valoare de simbol naţional şi universal copiilor, nepoţilor şi urmaşilor noştri!...
Totodată, pentru împlinirea acestui demers ori deziderat spiritual, care deşi se săvârşeşte pe pământ, are rânduiala cetelor îngereşti, pentru ca oamenii împreună cu îngerii, creaţia întreagă să doxologească Creatorului ei, este nevoie de o credinţă vie şi dinamică şi de o iubire neîndoielnică şi incontestabilă faţă de Biserică, Popor şi Neam.
Biserica este un dar, de aceea să fim onoraţi şi fericiţi că suntem chemaţi să fim Biserica lui Dumnezeu, să avem bucuria că aparţinem Bisericii Lui. Ea este un dar frumos, în interiorul căreia noi trăim deodată, cu Iisus Hristos, frumuseţea negrăită a tainei istoriei poporului/neamului nostru şi a veşniciei lui!...
Prin urmare, să fim recunoscători pentru darul Domnului, pentru că „împreună cu Hristos” noi exprimăm experienţa de a fi cu toţi uniţi în numele Lui, experienţa de a fi Biserică, manifestată de poporul lui Dumnezeu în jurul Sfintei Treimi!…
Aşadar, iată şi de aici constatăm faptul că Biserica şi, de fapt, Ortodoxia este o formă de creştinism (nesecularizată în conţinutul şi fondul ei intrisec, adânc şi autentic) extrem de rafinată, de nobilă, de fină, pe care puţini o ştiu astăzi aprecia sau gusta în profunzimile ei dintru început, lucru pentru care ne rugăm Lui Dumnezeu – Cel în Sfânta Treime preamărit, să ne ajute şi să ne lumineze minţile, cele acoperite de umbra păcatului, a patimii şi a morţii!...
Epilog - Catedrala Naţională a Mântuirii Neamului sfinţită în Anul nostru Centenar
Ziua de 25 noiembrie 2018 este înscrisă în cartea de aur a istoriei Bisericii și neamului românesc datorită consacrării noii Catedrale Patriarhale, singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite. Slujba de sfințire a Catedralei Naționale, cu hramurile „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Apostol Andrei”, a fost săvârșită ieri de Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului împreună cu Patriarhul României și Mitropolitul de Patra, înconjurați de un sobor de arhierei români și străini.
Zeci de mii de pelerini din România și din diasporă au răspuns chemării Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de a participa la sfințirea Catedralei Naționale. Esplanada sfântului locaș și străzile dimprejur au fost neîncăpătoare, în pofida asprimii unei zile din prag de iarnă.
În interiorul catedralei, 3.000 de invitați din toate eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanți ai autorităților de stat centrale și locale, reprezentanți ai mediului academic și ai lumii culturale, pelerini clerici și credincioși au înălțat mulțumire lui Dumnezeu pentru acest moment de sărbătoare împreună cu soborul slujitor.
Oaspete de seamă al Bisericii noastre pentru acest eveniment istoric, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, a săvârșit slujba de sfințire a Catedralei Naționale împreună cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și cu Înaltpreasfințitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra, în prezența rugătoare a zeci de ierarhi, preoți și diaconi.
După rânduiala ortodoxă, slujba a început în exteriorul locașului de cult, unde cei trei ierarhi slujitori au citit paremiile rânduite la sfințirea noii biserici și pericopele evanghelice de la Sfinții Matei, Luca și Ioan.
În continuare, au fost binecuvântate ușile monumentale ale catedralei prin ungere cu Sfântul și Marele Mir și prin stropire cu apă sfințită. Cu soborul de arhierei îngenunchind, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a invocat numele Mântuitorului Iisus Hristos în rugăciune pentru sfințirea bisericii ridicate spre lauda slavei Sale și a noastră mântuire.
După dialogul liturgic din fața ușilor principale dinspre apus, ce poartă chipul Mântuitorului Iisus Hristos și al Născătoarei de Dumnezeu, soborul slujitorilor a intrat în catedrală pentru săvârșirea târnosirii Sfintei Mese a Altarului.
La momentul cuvenit, cutia cu cinstitele moaște de mucenici și hrisovul de sfințire au fost așezate în piciorul Sfintei Mese, care apoi a fost pecetluit cu ceară topită. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rânduit pentru așezarea în Sfânta Masă a Catedralei Naționale fragmente din cinstitele moaște ale Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu (sec. 17-18) și ale Sfinților Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel (sec. 4), ca simbol al continuității credinței și jertfelniciei poporului român de-a lungul a două milenii de creștinism.
După spălarea Sfintei Mese, au urmat ungerea cu Sfântul și Marele Mir și așezarea icoanelor Sfinților Evangheliști Matei, Marcu, Luca și Ioan în cele patru colțuri. Măsărița din in – primul acoperământ al Sfintei Mese – a fost întinsă peste prestol și pecetluită cu sigiliul arhieresc de către Patriarhul României.
În continuare, au fost așezate acoperămintele Sfintei Mese și odoarele conform rânduielii bisericești: Sfântul Antimis, Sfânta Evanghelie, chivotul ce reproduce edificiul în miniatură, Sfânta Cruce și candele. La proscomidiar au fost așezate apoi toate obiectele de cult necesare săvârșirii Sfintei Liturghii: potir, disc, stea, acoperăminte, copie, burete, lumânare, prescuri.
După așezarea în bună rânduială a tuturor obiectelor, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a cădit întregul altar și iconostasul. În urma aprinderii candelei principale de pe Sfânta Masă, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a citit, îngenuncheat, rugăciunea principală de sfințire a Catedralei Naționale cu hramurile „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Apostol Andrei”.
Cu lumânarea aprinsă de la candelă, Patriarhul României a rostit de pe solee, către popor, cuvintele: „Lumina lui Hristos luminează tuturor!”, după care au fost aprinse în Sfântul Altar lumânările și celelalte candele de pe Sfânta Masă.
Au fost sfințite apoi vitraliile cu chipurile Sfinților Ierarhi prin stropire cu apă sfințită și prin ungere cu Sfântul și Marele Mir de către Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului împreună cu Patriarhul României. Pe solee, cei trei ierarhi au sfințit impresionanta catapeteasmă a Catedralei Naționale, lucrată integral în mozaic.
După otpustul adică încheierea slujbei de sfințire, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal și secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a citit solemn Actul de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului sau Catedralei Naționale.
În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat poporului documentul și a adresat mulțumiri tuturor celor care au ajutat și vor mai ajuta la edificarea acestui monument și și-a exprimat speranța ca în termen de trei ani să fie finalizată și sfințită pictura în mozaic.
Răspunsurile liturgice la slujba de sfințire a Catedralei Naționale au fost oferite de Corul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, condus de arhid. protopsalt Mihail Bucă.
În continuare, ne-am adunat cu toții într-un buchet rugător către Dumnezeu la prima Sfântă Liturghie săvârșită de Patriarhul Ecumenic împreună cu Patriarhul României și cu soborul de arhierei împreună-slujitori în noua Catedrală Patriarhală a Bisericii noastre.
Stelian Gomboş
Stelian Gombos
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.