În prima sa epistolă sobornicească, Sf. Apostol Petru ne îndeamnă să fim totdeauna pregătiți să răspundem celor care ne cer socoteală pentru credința și nădejdea pe care o avem întru Domnul nostru Iisus Hristos. Dar, nu mărturisind Adevărul cu duh de răutate, de vrajbă ori de superioritate față de alții, ci cu blândeţe, cu frică de Dumnezeu și cu cuget curat (cf. I Petru 3, 15-16).

Dacă cineva ne-ar întreba acum, ce este Biserica, ce am răspunde fiecare dintre noi, ca mărturie a credinței noastre?

Biserica este Maica noastră, a tuturor, este chipul Maicii Domnului. De aceea, cel care nu are Biserica ca Mamă, nu poate avea pe Dumnezeu ca Tată (Sf. Ciprian).

La Fiul lui Dumnezeu nu putem ajunge decât prin Maica Domnului, iar la Dumnezeu Tatăl numai prin Hristos, Fiul Său.

Iisus Hristos a zidit Biserica în chip tainic pe Sfânta Cruce, când a curs Sânge şi apă din Coasta Sa, izvorând apa Botezului şi Sângele Sfintei Împărtăşanii.

În chip văzut, Mântuitorul nostru revelează Biserica, întregii lumi, la 50 de zile după învierea Sa, adică la Cincizecime, atunci când Hristos a trimis Duhul Sfânt, în chip de „limbi ca de foc” (Faptele Apostolilor 2, 3) asupra Sf. Apostoli, care apoi, prin cuvântul lor, au întemeiat prima comunitate creştină.

Prin pogorârea Duhului Sfânt s-a descoperit că Biserica este prefacerea sfârşitului în început, a vieţii vechi în viaţă nouă, ca o permanentă înnoire. De aceea, așa cum spunea P.F. Părinte Patriarh Daniel, în Biserica Ortodoxă nu există oameni bătrâni, ci doar „tineri de diferite vârste”.

Aceasta arată că a fi în Biserică înseamnă, înainte de toate, o „participare în mod real, concret, existenţial, la viaţa nouă în Hristos Cel Înviat” (Părintele Andrei Scrima).

Din mărturisirea de credință, pe care o facem la fiecare Sfântă Liturghie, cunoaștem că Biserica are patru „însușiri”. Este „una”, pentru că Unul este Hristos ziditorul ei.

Este „sfântă”, pentru că Sfânt este Mântuitorul Iisus. Este „sobornicească”, pentru că Biserica îmbrățișează tot pământul. Este „apostolească”, pentru că a fost întemeiată pe cei 12 Apostoli ai lui Hristos, cei care cu prețul vieții lor au împărtășit lumii învățătura mântuitoare.

Sfânta Biserică este „chip şi icoană a lui Dumnezeu, ca una ce are aceeaşi lucrare ca El”. În Biserică se înfăptuiește, prin lucrarea Sfântul Duh, unirea între credincioși, „chiar dacă cei uniți prin credinţă sunt deosebiţi după însuşirile lor şi sunt din diferite locuri şi de diferite feluri” (Sf. Maxim Mărturisitorul).

Biserica lui Dumnezeu este „tămăduitoarea care conține în alcătuirea ei leacul care vindecă orice boală a duhului nostru. Părțile componente ale leacului sunt acestea: învățătura ortodoxă, trăirea potrivit poruncilor, Sfintele Taine cu slujbele bisericești și cârmuirea păstorilor” (Sf. Teofan Zăvorâtul).

Biserica nu este o instituție. Biserica suntem noi, „poporul lui Dumnezeu”. Se pare că am uitat sau nici măcar nu știm că noi suntem Biserica, că noi toți la un loc o alcătuim, că Hristos se află în mădularele Sale şi că Biserica nu este în afara noastră, ci noi suntem întru Hristos şi Hristos este în noi.

Sfânta Biserică nu este o „religie”, ea este Sfânta Liturghie care cuprinde în sine întreaga creație, prin care Dumnezeu ni se impărtășește spre iertarea păcatelor și spre viață veșnică. Toată Liturghia este o „celebrare a Paştilor, este lumina esenţială care luminează totul” (Părintele Andrei Scrima).

Biserica nu este o învățătură despre lume și despre sensul vieții noastre, ci întâmpinarea plină de bucurie a Împărăției lui Dumnezeu.

Biserica este deopotrivă taina mântuirii și taina Împărăției lui Dumnezeu coborâtă în mijlocul nostru, iar slujbele bisericești reprezintă intrarea noastră în Împărăţia lui Dumnezeu.

Biserica este trăire și împărtășire de viața cea nouă în Hristos Dumnezeu, care înseamnă împărtășire de dreptatea, pacea și bucuria în Duhul Sfânt ce caracterizează Împărăția lui Dumnezeu (Părintele Florin Botezan).

În Biserică totul se săvârşeşte prin lucrarea Sfântului Duh şi toată împărtăşirea este a Duhului Sfânt, ca daruri ce se revarsă neîncetat și pretutindeni asupra lumii, ca veșnică binecuvântare și purtare de grijă a lui Dumnezeu.

Biserica este taina începutului şi a sfârşitului lumii, dar nu ca „distrugere” a lumii, ci ca împlinire a ei in Împărăţia Cerurilor. De aceea, sufletele noastre ar trebui să înseteze după Duhul lui Dumnezeu. Nu întâmplător Sf. Părinți ne-au arătat că mântuirea întru Hristos înseamnă dobândirea Sfântului Duh.

Părintele Benedict Ghiuş vorbea despre „cea mai cumplită persecuție împotriva Bisericii”, pe care o considera a fi „nevrednicia propriilor ei slujitori”.

Îndrăznesc să spun că aceeași vină o avem și noi, adică toți credincioșii care alcătuim trupul tainic al lui Hristos, dar care, prin păcate, neascultare și nelucrare duhovnicească, Îl răstignim neîncetat pe Mântuitorul Iisus.

A fi ortodox înseamnă a respecta ortodoxia, altfel există riscul să cădem în răzvrătire și erezie (Părintele Arsenie Papacioc), uitând că sensul credinței noastre este Dumnezeu, nicidecum rezolvarea problemelor noastre lumești, potrivit unor interese meschine și egoiste.

Sorin Lungu

• Acatistul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului
  Publicat in : Acatiste