Invăţătura Sfinţilor Părinţi este limpede în privinţa faptului că Dumnezeu nu l-a creat pe om muritor, adică nu Dumnezeu este cauza morţii, ci l-a crea! dându-i puterea să ajungă la îndumnezeire şi să se întărească în ea. Sfântul Grigorie Sinaitul spune ca trupul omului a fost creat nestricăcios, "precum va şi învia", iar sufletul a fost creat neîmpătimit343. Cu alte cuvinte, trupul omului a fost creat de Dumnezeu în starea în care se va afla după învierea trupurilor, adică nestricăcios. Desigur, sufletul era neîmpătimit. Inseamnă deci că nu Dumnezeu este cauza răului.

Unii dintre Sfinţii Părinţi spun că Adam, imediat după crearea sa, se afla în etapa luminării minţii, iar alţii spun că se afla în etapa îndumnezeirii. Aceste două tradiţii sunt cuprinse în învăţătura Sfântului Ioan Damaschin, care, aşa cum ştim, a redactat un rezumat al învăţăturii tuturor Sfinţilor Părinţi. Intr-o altă carte am cercetat această învăţătură a Sfântului Ioan Damaschin, potrivit căreia Adam se afla în etapa luminării minţii şi în contemplaţie. De altfel, luminarea este prima etapă a contemplării lui Dumnezeu344.

Prin urmare, Adam trăia în raiul sensibil şi inteligibil, şi era în comuniune cu Dumnezeu. Trăia împărăţia lui Dumnezeu. Insă trebuia să se întărească în această stare şi să treacă, mai departe, la hrănirea din pomul vieţii. Nu a reuşit să realizeze acest lucru, fiindcă era încă neîncercat şi neexperimentat, şi nu a ascultat de voia lui Dumnezeu.

De altfel, felul în care Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte viaţa lui Adam şi a Evei în rai arată că întâiul om era plin de Duhul Sfânt, nu purta veşmintele de piele ale stricăciunii şi ale mortalităţii, era îmbrăcat cu Duh Sfânt, vorbea cu Dumnezeu, iar toate acestea sunt trăsăturile unui om îndumnezeit, sunt trăsăturile oamenilor din împărăţia cerurilor, care va veni. Desigur, există o diferenţă care constă în faptul că acum firea omenească s-a unit cu firea dumnezeiască în Persoana Cuvântului, dar viaţa aceea era fericită şi era începutul îndumnezeirii desăvârşite345.

Lăsând la o parte analiza mai amănunţită a celor doi Părinţi amintiţi, fiindcă a fost făcută în alte cărţi, aş dori să vedem descrierea vieţii lui Adam în rai, pe care o face Sfântul Macarie Egipteanul. De scriind starea lui Adam de dinainte de cădere, spune că avea Duh Sfânt şi că era unit cu Cuvântul. „Cuvântul lui Dumnezeu era împreună cu el". Deşi era gol, era acoperit de Cuvântul lui Dumnezeu: „căci însuşi Cuvântul era pentru el moştenire, îmbrăcăminte, slavă care îi acoperea şi învăţătură". Aceasta înseamnă că Cuvântul era totul pentru Adam, „fie cunoştinţă, fie simţire, fie moştenire, fie învăţătură".

In continuare scrie că aşa cum Sfântul Duh lucra în profeţii Vechiului Testament, „îi învăţa şi era înlăuntrul lor, iar în afara lor li se arăta, la fel era şi cu Adam". Sfântul Duh îl învăţa, dar şi Cuvântul însuşi era totul pentru el, iar în acest fel Adam, atâta timp cât păzea porunca, „era prieten cu Dumnezeu"346. Adam, în raiul Edenului, era în comuniune atât cu Hristos Cuvântul, a doua Persoană a Sfintei Treimi, cât şi cu Duhul Sfânt.

Observaţia Sfântului Macarie Egipteanul, potrivit căreia Duhul Sfânt lucra în Adam înainte de cădere ca şi în profeţi, adică „îi învăţa şi era înlăuntrul lor, iar în afara lor li se arăta", ne conduce la o altă concluzie, că, în ciuda căderii lui Adam şi a izgonirii sale din rai, Dumnezeu a continuat să rămână în comuniune şi relaţie cu prietenii Săi. Iar în acest fel au fost numeroşi prietenii lui Dumnezeu de dinaintea întrupării Cuvântului. De aceea, în învăţătura Sfântului Grigorie Palama, harul lui Dumnezeu lucra atât înainte de Lege, cât şi după Lege, atât înainte de întruparea lui Hristos, cât şi după întrupare, prin mijlocirea acesteia.

Vechiul Testament este plin de teofanii, adică de arătări ale lui Dumnezeu. Fireşte că aceste arătări nu sunt apariţii optice, ci descoperiri, vederi ale lui Dumnezeu prin mijlocirea îndumnezeirii. De aceea şi în Vechiul Testament era posibilă îndumnezeirea, cu diferenţa că moartea nu era încă desfiinţată ontologic, iar firea umană nu era unită cu firea dumnezeiască în ipostasul Cuvântului. De aceea vederea lui Dumnezeu avea loc prin îndumnezeire, dar încă nu exista Trupul divino-uman al lui Hristos, iar cei îndumnezeiţi nu erau mădulare ale Trupului lui Hristos.

Trebuie să notăm aici că toate arătările lui Dumnezeu în Vechiul Testament erau arătări ale Cuvântului, mai exact ale Cuvântului neîntrupat. Nu erau arătări ale Tatălui. Adică profeţii, care erau prieteni ai lui Dumnezeu, nu îl vedeau pe Tatăl, ci pe Cuvântul. Aşadar, prin Cuvântul erau în comuniune şi cu Tatăl. Pentru a ne exprima mai bine, vom spune că în Cuvântul îl vedeau şi pe Tatăl.

Evanghelistul Ioan spune la începutul Evangheliei sale: Pe Dumnezeu nimeni niciodată nu L-a văzut; Fiul Cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, El L-a făcut cunoscut (Ioan 1,18). Sfântul Chiril al Alexandriei, când tâlcuieşte acest citat, pe de-o parte, îl leagă de cuvântul lui Hristos: tot cel care a auzit şi a învăţat de la Tatăl, vine la Mine. Nu că L-a văzut pe Tatăl cineva în afară de Cel ce este de la Dumnezeu; Acela L-a văzut pe Tatăl (Ioan 6,45-46), iar pe de altă parte, îl raportează la fiinţa lui Dumnezeu, care nu poate fi văzută de om. El notează în acest sens: „numai Fiului îi este Tatăl văzut prin fire, ca să nu presupună cineva că vede şi se vede firea dumnezeiască. Nici unei alteia dintre cele ce sunt nu Se face văzut"347.

Se ştie că în multe tropare ale Bisericii putem vedea limpede că Descoperirile lui Dumnezeu din Vechiul Testament sunt descoperiri ale Cuvântului neîntrupat. Există însă şi citate scripturistice. Apostolul Pavel, când vorbeşte despre băutura pe care au băut-o evreii în pustie, scrie: toţi aceeaşi băutura duhovnicească au băut - pentru că beau din duhovniceasca piatră care-i urma, iar piatra era Hristos (1 Corinteni 10,1-4). Insuşi Hristos, vorbind despre pâinea pe care au mâncat-o evreii în pustie, şi rugat de ascultătorii Săi: Doamne, dă-ne nouă întotdeauna pâinea aceasta, le-a răspuns: Eu sunt Pâinea vieţii... Eu sunt Pâinea Care S-a pogorât din cer (Ioan 6, 31-41). Tatăl a dat pâinea, iar această pâine este Cuvântul.

Aşadar, multe tropare care exprimă teologia Bisericii descoperă acest mare adevăr, că Dumnezeu cel descoperit în Vechiul şi Noul Testament este Cuvântul, a doua Persoană a Sfintei Treimi, cu deosebirea că în Vechiul Testament era neîntrupat, iar în Noul Testament era întrupat. Intr-unul dintre tropare cântăm aşa: „Prorocia lui David împlinind- o Hristos, mărirea Sa în Sion a descoperit-o ucenicilor, lăudat arătându-Se pe Sine, şi slăvit pururea cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Mai întâi adică neîntrupat ca un Cuvânt, iar mai pe urmă pentru noi întrupat"348.

Dumnezeu, Cel care S-a arătat pe Sinai şi pe Tabor, este însuşi Cuvântul: „Cel ce a grăit de demult cu Moise prin închipuiri în muntele Sinai, zicând: Eu sunt Cel ce sunt de-a pururea, astăzi schimbându-Se la fată în muntele Taborului înaintea ucenicilor Şi-a arătat frumuseţea chipului celui dintâi, ridicând întru Sine firea omenească"349.

Ingerul care s-a arătat celor trei tineri în cuptor este Cuvântul care S-a întrupat: „Cel ce a izbăvit pe tineri din cuptor, Făcându-Se Om pătimeşte ca un muritor"350. Cel care a condus poporul evreu din Egipt în pământul făgăduinţei este Cuvântul lui Dumnezeu, Care a pătimit şi a fost îngropat de către fiii celor scăpaţi atunci: „Pe Cel ce cu valul mării a acoperit oarecând pe prigonitorul tiran, sub pământ l-au ascuns feciorii celor ce s-au mântuit"351. Cred că aceste tropare sunt foarte grăitoare şi nu mai este nevoie de o altă tâlcuire.

Este foarte grăitor faptul că între ortodocşii şi arienii secolului al IV-lea exista un acord total că îngerul şi Domnul slavei, Care S-a arătat profeţilor, a fost Cuvântul Care, prin întruparea Sa, le-a descoperit Apostolilor slava Tatălui. Desigur, potrivit ortodocşilor, Cuvântul văzut de către profeţi era ne creat şi Dumnezeu, pe când potrivit arienilor, Cuvântul era creat din nimic şi nu S-a născut din fiinţa şi ipostasul lui Dumnezeu Tatăl352.

Dacă există câteva locuri din scrierile Părinji lor în care se spune că profeţii L-au văzut pe Dumnezeu Tatăl, acestea trebuie văzute şi tâlcuite prin intermediul teologiei troparelor Bisericii şi, fireşte, prin tâlcuirea Sfântului Chiril, pe care am expus-o puţin mai înainte. Acest lucru înseamnă că lucrarea Persoanelor Sfintei Treimi este comună şi că întol deauna sunt unite după fiinţă şi după fire. Cuvântul nu este fără Tatăl şi fără Duhul Sfânt, nici Duhul Sfânt fără Tatăl şi fără Cuvântul, nici Tatăl fără Cuvântul şi fără Duhul Sfânt. Astfel, Cuvântul Se arata sfinţilor profeţi. Deci ori de câte ori se vorbeşte în Vechiul Testament despre vederea Tatălui, trebuie
înţeleasă ca vedere a Tatălui întru Cuvântul cel neîntrupat.

Este semnificativ răspunsul lui Hristos la cererea şi îndemnul lui Filip: „Doamne, arata-ni-L nouil pe Tatăl şi ne e de-ajuns". „De atâta vreme sunt cu voi, Filipe, şi nu M-ai cunoscut? Cel ce M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl; şi cum de zici tu: Arată-ni-L nouă pe Tatăl!? Nu crezi că Eu sunt întru Tatăl şi că Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care Eu vi le grăiesc, nu de la Mine le grăiesc, ci Tatăl - Cel ce rămâne întru Mine -îşi face lucrurile Sale. Credeţi-Mă că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine... (loan 14, 8-11).

Reiese, aşadar, că cele din urmă, adică trăirea împărăţiei lui Dumnezeu care va veni, erau trăite de către Adam înainte de căderea şi de izgonirea sa din rai, precum şi de profeţii Vechiului Testament, de vreme ce L-au văzut pe Dumnezeu Cuvântul şi erau în comuniune cu EL Deoarece moartea nu era încă desfiinţată, după ieşirea sufletului din trup erau conduşi în iad, din care Hristos i-a eliberat când S-a pogorât acolo.

Ierotheos, Mitropolitul Nafpaktosului

Fragment din cartea "Viata dupa moarte", Editura Egumenita

Cumpara cartea "Viata dupa moarte"

NOTE:

343 GRIGORIE SINAITUL, Capete foarte folositoare în acrostih, c. 82, FR 7, p. 117.
344 Ierotheos VLACHOS, Vremea lucrării, trad. rom. do Teofan Munteanu, Bucureşti, Edit. Sophia, 2014, p. 81 ş.u. ~
345 IDEM,voi. I, 1993, p. 130 ş.u.
346 MACARIE EGIPTEANUL, Omilii 12, 6-8, PSB 34..., p. 144.
347 CHIRIL AL ALEXANDRIEI, Comentariu la Ioan, trad. rom. de Dumitru Stăniloae în: PSB 41, Bucureşti, Edit. IBMBOR, 2000, p. 124.
348 Octoihul Mare, Doamne strigat-am..., glas 7, Stihira a 5-a..., p. 511.
349 Mineiul pe August, Ziua a şasea, Vecernia Mare, La Stihoavnă, Bucureşti, Edit. IBMO, 1974, p. 70-71.
350 Penticostar, Canonul învierii, Cântarea a 7-ea, Irmosul, Bucureşti, Edit. IBMBOR, 1999, p. 20.
351 Canonul din Sâmbăta Mare, Cântarea I, Ir moşul, Bucureşti, Edit. IBMBOR, 2000, p. 662.
352 Ioannis ROMANIDIS, vol. I, Tesalonic, 1973, p. 240-241.
 

• Diferente confesionale cu privire la viata dupa moarte
  Publicat in : Dogma
• Viata dupa moarte
  Publicat in : Religie
• Experientele crestine adevarate ale raiului
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: