Mai mereu ne gandim ca a fi fericit, a fi implinit ca om, inseamna sa cunosti, sa impartasesti sentimentul acesta nobil al dragostei, al iubirii, care sa te inunde, sa te cuprinda si sa te copleseasca cu nemarginirea sa, cu originea sa divina. Pentru ca astfel, sa daruiesti si sa primesti iubire, pentru ca astfel sa traiesti intr-un fel anume: prin iubire si pentru iubire.

Dar ce este iubirea?

Cand ne gandim la ea, o definim fiecare dupa cugetul nostru, dupa educatia noastra, dupa intelepciunea si starea noastra de spirit. Iubirea este un sentiment, este o stare de a fi si de a simti, este un gest, un mod de viata, o impresie, un vis; poate este un ideal sau pentru unii, din nefericire, o iluzie.

Insa ne putem gandi ca iubirea este gestul de a hrani cu cinci paini (de orz) si doi pesti o lume intreaga, asa cum a facut Domnul nostru Iisus Hristos. Este un gest, un simbol, o pilda, dar si un fapt concret, materializat prin inmultirea acestora si saturarea a cel putin cinci mii de oameni.

Pe langa bucuria, admiratia, emotia pe care o simtim cand recitim sau ne aducem aminte de aceasta minune facuta din dragoste pentru oamenii flamanzi ( de paine si de cuvantul lui Dumnezeu) de Fiul Omului, ne punem intrebari si, poate gasim raspunsuri in noi insine, pentru noi insine si in felul nostru de a fi, de a intelege ceea ce suntem, ceea ce trebuie sa devenim, ceea ce iubim si cum putem sa iubim.

Cinci paini si doi pesti nu inseamna aproape nimic pentru o multime de oameni. Nici pentru noi cei care, lipsiti de speranta, credinta si dragoste, am fi descurajati, dezarmati, cuprinsi de un sentiment pragmatic si realist al neputintei, al imposibilitatii hranirii acestor oameni. Dar Iisus Hristos prin dragostea Sa si puterea Sa dumnezeiasca a inmultit putinul acesta, facand ca hrana sa prisoseasca. si ma gandesc, ca daca un om in aceasta viata, adesea chinuita, plina de esecuri, necazuri, obstacole, si in aceasta lume, doborat fiind de neputinte, pacate, indoieli, negasind un rost de a trai sau a se bucura de ceva, gandul sau sau aducerea, luarea sa aminte la Dumnezeul Acesta pe care-L avem, care i-a daruit si lui viata, care a inmultit painea si vinul si care s-a jertfit si pe Sine pentru noi l-ar face sa fie daca nu fericit, macar mai linistit, mai impacat, mai senin, indragostit; pentru o clipa ar putea, macar atat, o vesnicie cuprinsa intr-o clipa, sa spere, sa creada din nou sau pentru prima data. Sa creada in Hristos, Acest Dumnezeu bun cu care am fost binecuvantati si in sine insusi. si cum sa nu iubesti un astfel de Dumnezeu?

Noi putem oare sa urmam exemplul Sau? Ca din putinul pe care-l avem, care ne-a fost dat sau cu care am ramas sa inmultim prin dragostea, intelepciunea si talentul nostru aceste bunatati pentru a darui celor care, poate, au atata nevoie?

Ca dintr-un cuvant bun sa aducem mangaiere, dragoste cator mai multi dintre cei care au nevoie; dintr-un gest sa putem determina si pe altii ca la randul lor sa daruiasca gesturi fine, elegante, frumoase sau putem inmulti gandurile bune si senine pentru ceilalti ca si ei in mod tainic sa aiba, din ce in ce mai multe ganduri frumoase, care sa topeasca in noi si in semenii nostri raceala, neiubirea, indiferenta, necredinta.

si, poate, dintr-o bucata de paine, frangand-o, impartind-o, sa ne impartasim nu numai in sens spiritual, ci si in sens material, bucuria de a ne hrani impreuna din putinul care, prin dragostea noastra, va deveni mult, prisosind chiar.

Minunea facuta de Domnul nostru Iisus Hristos are un talc, un mesaj pentru noi cei dezarmati de aparenta imposibilitate de a ajuta, de a imparti, de a sacrifica din putinul pe care-l avem: acela ca niciodata sa nu ne resemnam, sa nu cedam, ci sa impartim, sa daruim si din ceea ce nu avem celor de langa noi si cu noi. Caci ceea ce ne lipseste va fi completat de sentimentul de iubire, astfel implinit, trait intr-un fel aparte, pe care nu-l poti cunoaste decat atunci cand daruiesti din putinul pe care-l ai, si de binecuvantarea lui Dumnezeu.

Oricat de mult am nazui dupa hrana materiala sau spirituala, dupa o mangaiere, dupa un ajutor sau un medicament si oricat de mult le-am avea, vom simti mereu o foame launtrica, lipsiti fiind de binecuvantarea lui Dumnezeu, de cuvantul Sau si lipsiti fiind de un sentiment curat al iubirii totale care sa ne faca sa daruim, sa frangem din noi pentru a mangaia macar, cel putin in mica masura, pe cei de langa noi, aflati in nevoi.

Cinci paini si doi pesti sunt, poate, virtutile, puterile, calitatile noastre, aproape nimic in fata multimii numeroase a defectelor, pacatelor, patimilor, necazurilor, neputintelor si ispitelor noastre. si te intrebi cum sa le acoperi, sa le faci fata cu atat de putin? Suntem asemenea trestiei in bataia vantului, vulnerabili, mereu pe punctul de a fi nimiciti, doborati… Dar, totusi, asumandu-ne credinta in Dumnezeu, o credinta vie, lucratoare si o dragoste nesfarsita, lepadandu-ne de fatarnicie, fiind sinceri cu Dumnezeu si cu noi insine, gasim, descoperim in noi puterea, vointa si iubirea, binecuvantati fiind si nu vom cadea. inmultind virtutile noastre, rabdarile noastre, smerenia noastra, faptele noastre bune, de iubire si din iubire curata, imbratisand adevarul, daruind si daruindu-ne cu toata fiinta noastra, purtatori de lumina fiind.

Cu gandul la cinci paini si doi pesti, adica la iubire, trebuie sa gasim in noi raspunsul la intrebarea daca putem la randul nostru sa inmultim iubirea, faptele ei, si s-o impartasim celor din jurul nostru, tuturor. Daca putem noi sa inmultim bunatatile noastre, cuvintele, gandurile, faptele si gesturile noastre, clipa de clipa, zi de zi, pentru a face cat mai mult, cator mai multi, bine, hranindu-i, odihnindu-i, iubindu-i?
Fiecare dintre noi isi are raspunsul in el insusi.

Traian Calistru

Despre autor

Traian Calistru

Colaborator
20 articole postate
Publica din 08 Februarie 2011

• Predica la Duminica a VIII-a dupa Rusalii
  Publicat in : Predici de duminica
• Inmultirea painilor in pustie
  Publicat in : Duminica a 8-a dupa Rusalii

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: