Sunt oameni hărăziţi de Dumnezeu care indiferent unde s-ar afla pe globul pământesc şi în constelaţia stelară, aceştia poartă cu ei o lacrimă a suferinţei, o flacără a iubirii, un licăr de lumină, o scânteie a divinităţii, o nădejde a mântuirii, un model hristic şi lasă o urmă de om îndumnezeit! Un astfel de om, se poate regăsi în mult regretata monahie, Elisabeta Lazăr! Astfel de oameni te luminează, te întăresc în credinţă, îţi dau pacea şi tăria de a merge mai departe pe calea mântuirii! Asemenea oameni, te “contaminează” cu pacea, armonia şi iubirea lui Hristos, cu dorul dumnezeirii, cu râvna pentru o luptă de jertfă împotriva patimilor omeneşti!
Secretul schimonahiei Elisabeta este: coborârea omului sub toată zidirea lui Dumnezeu şi iubirea aproapelui. Cea mai mare nevoie a omului s-a dovedit a fi aceasta: de a iubi şi a fi iubit. De altfel, iubirea înseamnă o mare suferinţă pentru cel pe care îl iubeşti. Sufletul îndrăgostit e blând, smerit şi plin de răbdare. Acolo unde este iubire domneşte pacea şi înţelegerea. Dacă dragoste nu este nimic nu e, iar dacă dragoste nu am, nimic nu sunt. Iată de ce momentele vieţii în care trăieşti cu adevărat sunt acelea în care faci lucrurile în spiritul iubirii. Numai acel om care este capabil de iubire este doritor de fapte bune, de fapte eroice până la sacrificiu suprem. De fapt, a iubi înseamnă a trăi viaţa celuilalt. Putinţa de a trăi noi înşine în sufletul altuia este singura şi adevărata valoare omenească. Aşa trăia maica Elisabeta, trăia viaţa plină de amărăciune, de durere şi suspin a creştinilor care o cunoșteau şi-i cereau povață. Cei 29 de ani de călugărie, dintre care 15 ani de pustnicie, au constituit o viață plină de jertfelnicie.
De mică copilă, maica Elisabeta a vrut să fie ”mireasa” Domnului nostru Iisus Hristos, la numai 15 ani se călugărește. Jertfelnicia pentru Hristos este un act suprem de loialitate şi de dăruire totală în slujirea Mântuitorului. De altfel, aproape toţi ucenici lui Hristos au fost omorâţi în lungul proces de propăvăduire şi de răspândire a creştinismului în întreaga lume. A muri pentru Hristos înseamnă a muri pentru Adevăr, iar Iisus Hristos în predica de pe munte, numită simbolic „Fericirile”, ţine să precizeze răsplata celor care luptă pentru Dreptate şi Adevăr: „Fericiţi vor fi cei ce luptă pentru Dreptate şi Adevăr, căci a lor va fi Împărăţia Cerurilor!”. Iată, aşadar, cine sunt creştinii care vor intra direct în Împărăţia Cerurilor, care se vor mântui şi care vor dobândi viaţa veşnică. Sfânta Biblie şi Tradiţia Biserici, amintesc de nenumăraţi proroci, sfinţi, drepţi, preoţi, împăraţi, ostaşi şi simpli creştini care s-au jertfit pentru credinţa creştină, pentru Hristos.
Maica Elisabeta era purtătoare de Duh Sfânt și purtătoare de Hristos. Primirea Duhului Sfânt este o etapă importantă în cadrul urcuşului duhovnicesc, fiind un lucru esenţial în procesul mântuirii personale. Mai mult, aşa cum spune Sfântul Serafim de Sarov: „Scopul vieţii creştine este dobândirea Duhului Sfânt!”. Duhul Sfânt este cheia de descifrare a tuturor lucrurilor şi fenomenelor din lume şi univers, cunoaşterea de sine şi descoperirea scopului vieţii personale, a fiecărui om. De aceea, acest lucru presupune o luptă continuă cu păcatele şi cu gândurile cele rele venite de la diavol şi, nu numai. Viaţa creştină autentică presupune o stare de veghe şi de osteneală permanentă, o preocupare perseverentă privind rugăciunea, postul, meditaţia, contemplarea, o stare permanentă de trezvie. Pe cât de greu este obţinerea Duhului Sfânt, tot pe atât de greu este şi menţinerea permanentă a acestuia. Puţini creştini sunt aceia care reuşesc să se lipească de Duhul Sfânt şi să nu mai plece de la ei. Duhul Sfânt ne părăseşte din cauza păcatelor noastre, de care ne este tot mai greu să ne despărţim. Prin Duhul Sfânt, creştinii primesc o multitudine de abilităţi, virtuţi, daruri. De pildă, un creştin care are pe Duhul Sfânt nu mai vede defectele celorlalţi, ci numai lucrurile bune, adică nu îi judecă pe ceilalţi.
Schimonahia Elisabeta a fost o călugăriță de o reală valoare duhovnicească, cu o înaltă trăire a credinței creștine ortodoxe autentice, cu o profundă cunoaștere a învățăturilor Sfinților Părinți, care a fost cunoscută în părțile moldovenești, dar nu numai, chiar și în Transilvania, prin viața personală riguros morală, potrivit canoanelor bisericești, prin curaj, dăruire și jerfelnicie, printr-o viață misionară dedicată slujirii aproapelui prin cuvânt, prin faptă, prin povață și sfat duhovnicesc.
Maica Elisabeta a fost un om al rugăciunii, al bucuriei, al vieții austere, un om care și-a propus să înmulțească bucuria și nădejdea Învierii și credem că a reușit cu prisosință. Blândețea ei și arta de a ști să se apropie de sufletul omului a făcut-o cunoscută multor creștini, cărora le-a schimbat mentalitatea și stilul de viață, unii dintre aceștia fiind chiar atei.
Cu certitudine, maica Elisabeta este un dar al lui Dumnezeu pentru biserică, pentru oameni, un om la bucuriei și al speranței, destul de echilibrată, realistă, cu chipul luminat și zâmbitor, un om al împlinirii vieții duhovnicești, care și-a fundamentat viața pe credință, pe practica rugăciunii și pe practica liturgică.
Schimonahia Elisabeta a fost și rămâne un reper al curajului creștin, al credinței, al jertfelniciei, al smereniei înțelepte, fără de care nu poate exista nici pocăință, nici performanță duhovnicească, o lucrătoare vie a credinței creștine ortodoxe prin iubirea aproapelui.
Preacuvioasă maică Elisabeta, de acolo de unde ești, din ceruri, roagă-te pentru noi, păcătoșii. Amin.
Ștefan Popa
Stefan Popa
-
Eu sunt mireasa lui Hristos!
Publicat in : Interviuri -
Iertati si binecuvantati, parinte profesor universitar doctor Ioan Chirila
Publicat in : Religie -
Sfanta Cuvioasa Elisabeta de la Pasarea
Publicat in : Religie -
Cum putem recunoaste un sfant?
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.