Munte sfânt este cunoaşterea lui Hristos, care e contemplarea făpturilor create.18 Potrivit contextului, cuvântul „munte” (oros) poate avea sensuri variate, aşa cum vom vedea. Nu vom zăbovi aici asupra legăturii ce există între „cunoaşterea lui Hristos” şi „contemplarea făpturilor create”, ci vom urmări ideea „muntelui” ca simbol biblic al „cunoaşterii”, respectiv al cunoaşterii creatului. Iată un alt text-cheie:

Muntele inteligibil e contemplarea duhovnicească ridicată pe o înălţime cu anevoie de ajuns, şi atunci când mintea a atins-o observă raţiunile lucrurilor de jos.19

Aici „muntele” e fără îndoială Sinaiul, muntele revelării lui Moise a Legii lui Dumnezeu20, Lege care, pentru Evagrie, nu reprezintă numai legea morală21, ci în acelaşi timp - şi chiar mai mult încă - izvorul cunoaşterii naturale22. Şi pentru că „Legea e duhovnicească”23 şi, prin urmare, are „nevoie de descoperire” (apokalypseos deitai)24, Evagrie scoate de aici printr-o lectură tipologică unele învăţături despre physike25.

Există însă un alt munte sfânt, muntele Sion26, al cărui simbolism se confundă uşor cu cel al Sinaiului, ba chiar şi cu al altor „munţi” despre care vorbeşte Scriptura27. Toţi aceşti „munţi” au în comun faptul de a fi locul unor revelări sublime şi dumnezeieşti. Evagrie dezvoltă pe larg această tipologie, dar urmărind-o în toate meandrele ei ne-am depărta prea mult de tema noastră.

Fiindcă acest „munte duhovnicesc” e situat „în înălţime” (eis hypsos), trebuie ca mintea să se „înalţe” spre el.

Verbul hypsdo are şi el accepţiuni diferite. De exemplu, prin virtuţi28 se înalţă (hypsoi) sufletul spre „templul sfânt” (simbolul lui Hristos). Aceasta pentru praktike. Dar pentru gnostike, „cunoaşterea lui Dumnezeu” înalţă29 fiindcă Dumnezeu însuşi „este întru cele mai înalte” (en tois hypsistois)30.

Se va observa diferenţa, importantă pentru Evagrie, între aceste două tipuri de „înălţare”: ne înălţăm prin virtuţi, fiindcă făptuirea (praktike) e realizată de om cu ajutorul lui Dumnezeu - pentru că virtutea e fructul conlucrării între harul lui Dumnezeu şi râvna omului31 - dar suntem înălţaţi în treapta cunoscătoare (gndstike), fiindcă nu stă în puterea noastră „a fi învredniciţi de cunoaşterea duhovnicească” (to de kataxiothenai gnoseos pneumatikes ouk estin eph’hemin)32.

Din „înălţimea” acestui „munte inteligibil” în care se găseşte, intelectul „observă” (aposkopeuei), cu „ochiul stâng”33, „raţiunile lucrurilor de jos” (ton katoteron pragmaton tous logous)34.

Muntele „Sion” e de obicei un simbol al Tatălui35, dar el poate trimite şi spre omul „contemplativ” (thedretikos), adică spre mintea „văzătoare” (hordn)36, şi în acest caz

„Sionul” se traduce, la Origen între alţii, prin „post de observaţie” (skopeuterion)37. Această minte devine atunci, după Psalmul 75, 3, „sălaşul” (katoiketerion) lui Dumnezeu, o minte „lumiformă (photoeides) care a renunţat la poftele lumeşti şi a învăţat să observe (aposkopeuein) raţiunile pământului”38 asemenea unui „înger al lui Dumnezeu” (cf. 2 Rg 14,20) care „cunoaşte toate cele ce sunt pe pământ”39.

Dar din înaltul muntelui nu ne mulţumim să privim cele ce sunt jos, ci privim şi cele ce sunt sus. Căci natura raţională (physis logike) e „făcută în chip natural să observe cele cereşti” (ten pephykyian skopeuein ta epourania)40.

Privind cele de jos, dezbrăcată de patimi şi ajunsă ea însăşi „luminiformă” (photoeides) „prin contemplarea făpturilor create”41, mintea contemplă „cele pământeşti” în lumina dumnezeiască care le „luminează”42, facându-le cunoscute. „Lumina” e simbolul biblic43 al cunoaşterii44, aşa cum verbul „a vedea” atunci când se referă la minte înseamnă actual de „a cunoaşte”45. Privind astfel „în jos”, mintea nu vede însă lumina însăşi! Pentru a face acest lucru, ea trebuie să se desprindă de cele de jos şi să-şi înalţe privirea în sus.

E ceea ce face pe acelaşi „munte inteligibil”. Căci munte inteligibil e cunoaşterea Sfintei Treimi ridicată pe o înălţime cu anevoie de ajuns, iar când mintea atins-o, a părăsit toate înţelesurile legate de lucruri.46

Pentru „a vedea pe Dumnezeu” nu e de ajuns, aşadar, „renunţarea la poftele lumeşti”, ci faptul de a fi aşezaţi de Dumnezeu pe un munte înalt. Trebuie „să ajungem mai
presus (hypseloteros ginesthai) decât toate înţelesurile legate de lucruri”, chiar şi sub forma unei „contemplări duhovniceşti”47. Căci dacă e adevărat că „măreţia şi frumuseţea făpturilor duc prin analogie la contemplarea Autorului lor”48 şi că Acesta „Se face văzut minţii prin lucrurile Sale”49, e tot atât de adevărat că „Treimea nu este împreună cu contemplarea celor sensibile şi inteligibile, şi că ea nu e numărată împreună cu lucrurile...”, fiindcă ea „singură e cunoaştere fiinţială” (gndsis ousiodes)50.

Cu alte cuvinte, „Dumnezeu e lumină”51 şi, întocmai ca lumina sensibilă, nici El n-are nevoie de o altă lumină pentru a fi văzut52, respectiv cunoscut. Pe scurt, Dumnezeu e cunoscut prin El însuşi (autoginoskomenon)53, şi, pentru a fi în stare să-L cunoască, mintea trebuie să se întoarcă de la tot ce e creat, să se îndrepte spre El şi să-şi înalţe privirea spre El La aceasta îi serveşte „ochiul” său „drept” care, îl clipa rugăciunii, contemplă fericita lumină a Sfintei Treimi54, simbol al cunoaşterii Treimii.

Dar trecerea de la contemplarea indirectă a lui Dumnezeu în făpturile Lui la cunoaşterea Sfintei Treimi însăşi, care are loc pe acest „munte inteligibil” şi în acest „loc al lui Dumnezeu” (topos tou Theou) care e mintea55, nu ţine de puterea acesteia din urmă! Această trecere are loc „atunci când [minţii] i se arată (epiphanentos) lumina care la vremea rugăciunii exprimă (ektypountos)56 locul lui Dumnezeu”5'’.

„Căci e nevoie de Dumnezeu care conlucrează cu ea şi insuflă58 lumina conaturală cu ea (to syngenes phds)59, adică „întâia dintre toate ştiinţele..., cunoaşterea unimii şi unicităţii” (gnosis tes henados kai monados)60 - sau a fiinţei (ousia) lui Dumnezeu61, prin urmare „cunoaşterea fiinţială” (gnosis ousiddes) care „a ieşit de la Creatorul şi s-a arătat împreună cu natura pe care a însoţit-o”62. Sfânta Treime, şi numai ea singură, este „cunoaşterea fiinţială”63. Evagrie precizează această afirmaţie aparent destul de „esenţialistă”, adăugând că totuşi Tatăl este „născătorul” acestei „cunoaşteri fiinţiale” (gnosis ousiddes)64.

Prin urmare, Dumnezeu e cunoscut de El însuşi şi nu e cunoscut decât în „locul” care e intelectul însuşi. Creată pentru a cunoaşte pe Dumnezeu65, creatura nu dispune nici de unul, nici de celălalt. Acest „loc al lui Dumnezeu” nu este „văzut” (cognoscibil) decât graţie „luminii Sfintei Treimi” (cunoaşterea Sfintei Treimi). Şi aceasta se „arată” (epiphanentos) în toată libertatea „la vremea rugăciunii”. Această vreme (kairos), la rândul ei, este har pur. De aceea Evagrie poate da această definiţie:

Rugăciunea e o stare a minţii ce survine numai sub efectul luminii Sfintei Treimi.66

schimarhimandrit Gabriel Bunge

Fragment din cartea "Parintele duhovnicesc si gnoza crestina dupa avva Evagrie Ponticul", Editura Deisis

Cumpara cartea "Parintele duhovnicesc si gnoza crestina dupa avva Evagrie Ponticul"

Note:

18 1 in Ps 14,1.
19 KG V, 40 (grec).
20 Cf. leş 3 sq.
21 Cf. Ep 8, 3; 25, 2; KG VI, 1.
22 Cf. Pr 38; Ep 27, 2; 41, 5; KG II, 64.
23 Rm 7,14; cf. 24 in Ps 104,45.
24 9 in Ps 118,18.
25 Cf. KG V, unde se găsesc mai multe astfel de interpretări tipologice.
26 6 in Ps 13, 7; 1 in Ps 86, 2 etc.; KG V, 6. 21. 88; VI, 49.
27 Cf. Ep 58, 4 (text citat infra) unde Evagrie se referă la Fc 19,17. In fapt, Lot ar fi trebuit să se salveze pe „munte” (Fc 19,19), dar el s-a refugiat într-un „mic oraş” (Fc 19, 29 sq.). Acest exemplu arată bine cum recurge Evagrie în mod instinctiv la o lectură tipologică de îndată ce i se oferă cuvântul-cheie.
28 2 in Ps 27,2.
29 2 in Ps 45,3; 9 in Ps 88,18; etc.
30 3 in Ps 97, 5-6.
31 12 in Ps 17,21; cf. KG 1,79.
32 3 in Ps 43, 4.
33 Cf Mc 42,1 sq.
34 Pentru expresia katotera pragmata, cf. deja Epfid 7,49 sq.
35 6 in Ps 13, 7; 5 in Ps 118, 7.
36 KG II, 27,45 etc.
37 1 in Ps 86, 2; 1 in Ps 147,2.
38 Sk 25.
39 E un text pe care Evagrie îl citează frecvent: Cn 16; KG I, 23;
in Eccl 5, 7-11 (Gehin 38, 6); 6 in Ps 4,7; 7 in Ps 29,8.
40 8 in Ps 101,14.
41 KG V, 15.
42 in Eccl 3,15 (Gehin 19, 5 sq.); in Prov 21, 9 (Gehin 224, 5); 3 in Ps
135, 6; KG V, 42; cf. Or 80.
43 Os 10,12 (LXX).
44 2 in Ps 12,4; 16 in Ps 17, 2; 4 in Ps 33, 6.
45 KG VI, 83 etc.
46 Ep 58,4 (grec).
47 Sk 23.
48 Sol 13, 5.
49 Rm 1, 20; cf. 7 in Ps 17,12.
50 KG II, 47.
511 In 1, 5; cf. 1 in Ps 17,12.
52 KG I, 35.
53 KG I, 3.
54 Mc 42.
55 Sk 23. 25.
55 Editorii lui Mc, puţin nedumeriţi în faţa uzului acestui termen în acest context, îl traduc prin „model”, cf. nota 6. Dar la Evagrie verbul (ek) typoun înseamnă de obicei „a întipări” într-un sens peiorativ sau neutru (KG V, 41 kosmos noetos). Sensul lui Mc 40,7 sq. Trebuie apropiat de Sk 2. „Locul lui Dumnezeu” (sau „starea minţii”) nu e „vizibil” (cognoscibil) decât graţie „luminii Sfintei Treimi” (cunoaşterii Sfintei Treimi). Numai când Dumnezeu se face cognoscibil se cunoaşte intelectul pe sine. E ceea ce Evagrie dezvoltă în Ep Mei 12 sq. unde schiţează o întreagă teorie a posibilităţii cunoaşterii lui Dumnezeu prin creaţia intelectului după „chipul lui Dumnezeu”, respectiv a Fiului şi a Duhului. „Intelectul nu-şi sesizează natura decât prin Logosul şi Pneuma care sunt «sufletul» său” (Ep Mei 2l). E vorba fără îndoială de una din intuiţiile teologice şi mistice cele mai impor tante ale lui Evagrie.
57 Mc 40, 7 sq.
58 Manuscrisele, reproduse dej. Muyldermans, ezită aici între Theou gar chreia synergountos tou anapneontos auto şi Theou gar chreia tou synergountos kai empneontos auto, atestat de asemenea de Grigorie Palama (Philokalia IV, p. Îl), care citează acest capitol. Urmăm aici (ca şi Gehin, „Evagre le Pontique. Une anachorese spirituelle vers le «Lieu de Dieu»”, în Connaissance des Peres de l’Eglise 72/1998, p. 49) această ultimă lectură. Nu fără unele ezitări de altfel, fiindcă verbul anapneo este bine atestat la Evagrie, cf. 10 in Ps 150, 6 (pasa physis logike anapneousa touto to phds) şi in Prov 20, 27 (Gehin 221). In acest caz, trebuie tradus: „care-l facă să respire...” Sensul rămâne mai mult sau mai puţin acelaşi.
59 Sk 2.
60 Despre aceşti termeni greceşti, cf. G. Bunge, „Menade ou Monade? Au sujet de deux notions centrales de la terminologie evagrienne”, în Le Museon 102 (1989), pp. 69-91.
61 Epfid 2, 37 sq.
62 KG II, 3.
63 KG II, 47; IV, 77; V, 55. 56; VI, 10.
54 KG VI, 28.
65 KG I, 3. 50. 87. 89.
66 Sk 27, cf. 41.





 

• Indumnezeirea
  Publicat in : Dogma
• Sfintirea si indumnezeirea omului
  Publicat in : Dogma
• Teologia cosmosului si indumnezeirea omului
  Publicat in : Dogma
• Recenzie: Pr. Lect. Univ. Dr. Constantin Necula - Indumnezeirea maidanului - pastoratia Bisericii in spatele blocurilor
  Publicat in : Religie
• Mantuirea si indumnezeirea omului
  Publicat in : Biserica

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: