In primul rând este important să ştim cine sunt aceşti vrăjmaşi ai noştri pe care stareţul Siluan, urmându-I lui Hristos, ne cere să-i iubim.

a) Vrăjmaşii noştri pot fi mai întâi oamenii, mai mult sau mai puţin apropiaţi, cu care suntem sau am fost în legătură şi care într-un fel sau altul ne fac să suferim din pricina lor. Stareţul îi pomeneşte doar pe cei care ne ocărăsc şi ne supără. Dar vrăjmaşi ai noştri sunt desigur şi cei care ne urăsc, ne vor răul, vor să ne vatăme în vreun fel , care ne prigonesc (cf. Mt. 5, 11), se poartă urât cu noi, ne blestemă (cf. Lc. 6, 28; Rom. 12, 14), ne batjocoresc (cf. Mt. 5, 11; 1 Cor. 4, 12), ne vorbesc de rău (cf. Mt. 5, 11; 1 Pt. 3, 16), ne nedreptăţesc sau constituie într-un fel sau altul o ameninţare pentru noi. De asemenea, vrăjmaşi sunt şi cei care ne-au jignit, ne-au dispreţuit, ne-au umilit, ne-au chinuit, ne-au mâhnit , cei care nu ne iubesc, nu ne preţuiesc şi se feresc de noi .

b) In al doilea rând, pentru stareţul Siluan vrăjmaşii pe care trebuie să-i iubim sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu, cei care, ştiind bine că El există, nu ţin seama de El, şi, de asemenea, vrăjmaşii credinţei şi ai Bisericii, cei care L-au tăgăduit pe Hristos, cei care sunt departe de adevăr şi săvârşesc răul şi care, prin urmare, vor avea de îndurat chinurile iadului.

In multe pasaje din scrierile stareţului se vede că el îi numeşte vrăjmaşi pe cei care s-au îndepărtat de la adevăr, care nu-L cunosc pe Dumnezeu şi care I se împotrivesc şi, prin urmare, merg spre pieire: „Sufletul are milă pentru vrăjmaşi şi se roagă pentru ei, pentru că s-au depărtat de la adevăr şi merg la iad. Aceasta este iubirea de vrăjmaşi.” „Omul bun gândeşte: Tot cel ce rătăceşte de la adevăr merge spre pierzanie, şi pentru aceasta îi este milă de el. Dar omul care n-a învăţat de la Duhul Sfânt să iubească sigur nu se va ruga pentru vrăjmaşii săi [...]. Inţelegeţi, e atât de simplu! Sunt vrednici de milă cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu şi care I se împotrivesc. Inima mea suferă pentru ei şi lacrimi curg din ochii mei.” „Omul care-L poartă în sine pe Duhul cel Sfânt, chiar dacă nu în chip deplin, suferă pentru toţi oamenii, zi şi noapte.

Inima lui este plină de milostivire pentru toate făpturile lui Dumnezeu şi mai ales pentru cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu sau I se împotrivesc şi care, din această pricină, vor merge în focul chinurilor. El se roagă pentru ei zi şi noapte, mai mult chiar decât pentru sine, ca toţi să se pocăiască şi să-L cunoască pe Domnul.”

Mai multe fragmente se referă limpede la cei care L-au tăgăduit pe Hristos, ca de pildă această istorisire din Pateric pe care Sfântul Siluan o citează de două ori: „Awa Paisie se ruga pentru ucenicul său (care se lepădase de Hristos şi îşi luase femeie evreică ), pentru ca Domnul să-l ierte. Şi i-a plăcut Domnului rugăciunea lui şi a voit să-l mângâie chiar El şi venind i-a zis: Paisie, de ce te rogi pentru acesta, cel care s-a lepădat de Mine? Iar Paisie i-a zis: Doamne, Tu eşti milostiv, iartă-l! Atunci Domnul i-a spus: Paisie, prin dragoste Mi te-ai asemănat Mie! Căci mult îi place Domnului să ne rugăm pentru vrăjmaşi.”

In trei locuri, Sfântul Siluan ne îndeamnă, de asemenea, trebuie să-i privim ca vrăjmaşi ce trebuie iubiţi, pe vrăjmaşii Bisericii şi pe cei care o persecută: „Dacă cineva prigoneşte Biserica, rugaţi-L pe Domnul zicând: «Doamne, noi toţi suntem făpturile Tale. Ai milă de robii Tăi şi întoarce-i la pocăinţă.» Atunci vei purta în chip simţit harul în sufletul tău. [...] La început sileşte-ţi inima să-i iubească pe vrăjmaşi [...].” „Tu spui: «Vrăjmaşul prigoneşte sfânta noastră Biserică. Cum aş putea să-l iubesc?» La aceasta îţi voi răspunde: Sărmanul tău suflet nu L-a cunoscut pe Dumnezeu. N-a cunoscut cât de mult ne iubeşte şi cu câtă dragoste aşteaptă El ca toţi oamenii să se căiască şi să se mântuiască. [...] El a trimis pe pământ pe Duhul Sfânt, Care învaţă sufletul să-i iubească pe vrăjmaşi şi să se roage ca şi ei să se mântuiască.” „Domnul ne-a poruncit: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri (Mt. 5, 44). Dar cum putem să-i iubim, când ei faptuiesc răul? Sau cum să-i iubim pe cei care prigonesc sfânta noastră Biserică?

Când Domnul mergea spre Ierusalim, şi samarinenii n-au voit să-L primească, Ioan Teologul şi Iacob erau gata să facă să se pogoare foc din cer ca să-i mistuie. Dar Domnul le-a spus cu blândeţe: «N-am venit să-i pierd pe oameni, ci ca să-i mântuiesc» (Lc. 9, 54-55). Tot aşa şi noi, nu trebuie să avem decât un singur gând: ca toţi să se mântuiască.”

Cei din lume percep mai puţin această a doua categorie de duşmani decât pe cea dintâi - a duşmanilor personali însă în ochii celor care vieţuiesc în mediul monahal ea are o mai mare importanţă, pentru că, datorită rânduielii de viaţă la care se supun în relaţiile cu fraţii din mănăstire13, ei au mai puţin de-a face cu duşmani personali propriu-zişi, dar în schimb sunt foarte sensibili la ceea ce vatămă integritatea credinţei, înţeleasă nu numai ca adevăr dogmatic predat de Biserică - căruia i se împotrivesc necunoaşterea lui Dumnezeu şi erezia -, ci şi ca „viaţă în Hristos” - căreia i se împotriveşte păcatul -, viaţă al cărei mediu este Biserica, în calitatea ei de „trup al lui Hristos”.

Pe de altă parte, dacă e ceva obişnuit ca Părinţii să-i socotească pe vrăjmaşii lui Dumnezeu (cf. Rom. 1, 30) şi pe duşmanii credinţei şi ai Bisericii drept propriii noştri duşmani, nu este un lucru obişnuit ca ei să ne ceară să-i iubim pe astfel de oameni. Sfântul Grigorie de Nyssa afirmă chiar că nu numai că nu este rău să-i urăşti, dar este chiar un lucru cuvenit: „în ceea ce mă priveşte, spun că a-i urî pe vrăjmaşii lui Dumnezeu este un lucru îndreptăţit, şi că o astfel de ură este pe placul Stăpânului, iar vrăjmaşi îi numesc pe aceia care, într-un fel sau altul, tăgăduiesc slava Stăpânului.”14 Intr-adevăr, a-i iubi pe vrăjmaşii lui Dumnezeu nu înseamnă, oare, a cădea în primejdia de a li te alătura lor şi de a ajunge într-un fel solidar cu ei? De acest lucru se tem cei mai mulţi dintre Părinţi, care, din prudenţă şi spirit pedagogic, se feresc sa îndemne la iubirea vrăjmaşilor lui Dumnezeu şi ai dreptei credinţe. Numai la Sfântul Isaac Sirul mai aflăm această iubire pentru „vrăjmaşii adevărului”, adică şi pentru cei care sunt vrăjmaşi ai lui Dumnezeu şi pentru cei ce sunt vrăjmaşi ai Bisericii, ca şi pentru eretici - care sunt deopotrivă vrăjmaşi ai lui Dumnezeu şi ai Bisericii. Inima plină de milă - spune el - „aduce rugăciune cu lacrimi în tot ceasul şi pentru... duşmanii adevărului şi pentru cei ce-l vatămă pe el, ca să fie păziţi şi iertaţi” .

Sfântul Siluan, ca şi Sfântul Isaac Sirul, probează înălţimea discernământului la care a ajuns şi care-i îngăduie, când e vorba despre vrăjmaşii adevărului, să facă deosebire, pe de o parte, între duşmănia şi erezia pe care aceştia le manifestă şi care, desigur, trebuie urâte şi, pe de altă parte, să ţină seamă de realitatea lor fundamentală de făpturi ale lui Dumnezeu, pe care, dimpotrivă, se cuvine să le iubim, în duhul dragostei şi al milei, dorind mântuirea lor. Prin puterea unui astfel de discernământ ajung sfinţii să nu-i mai judece pe cei care păcătuiesc. Astfel, Maica Singlitichia îndeamnă să urâm boala, iar nu pe cel bolnav , iar avva Varsanufie scrie: „Nu putem să nu judecăm ca necuvenită fapta însăşi care este necuvenită. Căci altfel cum putem scăpa de vătămarea pe care ne-o aduce ea? [...] Dar pe cel ce o săvârşeşte nu trebuie să-l osândim...” Sfântul Siluan, la fel, scrie că „Duhul Sfânt învaţă sufletul să-i iubească pe vrăjmaşi şi să se roage pentru ei, ca şi ei să se mântuiască”, dar „dacă-i judecăm după faptele lor, sunt vrednici de osândă”.

c) Pentru Sfântul Siluan, vrăjmaşi ai noştri sunt, de asemenea, Satana şi diavolii. Această observaţie este destul de obişnuită. îndeobşte diavolul este numit de Sfânta Scriptură şi de Părinţi „vrăjmaşul”, şi vrăjmăşia lui este vrăjmăşie faţă de oameni, faţă de Dumnezeu şi de Hristos, faţă de credinţă şi Biserică, în ea cuprinzându-se toate formele de duşmănie pe care le-am amintit mai sus, duse la extrem. în general, Părinţii îndeamnă să-i urâm pe diavol şi pe demoni, acesta fiind înţelesul pe care ei îl dau locurilor din Sfintele Scripturi - îndeosebi din Psalmi - în care ni se cere să-i urâm pe vrăjmaşi. Sfântul Grigorie de Nyssa, de pildă, spune că: „Legiuitorul vieţii noastre a poruncit o duşmănie, anume cea faţă de Şarpe [...]. Şi spune: «Să iubeşti pe aproapele tău şi să-l urăşti pe vrăjmaşul tău», poruncindu-ne să-l privim drept vrăjmaş numai pe cel potrivnic firii noastre.” în schimb, e ceva cu totul neobişnuit ca diavolii să fie număraţi printre acei vrăjmaşi pe care ni se cere să-i iubim.

Părinţii sunt conştienţi de marea primejdie pe care o poate constitui pentru creştini îndemnul de a-i iubi pe diavoli, şi anume aceea de a se solidariza intr-un anume fel cu ei, deschizându-se influenţei lor sau chiar ajungând să fie robiţi de ei. Sfântul Siluan, alături de Sfântul Isaac Sirul, face parte dintre acei puţini Părinţi care arată ca desăvârşită iubirea care se revarsă şi asupra diavolilor. Aceşti doi sfinţi dau astfel mărturie de înălţimea vieţuirii lor duhovniceşti - Sfântul Siluan spune că însuşi Duhul Sfânt este Cel care îl învaţă pe om o asemenea iubire - şi de marele lor discernământ, care le îngăduie să urască lucrarea diavolului şi a demonilor, şi în acelaşi timp să-i iubească pe ei ca pe nişte făpturi ale lui Dumnezeu - create dintru început ca îngeri, prăbuşiţi din această stare din propria lor vină plângându-i pentru starea nenorocită şi plină de cea mai mare suferinţă în care au căzut ca urmare a îndepărtării lor de Dumnezeu şi de bunătăţile dumnezeieşti. „Duhul Sfânt - scrie Sfântul Siluan - ne învaţă să iubim; şi atunci vom avea milă chiar şi de diavoli, căci s-au despărţit de bine şi au pierdut smerenia şi dragostea de Dumnezeu”. Şi încă: "Duhul lui Dumnezeu ne învaţă iubirea de tot ce există şi sufletul are milă pentru toate făpturile; îi iubeşte şi pe vrăjmaşi şi plânge chiar şi pentru diavoli, pentru că au căzut şi s-au despărţit de bine.”

Aceste cuvinte şi o astfel de atitudine ne amintesc pe dată de unul dintre cele mai cunoscute texte ale Sfântului Isaac Sirul: „Ce este inima plină de milă? Arderea inimii pentru toată zidirea, pentru oameni, pentru păsări, pentru dobitoace, pentru draci şi pentru toată făptura.”

Jean-Claude Larchet

Dumnezeu este iubire; Editura Sophia

Cumpara cartea "Dumnezeu este iubire"

Note:

13 Motiv pentru care mari scriitori din rândul monahilor, ca Evagrie, Sf. Macarie Egipteanul, Sf. Ioan Casian sau Sf. Ioan Scărarul, aşa cum am remarcat deja, aproape că nu vorbesc în scrierile lor despre iubirea de vrăjmaşi în înţelesul ei cel dintâi.
14 Epistole, III, 8.
 

• Iubirea semenilor
  Publicat in : Pilda zilei
• Iubirea semenilor
  Publicat in : Pilda zilei

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: