Preotul din Evanghelie trece pe langa omul cazut intre talhari. Era grabit sau indiferent? De ce nu il duce la han? Mergem si noi spre biserica si multi ne cer ajutorul. Ii refuzam (ca doar trebuie sa ne facem canonul) sau mutam slujba pe altarul inimii lui? Tot o liturghie e si cand ajutam pe cineva (sau mai ales atunci), chiar daca intarziem la templu. Nu putem zice: ramai in sant, ca bate toaca deja! Tot o liturghie facem si cand ajutam un vecin la sapa, la fan, il ducem unde are nevoie (la spital, la posta dupa pensie) sau pur si simplu il ascultam, il mangaiem, il incurajam, avem rabdare cu el, nu il repezim.

Pe harta patimilor, nu dorim sa fim campioni. Sa dezertam din legiunea lui Veliar, pentru a lua cununa de lauri a Imparatiei. Nu putem castiga nimic cata vreme luptam in tabara perdantilor. "Sfantul Grigorie de Nyssa se mira de rabdarea lui Dumnezeu si afirma ca in viziunea oamenilor nu este drept ca Dumnezeu sa rabde atat de multa rautate in lume. si totusi o rabda. De ce? Sfantul Petru raspunde ca prin aceasta Dumnezeu doreste mantuirea tuturor. in pilda fiului risipitor, din capitolul 15 al Evangheliei dupa Luca, tatal rabda, fara sa spuna nimic, devierile comportamentale ale ambilor sai fii. Iubirea parinteasca il face sa uite greselile. Asa si Dumnezeu, din iubire rabda si din iubire iarta. Cine a iubit vreodata stie ca a iertat totul persoanei iubite" (C. Olinici).

Din nou, Vali Balcan se apropie de sublim: "e nevoie de o alt fel de litera pentru inceputul fiecarui cuvant. De fapt e nevoie de un rasarit in dreptul umarului drept, dezgolit de frica jalnicei amiezi". Dragostea pura nu e un vis adolescentin, o himera renascentista, ci o realitate scripturistica. Imi amintesc de Antonie Bloom: la logodna, cei doi tineri sunt caditi, pentru ca deja sunt cinstiti aparte (cadim icoanele, slujitorii si poporul).

Dragostea invinge cafeniul, rupe gheata iadului si trezeste mortii intru vesnicie. In acelasi registru se inscrie si Anca Rus:

"Imi pare cerul tot mai de dorit
si casele de huma tot mai strambe, tot mai
morminte, iti spun;
dar Tu ma cresti mereu,
cu aceiasi soapta imi raspunzi: “priveste inc-o data!”
Da, vad atunci cum se inalta
in soare cate un om, chiar cate doi mai verzi,
Mai foc decat ‘nainte.
“Acesta este rodul!” Tu ma inveti in taina,
Iar eu, ma plec din nou, cuminte intre ziduri
si imi trezesc in minte toti ochii,
si spinarea pe care mai car crucea inca un an (…);
si inca doi ani ma uit
printre rascruci tot impartindu-Te pe Tine
cu unul, cu doi oameni,
desi cocosul canta mereu pentru vreun om.
“Acesta-i rodul!”, Tu ma inveti in taina."

Crainicul meu, Bartolomeu Anania, are o forta a cuvantului cutremuratoare: "Nimeni nu L-a vazut pe Iisus inviind, dar multi au fost cei care L-au vazut inviat. Faptul in sine al invierii nu a avut martori. El s-a petrecut in intimitatea mormantului, fara ca vreun ochi omenesc sa fi avut acces la singura minune pe care Domnul si-o anuntase in repetate randuri, dar careia nimeni nu-i daduse crezare". Hristos anesti !

Christ Se implineste prin Inviere pentru ca (si) eu sa nu ma sfarsesc. Ma voi urni, asadar, spre Ospat. Atunci nu voi mai infometa, nu voi mai tanji dupa linte. Sfantul Efrem Sirianul ne descrie starea de har din Rai:

"Limba nu poate rosti cum este inauntrul Raiului, nu este de ajuns nici pentru frumusetile lui din afara.
Cei care parasesc lumea intristarilor nu trebuie sa planga, pentru ca Raiul este plin de frumusete.
Raiul m-a incantat prin pacea si prin frumusetea lui.
in el e o frumusete neprihanita, in el e o pace neinfricosata.
Fericit cel care va fi socotit sa primeasca pacea, macar dupa har, prin milostivire.
Miluieste-ma, Doamne al Raiului, si daca a intra in Raiul Tau nu-mi este cu putinta, fa-ma vrednic macar de pajistea din afara imprejmuirii lui.
Binecuvantat Cel care prin Crucea Sa a deschis usa Raiului!
Fa-ma vrednic de faramiturile ce cad din Rai.
Cred ca mortii vor invia si pacea se va salaslui peste tot.
Binecuvantat Cel care prin cheile Sale ne-a deschis Gradina Vietii!
Ramurile pomilor din Eden vor hrani pe toate femeile care i-au hranit pe cei saraci.
Nimeni nu osteneste aici, ca nimeni nu flamanzeste.
Nimeni nu cunoaste rusinea, ca nimeni nu pacatuieste.
Nimeni nu se caieste, ca nu e pricina de pocainta.
Nimeni nu imbatraneste, ca nimeni nu moare.
Nimeni nu e ingropat, ca nimeni nu se naste.
Nimeni nu stie de griji, ca nimeni nu sufera.
Nimeni nu se teme, ca nu sunt curse.
Binecuvantat Cel care in Raiul Sau va da bucurie intristarii noastre!
Da-ne sa vedem pe dreptii Tai in Raiul Tau!
Binecuvantat Cel care l-a inaltat pe Adam si l-a facut sa se intoarca in Rai!
Mireasma Raiului si-a picurat parfumurile in foisorul de sus al apostolilor la Cincizecime."

Nu poate fi reconstruit un paradis terestru, dar Imparatia poate debuta in inima plina de iubire. Sa nu lenevesc; sa nu-mi pierd curajul. Sa lepad aurul si argintul si sa doresc odoarele Tale. Prind inima cand sfintii se roaga (si) pentru mine. Voi lupta cu abuzul: ma voi feri de imbuibare si de betie. Hristos este Pastele. Credem Mielului divin sacrificat pentru greselile noastre imense. Da-mi stariunta, Doamne, ca sa scap de zbucium. Sa refuz oferta beznei: pan''aci, mai mult, nu! Invierea nu este o poveste, o inventie, o ticneala, o scranteala, o fantasmagorie, o sminteala, o scranteala (Bartolomeu Anania), ci Adevarul. Agnus Dei a inviat: izvorul garantiei asupra puterii divine.

Marius Matei

• Poetul Grigore Vieru - Apologetul si Marturisitorul
  Publicat in : Interviuri
• O lume in care tacerea si singuratatea devin creatoare
  Publicat in : Interviuri
• Cand vei veni sa ne judeci
  Publicat in : Religie
• Urare de Mos Nicolae
  Publicat in : Religie