Comentariu la "ontologia genului"
Femeile si Preotia reprezinta o consecinta insemnata, din punctul meu de vedere, a uneia dintre cele mai stringente probleme ale vremii noastre, si anume cea a importantei si a scopului existentei firii omenesti in doua forme consubstantiale - barbat si femeie. Chiar daca nu a fost tratata in mod corespunzator in trecut, aceasta noua problema nu mai poate fi evitata in prezent de catre crestini. Consider ca felul in care rezolvam aceasta problema arata limpede ceea ce credem despre Dumnezeu si om, despre Hristos si Biserica, despre viata si moarte.
Diferentierea sexuala este una dintre cele mai importante probleme filosofice ale epocii noastre, daca nu chiar singura. Potrivit lui Heidegger, fiecare epoca are o singura problema filosofica la care sa se gandeasca.
Dupa cum sugereaza aceste afirmatii ale celor doi autori contemporani apartinand unor domenii si discipline complet diferite, un teolog ortodox american si un filosof feminist francez, chestiunea diferentierii sexuale este de maxima importanta. Exceptand actul procrearii, semnificatia existentei oamenilor ca barbati si femei nu a fost niciodata serios abordata nici in teologie, nici in filosofie. Aceasta chestiune, impreuna cu implicatiile sale sociale si eclesiale este intens dezbatuta astazi chiar si in teologia ortodoxa.
Scopul acestui scurt articol nu este acela de a oferi solutii, ci doar de a comenta un aspect surprinzator al dezbaterii din sanul Ortodoxiei - faptul ca exista o neintelegere nu numai in legatura cu ce inseamna sa fii barbat si femeie, ci, mai mult, daca aceasta diferentiere are vreun sens real.
Exista doua directii fundamentale cu unele variatii in cadrul fiecareia. Prima sustine ca Dumnezeu i-a creat pe oameni ca fiinte "sexuale", impartite in barbati si femei, si ca acest act face parte din viziunea lui Dumnezeu asupra creatiei Sale si, ca atare, aceasta caracteristica ontologica a noastra va dainui.
In cadrul acestei directii nu exista un consens deplin cu privire la ce dimensiuni ontologice ale unei fiinte umane se diferentiaza in acest fel. Diferentierea sexuala poate fi considerata ca un simplu fenomen biologic (care tine de actul procrearii) sau ca un fenomen dinamic, psihologic si-sau spiritual, care afecteaza si celelalte nivele ale existentei omenesti - spre exemplu, unii ar putea sustine faptul ca exista feluri diferite de a interactiona si de a se apropia de Dumnezeu, specifice fiecarui sex, feluri in randul carora exista diversitate, dar si o asemanare fundamentala atunci cand sunt comparate cu celalalt sex.
O alta divergenta din cadrul acestei prime directii o constituie chestiunea posibilitatii stabilirii unei corelatii intre diferentierea sexuala omeneasca si orice insusire dumnezeiasca.
A doua directie a Ortodoxiei moderne sustine ca sexualitatea si diferentierea sexuala au fost puse de Dumnezeu in firea omeneasca numai in virtutea prevederii de catre El a Caderii, eveniment inaintea caruia ne-am fi inmultit "ca ingerii". Aceasta sexualitate si diferentiere sexuala au existat la inceput doar in stare latenta. Ele au devenit active in si prin Cadere, fiind reprezentate de "hainele de piele”, care vor fi indepartate la inviere.
Diferentierea sexuala si sexualitatea apartin "ipostasului biologic" al omului. Modul lor biologic de manifestare nu trebuie sa defineasca existenta barbatului sau a femeii, ci trebuie sa o transcende prin adevarata libertate personala. O afirmatie rasunatoare a acestei ultime directii ne este oferita de V. Karras in eseul sau "Conceptii patristice cu privire la ontologia genului", in care ii ataca pe "neoteologii" ca P. Evdokimov, T. Hopko si K. Wesche, care apartin primei directii.
Sunt de parere ca exista trei aspecte sau nivele importante ale acestei dezbateri. Primul se refera la fundamentele unei asemenea reflectii - ce sunt, cum actioneaza intre ele si cum ar trebui tratate. Conceptia potrivit careia sexualitatea este oarecum secundara existentei omului si a fost data in virtutea prevederii Caderii acestuia si actualizata prin hainele de piele primite dupa Cadere, nu este mentionata in Sfanta Scriptura.
In textul Facerii niciuna dintre relatarile creatiei nu asociaza diferentierea sexuala cu Caderea omului. Singurul aspect care ar putea confirma aceasta ipoteza consta in afirmatia potrivit careia Adam a cunoscut-o pe Eva dupa Cadere (Facere 4, 1).
Acest verset ar trebui citit oare ca o afirmatie etiologica, care sugereaza ca Adam "a cunoscut-o" pe Eva si au avut un fiu pentru ca au cazut? Sau trebuie citit astfel doar daca ne gandim in aceasta directie? Literatura rabinica timpurie nu avea nicio problema in a-i considera pe Adam si Eva activi din punct de vedere sexual inca de dinainte de Cadere.
Aceasta pozitie este si mai clar exprimata in Noul Testament. Dintre cele cateva citate din Sfanta Scriptura rostite de Hristos unul se refera la existenta omului ca barbat si femeie, Mantuitorul insistand in special asupra indreptarii catre Dumnezeu a relatiei dintre cei doi:
"Si s-au apropiat de El fariseii, ispitindu-L si zicand: Se cuvine, oare, omului sa-si lase femeia sa pentru orice pricina? Raspunzand, El a zis: N-ati citit ca Cel ce i-a facut de la inceput i-a facut barbat si femeie? Si a zis: Pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup. Asa incat nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta" (Matei 19, 3-7).
Aceasta este pozitia fundamentala exprimata de Hristos insusi: Dumnezeu l-a creat pe om ca barbat si femeie pentru ca ei sa se uneasca fara - lucru foarte important de mentionat - nicio deviere a acestei dimensiuni a existentei omenesti de la nevoia, pre sau post-lapsariana, de a procrea.
Dupa cum spune insusi Hristos, nici in intentia originara nu a existat posibilitatea separarii acestei uniri facute de Dumnezeu. Din cauza invartosarii inimii omenesti in a accepta aceasta stare de fapt lasata de Dumnezeu, s-a facut o concesie prin Moise. Dar aceasta concesie nu este menita sa exprime adevarul despre ordinea lasata de Dumnezeu in creatie, caci nu a fost asa dintru inceput. Mirati fiind de aceasta afirmatie, ucenicii au sugerat ca este mai bine ca omul sa nu se insoare, determinandu-L astfel pe Hristos sa le vorbeasca despre diferitele feluri de fameni.
Sfanta Scriptura nu lasa loc de interpretare in privinta faptului ca oamenii sunt barbati si femei, ca asa au fost dintru inceput si ca, intr-adevar, asa au fost meniti de Dumnezeu dintotdeauna. Fundamentele pozitiei alternative, asa cum este ea exprimata de adeptii sai, constau in anumite fragmente din Sfintii Parinti (mai ales din Sfantul Grigorie al Nyssei si din Sfantul Maxim Marturisitorul), asa cum au fost interpretati si sistematizati de diversi carturari moderni. Procedura tipica este preluarea de afirmatii din diferite lucrari ale unuia sau mai multor Parinti pentru a alcatui din acestea o intreaga "teologie patristica a sexualitatii" (sau mai mult o lipsa a ei).
Dar aceste afirmatii au fost scrise in cadrul unor contexte, iar noi nu le putem scoate din acestea cel putin pana cand nu suntem siguri ca stim ce exprima ele in cadrul acelor contexte. Aceasta nu pare a fi o problema pentru o lucrare ca cea a Sfantului Ioan Damaschin, Despre credinta ortodoxa, al carei scop este unul de sistematizare si insumare a traditiei reflectiei teologice timpurii asupra anumitor teme.
Insa, situatia este mult mai complexa atunci cand ne intoarcem la scrierile care constituie acea traditie timpurie, si mai ales la lucrarile din care sunt preluate aceste afirmatii -Despre feciorie si Despre alcatuirea omului ale Sfantului Grigorie al Nyssei si diferite lucrari ale Sfantului Maxim Marturisitorul - intrucat aceste lucrari sunt scrise in genuri literare foarte diferite.
Suntem obisnuiti cu citirea diferita a anumitor genuri literare de scrieri moderne (fictiune, autobiografie, stiinta abstracta), insa studiile patristice au avut tendinta de a ignora genul particular al lucrarii studiate si retorica folosita in cadrul acesteia (nu trebuie sa uitam faptul ca majoritatea Parintilor erau retori cu experienta). Nu putem considera fiecare lucrare ca fiind o sursa de afirmatii pe care sa le folosim la alcatuirea unui sistem in conformitate cu propriile noastre planuri, ci trebuie sa incercam mai degraba sa fim mai sensibili la genul literar si la intreaga lucrare. In comentariul sau la cartea dedicata studierii relatiei dintre teologia Sfantului Maxim Marturisitorul si genul literar adoptat de acesta, A. Louth face urmatoarea observatie:
"Sfantul Maxim este preocupat mai mult de raspunsul la dilema din care se naste intrebarea decat de "raspunsul" in sine. Nimic nu este definitiv in legatura cu solutiile oferite de Sfantul Maxim - el propune adesea cai alternative de interpretare - important este urcusul duhovnicesc catre Dumnezeu, care este rodul nevointei ascetice al intregii persoane care se intoarce la Dumnezeu. Ceea ce Sfantul Maxim considera a fi neschimbabil nu este o oarecare hermeneutica teologica, ci modelul vietii duhovnicesti revelat in Sfanta Scriptura, model care duce la indumnezeire. Astfel, ni se descopera o teologie empirica, deschisa unui anumit nivel intelectual si ferm ancorata in miscarea tuturor fiintelor - inclusiv a Sfantului Maxim si a interlocutorilor sai - spre indumnezeire."
Daca asa stau lucrurile, atunci ar fi o greseala sa consideram lucrarile Sfantului Maxim ca fiind surse de afirmatii dogmatice pe care sa le putem folosi la alcatuirea modelului nostru de "realitate".
Al doilea aspect al dezbaterii moderne asupra caruia as vrea sa atrag atentia este dificultatea conceptualizarii modului in care ne putem gandi la diferentierea sexuala. Aceasta nu este doar o problema moderna, ci una care nu a fost niciodata tratata in mod corespunzator.
Barbatii si femeile sunt in mod sigur diferiti, dar asta inseamna oare ca sunt specii diferite ale aceluiasi gen, in speta omul? Daca nu suntem specii diferite atunci la ce nivel se afla diferenta? Potrivit lui Aristotel nu exista, de fapt, nicio diferenta, iar femeia este in realitate doar un barbat imperfect - adica, el considera ca barbatul este specia, iar femeia este subordonata acesteia. Karras atrage atentia asupra unei probleme asemanatoare. Atat barbatii, cat si femeile sunt egali, iar firea omeneasca este aceeasi in fiecare. De aceea, nu putem localiza diferentierea sexuala la nivelul firii.
Insa aceasta diferentiere nu poate fi plasata nici la nivelul persoanei sau al ipostasului, intrucat acestea sunt o caracteristica comuna barbatilor si femeilor, in vreme ce insusirile personale sunt acelea care servesc la diferentiere, si nu la unire.
Asadar, se pare ca, daca diferentierea sexuala ar fi acceptata ca aspect esential al existentei omenesti, atunci trebuie postulat un nivel situat undeva intre fire si ipostas. Iar acesta este unul dintre pericolele pe care Karras le observa in insistenta dogmatica asupra ideii conform careia diferentierea sexuala apartine "firii":
"Teologi ca Evdokimov, Hopko si Wesche au introdus in mod inconstient un nivel ontologic intermediar intre esenta sau fire pe de o parte, in legatura cu care toti Parintii sunt de acord ca, pentru om, nu conteaza aceasta diferentiere intre barbat si femeie, si manifestarea concreta intr-o persoana sau ipostas, pe de alta parte".
Fara indoiala ca acest nou nivel ontologic ar putea parea necesar, insa tratarea termenilor de "fire" si "ipostas" ca realitati in sine, si nu ca modele pot avea rezultate problematice pentru incercarile de descriere si conceptualizare a realitatii.
Ca model, cadrul fire-ipostas este o cale folositoare si adesea potrivita de analizare a fiintelor: exista firea unui lucru (ceea ce este) si ipostasul sau (o concretizare particulara a firii). O fire fara un ipostas se poate concepe (o fire anipostatica, cum este cea a unui unicorn), dar un ipostas fara o fire nu exista, intrucat ipostasul este o exemplificare concreta a unei firi.
In mod similar si schema de clasificare in gen-specii este un mod folositor de a stabili legaturi intre diferite grupuri (animale-mamifere-oameni etc). insa apartine oare adevarului crestinismului ideea potrivit careia tot ceea ce nu poate fi conceptualizat in acest fel nu trebuie acceptat ca parte a "realitatii" si, in consecinta, trebuie exclus? Daca nu putem plasa diferentierea barbat-femeie fie la nivelul ipostasului, fie la cel al firii (si daca nu exista nici un al treilea nivel in acest model) inseamna oare ca aceasta diferentiere nu are semnificatie ontologica - in final, ea fiind falsa - sau ca exista o nepotrivire in cadrul modelului? S-ar parea ca singurul raspuns rezonabil la aceasta intrebare il constituie ultima varianta, doar daca nu consideram ca propria noastra capacitate de gandire ne determina existenta: "Sunt taine-ntre pamant si cer, Horatio, pe care mintea-ti nici ca le-a visat".
In ceea ce priveste relatia dintre fire si ipostas, Karras constata si un al doilea pericol in accentuarea faptului ca oamenii sunt fie barbati, fie femei. Al doilea pericol al acestei introduceri neortodoxe a unei categorii ontologice intermediare consta in negarea libertatii depline a persoanei in relatia barbatului sau a femeii cu Dumnezeu si cu alte persoane.
Aceasta libertate deplina a exprimarii personale in cadrul umanitatii constituie adevarata natura a reflectarii de catre neamul omenesc a relatiilor interpersonale din sanul Sfintei Treimi. Spre deosebire de ideea conform careia oamenii au legaturi unii cu ceilalti ca persoane depline, care isi exprima intreaga fire omeneasca in mod real si unic, acesti teologi cred ca oamenii sunt legati (sau ar trebui sa fie) de firea lor masculina sau feminina.
Prin adaugarea diferentierii sexuale la firea ontologica a omului, acesti neoteologi reduc libertatea deplina exprimata de Sfanta Treime la una partiala: fiecare om (barbat sau femeie) se exprima pe sine in limitele naturii sexuale a lui sau a ei, idee considerata de Parinti ca eretica. Nu putem fi ingraditi de ipostasul nostru biologic, intrucat suntem chemati sa transcendem necesitatile biologice.
Cu alte cuvinte, daca acceptam ca diferentierea sexuala este reala si ca este parte a viziunii lui Dumnezeu asupra neamului omenesc, rezulta ca fiecare este fie barbat, fie femeie, iar aceasta realitate a firii omenesti este perceputa atunci ca o negare a libertatii persoanei.
Alternativa sugereaza ca diferentierea sexuala de gen-sex este parte a ipostasului biologic sau a modului biologic de existenta - necesitate biologica pe care trebuie sa o transcendem pentru a fi cu adevarat persoane umane libere. Formularea unei astfel de alternative pare sa provina din tendinta moderna de a considera libertatea ca o insusire a persoanei si, in acest context, o libertate a persoanei in relatia ei cu firea, si nu ca o insusire a firii cum sustin hristologia Sfantului Maxim si al saselea Sinod Ecumenic.
Ipoteza anterioara, potrivit careia pentru a fi cu adevarat liberi trebuie sa fim liberi si in ceea ce priveste firea noastra biologica, indica si ultimul si cel mai personal aspect pe care as vrea sa il mentionez. Aceasta dimensiune a dezbaterii poate fi caracterizata astfel: "ce fel de fiinte credem noi ca suntem sau vrem sa fim?" - fiinte trupesti si sexuale sau doar fiinte personale care transcend modul biologic de existenta caruia, se sustine, sexul si genul ii apartin exclusiv? Aceasta chestiune este legata in mod inevitabil de tot felul de motivatii.
Spre exemplu, demonstrarea faptului ca o persoana nu este in mod intrinsec barbat sau femeie permite aparitia unui presupus argument teologic in favoarea egalitatii, dar si a identitatii. intrucat s-a abuzat adesea de diferentierea sexuala pentru a se legitima aproape orice, putem intelege motivatia.
Dar concluzia care neaga realitatea si intentia dumnezeiasca a existentei noastre biologice este cea mai buna cale de dobandire a telului scontat? La acest nivel de studiu, dezbaterea ar putea degenera in sau ar putea rasari din insatisfactia sau dragostea noastra excesiva fata de trup. Cu siguranta, acesta nu ar trebui sa fie nici un motiv, nici un contraargument.
Teologii origenisti-alexandrini (si dublurile lor moderne), care au condamnat ca fiind simpli iubitori de trup pe acei crestini din secolul al II-lea care sustineau ad litteram invierea trupului intr-o imparatie pamanteasca, descrisa sub forma unui ospat mesianic, sunt la fel de vinovati ca si autorii moderni care resping gandirea antropologica si ascetica patristica pentru ca o considera uratoare de trup si sustinatoare fanatica a lumii de apoi.
Majoritatea chestiunilor discutate pana acum sunt cu adevarat importante doar din punct de vedere metodologic. Aceste aspecte ale dezbaterii trebuie prezentate in mod constient si clar, astfel incat ceea ce este cu adevarat important sa poata fi aprofundat. Pentru intreaga reflectie teologica este nevoie de askesis, insa atunci cand subiectul suntem noi insine este nevoie mai mult ca oricand de o apathia dumnezeiasca.
pr. prof. dr. John Behr
trad. din limba engleza - Augustin Florescu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.