In lucrarea pe care am menţionat-o anterior, Despre deasa împărtăşire cu Preacuratele lui Hristos Taine, Sfântul Nicodim Aghioritul şi Neofit Kavsokalivitul prezintă un număr de treisprezece obiecţii pe care unii le-ar putea aduce drept contraargumente pentru deasa împărtăşire. Unele dintre ele sunt fără fundament, naive chiar, în timp ce altele ne-ar putea pune pe gânduri. Nu putem, totuşi, generaliza în această privinţă. Problema la care ne referim trebuie să fie tratată pentru fiecare de către părintele său duhovnicesc:

„In Biserica Ortodoxă se evită regulile abstracte şi se promovează legătura personală cu părinţii duhovniceşti. Poate că este mai bine să nu vorbim despre împărtăşire deasă, cât despre împărtăşire continuă. Nu punem atât problema de câte ori ne împărtăşim, cât, mai ales, cum ne împărtăşim. Este, deci, o problemă de conştiinţă euharistică şi de pregătire pentru împărtăşire"338.

Cine doreşte să se împărtăşească des, să devină preot

Această obiecţie este uşor de demontat, având în vedere mărturiile patristice enunţate în subcapitolele precedente. Sfinţi precum Ioan Gură de Aur sau Simeon al Tesalonicului consemnează în scrierile lor că în privinţa primirii Sfintelor Taine nu este o deosebire a preoţilor faţă de popor. Mai mult decât atât, chiar în cadrul Sfintei Liturghii auzim de fiecare dată îndemnul preotului: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi-vă!". Prin urmare, toţi sunt îndemnaţi să vină la Sfântul Potir, nu doar preoţii singuri.

Impărtăşirea la intervale mai mari de 40 de zile

Cei care susţin acest argument aduc în sprijinul afirmaţiilor lor postul de patruzeci de zile care trebuie ţinut înainte de împărtăşire. Bazându-se pe ceea ce Sfântul Ioan Gură de Aur spunea într-una din omiliile sale339 că Sfinţii Părinţi au statornicit o anumită pregătire şi acest post de patruzeci de zile înaintea primirii Sfintelor Taine, nu sunt puţini cei care susţin acest contra-argument. Acestora, Sfântul Nicodim Aghioritul le răspunde:

„Ştiu că mulţi dintre voi, din obiceiul sărbătorii, vor merge să se împărtăşească. Se cuvine, însă, precum de multe ori am zis, să nu căutaţi la sărbători când vreţi să vă împărtăşiţi, ci să vă curăţiţi conştiinţa şi aşa să vă împărtăşiţi. Fiindcă cel păcătos şi necurat nici în sărbătoare nu este vrednic să se împărtăşească cu acel sfânt şi înfricoşat Trup al lui Hristos; iar cel curat, care se curăţeşte de păcate cu pocăinţă adevărată, şi în sărbătoare şi în tot timpul şi totdeauna este vrednic să se împărtăşească cu dumnezeieştile Taine şi să primească darurile şi harul lui Dumnezeu"340.

Impărtăşirea rară atrage după sine o evlavie mult mai mare

In această situaţie, trebuie amintită constanţa vieţuirii duhovniceşti. Cine nu se consideră vrednic de împărtăşirea cu Preacuratele Taine la un moment dat, socotind că va veni o vreme în care se va găsi vrednic, se înşală, întrucât odată ce Hristos Se sălăşluieşte în noi prin împărtăşire, va înceta cugetul trupului nostru şi se va aprinde evlavia cea către Dumnezeu, care îndepărtează toate patimile şi ne vindecă de păcatele noastre. Prin urmare, în felul acesta se cultivă acea constanţă de care aminteam. Pe de altă parte, smerenia sau evlavia invocată de aceşti contestatari nu este nicidecum una autentică, ci o falsă evlavie.

Exemplul Cuvioasei Maria Egipteanca

In privinţa Cuvioasei Maria Egipteanca, Dumnezeu a avut un alt plan cu aceasta şi nu putem generaliza exemplul ei pentru noi. Atât Maria Egipteanca, cât şi pustnicii nu au
avut nevoie de porunci şi nici de legi pentru a iubi virtutea. Totodată, fiind aleşi de Dumnezeu, au cunoscut „bunul neam al firii lor, fără vreo oarecare frică sau teamă de pedeapsă, s-au pornit de la sine spre virtute şi au săvârşit-o"341. Prin urmare, dacă am duce viaţa acelora, nici noi nu am avea nevoie de o împărtăşire deasă. Dar, noi ne împărtăşim pentru a spori în virtute şi a ne curăţi de patimi.

Pentru primirea Dumnezeieştii Euharistii este nevoie de viaţă sfântă şi îngerească

Această obiecţie stă în strânsă legătura cu cea de-a treia, enunţată anterior. Suntem conştienţi că nimeni nu este vrednic de primirea Sfintei Euharistii (nici măcar preotul, după cum se roagă în timpul cântării Heruvicului). Prin urmare, Sfânta împărtăşanie se oferă celor care dau dovadă de îndreptare, prin pocăinţă. Şi la fel cum pruncul are nevoie de hrană trupească pentru a ajunge la maturitate, cu atât mai mult sufletul nu poate ajunge la desăvârşire fără Dumnezeiasca Euharistie - hrana duhovnicească. In sensul acesta, Sfântul Ioan Gură de aur afirmă: „Să atragem în noi ajutorul cel nebiruit al Duhului Sfânt, prin păzirea poruncilor, şi cu nimic nu vom fi mai prejos decât îngerii"342.

In continuare, ierarhul din Constantinopol subliniază importanţa harului în viaţa fiecărui creştin: „întâiumilire a minţii şi cu atâta credinţă, încât judecându-ne nevrednici de primirea marelui har, să căutăm şi mai mult leacuri pentru rănile noastre. N-am fi, de altfel, vrednici să primim nici împărtăşania anuală, dacă ne-am lua după unii care, stând în mănăstiri, în aşa chip măsoară vrednicia, sfinţenia şi meritul tainelor cereşti, încât socotesc că împărtăşania nu trebuie luată decât de cei sfinţi şi nepătaţi şi nu mai degrabă pentru că această participare să ne facă sfinţi şi curaţi.

2. Aceştia, fără îndoială, cad într-o mai mare trufie decât cea de care li se pare că se feresc, fiindcă cel puţin atunci când o primesc ei se socotesc vrednici de a o primi. Cu mult este însă mai drept ca, de vreme ce în această umilinţă a inimii în care credem şi mărturisim că niciodată nu putem să ne atingem pe merit de acele Sfinte Taine, s-o primim ca un leac al tristeţilor noastre în fiecare duminică, decât ca, stăpâniţi de deşarta trufie şi stăruinţă a inimii, să credem că numai o dată pe an suntem vrednici de a lua parte la Sfintele Taine.

3. De aceea, ca să putem înţelege acestea şi să le păstrăm în chip rodnic, să rugăm cu şi mai mare încordare mila Domnului să ne ajute pentru a le îndeplini acestea, care nu se învaţă ca celelalte îndeletniciri omeneşti, unde este necesară mai întâi folosirea cuvintelor, ci mai degrabă luând-o înainte fapta unită cu experienţa. Acestea, dacă n-au fost cercetate şi netezite adesea prin învăţăturile bărbaţilor duhovniceşti şi dacă n-au fost adâncite cu grijă prin exemple şi prin experienţa zilnică, ori îşi pierd puterea din cauza nepăsării, ori sonală pe care fiecare o stabileşte cu duhovnicul său; nu ar trebui să fie motiv de discuţie şi de interpretare în rândul comunităţii. De asemenea, sminteala şi neorânduiala se produc atunci când se încalcă anumite norme sau anumite rânduieli bine statornicite. In cazul împărtăşaniei dese nu poate, nici pe departe, fi vorba de aşa ceva.

Invocarea anumitor prescripţii care indică împărtăşirea de trei ori pe an

Sfântul Nicodim Aghioritul se referă aici la Tomul Unirii dintr-un Ceaslov, care, ulterior, s-a dovedit a fi falsificat. Există, într-adevăr, păreri multiple, dar urmând scrierilor din
Sfânta Scriptură şi din Tradiţia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, nu avem cum să greşim. Prin urmare, acestea sunt normative în privinţa primirii Trupului şi Sângelui Mântuitorului Hristos.

Considerarea că Dumnezeiasca Euharistie nu este o dogmă obligatorie

Continuând ideea precedentă, dincolo de discuţiile şi părerile împărţite dacă este sau nu dogmă, Sfânta Euharistie a fost instituită de către Hristos în cadrul Cinei celei de Tai-
nă. Mai mult decât atât, am primit de la însuşi Domnul porunca săvârşirii acesteia „întru pomenirea Lui". Aşadar, acest îndemn al lui Hristos, fără îndoială, depăşeşte orice dogmă statornicită în cadrul Sinoadelor.

Ascultarea de „mai marii noştri" în privinţa împărtăşirii întrucât arhiereii sunt urmaşii direcţi ai Sfinţilor Apostoli, avem convingerea că sfaturile şi învăţăturile pe care ni le
oferă nu contravin Bisericii. Totodată, şi îndemnul Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Evrei (13, 7) este de a urma credinţa mai-marilor noştri.

Preot Nicolae-loan Aloman

Fragment din cartea "Ethosul euharistic şi evlavia creştinului în societatea secularizată", Editura Reintregirea

Cumpara cartea "Ethosul euharistic şi evlavia creştinului în societatea secularizată"

 Note:

338 Celălalt NOICA, Mărturii ale monahului Rafail Naica însoţite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediţia a 4-a, Bucureşti, Edit. Anastasia, 2004, p. 138-140.
339 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, Cuvâiitul 2 împotriva iudeilor, în PG (Patrologia Graeca editată de Jacques Paul Migne) cap. 48, col. 867, cuvântare disponibilă online la adresa: https://www.ioanguradeaur.ro/350/omilia-ii-impotriva-evreilor/ (accesat la 10.09.2018).
340 SFÂNTUL NICODIM AGHIORITUL şi NEOFIT KAVSOKALIVITUL, Carte folositoare de suflet..., p. 79.
341 Ibidem, p. 87.
342 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, Omilia 75 la Ioan 15, în PG (Patrologia Graeca editată de Jacques Paul Migne) cap. 59, col. 499 [SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, Comentariu la Evanghelia de la Ioan, Oradea, Edit. Pelerinul Român, 2005, p. 411].
 

• Sfanta Euharistie- Taina Imparatiei si a unitatii Bisericii
  Publicat in : Religie
• Savarsitorul si impartasirea cu Sfanta Euharistie
  Publicat in : Sfintele Taine
• Sfanta Euharistie, valoarea pastorala si duhovniceasca
  Publicat in : Religie