Aceşti copii nu au experienţă în ce înseamnă „normal". De aceea, ei cred cu adevărat în faptul că au nevoie de o „redare a sănătăţii mentale".

Copiii-adulţi ai alcoolicilor se îngrijorează şi sunt confuzi în legătură cu lucruri despre care cred că ceilalţi nu se îngrijorează. Mai mult, din teama de a nu arăta „prost", nici nu au libertatea de a pune întrebări, astfel încât nu află niciodată cum stau, de fapt, treburile.

Să ştiţi că noţiunea de normalitate e destul de ambiguă. După Dumnezeu, noi ştim care este normalitatea, însă, aşa, la tot pasul, nu prea cunoaştem ce este normalitatea.

Tocmai pentru că am crescut în medii anormale, începând cu familia, societatea şi întreaga lume. Toate acestea - se influenţează reciproc şi numai acolo unde a existat o grijă cu totul şi cu totul specială, în familii care au exersat sănătatea interioară, duhovnicească, în familie, au putut conserva, dezvolta şi transmite mai departe generaţiilor descinse din ei, starea de normalitate. Altfel, nu ştiu câţi dintre noi putem afirma cu certitudine că suntem familiari cu starea de normalitate după Dumnezeu. Poate, şanse mai mari să fi avut cei care au avut preoţi în familie, ori oameni cu viaţă duhovnicească aparte.

In acelaşi timp, ceea ce alţii consideră a fi bizar şi ieşit din comun, lor li se pare a fi normal. Adică, dacă venea acasă tatăl beat, era normal să spargă farfuriile sau să se certe cu mama, ori să-şi dea copiii afară din casă în crugul nopţii şi pe timp de iarnă, pentru că n-au luat nota zece la şcoală sau mai ştiu eu pentru ce alt motiv aberant. Chiar dacă existau zile care păreau a fi „normale", cu siguranţă ele nu erau „tipice", ca ale celorlalţi.

Pentru a scăpa de haosul vieţii de zi cu zi, mulţi dintre copii evadau într-o lume fantastică, virtuală. Astăzi, cu atât mai mult când ne aflăm în era intemetului. Copilul observă ca a venit tatăl său beat, îşi pune căştile pe urechi şi intră pe Facebook. Işi construieşte lumea lui, nu mai are treabă cu ce se întâmplă în familie. Lumea lui fantastică este cam aşa: „cum ar arăta casa noastră dacă... cum s-ar purta mama cu tata dacă... ce aş putea să fac dacă..." Chiar dacă aceste fantezii pot avea şi un rol salvator în supravieţuirea psihică a copilului, totuşi, ele contribuie la confuzia generală.

Multe dintre serialele TV prezintă o viaţă de familie perfectă, în care totul se termină, în cele din urmă, cu bine; asta ne face să presupunem că toţi trăiesc aşa, când, de fapt, nu avem de unde să ştim cum e viaţa celorlalţi, atâta timp cât nu locuim împreună. Practic, noi nu avem nicio noţiune, niciun punct de referinţă despre ce înseamnă o viaţă sau o familie normală. La fel, ei nu ştiu ce e în regulă să spună sau să simtă.

Noi, în general, suntem educaţi de mici să fim obedienţi puterii politice, orice s-ar întâmpla. Să devenim nişte sclavi educaţi. Suntem orientaţi, prin educaţie, spre ceilalţi, să ţinem cont de ce zic ceilalţi, ce părere au şi ce simt ei pentru noi. Şi ni se spune ce trebuie să simţim noi şi ce să credem noi. Nu se ţine cont de starea interioară a copilului, de ce simte el, de ce-şi doreşte el, de ce crede el că e bine să facă în viaţa lui. Sistemele politice nu ţin cont de aceste aspecte. Nu îi conştientizează pe copii asupra vieţii lor interioare. Dar, în urma unor evenimente de viaţă, conştiinţa de sine se trezeşte şi copilul ori adultul nu se mai recunoaşte pe sine în starea de trezire. Foarte mulţi dintre noi trebuie să fi fost surprinşi de reacţia pe care am avut-o în faţa unei situaţii noi. Vom fi reacţionat prin stări de frică, teamă sau alte reacţii, unele chiar antisociale. Prin furie, violenţă, angajarea în conflicte deschise cu terţe persoane, în scandaluri ori tâlhării. Nimeni nu se cunoaşte atât de bine încât să zică: eu, în situaţia cutare, aş reacţiona aşa şi aş simţi aşa...

Ruperea cercului vicios
„Normalul" nu e decât un mit pe baza căruia ne stabilim anumite idealuri nerealiste, care ne fac viaţa dificilă; termenii de „funcţional şi disfuncţional" sunt mai adecvaţi şi se referă la a descoperi ce ni se potriveşte nouă, ce e confortabil şi realist pentru noi şi pentru familia noastră. Tendinţa noastră e de a evita conflictul şi confruntarea; primul pas este de a înţelege ce anume se întâmplă în noi, ce simţim, şi de a ne confrunta cu realitatea lui Dumnezeu. Ne raportăm totdeauna la Dumnezeu. Să înţelegem că şi noi participăm la construirea acelei realităţi, atât noi, cât şi cei interesaţi să ne ajute în dezvoltarea noastră. Părintele Constantin Galeriu avea bunul obicei să le vorbească mirilor, după ce erau cununaţi: „aţi văzut că am dansat în jurul sfintei mese şi în mijloc era Cuvântul, Hristos, Mântuitorul nostru reprezentat de Sfânta Evanghelie. Ştiţi ce am făcut prin dansul acesta? Am călcat în picioare toate puterile demonice". Acesta este sensul lovirii pământului cu călcâiul, are sensul de exorcizare, de purificare de tot ce-i rău.

Cu un om beţiv, cu un individ care se află în stare de ebrietate, nu te cerţi direct. Primul pas este să înţelegem ce se întâmplă. Ce simţim noi e important şi e nevoie să ne confruntăm cu realitatea şi, la construirea ei, să participăm atât noi, cât şi cei interesaţi să ne ajute.

Gamaliel Sima
VINUL VESELEŞTE INIMA OMULUI, EDITURA PAVCON

Cumpara cartea "VINUL VESELEŞTE INIMA OMULUI"

• Betia
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Betia spre toate pacatele cuteaza
  Publicat in : Pilda zilei
• Predica la ziua Anului Nou
  Publicat in : Predici la sarbatori
• Fiecare luna poate fi ultima
  Publicat in : Religie
• Pacatele betiei
  Publicat in : Pilda zilei

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: