„Adevăr zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor”. (Matei 18, 3)

Copilul din noi este acea energie a curiozității, a înțelegerii, a cunoașterii, a învățării și a creșterii permanente. Copilăria presupune o viață de om în devenire. Să fii deschis tot timpul la nou, să fii adaptabil la schimbare, să profiți de oportunitățile vieții.

Omul în toată viața lui caută să ajungă la perfecțiune și acesta este și țelul omenirii. În creștinism se promovează ideea de dobândire a Duhului Sfânt, care este perfecțiunea supremă. Idealul perfecţiunii nu ar trebui căutat în viitor, ci, așa cum spune și Domnul Iisus Hristos, în trecut, prin revenirea la inocenţa și puritatea copilăriei. Copilul din noi ne învaţă nevinovăţia, puritatea, bunătatea şi ne aduce la acel stadiu de uimire, de stare harică necesară oricărui început, oricărei căutări, oricărei deveniri.

Cine nu a fost copil? Cine nu îşi aduce aminte cu drag de anii frumoşi ai copilăriei? Ce pot vorbele să spună despre frumuseţea şi gingăşia unui înger, care este copilul. Există la copil o capacitate specială de a fuziona cu obiectul: îl percepe instantaneu şi din afara lui, fără să apeleze la analiză. De aceea, de multe ori, auzim aprecieri la adresa unui copil, de genul: „vorbeşte ca un om atât de mare la minte şi la inimă”. Mulți oameni ajung să practice, cu plăcere acele profesii, pe care copilul din ei le-a considerat cândva o simplă joacă ( de pildă un episcop când era copil se juca de-a preotul în biserică). Ceea ce mintea înţelepţilor nu vede practică un suflet de copil în puritatea și simplitatea lui.

La Orizont sau, dacă privim în sus, la Zenit, acolo e spaţiul absolutului, acolo este „locul de joacă” al lui Dumnezeu. Există un spaţiu al fiinţei, anii copilăriei, există un loc al sacrului, al credinţei, există un topos al copilului din noi. Un „acolo” al bucuriei inocente de copil, al sentimentului profund care cuprinde toate simţurile, copleşeşte sufletul şi face timpul să se oprească. Este un sentiment în care intră sublimarea, teama şi atracţia.

Există un „acolo” în lumina blândă a apusului, în lumina veselă a răsăritului, în constelaţia cerului senin, în albul miraculos al fulgilor de nea, în adevărul nemuririi, în frumuseţea şi farmecul florilor, în creșterea firicelului de iarbă, în toate crugurile vieții. În toate acestea există sentimente profunde ale bucuriei adevărate pe care divinitatea le încorporează în sufletul copilului spre devenirea, împlinirea, încântarea şi înălţarea fiinţei umane.

A rămâne copil, nu înseamnă să ai tot timpul vârsta copilăriei, ci să ai obiceiurile unui copil: curiozitatea, puritatea, neținerea de minte a răului, bunătatea, generozitatea, dorința de învățare și creștere continuă, sinceritatea, bucuria senină.

Iată cheia secretului: cine, adult fiind, deține sinceritatea, inocenţa, umilinţa, bunătatea şi smerenia unui copil, acela e mare şi va primi împărăţia lui Dumnezeu.

La mulți ani, tuturor copiilor din lume!

Ştefan Popa

 

• Copilul - dar al lui Dumnezeu
  Publicat in : Religie
• Copilul televizorului
  Publicat in : Sanatate si stiinta
• Rugaciune pentru copilul bolnav
  Publicat in : Religie
• Copilul, crainicul sarbatorilor !
  Publicat in : Nasterea Domnului - Craciunul
• Sfantul Gavriil, copilul-martir din Polonia
  Publicat in : Vietile sfintilor