Un clişeu al necredinţei: Ortodoxia stagneaza dezvoltarea culturală şi socială a individului
A devenit atât de curentă formula, repetată într-o inconştienţă care spune multe despre rostitor, cum că Ortodoxia este o formă de credinţă care a favorizat stagnarea culturală şi socială a individului, încât aproape nu mai are sens să explici celui care emite acest gen de opinie că raţionamentul său este defectuos.
"Open mind", adică... necredincios?
Rostitorul acestei convingeri, întemeiată pe o percepţie indusă cultural şi mcdiatic, la al cărei fals raţionament psihosocial el nu participă, înainte de toate din cauza sărăciei semantice a propriilor sale judecăţi, repetă dincolo de logica elementară frazele standard ale formulei. Artificial legat de acest tip de convingere, devenită între timp ideologică, intervine complementul ei, în corelaţie cu mimetismul cultural care o favorizează şi care acreditează ideea că un individ „deschis la minte" nu poate crede că mesajul religios este compatibil cu raţiunea care a construit modernitatea. Pentru el, această modernitate cu suma ei, tehnologia, este semnul supremaţiei raţiunii şi al dovezii că prin produsele ei - raţiunea este singura dimensiune care validează realitatea. Larg mediatizat, acest tip de convingere, devenită banală prin repetiţie şi emisă cu autoritatea celui care crede că ştie fară să poată explica, invocă intransigent performanţele ştiinţei, ca şi cum cea invocată, ştiinţa adică, ar fi intrat deja în profunzimea mesajului religios şi va fi demonstrat, fără echivoc, incompatibilitatea oricărei forme de credinţă cu performanţa socială, adică legătura directă dintre prostia individuală, sărăcia care. uneori o acompaniază şi credinţă. Şi totuşi, acest gen de reflecţie publică, preluată individual, se găseşte în conflict cu ea însăşi până într-acolo încât rostitorul ei nu-i mai sesizează conflictul care o deconstruieşte în clipa rostirii ei. Inainte de a fi devenit o remarcă preluată nereflexiv de marea majoritate - semn că majoritatea se transformă în turmă atunci când este defectuoasă la nivel de raţionament -, ea se va fi instituit deja ca o convingere înăuntrul nucleului social. Chiar lipsită de suport raţional, această convingere continuă să opereze şi o face - paradoxal - sub semnul raţiunii.
Credinţa luminează, necredinţa întuneca
Cel care utilizează această exprimare nu înţelege că mecanismul care a instituit-o face o gravă eroare de raţionament în legătură eu ceea ce presupune credinţa şi fenomenologia ei. Dacă acest tip de remarcă se manifestă ca o repetiţie al cărei conţinut pune în evidenţă pseudo-raţionamente a căror autoritate străluceşte doar prin completivitate- devenind, în consecinţă, lipsite de întemeiere ultimă atunci, ceea ce ignoră rostitorul ei este tocmai conţinutul real al conceptului de credinţă şi complexitatea pe care o presupune la nivelul intelectului faptul însuşi de a crede.
Orice minte obişnuită cu reflecţia nu poate să nu remarce că actului de a crede nu-i lipseşte componenta intelectivă. Ea rămâne prezentă în fiecare strat din mintea care aderă la o perspectivă religioasă asupra lumii şi o acompaniază continuu, sub formă de suport interogator şi reflexiv, chiar în dimensiunile manifestării ei. Ignorând acest aspect şi înţelegând credinţa doar ca o atitudine personală de ordin emoţional cu o încărcătură lipsită de reflecţie raţională, exprimată eu ajutorul deloc inspiratei sintagme de „atitudine iraţională", rostitorul ratează o întreagă sumă de semnificaţii pe care le implică faptul însuşi de a crede. Căci, în cazul credinţei, iraţionalul -printr-o defectuoasă asimilare a ideii de „iraţional" - nu trimite la o realitate percepută prin abaterea de la discursul raţional, nu este un fel de dezacord în raport cu mintea raţională şi nu aparţine domeniului erorii de logică, ci indică spre ceea ce este în mod natural inaccesibil intelectului, raţiunii însăşi. Iraţionalul nu este în acest caz opusul raţiunii, ci cel care o ajută să-şi întreţină înţelegerea limitelor nivelului ei de competenţă.
Concret, este voinţa de a percepe şi indica permanent că. dinspre realitatea limitată a raţiunii, accesul la absolut este imposibil. Intr-un fel, acest tip de raţiune amintită anterior greşeşte prin chiar faptul că naşte în mintea rostitorului sentimentul, fals de altfel şi pur emoţional, cum că extensia cunoştinţelor, mereu completivă, generată de raportul cu experienţa, este asociată cu înţelegerea însăşi. In consecinţă, se uită de manieră a induce erori fatale, prin chiar această falsă asociere, că gândirea raţională presupune. înainte de toate, aplicarea categoriilor la ceea ce este determinabil ca urmare a experienţei. Or, în măsura în care infinitatea cunoaşterii lui Dumnezeu este o realitate de neatins, a voi s-o înţelegi dinspre suma limitată a cunoştinţelor este în chip logic o eroare de raţionament. Această eroare va fi glisat deja în spaţiul exprimării sociale, care nu doar că a uitat exerciţiul reflecţiei, ci a instaurat ca normă de orientare absolută suma cunoştinţelor actuale, acordând raţiunii facultăţi pe care aceasta nu le are şi indicând demersurilor ştiinţifice o autoritate ultimă pe care ele în sine nu o cuprind. Pentru omul care comite o astfel de eroare, ipotezele ştiinţifice devin reguli de orientare care generează în mintea sa definiţii ultime. De altfel, raţionalul îşi susţine calităţile care sugerează ceea ce el trebuie să presupună, prin faptul că veghează la orice proces care tinde, fie chiar şi accidental, să-l obiectiveze. In fapt, raţionalul invită raţiunea să respecte, înainte de toate, propriile sale exigenţe, determinând-o să nu definească drept iraţional orice dimensiune pe care ea nu o poate cuprinde şi integra în propriul său spaţiu de judecată.
„Orice acuză adusă celui care aderă plenar la crezul experienţei eclczialc este defectuoasă. Adeziunea sa este răspunsul la focarul interior saturat de chemare. Adevărul ca atare nu ne aparţine prin reflecţie, ci prin revelaţie."
Credinţa nu se opune raţiunii, ci o confirmă si o luminează.
Prof. dr. Nicuşor Nacu
BARAGANUL ORTODOX - august 2018
Articol apărut în revista Conştiinţa. Revistă de informare şi opinie ereştin-ortodoxă, la data de 14.08.2018.
-
Adevaruri de credinta, Dogme, Teologumene si Pareri teologice
Publicat in : Dogma -
Credinta si faptele bune
Publicat in : Hristos -
Credinta in viata de apoi in crestinism
Publicat in : Editoriale -
Credinta, conditie primordiala a purificarii
Publicat in : Morala -
Dialogul dintre stiinta si credinta in definirea notiunii de boala
Publicat in : Sanatate si stiinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.