Cutare, auzim, e un om foarte credincios! Putem verifica această afirmaţie prin faptele aceluia: dacă printre ele prevalează cele bune, înclinăm să credem credinţei sale şi să-l socotim autentic. Există însă şi un umanism secular, ba chiar ateu. In numele său, apar şi fapte bune aparent neconectate la o credinţă religioasă. Un soi de filantropie fără transcendenţă şi cadru ritualic ori simbolic legat de creştinism. Aşadar, deşi „credinţa fără fapte moartă este”, avem de-a face şi cu fapte bune care nu-L recunosc pe Dumnezeu, deşi sunt catalogabile ca atare: fapte bune! Tocmai pentru că există fapte bune inspirate exclusiv de compasiune şi solidaritate interumană, credinciosul rămâne pe gânduri: devine apologet! Dar cum să aperi credinţa în veacul al XXI-lea? Este apologetica o datorie creştinească? Unii ar spune că da şi că mereu a fost asa. Alţii s-ar grăbi să vadă apărarea credinţei cu argumente raţionale ca pe o contradicţie în termeni. Credinţa e darul lui Dumnezeu, predispoziţia harică pe care sufletul o validează printr-o decizie liberă. Ce nevoie de argumente logice are consumarea neconstrânsâ a unui dar divin? Are, tocmai pentru că raţiunea poate învinge dubiile personale şi îi poate convinge şi pe alţii, pe cei sceptici sau agnostici, apropiindu-i astfel de misterul lui Hristos.
Devenirea Bisericii şi a teologiei cuprinde exemple de mari apologeţi în fiecare generaţie. Ce s-ar fi făcut, bunăoară, turmentatul creştin al veacului XX fără minunat de profundele cărţi ale unui C.S. Lewis? Această constantă reflectă natura sistematică a respingerii credinţei pe baze intelectuale, deci şi nevoia simetrică de a fundamenta credinţa pe temeiuri raţionale: e un balans continuu. Absenţa îndoielii nu e virtuoasă. Dacă n-am fi mereu străbătuţi de întrebări, am transforma viaţa religioasă într-o mecanică obtuză de gesturi nepricepute. Dumnezeu nu-Şi doreşte ca partener un robot blindat în certitudini oarbe, ci un interlocutor viu, aflat pe calea dinamică a unei creşteri (care presupune halte şi derapaje). Fără clipele noastre de francă deznădejde, nu ne-am putea împărtăşi pe deplin din clipele noastre de luminoasă speranţă în propria mântuire.
Intrebarea persistă: se cuvine ca orice creştin să fie şi un apologet al credinţei? Categoric, da! Apărarea cu instrumente raţionale a credinţei ca mister suprara- ţional e parte integrantă a elanului misionar. Fireşte că magisteriul Bisericii rămâne norma indispensabilă pentru a nu improviza pe căi greşite, vagi sau delirante. Avem în tezaurul biblico-patristic un îndreptar peren, pe care trebuie doar să-l traducem în termeni contemporani, la capătul unui efort hermeneutic onest. De aceea, cultura teologică (şi cea literară, artistică, ştiinţifică sau civică) rămâne fundamentul şi scopul oricărui creştin lucid: numai ea face din el un bine- vestitor competent şi credibil. Nimic mai trist decât vederea unui pretins credincios cu adevărat ignorant! Nouă ne lipseşte - şi trebuie să ne prisosească - docta ignoranţă, nicidecum prosteasca necunoaştere plină de sine.
Aprofundăm cunoaştere pozitivă, spre adâncirea în taina universului creat. Ştim, socratic, că nu ştim, însă compensăm hăul acestei conştiinţe circulare prin vectorul nădejdii ca depăşire: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele!”. Idealul nostru nu e o lume general şi omogen convertită la creştinism, căci specia noastră nu e capabilă de progres moral. Numai persoana poate evolua duhovniceşte şi văd în această axiomă felul nostru de a nu stânjeni lucrarea lui Dumnezeu în istoria umană. Tocmai de aceea, postura apologetică implică dialogul restrâns, lucrarea „celor doi sau trei” strânşi laolaltă în coprezenţa mistică a lui Iisus Hristos. E felul nostru, obstinat, de a fi conservatori în plină epocă mediatică. Evident, „doi sau trei” nu înseamnă să reduci reflecţia asupra credinţei la un cenaclu intim, agapic şi domestic. In fond, gândurile acestea apar intr-un ziar. Dar nu a purtat Sfântul Andrei Şaguna ziarul pe care-l citiţi în propria icoană?
TEODOR BACONSCHl
DARUL DESĂVÂRŞIT, Editura Doxologia
Cumpara cartea "DARUL DESĂVÂRŞIT"
.jpg)
-
Ratiunea Suprema, Izvorul tuturor ratiunilor
Publicat in : Dogma -
Logica lumeasca sau ratiunea duhovniceasca?
Publicat in : Credinta -
Inima si Ratiunea
Publicat in : Religie -
Nu uitati sa 'bagati in priza' ratiunea
Publicat in : Religie -
Credinta saboteaza ratiunea?
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.