Creștinismul nu este o „ideologie” sau un „sistem de idei” la care putem sau nu să aderăm, ci este viață, viața cea adevărată în comuniune cu „izvorul vieții”, care este Dumnezeu (Părintele Florin Botezan).
Creştinismul nu poate fi socotit o filosofie, fie și numai pentru faptul că în învăţătura creştină este multă înţelepciune mântuitoare și multă iubire de Adevăr.
A reduce creştinismul la o simplă filosofie, e ca şi cum am vedea zările luminoase ale începutului zilei, dar nu și soarele care dă lumina. Iar „soarele” de la care vine „lumina” în creştinism este Mântuitorul Iisus Hristos.
De asemenea, creștinismul nu înseamnă numai sentimente ori doar o sumă de fapte exterioare, de norme şi legi morale, de rugăciuni şi slujbe bisericești. Toate acestea sunt părți ale creștinismului, așa cum ramurile, frunzele, florile și fructele alcătuiesc împreună întregul arbore.
Creştinismul se întemeiază pe jertfa Domnului nostru Iisus Hristos pe cruce, jertfă mântuitoare care a însemnat împlinirea voii lui Dumnezeu: „Părinte, de voieşti, treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă” (Luca 22, 42).
De aceea, a fi creștin e totuna cu a împlini voia lui Dumnezeu în toate gândurile, vorbele și faptele noastre, după modelul şi chipul Mântuitorului Iisus.
Sf. Ciprian ne spune ce este voia lui Dumnezeu, aşa cum ne-a propovăduit-o Hristos: „smerenie în purtare, statornicie în credinţă, înţelepciune în cuvinte, dreptate în lucrări, milostivire în fapte, bună rânduială în obiceiuri”.
A face voia Domnului înseamnă să nu facem rău nimănui şi să răbdăm răul făcut nouă de alţii, să trăim în pace cu toți, iubind pe Dumnezeu din toată inima, iubindu-L pentru că ne este Tată, temându-ne de El, pentru că este Dumnezeu, neţinând absolut la nimic mai mult decât la Hristos, pentru că şi El n-a ţinut la nimic mai mult decât la noi.
Citind această, să-i spun „definiție” a voii lui Dumnezeu, îmi revin în minte cuvintele Părintelui Sofronie Saharov: „A trăi creștinește este cu neputință. Creștinește este cu putință numai a muri”.
Să nu uităm că e ușor să trăim după voia noastră sau în plăceri și păcate, însă e mult mai greu a muri. Pentru că, așa cum trăim, așa și murim.
De partea noastră e doar stădania cu credință și nădejde vie, fiecare după puterile și mărimea lui de inimă, iar a lui Dumnezeu este împlinirea și desăvârșirea eforturilor noastre.
A fi creștin, adică om adevărat, înseamnă să fii iubitor şi împlinitor al dreptăţii, sârguitor în dragostea de Dumnezeu şi de oameni, gata oricând spre tot lucrul bun. Acesta este așa-zisul om „nou”, pe care ideologia comunistă și libertinismul promovat de democrație l-a transformat într-o „caricatură” a omului creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, un om egoist și distrugător al darului vieții.
Din acest motiv, creştinismul nu se poate declara mulțumit cu un număr de sfinţi, nici cu un număr de biserici și mănăstiri, nici cu un număr de credincioși care participă la slujbele bisericești, ci cu un mod de viaţă autentic creștin şi cu o societate creştină.
Atâta vreme cât Cezarul e „păgân și necreștin”, creștinismul conviețuiește cu el pașnic, respectându-i „domeniul”, dar păstrând intactă autenticitatea credinței. De pildă, în Imperiul Roman nu s-a făcut nici un compromis de credință în fața Cezarului asupritor, chiar dacă acest lucru a dus la răstigniri și la arene cu fiare sălbatice, unde au murit atâția martiri.
Acei oameni care fac în istorie compromisuri cu Cezarul necreștin și parșiv, fie ei politicieni ori din alte straturi sociale, ascunzându-și adevăratele intenții sub masca falsei credințe, aceia părăsesc de fapt atât pe Dumnezeu cât și pe oameni, iar pentru aceasta își vor lua plata pe care o merită fiecare (Valeriu Gafencu).
Nu există credinţă „adogmatică”, nici creştinism „nebisericesc” și fără nevoinţă, fără osteneală. Biserica, dogma şi nevoinţa creştină formează împreună un tot al vieţii duhovnicești (Părintele Sofronie Saharov).
Părintele Arsenie Boca spunea că „un suflet trist este un suflet cu luminile stinse”. Cuvântul acesta ne aduce aminte de un cuvânt asemănător, întâlnit mai ales în Apus: „Un sfânt trist este un trist sfânt”.
Într-adevăr, religia creştină este o „religie a iubirii şi a bucuriei”, credința noastră fiind izvor nesecat de bucurie. Domnul Iisus Hristos le-a spus ucenicilor Săi: „Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie întru voi și ca bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15, 11) (Părintele Teofil Părăian).
Părintele Ciprian Mega, regizorul filmului „Dimineaţa care nu se va sfârşi”, premiat la mai multe festivaluri din Italia şi Rusia, adresează acestei lumi, măcinată de ură și de interese meschine, următorul mesaj: „Dacă vreți cu adevărat liniște în lume, nu suflați spre flacăra creștinismului, ci lăsați-o să lumineze!”.
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Bucuria crestinului
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Bucuria Invierii din fiecare duminica
Publicat in : Religie -
Bucuria in Ortodoxie
Publicat in : Morala -
Bucuria si sensul credintei
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.