Cum să ne preţuim copiii prin smerenie în legea mozaică, fiecare copil nou-născut trebuie binecuvântat şi adus la templu înaintea lui Dumnezeu. Aici îşi primeşte binecuvântarea de la Dumnezeu şi numele. Iisus însuşi a fost adus înaintea lui Dumnezeu în acest fel (v. Lc. 2, 21-24).

Aducerea la templu este momentul de recunoaştere că, înainte de toate, copilul este fiul lui Dumnezeu. Părinţilor li se dau privilegiul şi responsabilitatea înaintea lui Dumnezeu de a-şi îngriji copilul cu dragoste şi cu credinţă şi de a-l creşte pentru a deveni fiul lui Dumnezeu. Creştinii ortodocşi au obiceiul ca, la 40 de zile după naşterea copilului, mama să fie binecuvântată, iar copilul să fie adus împreună cu părinţii lui la altarul bisericii şi oferit Domnului. Acest lucru se face pentru pregătirea botezului şi a mirungerii în Trupul lui Hristos. Prin botezul cu apă copilul devine în mod oficial membru cu drepturi depline în Trupul lui Iisus Hristos, iar prin mirungere copilul primeşte Duhul Sfânt, la fel ca şi apostolii în ziua de Rusalii. îi putem numi copiii noştri, dar trebuie să ne amintim că sunt, în primul rând, fiii lui Dumnezeu.

Intr-un fel, copiii noştri pot fi, de asemenea, consideraţi drept fraţii şi surorile noastre în Hristos din generaţia următoare, căci împărţim cu toţii acelaşi Dumnezeu drept Tată şi suntem cu toţii îngrijiţi şi crescuţi de către Mama noastră, Biserica. întrebarea pe care părinţii trebuie să şi-o pună în fiecare zi este: „Cum mă port cu fiii lui Dumnezeu pe care El mi i-a lăsat în grijă?” Sfântul Apostol Pavel le dă taţilor nişte îndrumări care ar putea să le includă cu uşurinţă şi pe mame: Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i întru învăţătura şi certarea Domnului (Efes. 6, 4).

Analizând această propoziţie în limba greacă, vedem că Sfântul Apostol Pavel pare să încerce să le spună părinţilor că nu ar trebui să permită propriei lor mânii să dea naştere la mânie în copilul lor. Părinţii ar trebui să-şi educe şi să îşi crească fiii şi să le atragă atenţia asupra lucrurilor pe care ar trebui să le ştie cu un avertisment (dojană) rezonabil şi plin de iubire. Câţi dintre părinţi se enervează atât de tare pe copiii lor, încât, în mânia lor, îi provoacă pe copii să se mânie şi ei, iar apoi se mânie pentru că fiii lor s-au mâniat? Cât de nedrept este acest lucru! Părinţii ar trebui, cu răbdare şi iubire, să îşi înveţe, să îşi călăuzească şi să îşi dojenească fiii în felul în care ar trebui să păşească înaintea lui Dumnezeu, fără mânie sau voci ridicate. Acest lucru îmi aminteşte de un alt verset al Sfântului Apostol Pavel: Fraţilor, chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi-lpe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită (Gal. 6, 1).

Cu acest duh şi cu această atitudine ar trebui să ne tratăm copiii atunci când sunt surprinşi vinovaţi de ceva - şi anume, cu o atitudine de blândeţe (bunătate şi smerenie) ca nu cumva să ne găsim noi înşine vinovaţi înaintea Tatălui nostru ceresc pentru mânia şi nerăbdarea noastră.

Lucrul pe care vreau să îl explic nu este menit să diminueze amprenta foarte reală a lui Dumnezeu în sufletul fiecărui copil în momentul concepţiei şi nici grija plină de iubire pe care Mama noastră, Biserica, o acordă fiilor săi. Este vorba de faptul că primul chip al lui Dumnezeu, pe care copilul probabil că îl va cunoaşte, se găseşte în braţele mamei şi ale tatălui său pământesc. Aşa cum sentimentul valorii personale ne este dezvăluit în privirile Creatorului, la fel şi copilul nostru capătă primul sentiment al valorii personale prin privirile părinţilor lui pământeşti.

Ce anume văd şi înţeleg copiii în privirile noastre atunci când ne uităm la ei? Oare percep bucuria părinţilor lor, grija, încurajarea şi iubirea necondiţionată? Sau văd nefericirea, nerăbdarea, descurajarea, dezamăgirea şi iubirea condiţionată? De aceea este atât de important să înţelegeţi primele patru capitole ale acestei cărţi înainte de a avea copii. Sfântul Teofan Zăvorâtul scrie despre felul în care privirea din ochii părinţilor deschide o cale către sufletul copilului:

„In timp ce în toate celelalte sensuri sufletul rămâne ascuns, ochii îşi deschid privirea către ceilalţi. Acesta este locul de întâlnire dintre două suflete. Fie ca aceste deschideri să fie folosite pentru trecerea sentimentelor sfinte din sufletul mamei şi al tatălui în sufletul copilului! Sufletele lor nu au cum să nu miruiască sufletul copilului cu acest ulei sfânt.”1

Nu ai posibilitatea să oferi ceea ce nu ai văzut sau trăit chiar tu sub privirile Dumnezeului tău iubitor. Dacă nu înţelegi cât eşti de valoros înaintea Creatorului, nu ai cum să le împărtăşeşti copiilor tăi acelaşi sentiment al valorii atunci când ei se uită în ochii tăi si îti observă comportamentul faţă de ei.

Să spunem că ai oarecare experienţă în cunoaşterea valorii tale personale înaintea lui Dumnezeu şi că încerci să îţi trăieşti viaţa mulţumindu-L pe Dumnezeu. Cum arată un părinte bun şi cum le comunică părinţii buni iubirea lui Dumnezeu copiilor lor? I-am auzit deseori pe oameni plângându-se că nu au avut niciodată un „manual al părinţilor” după care să se ghideze atunci când şi-au crescut copiii. De fapt există numeroase cărţi pentru părinţi, cursuri şi pagini de Internet, unele mai bune decât altele.

Pe lângă consilierea înainte de logodnă şi maritală, ar fi minunat ca mai multe cupluri să caute informaţii despre creşterea copiilor înainte de a deveni părinţi.

Primul lucru cu care ar trebui să le începem pe toate atunci când ne creştem copiii este smerenia. Acesta este principiul de bază în creşterea copiilor noştri pentru Dumnezeu. Amintiţi-vă definiţia pe care eu o dau smereniei: „Cred că am dreptate, dar s-ar putea să măînşel şi sunt cu totul deschis posibilităţii că aş putea să mă insel.”

Acest lucru înseamnă că nu considerăm de la sine înţeles că ne descurcăm ireproşabil în creşterea şi îngrijirea copiilor noştri. Chiar dacă am crescut alături de părinţi buni şi iubitori de Dumnezeu, nu există nici o garanţie că vom fi părinţi minunaţi pentru copiii noştri. De fapt, dacă smerenia lipseşte din viaţa noastră, nu vom fi părinţi buni.

Smerenia începe cu atitudinea noastră faţă de Dumnezeu. Oare ne-am supus întreaga viaţă - trupul, sufletul si duhul - voinţei lui Dumnezeu? In relaţia noastră cu Dumnezeu, ne îndeamnă acea dragoste să ne căutăm fraţii si surorile întru Iisus Hristos - cu alte cuvinte Trupul lui Hristos, Biserica Lui? Avem un tată duhovnicesc sau o mamă duhovnicească în cadrul Bisericii cărora putem să ne adresăm atunci când avem o întrebare despre viaţa noastră şi despre creşterea fiilor lui Dumnezeu pe care El ni i-a lăsat în grijă? Oare smerenia noastră ne îndeamnă să dezvoltăm o viaţă duhovnicească sănătoasă de unul singur sau alături de partenerul de viaţă? Pe scurt, am îngenuncheat înaintea împăratului împăraţilor şi a Stăpânului stăpânilor, Mântuitorul nostru înviat, Iisus Hristos, în toate privinţele?

Smerenia ne spune că vom face greşeli ca părinţi: fiecare părinte omenesc face acest lucru. Smerenia ne ajută să înţelegem mai bine că nu ne creştem singuri copiii. Dumnezeu-Tatăl şi Biserica, Mama noastră, se află alături de noi ca să ne ajute - dacă ne lăsăm la o parte mândria şi le cerem smeriţi ajutorul.

Egocentrismul este opusul smereniei. Soţii trebuie să asculte de soţii, iar soţiile trebuie să asculte de soţi în creşterea copiilor lor. Dumnezeu a avut un motiv să aşeze în casă un tată şi o mamă ca să Ii crească fiii. Din punct de vedere practic este mult mai greu să creşti copii dacă eşti părinte singur, mai ales dacă ai mai mult de un copil.

Dar şi mai important este faptul că Dumnezeu a creat genul drept parte a propriei noastre fiinţe iconice: ne-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască pentru un motiv anume. Există o dimensiune a naturii unică pentru partea bărbătească şi alta pentru partea femeiască, iar amândouă îl ajută pe copil să trăiască într-o lume alcătuită atât din bărbaţi, cât si din femei.

In psihologia dezvoltării învăţăm că există perioade în creşterea copilului când acesta are nevoie de atenţia unui părinte mai mult decât a celuilalt - uneori mama, alteori tatăl. Unii taţi s-ar putea simţi puţin răniţi în timpul unor perioade în dezvoltarea copilului când mama pare să prezinte mai mult interes pentru copil, dar apoi poate veni o etapă în dezvoltarea copilului când tatăl pare să prezinte mai mult interes pentru copil decât mama. Taţii, datorită faptului că sunt parte bărbătească, au unele experienţe de viaţă diferite de cele ale femeilor. Mamele, datorită faptului că sunt parte femeiască, au unele experienţe de viaţă diferite de cele ale bărbaţilor. Copilul beneficiază în mare măsură de pe urma experienţelor bogate ale ambilor părinţi, mai ales în domeniul identităţii de gen şi al viitoarei alegeri a unui partener de căsătorie sănătos. Atunci când are amândoi părinţii, copilul are posibilitatea de a vedea bărbatul şi femeia adulţi lucrând şi trăind împreună în iubirea lui Dumnezeu şi în grija unuia faţă de celălalt.

Acest lucru îi oferă copilului nu numai siguranţă şi securitate emoţională, ci şi speranţă pentru o viitoare relaţie pe care Dumnezeu l-ar putea chema să o aibă.

O inimă plină de smerenie le va permite ambilor părinţi să aprecieze rolurile şi influenţa pozitivă pe care celălalt părinte le oferă copilului. De asemenea, smerenia ne aminteşte că fiii noştri sunt în primul rând fiii lui Dumnezeu pe care avem privilegiul să îi creştem pentru El. Din păcate, nu aceasta este atitudinea pe care o observ atunci când un cuplu trece prin procesul de divorţ şi pare să creadă că are un anume drept de proprietate asupra copiilor. Nu este chiar atât de neobişnuit să auzim un părinte susţinând: „Sunt copiii mei”, în loc de „copiii noştri” şi în loc să spună că sunt copiii lui Dumnezeu. Părinţii nu înţeleg că aceştia sunt copiii lui Dumnezeu pe care s-ar putea să nu reuşească să îi crească aşa cum se cuvine pentru că nu îşi păstrează căsnicia intactă si sănătoasă.

Citim în Pilde: înaintea prăbuşirii merge trufia şi se- meţia înaintea căderii (Sol. 16, 18). Cuvântul din limba ebraică pentru mândrie înseamnă „aroganţă, o ruptură, ceea ce este distrus”. Câte căsnicii au fost distruse din cauza mândriei unuia sau a ambilor parteneri, pricinuind o ruptură în familie şi facându-i astfel pe copii să sufere!

Atitudinea de afecţiune cu care ar trebui să îţi creşti copiii şi să îi ajuţi să îţi cunoască valoarea personală drept fii ai lui Dumnezeu începe cu atitudinea de smerenie.

DAVID L. FONTES

In fata lui Dumnezeu. Cum sa te pretuiesti pe tine insuti si cum sa iti pretuiesti aproapele, Editura Sophia

Cumpara cartea "Cum sa te pretuiesti pe tine insuti si cum sa iti pretuiesti aproapele"

Nota:
1 Sf. Teofan Zăvorâtul, Calea spre mântuire sau manualuldesăvârşitei prefaceri duhovniceşti, cap. 1, par. 7, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2013.

• Cresterea copiilor
  Publicat in : Pilda zilei
• Cresterea copiilor - sfaturile unei preotese
  Publicat in : Viata de familie
• Discernamantul in cresterea copiilor
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Sfaturile unei preotese cu privire la cresterea copiilor
  Publicat in : Religie
• Copiii, la poporul evreu
  Publicat in : Iudaism

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: