Nu pot uşura sarcina altora de a stabili limitele, dar este uşor să învăţăm cum să stabileşti limitele odată ce înţelegem cum gândesc şi cum învaţă copiii. Dacă respectăm felul în care sunt şi se manifestă copiii, putem învăţa cum să stabilim limite care au respect pentru ei şi sunt eficiente. Nu putem să-i facem pe copii să le placă limitele, dar oricum nu acesta este obiectivul nostru. Obiectivul nostru este să stabilim limite care să dea roade ce ne duc tot mai aproape de obiectivele noastre. Nu este complicat, dar necesită puţină reflecţie şi, pentru unii dintre noi, o schimbare de perspectivă.
Pentru a înţelege ce înseamnă stabilirea unor limite, închipuie-ţi că te opreşte un poliţist pentru depăşirea vitezei legale.
Scenariul 1: Poliţistul îţi spune pur şi simplu: „Aţi circulat, potrivit radarelor noastre, cu peste 27 km/h.”
Te întreabă dacă ştii că aveai viteză mare şi îţi ascultă explicaţia. Apoi îţi dă o amendă şi îţi spune:
- Vă rog să circulaţi cu o viteză mai mică.
Şi te lasă să pleci.
Scenariu 2: Poliţistul vine la maşina ta şi, în loc să îţi dea o amendă, îţi ţine un discurs despre cât e de periculos să circuli cu viteză mare. Pare să fie într-o dispoziţie bună.
Nu te întreabă de ce aveai viteză mare, ci vorbeşte întruna despre numărul celor care mor anual în accidente de circulaţie şi despre faptul că a conduce nu este un drept, ci o favoare. Te roagă să îi promiţi că nu vei mai circula cu viteză mare şi, în loc să îţi dea amendă, îţi spune că este sigur că nu o să se repete greşeala de azi. îi răspunzi:
- Sigur că nu!
Şi demarezi în timp ce el se întoarce la maşina lui.
Scenariul 3: Poliţistul se apropie şi începe să urle:
- De ce nu sunteţi în stare să conduceţi mai încet?
Ţipă şi îţi spune ce zi grea a avut şi că nu are timp să dea amenzi pentru depăşirea vitezei. Spune că s-a săturat până peste cap să-i tragă pe dreapta pe şoferi din cauza vitezei excesive şi îţi cere să nu mai depăşeşti viteza legală niciodată. Dar, în loc să îţi dea amendă, îţi dă cincizeci de dolari şi, cu mers apăsat, se întoarce la maşina lui şi demarează.
Am putea spune că Scenariul 2 are cel mai „drăguţ” poliţist, pentru că nici nu s-a enervat, nici nu ţi-a dat amendă, dar e greu să îl iei în serios.
Scenariul 3, cu poliţistul furios, probabil o să îţi lase un sentiment amar şi tulbure. E clar că are o problemă. Comportamentul lui este abuziv şi lipsit de respect. Ai putea chiar să-i faci o plângere. Te simţi derutat fiindcă este dureros să fii atacat, dar te-ai ales cu cincizeci de dolari.
Numai primul poliţist îţi vorbeşte limpede şi cu respect faţă de persoana ta şi faţă de alegerea ta de a depăşi viteza legală. Numai primul poliţist a procedat într-adevăr cum îi cere meseria. Primul poliţist s-a concentrat, prin toate acţiunile lui, asupra faptului că ai depăşit viteză, a raportat cifra înregistrată de aparat şi a acţionat în consecinţă, dându-ţi amendă cu valoare precisă. Numai primul poliţist ne va ajuta să ne schimbăm comportamentul la volan. De fapt, indiferent de câte ori ne-ar opri primul poliţist, noi probabil îl vom respecta, învăţând totodată că există o limită de viteză pe care trebuie să o respectăm. El se poartă politicos şi ne dă de fiecare dată amendă.
Esenţiale în stabilirea unor limite bine gândite sunt claritatea, consecvenţa şi fermitatea.
Comenzile vagi, instrucţiunile şi limitele, când sunt aplicate inconsecvent sau bazate pe starea emoţională de moment, sunt ineficiente dacă vrem să îi ajutăm pe copii să înveţe. Inchipuie-ţi că joci tenis sau volei şi nu reuşeşti să vezi liniile care delimitează terenul de joc. Inchipuie-ţi că încerci să înveţi un joc şi nici nu-i ştii regulile. Inchipuie-ţi cât de mult te-ar încurca dacă regulile jocului s-ar schimba în timpul partidei sau dacă arbitrul ar fi relaxat în aplicarea regulilor când se simte el bine, dar mai adaugă nişte reguli, arbitrar, când e supărat. Pentru a învăţa cum să facă un sport, copiii au nevoie deopotrivă de demarcaţii şi reguli clare, aplicate consecvent.
Limitele bine gândite plasează în centrul problemei deciziile copiilor într-un mod în care cel mic să înveţe să îşi schimbe comportamentul. Intensitatea emoţională redusă şi punerea în aplicare a urmărilor cu aceeaşi consecvenţă, bazate mereu pe limitele ştiute, le permit copiilor să înveţe că urmările decurg din comportamentul lor, nu din starea noastră de spirit sau din opinii.
Copiii învaţă din ceea ce facem noi, nu din ceea ce spunem. Indiferent de ce spunem, ei vor aştepta cu răbdare să vadă dacă suntem suficient de serioşi să şi acţionăm, abia după aceea vor reflecta asupra propriilor lor acţiuni.
Raportul emoţional-afectiv cu părinţii este ceea ce îi răsplăteşte pe copii pentru acţiunile lor.
Un răspuns adecvat sau o reacţie impulsivă când copiii noştri se poartă urât înclină balanţa între raportul emoţional-afectiv bun sau rău. Când reacţionăm impulsiv sau le ţinem un discurs, alminteri cu toată răbdarea, stabilim un raport emoţional-afectiv, răsplătind subtil comportamentul lor nedorit. Când ne înfuriem, stabilim un raport emoţional-afectiv cu ei, dar îi rănim, lăsându-i vătămaţi şi nedumeriţi. Dacă le acordăm atenţie copiilor doar atunci când se poartă urât, creăm un sistem care le răsplăteşte subtil comportamentul nedorit cu un raport emoţional-afectiv. De ce să nu mai depăşeşti viteza niciodată dacă te alegi cu cincizeci de dolari de câte ori eşti oprit de poliţist?
Acum închipuie-ţi că primul poliţist ţi-ar fi spus:
- Dacă mai depăşiţi viteza, vă dau amendă, dar dacă până la sfârşitul zilei nu mai depăşiţi viteza, vă dau o sută de dolari.
Asta te-ar pune în faţa unor urmări ce decurg din depăşirea vitezei, dar ai avea şi o motivaţie să nu mai depăşeşti viteza. Dacă le acordăm atenţie copiilor şi avem un raport emoţional-afectiv atunci când ei iau decizii bune şi se poartă frumos, îi încurajăm să se poarte frumos. Cea mai bună recompensă pe care le-o putem oferi copiilor este să stabilim un raport emoţional-afectiv cu ei. Simt că şi-au făcut rezerve pentru vremuri grele. Ar trebui sa învăţăm cum să îi răsplătim pe copiii noştri când se poartă bine, stabilind un raport emoţional-afectiv pe toată durata zilei ori de câte ori iau decizii bune. Aceasta reduce numărul „amenzilor” pe care suntem nevoiţi să le dăm copiilor noştri.
Copiii, prin firea lucrurilor, vor depăşi viteza. Toţi copiii au nevoie să înveţe să încetinească şi să respecte regulile şoselei. De cele mai multe ori, copiii care sunt etichetaţi drept dificili sunt copiii cu motoare puternice şi frâne slabe. Unii copii va fi nevoie să fie traşi pe dreapta de multe ori până învaţă să ţină viteza sub control. Un poliţist bun nu va recurge niciodată la discursuri, ţipete sau bacşişuri, ci le va da, de fiecare dată, amendă. Mai mult, simplul fapt că vezi maşina poliţiei pe marginea drumului va duce la un şofat mai atent. Iar dacă poliţistul cel bun te urmăreşte, îţi va fi mai uşor să îţi ţii viteza sub control. In acest fel, o îndrumare serioasă, cu nişte limite clare şi consecvente, chiar îl va ajuta pe copil să înveţe să se stăpânească.
Simplul fapt de a primi amenzi nu te învaţă să şofezi. De asemenea, simpla existenţă a unor limite şi urmări negative nu îl învaţă pe un copil cum să se poarte. Insă nişte limite clare şi consecvente sunt un element necesar al ecuaţiei creşterii copiilor.
O diferenţă între nişte poliţişti buni şi nişte părinţi buni este că părinţii totodată petrec timp cu cei mici, se joacă împreună şi sunt sincer interesaţi de ei ca persoane. Poliţiştii de obicei nu spun ceva de genul:
- Hai afară să ne jucăm de-a prinselea.
Sau:
- Cum a fost lucrarea la mate azi ?
Copiii au nevoie şi de altceva decât limite şi urmări din partea noastră. Au nevoie de un raport emoţional-afectiv permanent. însă noi ar trebui să învăţăm cum să fim asemenea poliţistului din primul scenariu în ceea ce priveşte stabilirea limitelor şi confruntarea copiilor cu urmările negative ce decurg din comportamentul lor nedorit.
Philip Mamalakis
PRINCIPII ORTODOXE DE CREŞTERE A COPIILOR, EDITURA SOPHIA
Cumpara cartea "PRINCIPII ORTODOXE DE CREŞTERE A COPIILOR"
-
Limitele credintei si iubirii noastre
Publicat in : Religie -
Limitele supunerii sotiilor
Publicat in : Credinta -
Limitele liberatatii
Publicat in : Editoriale -
Limitele neurostiintelor in explicarea mintii si constiintei umane
Publicat in : Sanatate si stiinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.