Cum vedeţi libertatea la scară globală, locală şi personală? Ce sfat ne daţi pentru a înţelege şi a pune în practică o adevărată libertate?

Intrebarea este formulată puţin didactic, pe etaje, pe compartimente: o libertate la scară globală, locală şi personală. în primul rând e libertatea personală, creştinismul şi în special Ortodoxia pune foarte mare preţ pe persoană, pentru că relaţia noastră cu Dumnezeu şi cu lisus Hristos este absolut personală. Sfânta Treime are trei Persoane. Eu sunt o persoană şi când intru în dialog prin rugăciune, intru ca de la persoană la persoană, altfel nu este un dialog. Aşa încât libertatea în primul rând este a persoanei, a fost dăruită primului om care a folosit-o prost, şi, aşa cum spuneam, prost o folosim şi noi. O spuneam şi în predică la Catedrală, despre acest risc de a-ţi folosi libertatea. Cel mai înţelept lucru este poate de a-ţi folosi libertatea cum trebuie, dar pentru aceasta orice om, şi mai cu seamă orice tânăr, trebuie să-şi însuşească o calitate, o virtute, şi anume spiritul de discernământ. Părinţii pustiei îl numesc „dreapta socotinţă", calea de mijloc. Să ştie fiecare tânăr să cumpănească între ceea ce este bine şi ceea ce este rău, fie că învaţă de la alţii, din cărţi sau de la sfaturile altora, fie că ajunge la concluzie din experienţa personală.

Pentru mine a fost o mare bucurie că, încă acum vreo patru-cinci ani de zile, părinţii duhovnici de la Catedrală mi-au spus: „Inalt Prea Sfinţite, vin copii de şcoală şi noi ne-am pregătit să-i spovedim, adică să le punem întrebări în aşa fel încât ei să poată să răspundă da sau nu, dacă este vorba de un păcat, de o greşeală sau de o faptă bună. Dar nu mai este nevoie să pierdem acest timp pentru că copiii vin deja pregătiţi. Vine copilul şi spune ceea ce crede el că a făcut rău, că a minţit, că a furat, că a mâncat pe ascuns etc. Acest copil îşi formează deja un spirit de discernământ, ştie ce este bine şi ce este rău, ce trebuie să facă şi ce trebuie să nu facă. Ce trebuie să spună el la duhovnic ca păcat, lucrurile bune este inutil să le spună.

Cu atât mai mult în cazul unui tânăr, unui adolescent, aş recomanda din toată inima acest spirit de discernământ. Dacă ţi l-ai însuşit, atunci vei putea să-ţi foloseşti şi libertatea. Pentru că libertatea omului este duală şi se bifurcă la un moment dat între a alege a sau b, între lumină şi întuneric, între bine şi rău. Şi aici te decizi singur, nu decide altul pentru tine. Dar daca ţi-ai însuşit acest spirit de discernământ, atunci îţi poţi folosi libertatea ca un suveran, nu ca un sclav. Eşti suveran de libertatea ta şi dispui de ea. Acesta ar fi sfatul pe care vi l-aş da. Multe s'ar mai putea da, dar eu nu sunt aici neapărat să dau sfaturi sau reţete. Dar, în mare, aceasta le-aş recomanda eu tinerilor noştri.

Vreau să-mi exprim în final bucuria de a fi avut această întâlnire într'o sală spaţioasă şi care mai mult de jumătate este ocupată, ceea ce înseamnă foarte mult pentru serile noastre. Cum a fost şi aceea de alaltăieri când se pregătise un spaţiu mai mic pentru discuţiile şi întâlnirile asupra lui Ioan Alexandru şi am avut bucuria să constat că erau cel puţin de două, trei ori mai mulţi decât fuseseră aşteptaţi. E un lucru foarte îmbucurător, că putem să beneficiem de aceste întâlniri prin care şi eu simt că întineresc.

Simt poate că nu trebuie să predau o ştafetă, ci să o duc mai departe pe aceea pe care v-aţi însuşit-o sau sunteţi pe cale de a v-o însuşi. Eu cred că trebuie să rămânem optimişti, şi eu personal rămân optimist. Cred în virtuţile poporului român, cred în puterea lui de redresare şi cred în Biserică, nu numai ca ierarhie sau preoţie. Să nu uităm un lucru, Biserica suntem noi toţi, nu ne putem despărţi unii de alţii. Biserica nu este doar clerul sau doar ierarhia, Biserica este ierarhia superioară, clerul, şi credincioşii, poporul lui Dumnezeu. Să vă dau un exemplu.

In Cartea I a Regilor din Vechiul Testament, se spune că Saul a fost primul rege al evreilor, avea pe fiul său care se numea Ionatan, un viteaz chipeş, bine făcut. La un moment dat au intrat în război cu filistenii. Războiul se făcea la scară mai generală, îl conducea însuşi regele Saul, dar Ionatan, fără să spună nimănui, şi-a luat o ceată de viteji şi a plecat să-i atace pe filisteni dintr'o anumită poziţie strategică. Nu intrăm în amănunte, a izbutit şi i-a biruit pe filisteni.

In acest timp însă regele Saul a dat un ordin ca timp de o zi, de dimineaţa până seara, poporul să nu guste nimic, adică o zi de post, un exerciţiu spiritual pentru vremuri de cumpănă de restrişte: „Ne găsim în război şi prin post să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ajute". Şi poporul a ascultat, cu atât mai mult cu cât regele a dat şi un verdict: „Cel care va călca această poruncă va fi pedepsit cu moartea", era în maniera vremii.

Şi din convingere şi din frică n'a gustat nimeni nimic. Dar spre seară, după-amiază, apare Ionatan care îi învinsese pe filisteni. Era într'un câmp şi pe acest câmp se găsea miere sălbatică de la albinele sălbatice care stau prin scorburile de copac. El avea un băţ, un.toiag, în mână şi cu vârful toiagului l-a înfipt într'un fagure de miere, l-a dus la gură şi a supt mierea de pe vârful toiagului. Cei care l-au văzut au încremenit: „Cum faci asta, nu ştii de porunca regelui?". „Ce poruncă?" „Nimeni să nu guste nimic pentru că altfel va fi dat morţii." „Bine", spune el (a-propos de generaţii, era de altă mentalitate) de ce face tata o treabă ca aceasta? In vreme de război poporul trebuie să lupte şi ca să lupţi trebuie să fii bine hrănit, nu să ţii post. Cert este însă că regele află de treaba aceasta şi ajunge totul la judecata lui Dumnezeu. Il cheamă pe marele preot şi Dumnezeu era întrebat prin Urim şi Tumim. Şi s'a spus: „Cine este vinovat, regele şi fiul său, sau poporul?" şi a spus Dumnezeu: „Regele şi fiul său". Intrebarea următoare: „Intre rege şi fiul său, cine este vinovat?" şi s'a spus: „Fiul său", ceea ce însemna verdictul lui Dumnezeu că Ionatan trebuia să fie ucis. Ionatan a zis: „Bine, de ce să fiu omorât, pentru că mi-am înmuiat vârful toiagului în puţină miere şi am supt-o de pe el?" Dar până la urmă intervine poporul lui Dumnezeu şi spune: „O, tu, rege, nu uita că fiul tău, întâi şi întâi n'a ştiut de poruncă, deci a călcat-o fără voie, fără să ştie, la el nu ajunsese porunca fiindcă era undeva în lupta cu filistenii, şi pe de altă parte, totuşi, este cel care a câştigat bătălia".

In faţa acestui verdict, regele a dat înapoi şi şi-a iertat fiul. Asta înseamnă, teologic vorbind, că prin primul răspuns Dumnezeu a vrut să salveze demnitatea regelui, care era unsul Său şi care nu trebuia să fie făcut de ocară în faţa poporului, întrucât şi-ar fi pierdut toată autoritatea, iar, pe de altă parte, Dumnezeu vorbeşte prin poporul său, prin poporul lui Dumnezeu, care într'o acţiune aparent nedreaptă poate să restaureze justiţia.

V-am spus aceasta ca să ştiţi că dumneavoastră toţi, tineri şi bătrâni, faceţi parte din Biserică. Nu sunteţi în afara Bisericii, ci sunteţi o componentă activă a ei. De aceea, trebuie să controlăm această întrebare: „Ce face Biserica?", cu alte cuvinte: „Ce faceţi voi, cei din Sinod, sau ce fac popii în general?" Nu! Ce facem noi toţi, cel mare şi cel mic?! Dumnezeu lucrează nu numai prin episcop şi prin preot, lucrează şi prin poporul lui Dumnezeu, din care faceţi parte dumneavoastră.

IPS BARTOLOMEU ANANIA

Iisus Hristos arhiereul cel vesnic. Duhovnici vorbind tinerilor; Editura Renasterea

Cumpara cartea "Iisus Hristos arhiereul cel vesnic. Duhovnici vorbind tinerilor"

 

• Manastirea Sfanta Treime Libertatea - Perla Baraganului
  Publicat in : Mitropolia Munteniei si Dobrogei
• Libertatea in Biserica
  Publicat in : Editoriale
• Manastirea Libertatea - Sfanta Treime
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Libertatea omului
  Publicat in : Morala

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: