Intre specialităţile medicale există una ce are tangenţă strânsă cu pastoraţia. Este vorba de psihiatrie. Probabil că nu va fi o exagerare să spunem că numeroşi preoţi au avut ocazia să se întâlnească, la scaunul spovedaniei sau în vremea celorlalte lucrări legate de îngrijirea sufletească a oamenilor, cu situaţii când la unul dintre fiii lor duhovniceşti s-au manifestat anumite tulburări emoţionale, comportamentale sau de gândire.

Se întâlnesc şi cazuri de îndrumare pastorală a unor bolnavi psihic. In fine, există grupul cuprinzător al tulburărilor psihonevrotice „de graniţă" (la graniţa dintre sănătate şi boală), a căror răspândire este destul de mare.

Psihiatria pastorală năzuieşte să pătrundă în acele sfere ale vieţii sufleteşti care nu sunt calificate drept păcat, dar sunt „vecine" cu el sau îi „dau ghes" bolnavului către el. De pildă, anxietatea (ca simptom) nu este un păcat; totuşi, ea poate duce la urmări grave. In urma bolii psihice, sufletul omului parcă se acoperă cu o „ceaţă", care trebuie risipită. Aşa cum bine observa un preot, un astfel de suflet pierde calea spre Domnul.

Voinţa omului slăbeşte. Poveţele pastorale sunt premature, pentru că suferindul nu le poate recepta în mod adecvat. A trata asemenea ma ladii prin mijloace exclusiv ascetice nu este întotdeauna justificat. Aici este oportun ajutorul psihiatrului. Este bine dacă în parohie există un medic ortodox. In atare caz, preotul se poate folosi de asistenţa acestuia. Şi pentru el însuşi cunoştinţele de psihiatrie nu sunt de prisos. In asemenea situaţii, psihiatria nu este ceva opus pastoraţiei, ci tinde să o îmbogăţească cu anumite informaţii. Sarcina preotului este să îl îndrume pe cel păstorit spre smerenie şi răbdare, să se roage pentru el. Sarcina medicului este ca, nădăjduind în ajutorul lui Dumnezeu, să trateze tulburările sufleteşti prin metodele medicinei contemporane.

Influenţând voinţa omului, raţiunea şi emoţiile lui, psihiatrul-psihoterapeut îl ajută să învingă boala sau urmările ei. El se străduie să înlăture acele simptome şi sindroame patologice cum ar fi depresia, anxietatea, astenia etc. care au apărut nu în urma ispitei vrăjmaşului, ci din cauze biologice şi ereditare. După însănătoşirea sa (care este posibilă), omul se întoarce la starea obişnuită. El poate privi cu luciditate viaţa din jurul său şi pe sine însuşi, poate merge la biserică, se poate ruga, poate lucra spre binele familiei sale şi al societăţii.

Pe măsura însănătoşirii bolnavului, ponderea asistenţei psihiatrice va scădea, iar cea a asistenţei duhovniceşti, dimpotrivă, va creşte. Indiscutabil, ceea ce am spus până acum prezintă doar sumar acest domeniu atât de complex care este psihiatria pastorală.

In lucrarea îndrumării duhovniceşti a enoriaşilor bolnavi psihic, preotul trebuie să îşi amintească faptul că la omul credincios boala e strâns întrepătrunsă cu religiozitatea sa. Deşi sufletul este bolnav, el crede şi năzuieşte spre Ziditor. In atare cazuri, tulburările psihice au o serie de particularităţi. Astfel, de pildă, în timpul depresiei la bolnavi se observă adeseori următoarele semne: gânduri persistente la părăsirea de către Dumnezeu, deznădăjduirea de mântuire, mâhnire profundă. Dacă starea sufletească respectivă durează mai mult de o jumătate de lună şi nu trece după rugăciuni şi după Sfintele Taine, aceasta ne dă motiv să credem că avem de-a face cu o boală psihică, şi în asemenea situaţii ajutorul psihiatrului este foarte oportun. Incă un exemplu. In psihiatrie există diagnosticul „paranoie religioasă". El este pus pe baza unor date care atestă tulburări specifice de gândire. Manifestările paranoiei religioase sunt diverse. In unele cazuri ea se prezintă, de exemplu, ca refuz al obligaţiilor sociale. In altele, avem de-a face cu dispreţuirea normelor de igienă, cu asumarea fără binecuvântare a unor nevoinţe (posturi, pravile de rugăciune etc.) exagerate. Stările acestea se deosebesc de înşelare sau de rătăcirea duhovnicească şi printr-o serie de alte manifestări, care le aşază în acelaşi grup cu alte tulburări sufleteşti.

Pentru preot este important să distingă unde este păcat şi unde este boală. De aceasta vor depinde multe particularităţi ale lucrării de îngrijire sufletească. Din păcate, unii dintre slujitorii clerului şi-au format părerea că asistenţa psihiatrică este inoportună în sine. Aceştia văd bolile sufleteşti fie ca pe un rezultat al lucrării duhului rău, fie ca urmare a vătămării păcătoase a sufletului. Şi atât. Experienţa arată că concluziile de genul acesta nu duc la ameliorarea stării psihice a păstoriţilor bolnavi psihic.

Uneori vedem cum unii dintre aceştia se chinuie, suferă din cauza bolii, însă ocolesc de la o poştă cabinetul psihiatrului, chiar dacă acesta este ortodox.

Inţeleg că atitudinea faţă de psihiatrie este una aparte. Oamenii îşi amintesc de vremurile nu atât de îndepărtate când puterea încerca să se folosească de psihiatrie ca de un instrument politic pentru a-i reprima pe dizidenţi. Aşa a fost, nu ai ce să zici. Voi spune doar următoarele. Din punctul meu de vedere, două fapte sunt indiscutabile.

Prima - prezenţa bolilor sufleteşti (psihice).

A doua - majoritatea colegilor mei încearcă să-şi îndeplinească în mod demn obligaţiile profesionale.

Apropo de asta, în prezent legile garantează libertatea religioasă a bolnavilor psihic. De altfel, şi psihiatrii se schimbă. In prezent, dintre ei fac parte tot mai mulţi oamenii credincioşi.

Odată a venit la consult o femeie bolnavă, care mult timp nu se putuse hotărî ce să facă, să meargă sau nu la psihiatru. Această nehotărâre a împins-o să-i scrie cunoscutului stareţ arhimandrit Chirii Pavlov. După spusele femeii, părintele i-a răspuns aşa: „Puteţi apela la psihiatru, însă trebuie să vă şi rugaţi, pentru ca Domnul, dacă va fi sfânta Lui voie, să vă vindece boala prin mijlocirea medicului."

Ştiu că şi alţi duhovnici cu experienţă au binecuvântat tratamentul la psihiatru.

In lucrările sale concepute pentru a-i ajuta pe preoţi, profesorul D.E. Melehov arată că pot constitui motiv pentru a apela la competenţa medicului următoarele stări psihopatologice:

1. Crizele isterice, epileptice şi mixte.

2. Diminuarea crescândă a capacităţii de muncă, astenia, deteriorarea progresivă a memoriei şi a capacităţilor intelectuale.

3. Modificarea considerabilă şi progresivă a trăsăturilor fundamentale de caracter, dezvoltarea nemotivată şi independentă de condiţiile exterioare a iritabilităţii, răcelii, răutăţii, cruzimii, anxietăţii, instabilităţii emoţionale.

4. Iluziile optice, auditive, olfactive, tactile repetate, senzaţiile patologice la nivelul pielii, senzaţii de curentare etc.

5. Stări de depresie profunde şi persistente sau care recidivează frecvent, întristare însoţită de deznădejde şi mai ales de gânduri la sinucidere sau stări de veselie nemotivată însoţite de activitate crescută în mod haotic, de aflux necontrolat de idei şi de supraaprecierea propriilor posibilităţi.

6. Gânduri incontrolabile, obsesive, aflux de idei dezordonate, opriri şi întreruperi involuntare în cursul procesului logic, senzaţia de idei artificiale, insuflate, apărute sub influenţa curentului electric, hipnozei, undelor radio sau posesiunii demonice.

7. Stări intense şi repetate de „iluminare", „inspiraţie", „vedenii", „voci" care nu decurg din experienţe anterioare şi sunt străine de structura generală a personalităţii.

8. Dominaţia irezistibilă a impulsurilor biologice grosiere, a „gândurilor de hulă", străine de nucleul fundamental al personalităţii, sentimentul persistent al părăsirii de către Dumnezeu, însoţit de întristare, de deznădejde şi de gânduri la sinucidere.

9. Extrema trufie, încredere în corectitudinea propriilor judecăţi chiar împotriva realităţii evidente şi a părerii obiective a celor din jur (idei delirante de gelozie, invenţii, reforme în viaţa civilă şi bisericească) sau, dimpotrivă, complexul de inferioritate ca manifestare a trufiei şi egocentrismului ascuns.

Prof. Dr. Dmitri Avdeev

Psihiatria ortodoxa in intrebari si raspunsuri. De vorba cu un psihiatru ortodox, Editura Sophia

Cumpara cartea "Psihiatria ortodoxa in intrebari si raspunsuri. De vorba cu un psihiatru ortodox"


 

• Suferinta umana si iubirea divina
  Publicat in : Editoriale
• Suferinta ca incercare
  Publicat in : Editoriale
• Suferinta nu este absurda
  Publicat in : Editoriale
• Suferinta si nadejdea mantuitoare
  Publicat in : Religie
• Libertatea si suferinta
  Publicat in : Religie