„La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul”, așa își începe Apostolul Ioan, Evanghelia. (Ioan 1, 1-2). Cuvântul are o putere imensă.
Cuvântul a devenit lege, nu numai pentru oameni, ci pentru întregul univers. Cuvântul este un ordin, o vibrație, o amprentă pentru întregul univers. Înainte de rostirea cuvântului, omul devine stăpânul acestuia, dar după ce l-a rostit, cuvântul devine stăpânul omului. De aceea să avem mare grijă la rostirea cuvintelor.
Cuvântul este măsura devenirii lucrurilor create, este măsura tuturor lucrurilor. În teologie, Logosul este Hristos. Cuvântul este persoană și persoana este cuvântul. Cuvântul este magia înfăptuirii lucrurilor posibile, dar și a celor imposibile. În istoria mântuirii omenirii, cuvintele au fost folosite întru mai multe înțelesuri, și bune și rele, totuși, Cuvântul are aceeași forță și energie, asemenea întru-începuturi. În mare măsură, cuvintele capătă forță și energie și datorită credinței persoanei care rostește cuvintele respective.
Cuvântul lui Dumnezeu este o expresie folosită atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament, fiind concepută ca un mesaj din partea divinității. Iată, de pildă, profetul Ieremia spune: „Cuvântul lui Iehova a venit la mine”. Profeții Vechiului Testament foloseau astfel de mesaje profetice: „Dumnezeu vorbește când într-un fel, când într-alt fel, dar omul nu ia aminte”.
Cuvintele, nu sunt numai niște simple cuvinte, cum le percepem noi, ci ele sunt o energie necreată divină. Mare lucru este să stăpânești arta cuvintelor, să le rostești atunci când trebuie și cu înțelesul lor adevărat. Cuvintele din Biblie, din Psaltire, dar și cele din cărțile liturgice și din cărțile de cult sunt încărcate cu energii necreate, energii divine.
De aceea, aceste cuvinte au o rezonanță puternică asupra celor care le citesc sau le ascultă și pătrund direct la inimile lor. Cuvintele Sfintei Scripturi nu se analizează în mod literal sau în mod rațional, ca în orice scriere. Nu. Ele sunt relevate și se primesc prin credință. Dincolo de faptul că Biblia este cea mai citită carte din lume, ea nu este nici veche, nici modernă, ci Biblia este veșnică, pentru că cuvintele ei sunt nemuritoare. „Scris este că nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu fiecare cuvânt care purcede din gura lui Dumnezeu”.
Sfântul Antonie spune că suirea omului spre îndumnezeire începe din momentul creației lui; chiar de la început Dumnezeu ne dă harul necreat, ca noi să putem ajunge la unire cu El. Din punct de vedere ortodox nu există „om natural" căruia i se dă harul ca un supliment oarecare. Primul cuvânt al lui Dumnezeu, care ne a chemat pe noi din neființă, a fost și primul nostru pas spre îndeplinirea chemării noastre, ca Dumnezeu să fie întru-tot și noi în El precum și El este în noi.
Experiența unică trăită de Pavel pe drumul Damascului, demonstrează faptul că hotărârea unei persoane de a da un alt sens existenței proprii este expresia unei transformări interioare profunde, percepute și formulate numai și numai de el. Este vorba de o luptă interioară puternică, de acceptare de bună voie a unor renunțări lumești, de schimbarea modului de a fi și de a gândi. Nu este un lucru ușor de făcut și nu este la îndemâna oricui. Este ceea ce avea să mărturisească mai târziu: „Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine!”. Iată, înălțimea duhovnicească la care poate fi ridicat un om prin acceptarea chemării lui Hristos. Desigur, se poate pune întrebarea ce l-a determinat pe Pavel să îmbrace cămașa lui Hristos? Numai Pavel știe și poate spune adevărul în această situație. Ceilalți pot face supoziții sau speculații iresponsabile în această problemă.
Numele Iisus Hristos, care este Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu este deasupra celorlalte nume și nu poate fi nimeni care să concureze și nici să-l depășească în vreun fel, nici sub pământ, nici pe pământ, nici în aer. Hristos a obținut victoria pentru totdeauna asupra morții. Creștinii nu mai luptă pentru victorie, ci ei participă dimpreună la victoria lui Hrtistos. Învierea Domnului este, în viziunea unor Sfinți Părinți ai Bisericii „o trăire a luminii dumnezeiești și o pregustare a Împărăției Cerurilor, o transfigurare anticipată”. Este acel „față către față” îndreptat spre veșnicie, când „Dumnezeu coboară în suflet, iar sufletul urcă la Dumnezeu“.
Ștefan Popa
Stefan Popa
-
Aspectul cosmic al mantuirii in opera Sfantului Atanasie cel Mare
Publicat in : Dogma -
Cauzele nerodirii cuvantului lui Dumnezeu
Publicat in : Editoriale -
Cuvantul vesnic innoitor
Publicat in : Editoriale -
Raiul meu si iadul meu
Publicat in : Editoriale -
Coborarea la iad, in cantarile bisericesti
Publicat in : Cantarea
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.