Daca n-o sa te controlez total, viata se va transforma intr-un haos si fericirea se va destrama
In viaţa reală, omul poartă, într-adevăr, răspunderea pentru viaţa sa, controlează diverse împrejurări ale vieţii, luând decizii, fiind şi nefiind de acord cu ceilalţi oameni. Sentimentul controlului asupra celor ce se întâmplă este important nu numai ca să te simţi bine, ci reprezintă una dintre condiţiile supravieţuirii. In viaţă există, totuşi, momente când controlul şi responsabilitatea trebuie împărţite cu alţii, iar câteodată cedate total acestora.
Chestiunile legate de control (asupra ta însuţi şi asupra situaţiei) devin prioritare la oamenii care au crescut în familii haotice. Dacă viaţa toată e anarhie, cineva trebuie să ia în mâini frâiele cârmuirii!
Relaţia de cuplu nu este luptă pentru putere. Ea include echilibrul între conceptele „iau" şi „dau". Se presupune că responsabilitatea e împărţită. Repet: nu lua asupra ta mai mult de jumătate din răspundere pentru ceea ce se întâmplă cu voi doi. Nu te grăbi să faci toate, mai lasă-i şi lui. Primeşte cu mai multă îndrăzneală ajutorul şi chiar cere-l.
Să ne amintim de Tania noastră. In copilărie, ea nu a reuşit să schimbe situaţia problematică din familie. N-a reuşit să controleze ceea ce se întâmpla acasă. Reacţia firească la eşec a fost o intensificare a controlului. Iată de ce i se părea că în propria ei viaţă de familie este în stare de orice, chiar şi să mute munţii din loc, pentru a ajunge la fericire. A reuşit aceasta? Nu. Nu cumva s-a străduit prea puţin? Eu aş zice că, dimpotrivă, s-a străduit prea mult. Şi-a asumat toată responsabilitatea pentru fericirea familială.
Şi înainte de căsătorie Tania a fost foarte independentă. La facultate se întâmpla de multe ori ca prietenii să-i propună ajutorul lor, dar ea refuza întotdeauna - voia să facă totul singură. „Nu vreau să fiu datoare nimănui. In plus, nimeni nu o să-mi facă treburile aşa de bine cum mi le fac eu singură" - iată deviza Taniei.
I se părea că dacă o să accepte ajutor de la altcineva o să piardă o părticică din controlul asupra propriei vieţi, că o să se prăbuşească ceva important - că va deveni ori datoare pe veci, ori dependentă, şi atunci îi va trebui ajutorul cuiva. Responsabilitatea împărţită cu altcineva îi era necunoscută.
Familiile de acest gen - în care femeia îşi asumă totul: toate treburile, toată grija, toată răspunderea, şi nu mai trăieşte viaţa sa, ci doar controlează viaţa alor săi - sunt multe. Cum se simt ai săi? Rău, bineînţeles. Dar femeia care controlează, cum se simte? Şi mai rău.
Ce este de făcut?
Descleştează-te. Invaţă-te să transmiţi „frâiele cârmuirii" vieţii, să împărţi cu alţii puterea în familie. Să nu te iei la întrecere pentru întâietatea în familie, ci să colaborezi, să cooperezi cu ai tăi. De ce îţi este atât de greu să faci asta?
Vezi tu, controlul, puterea chiar şi asupra propriei vieţi, şi cu atât mai mult asupra vieţii altuia, sunt însoţite de trăiri plăcute. Acestea îl fac pe om mai important în propriii ochi, îi cresc preţuirea de sine, îi micşorează teama că va fi respins, iar câteodată îi şi provoacă un sentiment de delectare, de beţie. De ce unele femei fac totul singure, deşi au soţ şi copii mari? Din cauza dorinţei de a fi de neînlocuit în casa lor - adică din motive egoiste. Undeva, adânc, trăieşte în ele dorinţa nesatisfăcută de a fi iubite. Şi atunci vine gândul sau direcţia tulbure conştientizată a faptelor: „Dacă nu sunt iubită, o să devin măcar de neînlocuit."
Fetiţa mea, dacă ai neapărată nevoie de super- realizări, de victorie cu orice preţ, caracterul tău se poate „împietri". Ai tăi se vor simţi incomod alături de tine, întrucât tu le vei comanda şi îi vei manipula. Controlându-te pe tine însăţi în diversele situaţii de viaţă, simţi siguranţă, încredere în tine. Odată cu pierderea controlului apare sentimentul neajutorării.
Oamenii care simt nevoia să controleze nu îşi permit să „slăbească frâiele". Totuşi, lucrul acesta este indispensabil. De aceea, gândeşte-te în ce domenii ale vieţii poţi face asta. Alege domeniul cel mai lipsit de pericole. Mai târziu vei putea trece la acele laturi ale vieţii pentru care te nelinişteşti cel mai mult.
Ce mare lucru o să se întâmple dacă, de pildă, o să-i permiţi prietenului (sau poate chiar soţului) să hotărască unde veţi merge în weekendul următor? Ce-o să se întâmple dacă n-o să-ţi asumi responsabilitatea pentru anumite domenii ale vieţii casnice, de studii sau profesionale? După toate probabilităţile, altcineva o să împartă această responsabilitate cu tine ori o s-o ia asupra sa. Poate că rezultatul va fi diferit de cel pe care l-ai fi obţinut tu, dar nu este exclus ca el să fie chiar mai bun!
Ţine minte: cedându-le altora controlul asupra situaţiei, la început te poţi simţi nesigură, dar - ciudat lucru! - o să ai mai multă energie, mai mult timp ca să te relaxezi. Nu te vei mai simţi ca o coardă întinsă, fiindcă nu te vei mai încorda până la limită ca să îi ţii pe toţi în mână. După ce a învăţat să se relaxeze, o pacientă „hipercon- trolatoare" mi-a spus: „înainte ţineam pumnii strânşi până şi în somn." In acel moment este important să umpleţi timpul care vi s-a eliberat cu ceva foarte interesant, plăcut. „Ce? Să mă relaxez? Să mă joc? Dar nu am deloc timp pentru asta", mi-a zis o femeie care avea treizeci de ani şi nu ştia decât să lucreze. Iar după doi ani a fost nevoită să cumpere bilet la sanatoriu, fiindcă din cauza stresului s-a îmbolnăvit. „Workaholicii" hiperresponsabili se pot gândi sau pot discuta cu cineva cum ar vrea să se distreze, să se joace. In multe cazuri ei nu s-au jucat nici în copilărie - iar acum sunt adulţi foarte serioşi, foarte ocupaţi, şi se simt stingheriţi sau chiar vinovaţi când încep să se ocupe cu altceva decât cu „treburile".
Ştii, fetiţa mea, că toţi - inclusiv oamenii foarte serioşi - vrem câteodată să ne simţim destinşi, jucăuşi, chiar caraghioşi. Inăuntrul fiecărui adult trăieşte un copil cu capacitatea lui de a născoci, de a se prosti, de a se amuza, de a fi fără grijă şi firesc. Iar dacă l-am strivit pe acest copil din noi prin responsabilităţile pe care ni le-am asumat, dacă l-am sugrumat cu şabloanele, trebuie să-l eliberăm din sclavie cu orice preţ.
Pentru început, hai să ne organizăm timpul liber: să alcătuim o listă şi să alocăm timp pentru acele îndeletniciri care ne-au atras dintotdeauna, dar pe care nu ni le-am permis niciodată. Trebuie neapărat să fie vorba de ceva plăcut. Ce-ţi place? Să te plimbi prin parc? Să te duci la vreo expoziţie? Să croşetezi? Să stai sub un arbore pe care îl îndrăgeşti? Să te dai cu bicicleta? Să conduci maşina?
Plimbându-te, poate că la început te vei gândi la treburile acumulate, la lucrarea de seminar neterminată. Să ai în vedere faptul că trebuie să treacă o vreme ca să înveţi să te relaxezi şi să te simţi confortabil. Schimbă-ţi viaţa treptat. In loc să te uiţi cum se odihnesc alţii, odihneşte-te tu însuţi.
Multă vreme ai năzuit să aduci satisfacţie părinţilor tăi, şefilor, prietenului celui mai apropiat. Acum ai meritat dreptul de a-ţi aduce satisfacţie ţie însăţi. In lista distracţiilor dorite poate intra şi statul degeaba. Sfatul acesta nu este, bineînţeles, pentru leneşi, ci numai pentru tine, care eşti atât de serioasă şi responsabilă. In fine, poţi fi pur şi simplu mulţumită de tine însăţi, de ceea ce eşti, nu de ceea ce faci.
Valentina Moskalenko
CUM SĂ FII FERICITĂ ÎN DRAGOSTE ŞI CĂSĂTORIE, EDITURA SOPHIA
Cumpara cartea "CUM SĂ FII FERICITĂ ÎN DRAGOSTE ŞI CĂSĂTORIE"
-
Casatoria e o minune pe pamant
Publicat in : Nunta -
Rugaciunea parintilor pentru casatoria fiului lor
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe -
Cununia si casatoria civila
Publicat in : Drept bisericesc -
Casatoria de levirat
Publicat in : Iudaism
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.