Dar de ce nu a prevenit răul? Scoţându-te magic dintr-o situaţie nefavorabilă, extrăgând păcatul din faţa ochilor tăi, nu va fi salvată şi intenţia de a mai greşi. Ar fi această soluţia spre binele omului? Metodele lui Dumnezeu de a te menţine curat sunt multiple, dar nu la nivel magic. Virtuţile, binele intrinsec aşezat în suflet, circumstanţele vieţii, credinţa ca dar, oamenii buni din preajmă, chiar şi pedeapsa sunt menite pentru a-l preveni. Prin pedeapsa Sa, El nu asta face? Probabil, pentru unii, omul nu ar mai fi trebuit creat dacă Dumnezeu ştia că omul păcătuieşte. Didim cel Orb vede limpede un lucru pretenţios: „dacă l-ar fi cunoscut de mai înainte pe cel ce păcătuieşte şi nu l-ar fi creat, nu mai era o preştiinţă, ci o greşeală"74. Pare-se că Dumnezeu permite şi răul cu un anume folos. Dumnezeu îngăduie răul ca mijloc, nu ca scop. Şi răul fizic, ca boală şi suferinţă, nu poate fi obiectul voinţei divine, dar foloseşte ca mijloc în scopul realizării mai binelui. In acest sens, Richard Swinbume vorbeşte despre „apărarea întemeiată pe forme superioare de bine", arătând că Dumnezeu îngăduie „forme de rău ce le creează oamenilor oportunităţi pentru a săvârşi acţiuni eroice care denotă curaj, răbdare şi compasiune"75.
Nu cumva Bunul Dumnezeu ar fi putut crea numai acele fiinţe despre care ştia că nu vor păcătui? Teistul va replica faptul că nu intră în demnitatea divină ca propriile făpturi să fie ademenite de Creator pentru a face numai binele, dacă acesta (binele) nu ar fi ales din propria iniţiativă. Nu excludem că, „dacă oamenilor li s-ar fi arătat dulcele viitor înainte de a trăi în mizeria de aici şi acum, probabil ar fi fost convinşi să nu facă răul, dar ei nu ar fi învăţat niciodată prin ei înşişi de ce nu este bine să faci răul"76. A permite răul este cea mai bună cale de a dobândi lumea cea mai bună. Pe ce ne bazăm? Există precedentul experienţial cunoscut multora dintre noi, prin care unele rele conduc spre un bine mai mare. Stomatologul poate provoca o durere de dinţi pacientului său, dar nu de dragul durerii, ci pentru binele său. Mai apoi, cum se poate dezvolta mila dacă nu cumva în condiţiile unei suferinţe? Tăria de caracter nu se poate realiza fără suferinţă. Răbdarea este un proces prin care dobândeşti o stăpânire de sine în circumstanţe dureroase. Sesizaţi că viaţa ne oferă răul ca mijloc pentru dobândirea unor scopuri mai bune. Nu vi s-a întâmplat ca o nedreptate orchestrată să producă o bucurie neaşteptată? Dar să ne înţelegem: se poate ca răul să aibă consecinţe benefice, dar asta nu înseamnă că răul este bun.
Şi ce ar mai fi de spus? N-ar strica să vorbim despre problema emoţională a răului. William Lane Craig arată că mulţi oameni II resping pe Dumnezeu din cauza răului din lume, întrucât lor nu le place un Dumnezeu care ar permite ca ei sau alţii să sufere, ca atare, nu vor să aibă de a face cu El. Ca preot, am fost pus în situaţia de a auzi fel de fel de explicaţii atunci când viitoarea mireasă, înainte de nuntă cu o săptămână, s-a dus la Domnul. Cum explicaţiile unora nu aveau putere de argument, am înţeles că nedreptatea, suferinţa, moartea prematură produc în mulţi nu doar nemulţumire, ci şi necredinţă. Şi expandează. Nedreptatea n-o poţi explica prin necredinţă. Această formă de ateism, conchide Craig, este una a respingerii Lui, nu a inexistenţei Lui. Are credinţa ceva de spus? Din perspectiva teistă, Dumnezeu nu este un Creator distant, nici o fiinţă impersonală, ci un Tată iubitor Care ne împărtăşeşte suferinţele şi suferă alături de noi. Ne apropiem de miezul problemei, iar soluţia se poate anticipa.
Nedreptatea suportată de Hristos. O suferinţă neacceptată poate fi un motiv de revoltă. Necazul poate produce în unii răbdare, în alţii nemulţumire. Frica, în unii, produce curaj, dar în alţii laşitate. Ori suferinţa are o putere revelatorie - prin Hristos. Pe scurt, Dumnezeu suferă alături de noi. însuşi Alvin Plantinga se întreabă retoric cum îl putem respinge pe Cel care a renunţat la tot pentru noi?
Riscul de a explica răul este evident. Filosofia a încercat şi ea să înţeleagă răul. Dar mai mult l-a suprimat, decât l-a explicat. Filosofia l-a negat, pe filieră raţionalistă, ori i-a diminuat forţa sau chiar s-a amestecat într-atât cu răul, încât greu mai poate fi diseminat. Exaltând puterea negativului, multe concepţii dialectice ale secolelor XIX şi XX au identificat în el motorul istoriei şi, neatente din fire, nu au departajat răul propriu- zis, culpa şi păcatul de suferinţă. Răul nu are cum să fie nici natural, nici progresist. Răul este devastator. Răul este bun doar atunci când nu există. Suferinţa asimilată spiritual poate fi o energie ascunsă în lume.
Acum cititorul nostru intuieşte faptul că doar suferinţa lui Hristos este mântuitoare, dar suferinţa omului are o putere revelatorie. Să aibă suferinţa virtuţi dezinfectante?, se întreabă Pareyson. Această suferinţă, când este înţeleasă, oferă drumul către un potenţial spiritual, suferinţa grăbindu-i apariţia, în absenţa ei, neputându-se materializa. în prezenţa suferinţei, când oamenii îşi pierd sănătatea sau pe cei dragi, încep să-L vadă pe Dumnezeu. Explicarea răului trebuie să păşească în lumea credinţei. Astfel şi raţiunea se mlădiază după adierea credinţei. Există o algebră a suferinţei, descrisă de Luigi Pareyson, în care minus cu minus dă plus, adică răul plus libertatea exprimată de om ca negativitate oferă suferinţa ca pozitivitate. Ce-i pozitiv în suferinţă? Victoria asupra răului (suferinţa sterilizează un rău, un rău netămăduit, un rău care pândeşte). Suferinţa presupune pierderi, dar şi posibile câştiguri, ce nu pot fi anticipate raţional, ci prin răbdare acceptăm un element pe care nu-l putem înţelege în vâltoarea unui fapt. El ni se descoperă mai apoi ca fiind voia lui Dumnezeu. Răbdarea acţionează aici ca travaliu al raţiunii ce integrează toate datele care au alcătuit suferinţa iniţială, reanalizând-o şi reinterpretând-o cu alţi ochi, într-o lumină oarecum favorabilă. Resemni- ficarea suferinţei oferă rraţiunii prilej de analiză, aprofundându-se în circuitele ei specifice.
Pr. dr. Bogdan Constantin Taifas
Fragment din cartea "Bunătatea lui Dumnezeu şi existenţa răului în lume", Editura Doxologia
Cumpara cartea "Bunătatea lui Dumnezeu şi existenţa răului în lume"
Note:
74 Ibidem, p. 156.
75 Richard Swinbume, Introducere în filosofia religiei, traducere coordonată de George Lăzăroiu, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2006, p. 67.
76 Norman L. Geisler, Vilosofia religiei, Editura Cartea Creştină, Oradea, 1999, p. 400.
-
Ce este pacatul?
Publicat in : Editoriale -
Pacatul
Publicat in : Religie -
Pacatul
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.