Sfințiților noștri preoți, împreună cu care suntem Biserica vie a lui Hristos, se cuvine cinstirea cuvenită, ca cei ce sunt iconomi ai Sfintelor Taine, prin voia lui Dumnezeu.
Dumnezeu a ales să lucreze mântuirea noastră, prin preoți, în virtutea Sfintei Taine a Hirotoniei instituită de însuși Domnul nostru Iisus, și transmisă apoi prin succesiune apostolică.
Un gând bun și o rugăciune pentru cei care ne sunt păstori și învățători, deopotrivă frați întru Hristos și împreună slujitori ai lui Dumnezeu, fiecare după darul și consacrarea lui.
Să ne aducem aminte ce a însemnat dintotdeauna preotul în viața credincioșilor, de-a lungul istoriei noastre zbuciumate.
Mă gândesc la perioada dictaturii comuniste, și nu numai, când cei din închisori având în mijlocul lor pe Dumnezeu, prin prezența preoților întemnițați, s-au spovedit (uneori folosind pereții celulelor pentru a se mărturisi prin codul Morse) și s-au împărtășit cu o bucățică de pâine, adunată cu răbdare dintr-o rație de batjocură, sfințită prin harul Duhului Sfânt pogorât în timpul unei Sfinte Liturghii încropite cu greu, cu mijloacele rudimentare avute la îndemână și săvârșită „pe fugă”.
Să nu uităm că mereu, la fel ca și azi, iar în vremurile ce vor urma poate mai mult ca oricând, avem nevoie de Trupul și Sângele lui Hristos, „merindea” noastră de drum care ne-a ținut laolaltă, ne-a întărit credința, ne-a dat puterea să mergem înainte prin negura istoriei și nădejdea că, după cuvântul Domnului Iisus, vom ajunge la limanul odihnei veșnice.
Să ne rugăm pentru preoții noștri, și cu toate că unora li se pare paradoxal sau neadevărat, să nu uităm că un ucenic bun face un duhovnic mai bun, iar un preot e și el un om, înainte de toate!
Smerita ascultare față de duhovnic, ca de Hristos, care e mereu prezent în chip tainic, și înaintarea pe calea binelui, acestea sunt cele mai mari bucurii pe care le putem face Părinților noștri duhovnicești, care se împărtășesc deopotrivă din bucuriile, dar și din necazurile noastre, ca împreună călători pe calea mântuirii.
Pentru că este adevărat, un Preot duhovnic străbate cu fiecare dintre noi, pas cu pas, drumul pe care îl urmăm spre Împărăția lui Dumnezeu.
Un gând pios și o rugăciune de pomenire și pentru Preoții noștri martiri, cunoscuți și necunoscuți, care s-au jertfit pe altarul dreptei credinței, fără să se lepede de Adevăr.
Iată ce declara un informator, aflat în aceeași celulă cu Părintele Arsenie Papacioc, în închisoarea Jilava, despre modul în care acesta săvârșea Sf. și Dumnezeiasca Liturghie.
Inserez acest text, ca să facem o comparație între cum trăim noi Ortodoxia, și cum au trăit-o cei dinaintea noastră, care au trecut peste toate obstacolele ce le-au stat împotrivă:
„Părintele Arsenie procedează zilnic ca la mănăstire, oficiind Sfânta Liturghie. A trecut uşor peste toate greutăţile întâmpinate şi a improvizat simplu şi practic toate ustensilele care erau necesare şi de care aici, bineînţeles, este lipsit.
În loc de epitrahil, fără de care nu se poate face sfânta slujbă, a făcut un laţ din sfoară pe care dimineaţa îl trece cu multă evlavie, după ce mai întâi îl binecuvintează. Când termină slujba îl înfăşoară după un nasture de la haină.
Soba ține loc de Sfântă Masa. Sfânta Cruce este din două beţe desfăcute, pentru a nu da nimic de bănuit, ținute în buzunarul din dos al hainei.
Pe acestea le potriveşte cu multă grijă pe sobă, înainte de a începe slujba de dimineaţă, şi pune în faţa lor un lemn mai gros pentru a nu fi zărite de la vizetă.
Sfântul Disc este făcut dintr-o bucată de lemn plat pe care o poartă cu multă grijă în buzunarul din dos al pantalonilor.
Cana de apă ţinea loc de Sfântul Potir în care punea apă în loc de vin, şi pâinea o opreşte din raţia primită dimineaţa, tăind cu un anumit ritual numai din partea de deasupra, ca din Sfântul Agneţ.
Singurul lucru care lipseşte este Sfântul Antimis. Nu-l mai poate improviza pentru că aici trebuiesc moaşte ale Sfinţilor Mucenici. Avea şi din acestea la început, o bucăţică de la Sfântul Mercurie, dar le-a pierdut, cu multă durere, la o percheziţie din Jilava”.
O lecție de viață, o mărturisire totală a credinței, care ne învață ce înseamnă răstignirea împreună cu Hristos, dincolo de vorbe goale de conținut, de multe ori ironice, critice la adresa altora și chiar răutăcioase.
Să nu facem „idoli” din preoții Sfintei Biserici, nici să nu-i judecăm, având de la ei pretenții exagerate. Să-i prețuim, să-i respectăm și să-i iubim sincer, fiecare după mărimea inimii lui.
Și să nu uităm că cea mai mare bucurie a unui duhovnic este îndepărtarea noastră de păcate și înaintarea pe calea virtuților creștinești.
Întru această sfântă bucurie, plină de recunoștință, cu siguranță vom spori și ne vom îmbogăți împreună duhovnicește.
Sorin Lungu
Sorin Lungu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.