Va intampin cu Hristos a Inviat! Este realitatea ce cuprinde in sine nu numai persoana lui Iisus Hristos, a Dumnezeului-Om, ci a tuturor in Iisus Hristos.

Cand rostim Hristos a Inviat nu spunem numai taina negraita a lui Iisus Hristos ci si chemarea noastra, a fiecaruia dintre noi, de a participa la Invirea lui Iisus Hristos, pentru ca numai asa putem fi autentici crestini. A raspunde la intrebarea cum participam noi la Invierea lui Hristos nu este un lucru usor. Dar Sfintii Parinti de Dumnezeu purtatori au dat un raspuns nu numai teologic ci si personal. Ei au aratat ca omul daca participa, ca experienta la viata lui Dumnezeu poate sa si invie in Iisus Hristos.

Metodologia lor e unica, ei au aratat ca intai traim ca experienta, ca realitate personala, ca practica, viata in Hristos si numai dupa aceea teologhisim, vorbim ca discurs despre Hristos. La ei, in teologia Bisericii Ortodoxe unitatea dintre teologie si viata, dintre teorie si practica e organica, unitara de nedespartit.

Astfel pentru ca noi sa fim vrednici de intruparea si mai ales invierea lui Iisus Hristos in plan eshatologic, al imparatiei lui viitoare trebuie sa inviem in El inca de acum, participand la viata in Hristos data in Biserica din ziua cincizecimii. Deci participarea la viata in Hristos, la invierea lui Iisus Hristos este calea Bisericii intrucat ea, Biserica este un trup viu, al carei cap este Hrisros precum ne spune Sfantul Apostol Pavel: „ci in iubire traind dupa adevar, in toate sa crestem intru El care este Capul, Hristos”(Ef 4,16).

Deci viata in Hristos ne este data in Biserica, si de aceea Insusi Iisus Hristos a instituit Sfintele Taine.

Omul isi poate crea premisele mantuirii numai participand la Sfintele Taine. In ele el se rinoieste, participa la viata lui Hristos, se ilumineza si se desavarseste .

De la Sfantul Botez, Harul Duhului Sfant este in sufletul omului, si de la acest inceput el poate spune ca are premisele vietii in Hristos. La Botez se canta „Cati in Hristos v-ati botezat in Hristos v-ati intrupat”. Dar aceasta haina ce o imbraca credinciosul este natura umana asumata de Iisus Hristos, cu tot ce a facut El, in ipostasul sau, pentru noi. In taine e Hristos personal, aceasta e taina ce multi nu o cunosc. In ele omul, fiecare credincios participa la tot ce a facut el pentru noi, ca intrupare, rastignire, moarte si inviere.

A participa la viata lui Hristos este identic cu a spune a participa la taine. De aceea cand vorbim teologic despre Sfanta Euharistie (sau Impartasanie) Sfintii Parinti, continuand pe Parinti Apostolici si Sfinti Apostoli spune ca lumea, noi avem pe Iisus Hristos cel ce s-a intrupat pentru noi, a patimit, s-a rastignit, a inviat si s-a inaltat de-a dreapta Tatalui.

Ce mare taina, ce cutremur, ce iconomoie dumnezeisaca, in Sfanta Impartasanie. Mantuitorul nostru Iisus Hristos arata apostolilor ca el este Painea vietii: „Eu sunt Painea cea vie, care s-a pogorat din cer. De va manca cineva din Painea aceasta, viu va fi in veci. Iar Painea pe care Eu o voi da pentru viata lumii este trupul Meu”(6,51).

Si le-a zis Iisus: „Adevar, adevar va spun: Daca nu veti manca Trupul Fiului Omului si nu veti bea Sangele Lui, nu veti avea viata intru voi. Cel ce mananca Trupul meu si bea Sangele Meu are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua de apoi”(53, 54).

Vedeti deci ca viata de veci, invierea sunt legate de participarea si impartasirea de Iisus Hristos data de El in Sfanta Biserica, in Sfintele Taine si mai exact in Sfanta Euharistie.

Acest adevar ar trebui sa ne infricoseze, dar si sa ne minunam de marea iconomie a lui Dumnezeu facuta cu noi. Ma intreb ce spun ereticii care s-au rupt de viata lui Iisus Hristos din Biserica. Cum poti sa participi la viata de veci, la invere daca nu esti in Biserica, daca nu te impartasesti de Iisus Hristos. Aici in Biserica este realism, este anamneza, este jertfa, la secte e neadevar, ceremonialism. In taine el ni se da cu natura sa umana ranoita, restaurata antologic si numai participand la viata lui Iisus Hristos, data realitate in taine, noi participam la reinoirea naturii noastre, la iluminarea si desavarsirea ei. Viata in Hristos data in taine este inceputul vietii vesnice, si premisa invierii noastre. Ce raspundere poate avea un preot?

Viata aceasta nu este un simplu ascetism sau moralism, nu este o implinire juridica a poruncilor. Orice spiritulailtate, orice forma de asceza, de efort personal se altoieste pe acesta viata in Hristos data in taine, in special in tainele initierii: Botezul, Mirungerea si Sfanta Euharistie.

Aceste probleme, ar trebui mult abordate de Biserica, este timpul ca acum sa se de-a lamuriri, sa se insiste asupra faptului ca temeiul oricarei vieti personale, orice forma de asceza si mistica isi originea, puterea, seva de viata numai in Sfintele Taine.Numai participand la vita trupului tainic al Bisericii putem vorbi de o despatimire, de ilucinare si desavarsire. Aceasta e credinta bisericii ca viata in Hristos si cu Hristos de doua milenii. Restul e o iluzie, o cale fara finalitate, un verbalism despre Iisus Hristos, o teoretizare numeste Sfantul Ioan Scararul.

Acesta este testamentul Domnului: „Eu sunt vita, voi mladitele. Cel ce ramane intru Mine si Eu Intru el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic” (In. Cap. 15. 5).

Acesta a fost si Crezul Bisericii in istorie cand si-a precizat invatatura sa dogmatica. Ea arata ca continutul dogmelor priveste viata si participarea la adevar ca viata, ca mantuire. Am aratat pana acum ca viata in Hristos, Intruparea si Invierea in Hristos ne este data in Sfintele Taine si am particularizat cu Taina Sfintei Impartasanii.

Este esential sa spun ca in Sfanta Impartasanie ne este data si starea de jertfa a lui Hristos din aceasta se hraneste si dispozitia noastra de jertfa. Precum tainei cruci urmata de slavvita inviere asa si in cazul nostru, din dispozitia si capabilitatea de jertfa va urma ca o incununare invierea noastra in Dumnezeu.

Sfantul Chiril al Alexandriei a aratat in lucrarea sa intitulata „Inchinarea in duh si Adevar” ca la Iisus Hristos nu se intra numai in starea de jertfa, iar noi impartasindu-ne cu Hristos, ne impartasim si de acea stare ca disponibilitate. In Euharistie starea de jertfa si cea a Invierii sunt unite organic.

Acesta la facut pe dascalul Ortodoxiei, Sfantul Maxim Marturisitorul sa afirme ca Iisus Hristos vrea cu „fiecare dintre noi sa savarsesca taina intruparii sale”(Ambigua).

Aceasta stare de jertfa este foarte importanta pentru spiritualitatea ortodoxa, ce nu s-a numit niciodata numai ascetica sau mistica ci in primul rand e clesiala si evanghelica.

Traditia filocalica este vazuta ca o viata in Hristos, iar treptele de despatimire, iluminare si desavarsire sunt vazute ca o inoire, ca o inviere in Hristos, sau ca o inainte inviere in Hristos.

Sfantul Ioan Scararul spune despre curatire: „o numesc liberare de patimi si pe buna dreptate, caci ea este inceputul invierii de obste si al nestricaciunii celor stricacioase” (treapta XXIX). El vrea sa arate, ca un al doilea Moise ca cel ce ajunge partas al nestricaciunii ca culme a vietii spirituale, este partas chiar al invierii sufletului si trupului inainte de invierea osteasca. Toata asceza si mistica sa practica este vazuta ca o moarte si inviere in Hristos.

Acesta ne indeamna la un dialog: „Sa cercetam, va rog, cine este mai mare cel care a murit si a invaiat, ori cel care de fel nu a murit. Cel care a fericit pe cel de-al doilea s-a inselat deoarece, murind Hristos a si inviat, cel care fericeste pe cel dintai adevereste ca acei ce mor si, mai mult inca, acei ce cad, nu sunt incercati de vreo deznadejde”(XV.-Despere curatenie).

Acest cuvant este de o mare forta a caintei, o putere in a lasa viata pacatului si a placerii si a invia in Hristos, si de o nadejde ca chiar daca cazi, ridicarea este oricand posibila.

Parintii au aratat ca nimeni nu moare sub cruce, cine isi asuma crucea,ca metania, ca pocainta, pronie si judecata biruie pacatul, lumea si diavolul. Dar ei au aratat ca pe cruce in final trebuie sa fim, nu sub cruce, cel ce se rastigneste pe ea in sens personal, in viata acestei lumi, in lupta fara odihna fata de pacat si de diavol cunoste propria sa inviere, a naturii sale inca de acum. Asa au gandit toti parintii mari ai Bisericii. Insasi salutul Hristos a Inviat! Este un realism, o convingere ce o traia in planul vieti de zi cu zi. Sfantul Serafim de Sarov a vazut in toate sfintele sale nevointe invierea sa in Hristos, de aceea el intampina pe fiecare cu cuvintele: „Hristos a inviat, bucuria mea!”

Caci in mijlocul istoriei sta pururea Intruparea si Invierea Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos.

Stelian Gombos

.