Despre conceptia si viziunea Parintelui Arhimandrit Gavriil Stoica cu privire la Parintele duhovnicesc si importanta acestuia in viata crestinului, acum la implinirea a trei ani de la mutarea sfintiei sale la vesnicele lacasuri
Inainte de a intra in subiectul propriu-zis vom sustine ca inca de la intemeierea credintei crestine ne straduim sa ne cinstim si sa ne omagiem eroii istoriei sau martirii credintei precum si personalitatile marcante, universale si nationale, care au amprentat istoria, veacurile si locurile cu activitatea, cu viata si cu invataturile ori scrierile lor mult folositoare!
Preacuviosul Parinte Arhimandrit Gavriil Stoica a trecut hotarul lumii acesteia, nascandu-se in viata cea vesnica si cereasca in noaptea de 25 spre 26 august, anul mantuirii 2008. Fiind argesean de origine, la 25 iunie anul 1953 tanarul Gheorghe a intrat ca frate si vietuitor in manastirea Slanic, adica la varsta de 17 ani, apoi a fost slujitor al manastirii domnesti - voievodale din Curtea de Arges. Cand se afla inca aici, a fost arestat in noaptea de 25 august anul 1964 (ce coincidenta) de catre autoritatile comuniste sub acuzatia ca distribuie carti de invatatura crestina, in special ale marelui slujitor si misionar, un alt argesean, anume Parintele Nicodim Mandita. A devenit duhovnicul manastirii de maici Zamfira – Prahova, la 1 august anul 1978 (asadar, cu putin timp in urma a implinit aici treizeci de ani de slujire marturisitoare si duhovnicie), unde iata, a ramas pana la sfarsitul vietii. A fost ucenic si apropiat al vrednicului de pomenire si amintire ori vestitului duhovnic – Parintele Arhimandrit Arsenie Papacioc de la Manastirea Techirghiol – Constanta. Tot familia sfintiei sale a odraslit un alt slujitor vrednic al altarului bisericii noastre sfinte – adica fratele sau dupa trup, in persoana Parintelui Ierodiacon Iustinian Stoica – economul Schitului Romanesc Prodromul din Sfantul Munte Athos – Grecia. Nu trebuie trecut cu vederea faptul ca Parintele Gavriil a fost un apropiat si de Parintele Arhimandrit Nicodim Dimulescu – staretul Manastirii Crasna – Prahova, tot un argesan de origine.
Parintele Arhimandrit Gavriil Stoica s-a conturat si s-a identificat in mintea si in inima mea, prin cateva trasaturi si calitati distincte: - in primul rand caracterul, onoarea si demnitatea parintelui; dupa aceea cultura teologic – duhovniceasca si nu numai, cu care a fost inzestrat datorita muncii si tenacitatii prea cuviosiei sale; luciditatea si spiritul sau critic insotit de foarte multa intelegere si condescendenta; pe urma spiritul de disciplina, in primul rand cu el insusi, de rigoare academica, doctrinara, liturgica si canonica revelata cu fiecare slujire a sa ori cu fiecare predica sau cuvantare, sustinute intr-un mod foarte coerent si elevat in diferite imprejurari si cu diferite ocazii; comportamentul, felul sau de a fi si de a se raporta la semenii sai, la fiecare in parte intr-un mod deosebit si unic, fiind foarte respectuos, accesibil si deschis, chiar natura, spiritual si, de ce nu, si cu acut simt al umorului, sanatos si autentic, toate acestea ducand la descoperirea in persoana sa a eticii bunului simt, pe care a cultivat-o de-a lungul intregii sale vieti si care astazi o intalnesti tot mai rar!... Parintele Gavriil Stoica a mai avut si calitatea de a fi un om de o sinceritate, discretie si modestie iesite din comun, care mi-au inspirat foarte multa incredere, confort sufletesc si dragoste fata de valorile perene ale spiritualitatii si culturii noastre autentice!... Totodata, sfintia sa a fost unul dintre cei mai luminosi si mai invatati calugari ai nostri, duhovnic aspru cu pacatul dar mereu blind cu pacatosul, plin de harul pacii si al bucuriei. Chiar daca avea si unele pareri pe care nu i le puteam impartasi, l-am apreciat mereu pentru felul in care stia sa-si argumenteze opiniile si sa si le spuna simplu si invaluindu-le in bunatate, spre a nu rani.
Si, totodata sfintia sa realiza faptul ca pastorul duhovnicesc trebuie sa arate in toate buna-randuiala. Fiindca in buna-cuviinta stau toate chipurile unei purtari frumoase. Pastorul duhovnicesc isi pazeste buna cuviinta in relatiile sale cand: - nu isi neglijeaza indatoririle sfinte si apostolia sa; - cand isi aminteste ca trebuie sa fie, oriunde si oricand, un model crestin, cand vorbeste si cand tace; - cand se conformeaza el insusi responsabilitatilor care decurg din grija pentru constiinta turmei sale. Pastorul duhovnicesc care nu (se) neglijeaza si isi aminteste cele ce se cuvin lui, aflandu-se intr-o adunare, nicidecum nu se va lepada caracterul cuviincios, fiindca acesta este cu neputinta de indepartat de la el, deoarece nu ii ingaduie aceasta insasi vrednicia preoteasca, care este nedespartita de cuviosie. Chipul preotesc de neschimbat il constrange pe preot sa se armonizeze cu multa luare aminte si atentie cu relatiile din obstea lui si sa isi faca aceste relatii cu multa prevedere. Mai intai si mai presus de toate, se armonizeaza caracterului sfant ce i se impune.
Trebuie sa nu se arate in adunari fara vreo pricina impusa de slujirea lui, ori sa le caute pe acestea cu tot dinadinsul, sau sa se faca placut acestora. Trebuie sa isi faca relatiile cu mula chibzuinta si dupa o indelunga si atenta cercetare a petrecerii si caracterului si a cugetului persoanelor cu care urmeaza sa aiba relatii. Daca acestea sunt in asa fel incat prietenia si relatia cu ele sa ii aduca lui cinste si bun renume, atunci poate sa se imprieteneasca si sa intre in relatie cu ele. Dar daca, dimpotriva, reputatia acestora nu este buna ori sunt socotite de o moralitate indoielnica, sau de un cuget stricat, sau de o petrecere si vietuire rau famate, atunci prietenia fata de acestea si relatia cu ele cu cat este mai apropiata, cu atat este mai vatamatoare si mai insultatoare. Aceasta ne invata pe noi Sfantul Apostol Pavel cand zice: „Nu va inselati, caci vorbirile rele strica obiceiurile bune” . Asemenea relatii il vatama foarte mult mai ales pe preot, fiindca, in impreuna-petrecerea cu persoanele prost vazute din punct de vedere moral, pe nesimtite, se departeaza cuviosia lui si este pradata putin cate putin bogatia bunei-cuviinte preotesti, si la urma se va afla si el gol de toata cinstea si respectul din parte celor pastoriti de el. Despre acest preot se poate spune, in chip foarte potrivit, cuvantul profetului Osea: „Si altii au mancat puterea lui, iar el nu a stiut” . Prin urmare prietenia si filiatia duhovniceasca se constituie a fi un criteriu indispensabil in vederea realizarii si desavarsirii unei relatii duhovnicesti, bazata pe incredere, deschidere si dragoste reciproca, ziditoare si mult folositoare!
In acest fel stand lucrurile, apreciat fiind in mod deosebit de catre vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, Parintele Gavriil Stoica a fost toata viata drept ca bradul (si la propriu si la figurat), cu o voce baritonala, tunatoare, intrasingent dar totusi cald si cat se poate de uman in toate deciziile pe care le lua, mai cu seama in problemele bisericesti, spirituale si duhovnicesti. Era cu o vitalitate remarcabila pentru varsta pe care oricum nu si-o trada, cu un simt al umorului masurat – asa l-au cunoscut si asa il vor purta permanent in inima pe Parintele Gavriil toti cei care au trecut pragul manastirii Zamfira. Fie din paginile revistelor “Lumea Monahilor” si “Lumea Credintei” ori a altor reviste bisericesti, fie din emisiunile de la PAX TV sau din altele, fie direct din inaltimea amvonului, prezenta cuvantatoare a venerabilului parinte era cuceritoare si mult folositoare. Prin sinceritate, prin cultura sa duhovniceasca, prin traire dar mai ales printr-o neclintita vointa in Mantuitorul Iisus Hristos, caci a voi si a face in Domnul Iisus Hristos au fost doua daruri, indelung lucrate si cultivate de catre Parintele Gavriil Stoica. Si acest lucru pentru ca pastorul spiritual, ca sa poata sa-l ajute esential pe fiul sau duhovnicesc si sa-si implineasca misiunea sa ultima trebuie sa dispuna de calitati religioase, morale si rationale eminente, daruit prin asceza slujirii lui . Reprezentarea Domnului de catre preot sau pastor in timpul exercitiului slujirii sale aduce ca rezultat asumarea din partea lui a responsabilitatilor celor mai mari, ce impun mobilizarea tuturor puterilor si a capacitatilor lui pentru realizarea deplinatatii virtutilor, prin urmarea lui Iisus Hristos „dupa masura intruparii” . Astfel, preotul ar putea sa devina „modelul credinciosilor” si „Evanghelie vie”, propovaduind prin personalitatea lui caracterul izbavitor si mantuitor al vietii in Iisus Hristos si oferindu-se pe sine insusi ca dovada si chezasie ca poruncile lui Iisus Hristos se pot infaptui, implini si desavarsi cu adevarat .
Intr-o alta ordine de idei, Parintele Arhimandrit Gavriil Stoica a primt cu multa dragoste pe foarte multi tineri la sfat, incurajandu-i si ajutandu-i pe multi dintre studentii teologi sa se pregateasca pentru apararea si promovarea credintei ortodoxe in anii grei ai dictaturii comuniste. A fost in acelasi timp un bun pastrator al Traditiei si un pastor receptiv la noile probleme aparute in societate. Era elegant si ordonat, ospitalier si erudit. Un preot distins al cultului ortodox si un om al culturii intelepte, un slujitor al Bisericii si al poporului roman.
Preacuviosul Parintele Arhimandrit Gavriil Stoica a fost un om al bucuriei, al seriozitatii si discretiei, un om care si-a propus sa inmulteasca seriozitatea si constiinciozitatea si credem ca a reusit cu prisosinta. Darul deosebit al parintelui Gavriil de a vorbi si mai ales de a aprofunda cuvintele Scripturii si in special ale Noului Testament, precum si a dogmelor si a sfintelor canoane, preocuparea pentru cartile fundamentale ale spiritualitatii ortodoxe, cum ar fi Patericul si Filocalia, dar si pentru textele liturgice cuprinse in cartile de slujba, l-au facut sa fie iubit si in acelasi timp sa fie un parinte duhovnicesc cu autoritate si discernamant.
Stiind, din propria-mi experienta, ca fiecare intalnire cu Parintele Gavriil a fost un prilej de mare inaltare sufleteasca si de sarbatoare, asemeni intalnirilor invataceilor cu marii filozofi ai vremii antice precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pilda demna de urmat, de intelepciune, abnegatie si daruiere, ma (mai) gandesc ca avem tendinta, capcana ori ispita de a-i uita foarte repede pe acesti oameni, sporiti duhovniceste si imbunatatiti din punct de vedere moral, pe aceste personalitati ale culturii si spiritualitatii noastre, fiindu-le prea putin recunoscatori pentru toate cate ne-au facut si ne-au daruit ei noua, cu toate ca ar trebui sa ne aducem aminte „de mai marii nostri”!
Prin urmare, cuvintele noastre sunt putine si neputincoase pentru a putea spune cat bine a facut Parintele Gavriil Stoica, datorita tinutei sale morale si preotesti, a echilibrului si intelepciunii sale, a preocuparilor sale teologice si carturaresti, a dragostei sale fata de Dumnezeu si (de) oamneni, a atasamentului sau fata de tara aceasta si de Biserica stramoseasca!
Parcurgand viata si biografia acestui parinte duhovnicesc constat, cu uimire si admiratie, taria lui de caracter si verticalitatea cu care a fost inzestrat acest contemporan al nostru in fata caruia noi nu suntem altceva decat niste oameni supusi vremurilor acestui veac!
Se cuvine asadar, sa-i aducem prinos de cinstire si de recunostinta rugandu-ne lui Dumnezeu sa-l rasplateasca cu harul si cu dragostea sa cea nemarginita acolo, in locasurile cele ceresti, in lumina cea neinserata a Slavei Sale!
In incheiere, deci, voi sustine cu toata taria ca eu personal, ma simt foarte implinit si onorat pentru faptul ca am avut fericitul prilej si marea sansa de a-l intalni si (de) a-l cunoaste pe Parintele Arhimandrit Gavriil Stoica – mare personalitate a culturii si spiritualitatii noastre monahale romanesti, autentice si marturisitoare din aceste razvratite vremuri, avand convingerea si nadejdea ca vom sti cu totii pe mai departe, sa ne cinstim inaintasii, potrivit meritelor si vredniciilor fiecaruia, cu toate ca in aceste vremuri, pretuim mai mult pe altii de oriunde si de aiurea, caci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculosi, mai senzationali!... Insa, ramanem convinsi de faptul ca ce este nobil ramane iar ce este ieftin, apune!
Asadar, cei alungati din turnurile babilonice pot bate la portile cetatii noului Ierusalim – cel bisericesc si ceresc ce „nu are trebuinta de soare, nici de luna, ca sa o lumineze, caci slava lui Dumnezeu a luminat-o, faclia ei fiind Mielul” (Apoc. 21, 23). Aceasta personalitate duhovniceasca si benucuvantata, cu alte cuvinte, este una de referinta in cadrul Bisericii si spiritualitatii noastre autentice, care ar trebui sa fie cunoscuta, recunoscuta si apreciata pentru totdeauna, de catre toti cei ce cred ca „Biserica este cetatea pe care nici portile iadului nu o vor birui”!
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!
Vesnica sa-i fie pomenirea! Amin!
Cu aleasa pretuire si multa recunostinta,
Drd. Stelian Gombos – Consilier
la Secretariatul de Stat pentru Culte
din cadrul Guvernului Romaniei.
Stelian Gombos
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.