Știința confirmă, prin mijloacele de care dispune, anumite aspecte ce țin de viața noastră, realități despre care Părinții bisericești au vorbit cu mult înainte, luminați fiind de harul Duhului Sfânt.
Doctorul Robert Morse face referire la procesele subtile care afectează viaţa şi organismul nostru, şi care pot cauza diferite afecțiuni și boli. Bunăoară, gândurile şi sentimentele pot conlucra ori în folosul nostru, adică în sens pozitiv, ori împotriva noastră, adică în sens negativ, „controlându-ne şi înrobindu-ne”.
Astfel, sentimentele negative, cum sunt mânia, ura, invidia sau gelozia, pot afecta şi îmbolnăvi corpul nostru fizic, provocând numeroase tulburări.
Aceste sentimentele sunt „stocate la nivelul ficatului şi al rinichilor” și pot bloca funcţionarea normală a pancreasului (digestia) ori pot împiedica îndeplinirea altor funcţii endocrine. De asemenea, emoţiile pot produce blocaje la nivel mental, afectând capacitatea noastră de a înţelege, de a gândi şi de a lua decizii corecte. Şi, mai cu seamă, sentimentele negative pot bloca centrii afectivi sau sufleteşti.
În acest sens, doctorul Robert Morse sublinia faptul că „imediat ce se închide centrul inimii, capacitatea de vindecare scade radical, până într-atât încât efectul inevitabil va fi moartea”. Printre bolnavii de cancer pe care acesta nu i-a putut ajuta, se numără persoanele care, dintr-un motiv sau altul, aveau „centrul inimii blocat, şi care nu reuşeau să îşi deschidă sufletul spre iubire”.
De asemenea, el concluziona că la unele persoane, această „problemă este complexă şi foarte adânc înrădăcinată. În acest punct, intervine influenţa benefică a meditaţiei, rugăciunii personale făcută cu sinceritate şi consilierea spirituală”.
Și tot el îndemna pacienții, și nu numai, să renunțe la ură, la invidie, la mânie şi la idei fixe, lăsându-le pe toate în voia lui Dumnezeu.
Iubirea, bucuria, sănătatea şi controlul mental (paza minții) ţin inima deschisă. Din contră, nefericirea, depresia, disperarea, mânia, gelozia, furia, invidia şi stările negative închid sau menţin închis „centrul inimii”. Gândurile trebuiesc „controlate” în permanenţă, deoarece, așa cum se spune, „gândurile sunt un sclav extraordinar, dar un stăpân rău, ba chiar un stăpân care poate distruge”.
Iată ce spune doctorul Robert Morse despre credință, o persoană care activează în domeniul științei, și care sesiza că „stilul de predare din majoritatea şcolilor sistemului nostru de învăţământ promovează concurenţa şi limitează libertatea de gândire, la fel cum lumea dominată de posesiuni materiale ne constrânge libertatea şi fericirea.
Aceste circumstanţe au diminuat puterea noastră de conştientizare şi capacitatea noastră de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, sursa adevăratei vitalităţi, fericiri şi împliniri”.
În acest sens, el ne sfătuiește să începem prin a ne „controla gândurile” (sau a ne păzi mintea), distanţându-ne de ele şi încercând să le privim cu „detaşarea unui observator”. Mai mult, să încercăm să ne detașăm și de „concluziile pe care le-am putea trage în urma procesului de gândire şi de ce cred sau simt cei din jurul nostru”.
Mai simplu spus, să nu ne mai „cramponăm de gânduri”, ci să le lăsăm pe toate în voia lui Dumnezeu, eliberându-ne de toate gândurile şi sentimentele negative care ne ţin „încătuşaţi”. Zdrobind astfel „lanţurile vechilor condiţionări mentale şi afective”, avem posibilitatea să devenim „persoane care vibrează de sănătate” (Robert Morse, „Să trăim sănătos fără toxine”, Editura Paralela 45, Piteşti, 2005).
Și acum, iată ce spun Sf. Părinți referitor la „diagnoza” gândurilor pătimaşe, prin care omul săvârşeşte tot păcatul. Așa cum cunoaștem, gândurile întru care se cuprind toate păcatele sunt opt: al lăcomiei pântecelui, al curviei, al iubirii de argint, al mâniei, al întristării, al trândăviei, al slavei deşarte şi al mândriei. Dar, pentru ca aceste opt „gânduri ale răutății” să ne tulbure și să se ne subjuge, este nevoie de consimțământul nostru, de libera noastră alegere.
Sfântul Ioan Damaschin vorbeşte pe scurt despre lucrarea diavolului, prin care ne face să păcătuim, şi despre felul în care suntem ispitiți, de la „momeală” la „faptă”.
„Momeala” este gândul adus în minte de vrăjmaşul omului, ca de pildă: fă aceasta sau aceea, așa cum L-a ispitit pe Domnul Iisus Hristos: „Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini” (Matei 4, 3). Aceasta este prima treaptă, cea care nu ține de voința noastră.
Urmează „lupta”, care înseamnă fie împotrivirea cugetării pentru a stinge gândul pătimaş, fie învoirea cu el, ca o consimțire cu patima ce ne ademenește prin gânduri, cum zice Apostolul Pavel: „Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi” (Galateni 5, 17), pentru că voia noastră este pervertită și înclină cu precădere spre cele ce ne fac rău.
„Însoţirea” înseamnă că am primit gândul strecurat de vrăjmaş şi stăm deja de vorbă cu acesta într-un mod plăcut.
După însoțirea cu gândul viclean urmează „lucrarea”, adică împlinirea cu fapta a gândului pătimaş încuviinţat.
„Luarea în robie” este ducerea silnică şi fără voie a inimii, când omul, după o îndelungă obișnuință cu păcatul, prin făptuirea lui, ajunge sub stăpânirea patimilor.
Deci, acela care „cugetă nepătimaş” de la început sau care respinge prin împotrivire şi „certare” momeala, acela a tăiat dintr-o dată toate celelalte trepte ale ispitirii vrăjmașului care ar fi urmat apoi.
Lăcomia pântecelui e stinsă prin înfrânare; curvia prin dorul dumnezeiesc şi prin dorirea bunurilor viitoare; iubirea de argint prin compătimirea și ajutorarea celor săraci; mânia prin dragostea faţă de toţi şi prin bunătate; întristarea lumească prin bucuria duhovnicească; trândăvia prin răbdare, nevoință şi mulţumire către Dumnezeu; slava deşartă prin lucrarea ascunsă a poruncilor şi prin rugăciunea necontenită întru zdrobirea inimii; mândria prin aceea că nu judecăm şi nu dispreţuim pe nimeni, ci ne socotim pe noi ca cei mai de pe urmă dintre toţi.
De noi depinde dacă alegem virtutea şi tăiem încă de la început momelile vrăjmașului. Așa cum au observat Sf. Părinți, iubirea de sine este cea care întreţine toate momelile şi le transformă pe acestea în fapte. Atunci când voinţa este subjugată de plăcere, iubirea de sine are alături pe cel mai bun „aliat” posibil.
În acest caz nefericit, patimile ne invadează cu uşurinţă întunecând mintea care, în mod normal, este luminată și susţinută de har, scufundând totodată inima în „iadul” plăcerilor distructive.
În momentul în care am pus plăcerea deasupra harului, acesta se retrage, iar noi ne prăbuşim în întunericul „orbirii” de sine și al robiei.
Uneori, drumul de la momeală la faptă poate dura doar o clipă, alteori poate să nu existe nici măcar această minimă distanță temporală, deoarece atunci când iubim plăcerea, suntem deja într-o „amară robie”.
Totul depinde numai de libera noastră alegere: să fim liberi întru Hristos Dumnezeu ori robi ai patimilor chinuitoare.
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Cel care-si omoara chiar si sentimentele
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Invatati sa va manifestati sentimentele
Publicat in : Religie -
Parintele Arsenie Papacioc - Despre Casatorie
Publicat in : Interviuri -
Casnicia - consecinte asupra copiilor
Publicat in : Morala
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.