Cel de-al cincilea gând - al întristării
Nu mică luptă avem de purtat împotriva duhului întristării, fiindcă el aruncă sufletul în pierzare şi deznădejde. Şi dacă se va întâmpla vreun necaz de la oameni, se cuvine a-l răbda cu seninătate şi a ne ruga pentru cei care ne fac supărare, precum s-a zis şi mai înainte, ştiind cu tărie că nu fără Purtarea de grijă dumnezeiască se întâmplă cu noi aceasta şi că Dumnezeu ne trimite totul spre folos şi pentru mântuirea sufletelor noastre; chiar dacă în vremea de acum nu ni se pare folositor acest lucru, mai apoi se va descoperi că de folos este cum rânduieşte Dumnezeu, iar nu cum vrem noi. Drept aceea, nu se cuvine a ne lăsa purtaţi de cugetări omeneşti, ci din tot sufletul trebuie să credem că atotvăzătorul ochi al lui Dumnezeu vede toate, si că fără de voia Lui nimic nu se poate întâmpla cu noi, şi că El ne trimite aceasta după mila Sa, încât noi, fiind încercaţi prin aceasta şi răbdând, să primim de la El cununi.
Căci fără ispite nimeni n-a fost vreodată încununat. Drept aceea, se cuvine ca pentru toate acestea să-I înălţăm Domnului mulţumită, ca Dătătorului bunătăţilor şi Mântuitorului nostru. „Pentru că gura care mulţumeşte întotdeauna primeşte de la Dumnezeu binecuvântare şi în inima care mulţumeşte se va pogorî har", zice Sfântul Isaac. Şi trebuie să ne păzim de cârtirea împotriva celor ce ne-au făcut supărare, întrucât acelaşi sfânt zice: „Toate neputinţele omeneşti le suferă Dumnezeu, dar pe cel ce cârteşte mereu nu îl suferă, ci îl pedepseşte."
Se cuvine să avem însă întristarea cea de folos: cea pentru păcate, cu nădejdea cea bună în Dumnezeu întru pocăinţă, ştiind cu încredinţare că nu este păcat care să biruie iubirea de oameni dumnezeiască, ci că Dumnezeu le iartă totul celor ce se pocăiesc şi se roagă. Această întristare este amestecată cu bucurie şi-l face pe om râvnitor către toate lucrurile bune şi răbdător în faţa oricărei dureri. Pentru că întristarea cea după Dumnezeu, zice Apostolul, lucrează pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău (II Cor. 7,10). Iar necazul cel dimpotrivă, pe care îl aduc dracii asupra noastră, trebuie izgonit cu osârdie de la inimă, ca şi celelalte patimi rele; prin rugăciune, prin citire, prin împărtăşirea şi împreună-vorbirile cu cei duhovniceşti trebuie nimicită, fiindcă ea se face pricină a tot răul. Dacă va adăsta în noi, în scurtă vreme, prefăcându-se în deznădejde, va face sufletul deşert şi trândav, lipsit de tărie, nerăbdător şi leneş la rugăciune şi la citire.
SFÂNTUL NIL SORSKI
Fragment din cartea "SCRIERI ASCETICE", Editura Sophia
Cumpara cartea "SCRIERI ASCETICE"
-
De unde apare intristarea?
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.