Despre manipulare

Despre manipulare Mareste imaginea.

Am ajuns în situația de a nu mai aprecia virtuțile unei persoane și calitatea vieții ei, întreaga noastră atenție fiind acaparată de cei pe care mass-media îi promovează constant drept „modele” pentru ceilalți: oameni cu funcții „înalte”, „vedete” de tot felul, „lideri de opinie” care vorbesc în numele tuturor, „specialiști” ce ne învață zilnic, în virtutea celor mai „noi descoperi”, că e bine să facem lucruri care până mai ieri erau considerate nocive pentru sănătate și împotriva bunului simț al oricărui om normal.
Realitatea arată că omul vremurilor noastre, care se declară cu emfază liber și emancipat, a fost transformat într-un „robot”, într-un individ ce răspunde automat, fără a discerne, la reclamele unor produse, la un „brand”..., contribuind astfel, fără să-și dea seama, la îmbogățirea tocmai a celor care ne aruncă mereu „momeala”.

Adică, un om modern care are reacții disproporționate în situații limită ori când vine vorba de vreo „vedetă”, manifestări duse până la nivelul unei „isterii” generalizate.

Încă mai cred că mai avem un dram de gândire proprie, minim critică, de discernământ, ca să înțelegem că nu orice persoană „publică” are calitatea și competența de a vorbi despre aspecte ale vieții care de multe ori o depășesc, și cu atât mai puțin de a da sfaturi celorlalți.

Problema apare atunci când noi începem să dăm crezare, să aprobăm, să susținem și să răspândim spusele unor așa-zise VIP-uri, multe dintre ele „străine” de subiectul în sine, atât prin cunoștințe cât mai cu seamă prin modul de a fi.

Sunt și oameni care consideră că e ceva deosebit, ca să fii apreciativ sau chiar ironic față de scriitura ori față de rostirea unor „vedete”, pentru că în felul acesta se simt „speciali”, cu toate că viața „personalităților de carton” nu spune mare lucru. Dar sunt la modă, în atenția publicului, și asta contează, pentru că acest „mecanism” al reclamei produce, aproape de la sine, mulți bani, exploatând slăbiciunile și viciile „spectatorilor contribuabili”.

Dacă nu mă credeți, luați un text scris de un om de cultură, de știință ori de un om al Bisericii, și veți vedea că nu se ridică, ca interes și ca aprecieri subiective, la nivelul celor spuse de o persoană mediatizată, care nu face nimic altceva decât să-și expună propriile experiențe, doar pentru reclamă personală și pentru ratingul unor televiziuni.

Ce vreau să spun, e că prea mulți oameni se lasă purtați doar de sentimente în aprecierile lor: asta îmi place, asta nu-mi place; pe ăsta îl cunosc, ăsta îmi este antipatic...

Din acest motiv se aprobă mașinal și se dă gir vorbelor și luărilor de poziție aparținând unor persoane „în vogă”, pe care mass-media le-a „uns” drept modele pentru ceilalți.

Poți fi un „profesionist” într-un anumit domeniu..., dar asta nu te transformă peste noapte într-o persoană pricepută la toate, care să-și dea cu părerea până și despre cele ce țin de viața duhovnicească.

Sfinții Părinți nu și-au făcut niciodată „reclamă”, ci au fugit mereu de cei care îi lăudau, adică, în termeni moderni, de cei care doreau să-i „mediatizeze”, și nu au cerut nimic în numele lor personal, de aceea tot ce au făptuit și au spus, a rodit pentru binele tuturor.

Se va ajunge oare la o „inversare a valorilor”, până acolo încât, spusele unei persoane publice, să aibă mai multă căutare decât profunzimea rostirilor unui om așezat sufletește întru Hristos?

Va fi mai important ce spune o „personalitate”, cunoscută în spațiul public, despre adevăr, decât trăirea în Adevăr a unui om înduhovnicit, pentru că în mintea noastră asociem automat imaginea unei „vedete” cu succesul și cu plăcerea de a trăi viața din plin?

În fond, ceea ce spune de fapt o „vedetă” despre viață sunt doar „dulcegării”, cu care ne hrănim propriile patimi și fantasme. Indiferent că ne place ori nu ne place acest adevăr, internetul și televiziunea confirmă această canalizare a atenției spre domeniul divertismentului ieftin, a laudei de sine și a bârfelor de mahala.

Bucuria vieții nu se află la cei pe care societatea i-a făcut „mari”, în mod „artificial”, ci la cei „mici”, la cei aparent neimportanți, pe care „mondenitatea” și „politicul” nu i-a băgat niciodată în seamă, doar i-a folosit, pentru că au simțit „nevoia de popor” mai mult ca de aer și apă, pentru că fără popor nu există nici putere, nici bani și nici faimă.

Dacă virtuțile s-ar găsi „de cumpărat” pe internet ori pe canalele tv, propovăduite de modele umane „improvizate”, pe care să le luăm apoi acasă, „la pachet”, atunci viața ar fi nespus de plictisitoare.

Cine știe, poate într-o zi, viața duhovnicească, ascunsă întru Dumnezeu, va deveni un mare show televizat în direct, cu „personalități” care își vor etala „virtuțile” în toată splendoarea lor, pentru ca să fim și noi „treziți spritual” și „îndumnezeiți” în mod „instant”, după modelul „pe repede înainte”.

Nu e o luare în derâdere a ceea ce este mai de valoare și de preț în viața noastră: familia, credința, tradițiile, cultura... Cu așa ceva nu se glumește, mai ales când e vorba de cele sfinte și de mântuirea sufletelor noastre.

Să fie aceasta direcția spre care ne îndreptăm, deși orizontul acestui „derapaj” pare destul de îndepărtat?

Suntem oare în situația celor care se cred „copți la minte”, orbiți însă de iluzii, de prejudecăți, de temeri..., care, la fel ca în povestea lui Hans Christian Andersen, intitulată „Hainele cele noi ale împăratului”, nu avem curajul ori inteligența de a vedea ridicolul și lipsa de valoare din viața noastră și din jurul nostru?

A fost nevoie de un copil, „vocea nevinovăției”, care să strige adevărul în auzul tuturor: „Împăratul e dezbrăcat!”, pentru ca apoi să prindă curaj și poporul, și să recunoască: „E dezbrăcat!”.

O lume care, înainte de mărturisirea îndrăzneață a unui copil, admira hainele inexistente ale împăratului, pentru că tuturor le era frică să spună că nu vedeau nimic, pentru a nu fi categorisiți „nepricepuți în slujbă și proști de dau în gropi”.

Povestea nu se termină însă aici. Deșteptarea și trezirea la realitate a durat puțin, a fost momentul binecuvântat când ochii sufletului s-au deschis. Apoi totul s-a stins, prin complacere în minciună, în comoditate, în rutina de zi cu zi...

Împăratul a „auzit” şi i s-a „părut” (doar i s-a părut!) că poporul are dreptate, dar s-a gândit: „Acum nu mai pot să dau înapoi, trebuie s-o ţin într-una aşa cum am început”.

La fel și curtenii, au hotărât să meargă „înainte” şi să ducă o „trenă” pe care nimeni n-o vedea, fiindcă de fapt nu era nici o „trenă”.

Și atunci au ales, printr-un acord tacit, să trăiască toți, mai departe, în minciună, acceptând și slăvind un împărat gol de virtuți, lăudându-i în continuare frumusețea hainelor nevăzute de nimeni, doar doar se vor alege și ei, ca supuși „devotați”, cu ceva bani în plus ori cu vreo funcție importantă, din toată această tristă tevatură...

O poveste valabilă nu doar pentru viața socială și politică, mulți fiind cei care se cred „împărați” în această lume, ci mai cu seamă valabilă pentru viața noastră interioară, sufletească, acolo unde, din pricina patimilor și a păcatelor, nu mai împărățește Iisus Hristos, „Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor” (I Timotei 6, 15).

Sorin Lungu

Despre autor

Sorin Lungu Sorin Lungu

Colaborator
192 articole postate
Publica din 18 Ianuarie 2018

Pe aceeaşi temă

10 Martie 2020

Vizualizari: 331

Voteaza:

Despre manipulare 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

manipulare

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE