Astazi vreau sa-ti vorbesc despre cateva lucruri simple, despre simplitatea tuturor lucrurilor, in speranta ca imi vei da dreptate si iti vei schimba viata pentru a ajunge la viata, pentru a ajunge la tine insuti.
Ei bine, traia pe vremuri un om (sa-i zicem Ploúsios), care nu gasea altceva mai bun de facut decat sa adune averi peste averi. Devenise cel mai bogat din Grecia antica si cred ca din intreaga antichitate.
Cam in aceeasi vreme cu el traia si Socrate, care nu gasea altceva mai bun de facut decat sa gandeasca, sa se gandeasca si sa se cunoasca. Si care obisnuia sa spuna adesea “cate lucruri de care nu am nevoie exista in jurul meu!”
De unde putem deduce ca Socrate nu avea nevoie de bogatia lui Ploúsios si ca nici Ploúsios n-a apelat la intelepciunea lui Socrate.
In praf si pulbere, vei spune! E adevarat, insa unul traieste si astazi, iar acela este Socrate. Si este poate mai viu decat in timpul vietii sale, mai viu decat multi dintre contemporanii nostri.
Oare nu inseamna asta ca, prin gandire, iti poti invinge moartea, sau ca, de fapt, pentru cel care gandeste profund, moartea nici nu exista?
Pastrand ideea, sa revenim mai spre zilele noastre si sa ne amintim de Nietzsche, care spunea ca “Dumnezeu a murit”. E ca si cum ai spune ca Totul a murit, in timp ce tu, sarmanul, te crezi inca viu (in afara Totului) si supraom pe deasupra.
E adevarat ca Nietzsche s-a apropiat foarte mult de Dumnezeu, dar nu indeajuns pentru a vedea ca dupa moarte urmeaza inviere. Si nu ma refer aici doar la invierea lui Isus Cristos, ci la toate cele care mor si invie in jurul nostru.
Ma mira faptul ca nici Cioran n-a vazut invierea, desi sustinea ca descinde direct din “Rugaciunea unui dac”, a lui Eminescu, unde versul “El este moartea mortii si invierea vietii!” este destul de elocvent in acest sens.
Dar probabil ca, la fel cum prea multa lumina orbeste, si prea marea apropiere de Dumnezeu poate sa-ntunece mintea. Ceea ce ar trebui sa stim insa este ca nu ne putem apropia de Dumnezeu cu ganduri ascunse si cu o moralitate indoielnica, nu ne putem apropia de El cu un Eu exacerbat.
Iar daca nu-L cautam inlauntrul nostru, degeaba vom incerca sa-L gasim in afara. Ce-as mai putea sa adaug spre a ma face pe deplin inteles? Ca intalnirea cu El e de fapt intalnirea cu tine insuti.
Sau ca, la fel cum gandirea sfarseste in cunoastere, si cunoasterea sfarseste intr-o credinta vie, care, la randul ei, nu poate sfarsi decat intr-o dragoste nemarginita.
Nicolae SILADE.
Nicolae Silade
-
Viata religioasa in satul romanesc stravechi
Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii -
Diferente confesionale cu privire la viata dupa moarte
Publicat in : Dogma
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.