A vorbi despre un anumit subiect, nu se reduce la a-ți exprima o părere personală ori la a face morală altora...
Înainte de toate este o împreună rememorare a adevărului, în condițiile în care asaltul ideologiilor de tot felul încearcă să ne schimbe mințile, începând cu pervertirea și bagatelizarea sensurilor unor cuvinte importante.
În actualul decor social, „condimentat” cu declarațiile celor care se laudă că „asudă” pentru binele tuturor, mă întreb cât de ortodocși mai suntem, nu demagogic ori statistic vorbind, nici din perspectiva unor fapte exterioare, ci din punct de vedere al lucrării lăuntrice transfiguratoare.
Mai simplu spus, cât de morali, cu bun simț, curați cu inima, culți și civilizați suntem, gata oricând să ne punem sufletul pentru aproapele. Asta înseamnă să vedem câtă „opoziție”, contrarietate și chiar rea voință există în inimile noastre.
De văzut sunt și sensurile reale ale unor cuvinte. Ce înseamnă bunăoară cuvântul „opoziție”, omniprezent în vocabularele din întreaga lume și mai ales în jurnalele de știri?
Este un termen cu care mass-media ne-a „dopat”, ani la rând, încât l-am asimilat ca pe ceva „obișnuit”, care odată cu trecerea timpului a devenit „parte” din viața noastră.
Se mai întreabă cineva: nu cumva e destul de absurd să vorbim despre „opoziție”, adică despre contrarietate, în chiar „miezul” iubirii pentru aproapele?
Adică ceva de genul unei „critici constructive”, care de fapt nu ne împacă, nici nu ne zidește, ci picură „otravă” în sufletele noastre, prin interminabile conflicte, dispute, suspiciuni, orgolii și interese egoiste...
În zilele noastre, rar dacă mai găsești o „autoritate” de care lumea să asculte și căreia să-i dea dreptate, pentru că tot mai puțini sunt cei care ascultă de glasul propriei conștiințe.
Dacă așa stau lucrurile, atunci să vedem măcar ce zice dicționarul explicativ al limbii române despre cuvântul „opoziție”.
Dar, înainte de asta, vă întreb: în contextul vremurilor noastre, în care toată lumea vorbește despre prietenie, dragoste..., cum vi se pare să „pui bețe în roate” soției, ori soțului, ori copiilor, pentru ca apoi familia să „duduie” de armonie, bună înțelegere și prosperitate?
Sau, cum vi se pare să fii ca un „zbir” care urmărește pas cu pas pe celălalt, gata să-l sancționeze pentru cea mai mică greșeală, să-l incrimineze, să-l saboteze în tot ceea ce face, toate în numele binelui comun?
Revenind, să vedem deci ce înseamnă cuvântul „opoziție”, așa cum îl explică DEX-ul. În general vorbind, cuvântul „opoziție” face referire la ceva antagonist, opus, contradictoriu, care este în contrast izbitor față de ceva sau cineva, până la opunere și chiar rezistență...!
Adică, ceva de genul lui „Gică Contra”, dacă e să personalizăm, care se pune împotriva tuturor, pentru propriile lui interese, în nici un caz de dragul unui așa-zis „bine obștesc”.
Mi se pare mie, sau însăși definiția arată din start că orice om aflat în „opoziție” cu sine și cu ceilalți, nu are nici cea mai mică pornire spre conciliere, conlucrare, cordialitate, dialog pentru binele tuturor...
Pentru că, „a face opoziție” înseamnă a te opune, a te împotrivi, a exclude și a respinge. A te împotrivi cui, în virtutea cărei autorități și cu ce scop?
Cred că toți suntem chemați să trăim și să exprimăm adevărul, fiecare după puterile lui. Aceasta este „vocația” oricărui creștin, de a-L mărturisi pe Hristos, după cuvântul Sf. Scripturi: „De aceea, ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi” (I Corinteni 10, 31).
De asemenea, Dumnezeu adresează tuturor chemarea de a deveni sfinți: „După Sfântul Care v-a chemat pe voi, fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii. Că scris este: <<Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt>>” (I Petru 1, 15-16). Dar, înainte de asta, trebuie să reînvățăm să fim oameni și să ne comportăm ca niște oameni.
Această chemare se află înaintea „competenței” profesionale, pentru că un om fără frică de Dumnezeu, oricât de capabil și de bine pregătit ar fi, poate face mai mult rău decât bine.
P.S. Ignatie are un cuvânt frumos și de luat în seamă: „Oamenii care fac nedreptăţi morale sunt oameni mici la suflet, care au în mâinile lor puterea. Să ne ferească Dumnezeu de omul mic la suflet căruia i se dă şi puterea. Devine <<diavol>> cu chip de om. Pentru el, esenţialul este să multiplice mizeria, să o răspândească”.
Cel mai mult contează maniera noastră de a trăi în raport cu Dumnezeu și cu aproapele. Cât despre credința în Dumnezeu, ea nu se predică prin „elocvență”, prin „argumente subtile”, cu atât mai puțin prin „contrarietate”, ci printr-o „reală compasiune” și prin exemplul de viață personal.
Aceasta înseamnă să realizăm „propria vocație”, adică să devenim conștienți de ceea ce suntem cu adevărat, oameni care purtăm Chipul lui Dumnezeu.
Altfel spus, înseamnă să fim noi înșine, adică să-L descoperim pe Hristos, Cel care este în noi, și să-L ascultăm, pentru că El n-a încetat niciodată să vorbească în inimile noastre (Părintele Kallistos Ware).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Fiule, da-mi inima ta
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Inima in Marele Post - Sfantul Nicolae Velimirovici
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Capela din Bran - Inima Reginei Maria
Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania -
Inima si Ratiunea
Publicat in : Religie -
Inima curata strabate cerul si iadul
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.