Auzim tot mai des despre tendinţa laicizării şi secularizării societăţii şi a lumii din care facem și noi parte.
De bună seamă cunoaștem mai toți aceste probleme și le înțelegem fiecare într-un mod personal. Ba chiar avem și soluții. Și e firesc să fie așa, în limitele de rigoare.
Vrem sau nu să recunoaștem: o societate fără Dumnezeu îi conduce pe oameni spre o civilizaţie a iubirii de sine, a egoismului şi a „sinuciderii” garantate.
Educaţia centrată pe om, fără Dumnezeu, urmărește doar aspectul moral și ne dă falsul sentiment că etica ne împlinește şi nu harul dumnezeiesc; că educația și progresul tehnologic vor rezolva de la sine problemele noastre de zi cu zi.
Educaţia pe care Biserica o împărtășește prin Sfintele Taine, Îl are ca „centru” pe Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, și are drept scop îndumnezeirea omului prin har. Dar, pentru că nu suntem pătrunşi de poruncile lui Dumnezeu, ci suntem religioşi de suprafaţă, de aceea viaţa noastră religioasă se conduce după propriile legi şi nu după voia dumnezeiască (Ierom. Benedict Stancu, „Iată duhovnicul – Părintele Arsenie Papacioc”, vol. 3, Edit. Sophia, Bucureşti, 2007, p. 105).
Doar întâlnirea personală cu Domnul Iisus Hristos poate revigora viaţa noastră, oferindu-i totodată omului împlinirea după care tânjeşte, pentru că duhul său nu poate fi ostoit cu ale lumii, cu cele ale materialităţii, fie ele drepte sau păcătoase (Ierom. Rafail Noica, „Cultura Duhului”, Edit. Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, p. 152).
Așa cum spunea Părintele Serafim Rose, lumea a pierdut „gustul” creștinismului, pentru că a pierdut harul Duhului Sfânt. Omul contemporan poate redescoperi creştinismul autentic prin dimensiunea misticii isihaste, a rugăciunii din inimă, care nu înseamnă doar morală, implicare socială sau dogmatism rigid (Pr. Serafim Rose, „Ortodoxia şi religia viitorului”, Edit. Egumeniţa, Galaţi, 2004, p. 88).
Ținta vieţii noastre este să devenim dumnezei după har, adică să ne unim ființial cu Dumnezeu. Fără împărtășirea reală cu Trupul și Sângele lui Hristos și fără împărtășirea spirituală neîncetată de Dumnezeu prin rugăciune, creștinismul riscă să coboare de pe înălțimile teologiei duhovnicești la nivelul duhului lumesc și să se amestece cu el, duh caracterizat doar prin dezbateri de idei, prin activism social sec și luări de poziție…
Un eroism de circumstanță, născut din impulsul de a fi în rând cu ceilalți. O încântare de frumos, de adevăr, dar după specificul lumesc, o lume care nu a cunoscut Duhul Frumosului și al Adevărului.
Părinții bisericești, care au intrat „tangențial” în problematica lumii, dar cunoșteau profund și aspectele vieții lumești, au mărturisit că ia „silit” Duhul Iubirii, și întru acest Duh s-au angajat responsabil și L-au mărturisit pe Domnul Iisus Hristos, în împrejurări istorice în care Biserica trebuia apărată. Nu s-au propovăduit pe ei înșiși sau crezuri personale, ideologii, organizații sau partide, sau din interese pecuniare.
Iar unii dintre Părinții Sf. Biserici și-au dat chiar viața pentru Dumnezeu, unicul Adevăr pe care L-au propovăduit.
Mă întreb cum e să îți pui demnitatea de om și chiar viața în joc pentru o cauză deja pierdută, să te sacrifici pe tine și indirect întreaga familie pentru interese meschine personale sau de grup?
Fără ascultare evanghelică şi fără o întoarcere la izvoare, acolo unde Sfânta Împărtăşanie se află în centrul vieţii ortodoxe, iubirea lui Hristos nu poate pătrunde în lumea noastră lăuntrică şi nici nu o poate îmbiba cu prezenţa ei (Juliana Schmemann, „Călătoria mea cu Părintele Alexander”, Edit. Theosis, Oradea, 2010, p. 104).
De aceea, până și o intenție bună, atunci când lipsește Duhul lui Dumnezeu, aduce mai degrabă tulburare, decât o limpezire a situației.
Să răspundem sincer, fiecare în taina inimii sale, la întrebarea: câți dintre noi înțelegem ce înseamnă să fii „sarea pământului” și „lumina lumii”, așa cum ne-o cere Mântuitorul Iisus Hristos?
„Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Mt. 5, 13-16).
Actuala „criză” a creștinismului și a societății în general este direct legată de calitatea în sine a oamenilor, adevărați sau dilentanți, cabotini sau fățarnici…
Omul se exprimă și se manifestă în felurite moduri, pe care le justifică și le apără uneori cu strășnicie. Dumnezeu însă ne cere, înainte de toate, un singur lucru: să ne lăsăm de păcate, ca bine să ne fie.
Doar întru Mântuitorul Iisus Hristos avem pace, îndrăznim și găsim puterea, cu toate problemele pe care le avem, de a merge înainte spre Împărăția lui Dumnezeu, pentru că El a biruit lumea (In. 16, 33).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Sfintii stiu necazurile oamenilor...
Publicat in : Religie -
Necazurile
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.