Despre psihologia care a pierdut sufletul

Despre psihologia care a pierdut sufletul

Psihoterapia e strâns legată de psihologie. Aceasta din urmă formează în multe privinţe gândirea psihoterapeutului, întrucât îi formează modul în care îşi reprezintă procesele sufleteşti ale omului sănătos. Aproape opt decenii, ştiinţa psihologică s-a străduit să existe fără Dumnezeu. Imi amintesc cursurile de psihologie pe care le-am audiat de-a lungul anilor de învăţătură şi oftez cu amărăciune. „A nu vedea pădurea de copaci" - asta e caracterizarea ce li s-ar potrivi. Altfel spus, în spatele termenilor sofisticaţi nu se mai vedea sufletul omenesc. Până când nu am făcut cunoştinţă cu scrierile Sfinţilor Părinţi, şi eu mă aflam ca într-o ceaţă. Inţelepţeşte-ne, Doamne!

Tehnicile psihoterapeutice reprezintă un produs al vederilor psihologiei asupra naturii omului. Actualmente, în psihologie (cea necreştină) domină trei şcoli ştiinţifice principale, şi anume: behaviorismul, psihanaliza şi psihologia umanistă.

La baza behaviorismului a fost pusă concepţia despre om ca animal ce se distinge printr-un comportament raţional, pe care o susţinea fondatorul acestei direcţii din psihologie, J. Watson. Se înţelege că behaviorismul este o formă de materialism consecvent. Metoda lui terapeutică e psihoterapia comportamentală.

Psihanaliza îl priveşte pe om ca pe un individ cu nivel înalt de organizare, la care predomină sexualitatea şi agresivitatea. Sigmund Freud, autorul doctrinei psihanalitice, era ateu militant, care a afirmat că „religia este o nebunie de masă". Procedura psihanalitică poate aminti de departe de o spovedanie, dar fără pocăinţă, fără Dumnezeu. Freud n-a lăsat câtuşi de puţin loc în personalitatea umană pentru duhovnicie.

Psihologia umanistă a proclamat drept idee principală a sa apelul la personalitatea umană. Pentru gruparea psihologilor umanişti, postulatele fundamentale sunt năzuinţa către autodesăvârşire, către autodezvoltarea personalităţii. In ultimă instanţă, tendinţele acestea i-au condus la ideea că omul este începutul şi sfârşitul existenţei, iar „eul" lui are o importanţă absolută.

In articolul „Psihoterapia - ispita falsificării", preotul Mihail Nedelski scria pe această temă cu o desăvârşită exactitate:

„Tragedia intelectuală a omenirii contemporane constă în faptul că ea începe să-l privească pe omul osândit, bolnav şi muritor ca pe un om normal şi să deducă pe baza comportamentului său sisteme filosofice, politice şi ştiinţifice care pretind adesea că sunt absolute şi exhaustive. Aici este o groaznică rătăcire şi, poate chiar mai mult, se poate vorbi despre o deviaţie de importanţă universală a gândirii. Ca şi cum cineva ar lua clin închisoare un criminal nebun, bolnav, condamnat, în lanţuri, l-ar studia în ideea că este un om normal şi, pe baza comportamentului său şi a legilor fiziologice care îl conduc, ar trage concluzii privitoare la originea omului şi la formele ideale de viaţă personală, familială şi socială.

Numai Biserica Ortodoxă îl priveşte pe om ca din punctul de vedere al lui Dumnezeu, în unitatea existenţei sale, începând de la crearea lui de către Dumnezeu, prin cădere, moarte, înviere şi nemurire, fără a se limita doar la fiinţarea vremelnică, neesenţială, pe pământ în starea căzută de osândă şi de păcat".

Actualmente, în psihologie prinde puteri „al patrulea val“. Este vorba de aşa-numita psihologie transpersonală. Adepţii ei propun realizarea „purificării sufleteşti" cu ajutorul hiperventilaţiei (al ritmului crescut de respiraţie), al hipnozei, al muzicii special alese şi al anumitor preparate psihotrope. Nici nu vreau să mai comentez caracterul pierzător de suflet şi mârşav al acestei, să-i zicem cu indulgenţă, proceduri.

Din cele spuse mai sus poate fi trasă concluzia următoare: cum este teoria, aşa este şi practica - în speţă psihoterapia contemporană.

Unul dintre autorii Enciclopediei Britanice din anii 70 scria: „Sărmana, sărmana psihologie: la început a pierdut sufletul, apoi psihicul, apoi conştiinţa, iar acum are dubii în privinţa comportamentului".

Şcolile psihologice sus-numite s-au dezvoltat în ţările Europei Occidentale, însă acum migrează în mod activ în Rusia şi în tot spaţiul postsovietic, atrăgând minţile psihologilor şi psihoterapeuţilor de la noi, care au fost educaţi în duhul ateismului şi al materialismului. Psihologia creştină ortodoxă deocamdată de-abia renaşte. Ce cale vor alege ştiinţa psihologică şi psihoterapia noastră? Problema rămâne încă deschisă.

Dr. Dmitri Avdeev

Cand sufletul este bolnav, Editura Sophia

Cumpara cartea "Cand sufletul este bolnav"

Pe aceeaşi temă

17 Octombrie 2018

Vizualizari: 1142

Voteaza:

Despre psihologia care a pierdut sufletul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact