Despre răbdarea neplăcerilor. Cum se dobândeşte smerenia. A ceda cu smerenie este cea mai bună pază împotriva atacurilor altora.
Despre lenevie şi despre dorinţa de odihnă a trupului. Despre pravila de rugăciune. Ce este tunderea în monahism
Vi s-a părut că este ceva neplăcut în felul cum cei din jur se poartă cu dumneavoastră; nu aţi răbdat şi v-aţi apucat să vă apăraţi. Aţi făcut cum zice vorba: „Lasă-mă în pace, că dacă nu, te ating!" Unii nu pot să facă altfel, dar dumneavoastră puteaţi să faceţi altfel şi n-aţi făcut-o. Cineva dinăuntru vă tot spunea: „Rabdă, rabdă." Aţi şi răbdat, însă puţin; nu v-au ţinut puterile până la sfârşit. Firele care se rup cum sunt? Putrede, bune de nimic. S-au rupt atunci şi la dumneavoastră firele care ţineau în bună rânduială aşezarea dumneavoastră lăuntrică. Aşadar, ele erau proaste. Daţi-vă osteneala pe viitor să pregătiţi nişte fire trainice.
Cum de vi s-a întâmplat asta? Iată cum. Era în dumneavoastră o ascultătoare care se pocăia, însă a venit boieroaica de vază - şi mai ales învăţată - de mai înainte.
Alungând-o pe smerita ascultătoare, a început să lucreze ea - şi a dat cu oiştea în gard. Cum să facem ca să nu se mai întâmple aşa ceva? Foarte simplu. Vă sfătuiesc să rupeţi toate legăturile cu această boieroaică rea şi să nu-i mai daţi voie să dea dispoziţii la dumneavoastră în casă. Ea nu se pricepe să facă nimic în felul de vieţuire pe care vi l-aţi organizat.
Să ţineţi minte cât mai bine: smerenia nu o dobândim nutrind gânduri smerite, ci supunându-ne cu dragă inimă împrejurărilor smeritoare şi purtării smeritoare a celorlalţi faţă de noi. De Mântuitorul şi-au bătut joc slugile fără nici un rost, în râs, iar El n-a zis nici un cuvânt. Ei, dar asta a rămas deja în trecut. Prilejul de a deprinde practic smerenia a fost scăpat. Hotărâţi, cel puţin, ca de acum înainte să nu mai scăpaţi prilejurile acestea. De obicei, vrăjmaşul dă fuga şi spune: „Nu te lăsa călcat în picioare, că altfel o să te hărţuiască mereu!" Minte. Cea mai bună apărare împotriva hărţuielii este să cedezi cu smerenie.
Asupra dumneavoastră năvăleşte lenevia, vă vine dorinţa de a o lăsa mai moale, de odihnă trupească. Bine faceţi că nu cedaţi; totuşi, împotrivirea dumneavoastră nu e deplină - şi am în vedere faptul că în pofida acestor momeli faceţi ceea ce trebuie, dar fără tragere de inimă. „Deşi fără chef, spuneţi, îndeplinesc toate." După cum am spus, şi asta este bine; aici este luptă şi biruinţă. Ar trebui totuşi să duceţi această luptă la bun sfârşit, ca şi biruinţa să fie deplină, adică să ajungeţi să faceţi cu dragă inimă ceea ce aveţi de făcut, alungându-l fără milă pe „fără chef", pentru că „fără chef" este o concesie făcută leneviei şi o hrăneşte, chiar dacă nu din plin. Atunci când alungaţi lenevia, să vă stârniţi râvna, aşa încât să faceţi cu vioiciune, cu energie, lucrurile de la care vă trage înapoi lenevia - şi aceasta va fi adevărata biruinţă şi depăşire a leneviei, nu ceea ce faceţi dumneavoastră acum. A lucra cu tragere de inimă este o trăsătură esenţială a vieţii duhovniceşti autentice.
Dumneavoastră însă, după cât se pare, aţi vrea chiar să vă leneviţi cu totul, pentru că întrebaţi: „Oare va trebui să duc până la moarte jugul acesta al ostenelilor?" Aşadar, vă simţiţi împovărată de ele şi doriţi să-l lepădaţi cât mai repede? Nu, el nu poate fi lepădat, dar va veni o vreme când el nu va mai apăsa, fiindcă vă veţi obişnui cu el şi ceea ce vi se pare acum osteneală şi lipsă nu vi se va mai părea osteneală şi lipsă, ci viaţă obişnuită, firească. Apăsarea care însoţeşte această rânduială de viaţă şi care face din ea un jug se va evapora în urma căldurii lăuntrice. Căldura energiei va arde jugul acesta, şi dumneavoastră, fără a lepăda jugul, veţi înceta să mai fiţi sub jug.
Condiţia pentru a ajunge cât mai repede la aceasta este să nu vă îngăduiţi niciodată, în nici o privinţă, oricât de mică, să lucraţi „fără chef", ci să vă siliţi să lucraţi întotdeauna cu vioiciune.
Cât priveşte rugăciunile şi slujbele, despre asta v-am scris deja. Trebuie să aveţi pravilă, şi cel mai bine să urmaţi în această privinţă rânduială obişnuită a Bisericii, însă aceasta trebuie îndeplinită întotdeauna cu simţământ viu. Dacă vioiciunea simţirii este împiedicată de graba cu care îndepliniţi pravila, iar această grabă vine din teama de a cheltui prea multă vreme, cel mai bine este să rezervaţi pentru fiecare slujbă un anumit răstimp, măsurat în ore şi minute, iar după aceea să vă rugaţi cu rugăciunile ce intră în alcătuirea slujbei sau în pravila dumneavoastră aparte, fără să vă grăbiţi, conştientizând şi simţind limpede tot ceea ce citiţi, fără să aveţi deloc grija de a ajunge la capătul slujbei sau pravilei, ci doar de a petrece un anumit răstimp tinzând în chip viu, prin rugăciune, spre Dumnezeu. Iată lucrul de căpetenie! Iar că nu reuşiţi să citiţi ceva, nu-i mare necaz. V-aţi obişnuit să citiţi anumite lucruri şi vă mustră conştiinţa dacă nu le citiţi. Vă apucaţi să citiţi şi vă grăbiţi ca să nu ţină prea mult. De asta osteneala rugăciunii nu vă aduce folos deplin. Fără pravilă nu se poate; trebuie neapărat s-o aveţi, dar să vă străduiţi s-o îndepliniţi în aşa fel încât să fie rugăciune adevărată.
E bine că citiţi Miezonoptica de sărbători şi duminicile. Este bine tot ce se face spre a prelungi şi a pune în rânduială osteneala rugăciunii, numai să aibă loc totul conştient şi cu simţire, fără ca gândurile să rătăcească.
Cu privire la tunderea în monahism, aceasta întăreşte aşezarea morală lăuntrică a celui tuns. Când ne gândim la un lucru, atâta timp cât nu expunem gândurile în scris acestea rătăcesc încolo şi încoace într-o stare oarecum amorfă; în schimb, atunci când sunt expuse în scris ele capătă o formă stabilă. Şi cel ce se tunde, atâta timp cât nu a fost tuns parcă nu este încă monah, dar nu mai este nici mirean, însă când a primit deja tunderea, adunat fiind, devine unul singur şi ţine în inima sa adevărul potrivit căruia nu se mai poate abate nici încolo, nici încoace, ci calea lui este una singură. Pe militar, uniforma lui îl obligă să acţioneze aşa cum se cuvine unui ostaş: şi pe cel tuns în monahism haina lui îl obligă să trăiască şi să lucreze potrivit cinului din care face parte, în virtutea tunderii, pentru totdeauna.
Sfantul Teofan Zavoratul
Despre felurite probleme de credinta si viata, Editura Sophia
Cumpara cartea "Despre felurite probleme de credinta si viata"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.