Omul zilelor noastre se lupta pentru a nu pierde sentimentul transcendentei. Ideea ca este pe pamant pentru un sens care depaseste viata lui precara de aici, e zbuciumul lui. El se adapteaza imanentei, veacului. Efortul luptei spre a nemuri ii ia locul o practica, pe care o ideologizeaza, in vederea realizarii fericirii terestre.
La el, actiunea capata un primat asupra contemplatiei. „Homo Faber” triumfa asupra lui „Homo Sapiens”. Nu in zadar substituie Faustul lui Goethe, marturisirii despre intaietatea Cuvantului Lui Dumnezeu, marturisirea moderna: La inceput era: Fapta ! Dar stradania lui, fapta lui, nu sunt desavarsite, nu sunt o mantuire in sine. Daca ai pretentia aceasta il inlocuiesti pe Dumnezeu. Nu degeaba teologul de marca al secolului Iustin Popovici, spune ca societatea de azi e ariana, ce se preteaza in a fi propria-i mantuire, tagaduind mana providentei in istorie, chiar pe Iisus Hristos. Despre o asemenea filosofie a umanului nimic nou, este idealul sofistic, care a existat si in antichitatea crestina, mai exact in gnosticism, care se preta in a fi o religie intelectualista, a elitelor culturii. Era greu de respins pentru ca se dadea drept religia insasi, o falsa religie care parazita ortodoxia credintei, pentru ca ii folosea schemele teologice, metodele exegetice, dar aceasta pervertire intelectualista a crestinismului era o atitudine fata de dogma, revelatie, credinta.
Ea venea cu o teorie: Evanghelia Bisericii era o forma superficiala a revelatiei, exista o alta revelatie profana, accesibila doar gnosticilor, deci esoterica. Uitand ca Revelatie inseamna totul pe fata. O structura de gandire intalnita la secte: a fi pocait, a face pocainta inseamna a veni la noi, un act ce apartine noua, cu alte cuvinte grupari esoterice. Si aici un idealism sofistic.
Un alt concept clasic de „intelectual” apare in Evul Mediu sub forma intelectualului scolastic (sumele teologice) care supune analizei ratiunii adevarurile credintei. Acest tip de intelectual aparut in Biserica Apuseana s-a transformat in nominalism, intr-o perspectiva antibisericeasca: de la dogma reflectia s-a oprit numai la natura, univers, punand bazele stiintei moderne fara o raportare la dogma.
O noua ipostaza a intelectualului: este aceea a intelectualului revolutionar, tipice revolutiei franceze si nazist-feministe. Marx din Tezele despre Feurbach, constient de rolul intelectualitatii, ca forta politica, postuleza schimbarea lumii, prin crearea unei intelectualitati care sa schimbe realitatea. Dar ce insemna realitatea in planul social? O conformare cu ideile marxiste, promovata de o intelectualitate ce promova utopia, gandirea in fictiuni, in sistematizari ale idealului.
Intelectualul marxist a inceput sa critice totul, sa se faca suprainterpretul istoriei, si, in sfarsit, mobilizand mase de oameni, a adus, in sfarsit, pe toate acestea in robirea vointei, a libertatii.
Fata de aceste minciuni ideologice sa analizam, izolat, atitudinea unui filosof si ganditor crestin: Soren Kirgegard care in anul 1848 scria in jurnalul sau, in care se face autorul unei diagnoze si a unei raspandiri a raului istoric intruchipat in comunism, carora istoria ulterioara le-a confirmat deplin.
Succesul revolutiei burgheze i-a revelat faptul ca, de acum victoria comunismului este inevitabila, aceasta „catastrofa” urmand sa reveleze esenta adevarata a epocii: tirania maselor, a fricii, nu de Dumnezeu, ci de om, ruina adevarului, a moralei si a religiei, declinul omului ca fiinta spirituala. Cu clarviziune remarcabila Kirgegard surprinde exact esenta spirituala, pseudoreligioasa, a comunismului. El noteaza: „Forta, taria comunismului sta evident in ingredientul demonic, continut in el, ca religiozitate, caci, demonicul contine si el adevarul, numai ca e rasturnat.”
Comunismul este o miscare religioasa cu aparente politice. El este politicul devenit religie, finitul convertit in infinit, comunismul este hybris-ul total. In conditiile instaurarii lui istorice, lumea nu va mai putea fi guvernata lumeste, rasturnarea valorica si confuzia spirituala generate de el facand imposibila ordinea traditionala ca mijloc de afirmare a valorilor spirituale anterioare, care nu vor mai putea fi restabilite decat de martiri, afirma Kirgegard intr-o profetica anticipare a „anti-revolutionarilor” est europene din anul 1989.
Utopia marxista a creat intelectualitatea de masa. Este produsul unei tentatii, a ispitei originalitatii sale. Ea a exclus autentica intelectualitate. Insa a exclude inseamna, dupa Bergson, a inlocui. Unii au fost inlocuiti altii au cochetat cu marxismul.
Prototipul intelectual compatibil cu crestinismul este intelectualul profetic avand sensul biblic al cuvantului, cu doua profunzimi: - si inainte (care anticipeaza), - locul cuiva: in locul Lui Dumnezeu, a fi vocea acestuia, a adevarului pe pamant.
Profetul adevarat nu este urmat de cei mincinosi, nu-si duce pana la capat ideile prin minciuna, nu cladeste o randuiala comunitara prin minciuna. Ce intelectual este acela care „ucide” in numele iedeologiei. Intelectualul profetic isi da viata pentru aproapele, el imbraca aura martiriului. Aceasta este o responsabilitate. Al. Soljenitin e o alta particularizare a intelectului profetic, e una dintre marile constiinte ale sec. Al XX – lea si, in acelasi timp, fervent pravoslavnic drept credincios.
Educat in stilul scolii sovietice, cursant al Scolii Militare, lupta pe front, e decorat, dar in anul 1944 este degradat. Este condamnat si inchis intr-un lagar de langa Moscova, unde scrie romanul: „Primul cerc”. Ajunge in Kazastan, unde este supus unui regim mai dur. Aici scrie lucrarea: „O zi din viata unui lagarean”... si toate celelalte, astfel incat activitatea lui subversiva pentru sovietici determina expulzarea din U.R.S.S., el a avut curajul sa spuna ceea ce milioane nu au avut curajul sa o faca, a demascat ceea ce altii incercau sa mascheze. In occident, cartile lui au reusit sa demoleze mitul societatii sovietice, sa sparga zidul in care se complacea intelectualitatea occidentala de stanga si marxista. Tine conferinte, discursuri celebre, primeste Premiul Nobel in anul 1970.
A fost una din cele mai importante mesaje, intelectuale si spirituale, ale secolului XX.
Occidentul l-a mediatizat, a vrut sa-i creeze nimbul de campion, dar Soljenitin a criticat si scaderile morale ale liberalismului si democratiei occidentului. Reactia nu a intarziat sa apara: este respins din partea unui important segment american care nu s-a recunoscut in puritanismul moral si teologic a lui Soljenitin. El pleda pentru o reforma morala, acuzand societatea occidentului de complicitate cu regimul sovietic, cerea intransigenta morala,... si, foarte interesant, si pe cea militara. A prevazut caderea comunista, o profetise prin viata, prin opera, inca din anul 1960.
In 1970 trimite o scrisoare guvernului sovietic, in care postuleaza ca Rusia e in pragul unei iminente catastrofe, vorbeste de prabusirea interna, a moralei, a spiritualitatii. In anul 1973 se adreseaza Patriarhului. In 1974 lanseaza un manifest: „a trai si a nu minti” in care arata ca singura cale pentru salvare e schimbarea interna, din temelii. Arata ca orice situatie cat de perfecta se prabuseste odata ce omul se prabuseste in interior.
In mesajul din anul 1989 apara, de altfel de multe ori, libertatea religioasa, aceasta fiind singura cale de salvare a Rusiei. O face el, ca intelectual, o atitudine ce mustra letargia clerului rus... Pune accentul pe reconstructia morala a societatii. Prin tot ce a facut, Soljenitin a manifestat un statut de profet. La momentul potrivit si-a asumat un destin de martir. Atunci esti un profet adevarat cand iti asumi sa spui oamenilor ceea ce nu le place, pentru a vadi minciuna ideologica. A arata cu curaj oamenilor ceea ce este. Intai denunti minciuna, apoi sa-l arati si pe mincinos. Toate ca este tin de responsabilitate.
Inchei, pentru a cinsti pe cei vrednici, cu cateva versuri ale lui Soljenitin, adunate intr-un poem ce rezuma in el forta si crezul acestei marturisiri:
Rugaciune
Cat de usor imi e sa traiesc cu Tine, Doamne
Cat de usor imi e sa cred in Tine
Cand mintea mea slabeste sau se pierde in neinteles,
Cand cei intelepti nu vad dincolo de seara ce cade
Si nu stiu ce trebuie sa faca maine,
Tu imi trimiti de sus certitudinea clara
Ca tu esti si vei lucra in asa fel
Incat sa nu fie inchise toate caile binelui.
Pe culmea slavei pamantesti
Ma intorc cu uimire pe aceasta cale
Pe care n-as fi putut-o descoperi singur niciodata,
Aceasta uimitoare cale care,
Dincolo de desnadejde, m-a condus acolo
De unde am putut trimite umanitatii, reflexul Luminii Tale.
Si cat timp va trebui sa o reflectez
Tu imi vei da puterea
Si tot ceea ce eu nu voi avea timpul sa fac
Tu vei incredinta altora.
Stelian Gombos
Stelian Gombos
-
Biserica ortodoxa si integrarea europeana
Publicat in : Editoriale -
Cantarea corala in Biserica Ortodoxa Romana
Publicat in : Viata liturgica -
Emil Cioara - Duhovnicul si Taina Spovedaniei in Biserica Ortodoxa - Recenzie
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.