Marea nenorocire a englezului din ziua de azi nu este faptul că se laudă mai mult ca alţii (căci nu se laudă), ci că se laudă cu privire la acele lucruri pe care nimeni nu le poate lauda fără să le piardă. Un francez poate fi mândru că este curajos şi logic, şi să rămână curajos şi logic. Un german poare fi mândru că este atent şi ordonat, şi să rămână cu toate acestea atent şi ordonat. Un englez, totuşi, nu poate fi mândru că este simplu şi direct, şi să rămână simplu şi direct. In ceea ce priveşte aceste virtuţi bizare, a le cunoaşte înseamnă a le ucide. Omul poate fi conştient de propriul eroism şi de propria divinitate, dar nu poate fi conştient (în ciuda tuturor poeţilor anglo-saxoni) de faptul că nu este conştient.

Nu cred că se poare îndoi cineva că această afirmaţie se aplică, în parte, unei categorii de oameni cu pareri foarte diferite de şcoala anglo-saxonă. Mă refer la scoala vieţii simple, pe care o asociem adesea cu Tolstoi. Daca a vorbi mereu despre propria putere duce Ia o diminuare a acelei puteri, la fel de adevărat este faptul că a vorbi despre propria simplitate duce la o diminuare a acelei simplităţi. Cred că li se poate aduce o obiecţie importantă celor care susţin viata modestă - modestă în toate formele ei diverse, de la vegetarianism la filozofia duhoborilor. Obiecţia se sprijină pe faptul că ei ar face lucrurile mărunte să fie simple, iar lucrurile importante să fie complexe. Ar simplifica lucrurile care nu contează - dieta, îmbrăcămintea, eticheta, sistemul economic - şi le-ar complica pe cele care contează- filozofia, devotamentul, acceptarea spirituală şi refuzul spiritual. Nu e deloc important dacă un om mănâncă o roşie crudă sau o roşie coaptă, dar contează dacă mănâncă o roşie crudă cu mintea necoaptă.

Singura simplitate care merită păstrată este simplitatea inimii, simplitatea care primeşte şi se bucură. N-am putea spune ce sistem prezervă această simplitate, dar este de netăgăduit că un sistem al simplităţii ar distruge-o. Mult mai simplu este cel care mănâncă caviar pe negândite decât cel care mănâncă cereale cu lapte din principiu. Principala greşeală a acestor oameni se regăseşte chiar în sloganul lor de căpătâi: „o viaţă simplă pentru o gândire aleasă”. Aceştia nu au nevoie şi nici nu vor deveni mai buni printr-o viaţă simplă şi o gândire aleasă. Dimpotrivă, ei au nevoie de o viaţă aleasă şi de o gândire simplă. Puţină viaţă aleasă (o spun cu atenţie şi responsabilitate) i-ar învăţa puterea si sensul sărbătorii umane si al ospăţului ancestral. I-ar învăţa faptul că artificialul este, de fapt, mai vechi decât naturalul. I-ar învăţa că paharul nupţial este la fel de vechi precum foamea, l-ar învăţa că ritualismul este mai vechi decât religia. Dacă ar cugeta puţin, ar afla cât de aspră si fantezistă este etica lor si cât de civilizată si de complicata trebuie să fie mintea unui tolstoian care socoteşte că este rău să îti iubeşti tara si este semn de necinste să te iei la bătaie.

Un om se apropie, în sandale şi haine simple, tinând strâns o roşie crudă în mâna dreaptă, şi spune: „Dragostea pentru familie şi pentru ţară sunt un obstacol în calea iubirii’. Gânditorul simplu îi va răspunde cu uimire şi cu oarecare admiraţie: „Te-ai zbătut mult ca să ajungi la această concluzie". Traiul rafinat va respinge roşia. Gândirea simplă va respinge Ia fel de hotărât ideea că războiul este păcat, indiferent de context. Traiul rafinat ne va convinge că nimic nu este mai materialist decât să dispreţuieşti o plăcere ca pe ceva pur material. Iar cugetul simplu ne va convinge că nimic nu este mai materialist decât să ne temem întâi de toate de rănile materiale.

Singura simplitate care contează este cea a inimii. Dacă aceasta dispare, nu poate fi adusă înapoi cu gulii şi haine scumpe, ci doar cu lacrimi şi cu fiâcări de nestins. In schimb, dacă simplitatea dăinuie, prea puţin contează dacă se păstrează alături de ea şi nişte fotolii din zorii epocii victoriene. Atâta vreme cât lumea îmi va lăsa în pace intimitatea spirituală, îi voi permite, cu supunerea cuvenită, sa-şi facă nebuneasca voie cu intimitatea mea fizică. Mă voi abandona trabucurilor. Voi îmbrăţişa sfios câte o sticlă de vin de Burgundia. Voi accepta, umil, chiar şi o birjă bunicică, dacă prin aceasta îmi pot păstra puritatea duhului, care se bucură cu uimire şi cutremur. Nu spun că acestea sunt singurele căi de-a o păstra. Sunt sigur că există şi altele, dar voi respinge acea simplitate căreia îi lipsesc deopotrivă teama, uimirea şi bucuria. Nu vreau să am de-a face cu viziunea afurisită a copilului care este prea infantil pentru a se bucura de jucării.

Copilul este în aceasta, ca şi în alte chestiuni, cea mai bună călăuză. în nimic nu este el mai copilăros, nicicând nu-şi arată mai clar simplitatea sănătoasă decât în faptul că vede totul, chiar şi lucrurile complexe, ca pe nişte simple plăceri. Naturaleţea contrafăcută revine mereu la distincţia dintre natural si artificial. Naturaleţea nobilă o
nesocoteşte. Pentru copil, copacul şi felinarul sunt la fel de naturale şi de artificiale, sau dimpotrivă, nici unul nu este natural, ci ambele sunt supranaturale, deoarece ambele sunt splendide şi inexplicabile. Florile cu care Dumnezeu îl împodobeşte pe unul şi flacăra cu care lampagiul îl încununează pe celălalt au amândouă strălucirea aurului din poveşti. In mijlocul celor mai neumblate câmpuri, copilul de la ţară se joacă, cel mai adesea, de-a locomotiva. Iar singura obiecţie spirituală sau filozofică care li se poate aduce locomotivelor nu este că unii plătesc pentru ele sau lucrează la ele, sau că le fac hâde, sau chiar că unii mor din pricina lor, ci dimpotrivă, că oamenii nu se joacă de-a locomotiva. Răul stă în faptul că poezia infantilă a mecanicii nu dăinuie. E greşit nu că admirăm prea mult locomotivele, ci că nu le admirăm suficient.

Păcatul nu este acela că locomotivele sunt mecanice, ci ca oamenii sunt mecanici.

In această privinţă, ca şi în celeiaite uin această carte, concluzia principală este că avem nevoie de un punct de vedere fundamental, de o filozofie sau de o religie, şi nu
de schimbarea obiceiurilor si a rutinei sociale. Avem nevoie de abstracţiuni ca să ne îndeplinim nevoile practice cele mai imediate. Trebuie să avem o viziune justă în ceea ce priveşte omenirea şi societatea umană. Iar dacă am trăi cu pasiune în entuziasmul acelor lucruri, ar trebui, prin aceasta, să trăim autentic şi spiritual. Dorinţa şi pericolul aduc simplitatea în viaţa oricui. Iar tuturor celor care ne vorbesc cu elocvenţă despre Jăger şi despre epidermă, sau despre plasmoni şi stomac, acelora li se cuvin cuvintele adresate filfizonilor şi căpcăunilor:

Nu vă îngrijoraţi, dar, zicând: „Ce vom mânca?" sau „Ce vom bea?" sau „Cu ce ne vom îmbrăca?". Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.

Aceste cuvinte măreţe nu sunt doar nemaipomenit de bune din punct de vedere politic şi practic, ci sunt extrem de salubre. Cea mai bună cale prin care sănătatea, puterea, eleganţa şi frumuseţea pot merge bine şi singura cale prin care le poate fi asigurat succesul este să fie desconsiderate. Dacă un om îşi pune în cap să ajungă în al nouălea cer, pesemne că nu-i va păsa prea mult de epiderma. Dacă îşi leagă vagonul de stele, aceasta îi va face foarte bine la stomac. Ceea ce numim „a lua aminte” şi ceea ce modernitatea a numit raţionalizare este în esenţă inaplicabil oricăror lucruri simple şi urgente. Oamenii iau aminte şi chibzuiesc raţional, atingând cu gândul lucruri îndepărtate care contează doar teoretic, cum ar fi tranzitul planetei Venus. In schimb, riscă enorm atunci când fac acelaşi lucru cu propria sănătate.

 G.K. Chesterton

Ereticii, Editura Humanitas

Cumpara cartea "Ereticii"

• Simplitatea lucrului
  Publicat in : Pilda zilei
• Simplitatea si curatia
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Simplitatea
  Publicat in : Credinta
• Simplitatea naturii dumnezeiesti
  Publicat in : Cunoasterea

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: