Ioan cel înalt, nepotul împăratului şi ginere al generalului de armată, obişnuia să meargă să-şi arate respectul către sfântul părinte şi să se bucure de sfaturile şi binecuvântarea lui. Diavolul, desigur, cunoştea aceasta. Când a observat, aşadar, că părintele a paralizat de bătrâneţe şi boală, că şi-a isprăvit viaţa sa ascetică, că s-a luminat de nepătimire şi că s-a familiarizat cu Dumnezeu, încât cursele lui diavoleşti nu mai aveau absolut nici un efect, i-a întins următoarea capcană: i-a arătat aievea un cort pus în interiorul mănăstirii, aproape de chilia lui. în cort se afla un pat aşternut care era acoperit cu catapetesme roşii şi pe pat stătea loan cel înalt înconjurat de mulţime.

In timp ce sfântul vedea în faţa lui pe prinţul loan, era nedumerit; pe de o parte, îl dezaproba pe prinţ pentru această faptă neobişnuită a lui, de cealaltă parte, pe călugări pentru că nu-l împiedicau. Apoi îl vede pe aşa-zisul prinţ că vine lângă el şi îl salută. Părintele i-a răspuns, l-a salutat şi l-a invitat să se aşeze. însă. când au început să discute, gândurile părintelui se tulburau încet-încet. Şi cu cât aşa - zisul prinţ vorbea mai mult, cu atât judecata părintelui se tulbura, până ce a ajuns să se piardă definitiv. Pentru că otrava cuvintelor Diavolului, nu numai aceasta, ci rău şi mai mare poate provoca, prin îngăduinţa lui Dumnezeu. Peste puţin timp, aşa-zisul prinţ îi zice: „Ştii cât de mare respect am pentru tine“. „Da, răspunde sfântul. Din cauza aceasta doresc foarte mult ca Sfânta Liturghie să se săvârşească în chilia ta şi în timpul ei să mă împărtăşesc11. Şi sfântul, tară să ştie ce spune, îi răspunde: „Da, iată chilia, fa precum porunceşti“.

Vede în închipuire cum toate sunt pregătite şi se face Liturghia
Indată deci, blestematul de prinţ îi arată, în nălucire, în chilia lui, Sfânta Masă, proscomidiarul, discuri, potire şi acoperăminte de potir.

Vin preoţii mincinoşi ai acestuia, cu diaconii, fac Proscomidia şi încep Liturghia lor murdară. Sfântul a văzut aievea cum într-o clipă acoperişul chiliei a dispărut şi s-a creat un spaţiu aşa de mare, încât să încapă înăuntru blestematul de prinţ şi cei ce-l însoţeau. Sfântul stătea într-un colţ al chiliei şi fiind atent la preoţii smintiţi, cu toate că auzea cele spuse de ei, nu putea să le înţeleagă, între timp, spuseseră Apostolul şi Evanghelia lor. Sfântul nu înţelegea nimic decât amin, amin.

Sfantul nu s-a apropiat să se împărtăşească
Când preotul mincinos a zis „apropiaţi-vă", prinţul blestemat s-a dus şi s-a împărtăşit în telul acesta ruşinos. Şi în continuare, cei ce-l însoţeau. Părintele era îndemnat de gânduri să meargă să se împărtăşească împreună eu ei, însă până la urmă nu s-a hotărât. „Dacă e voia lui Dumnezeu, zicea, o să-mi spună prinţul". Altfel, cine sunt eu, nevrednicul?". însă, Dumnezeu Cel milostiv şi iubitor de oameni nu a neglijat smerenia părintelui, ci datorită smereniei sale şi-a adus aminte de el şi l-a scăpat de vrăjmaşi. Nu a îngăduit să se împărtăşească. Dacă se întâmpla aceasta, ar fî înnebunit imediat. Când au terminat această faptă rea şi murdară, aşa-zisul prinţ împreună cu diavolii lui au ieşit din chilie şi au intrat în cortul imaginar.

Sfântul povesteşte ca adevărată cursa Diavolului
Sfântul, fiind obosit pentru că stătuse în picioare timp îndelungat, s-a aşezat îndeajuns de tulburat şi cu cugetul întunecat. L-a strigat pe ucenicul său şi când acesta a venit, i-a spus: „Nu sunteţi creştini? Nu vă gândiţi că veţi muri? Nu vă e milă de bătrâneţile mele? Nu vedeţi suferinţa mea? Pot eu să mai îndur atâta oboseală de la lumea de afară, care vine şi face Liturghie în chilia mea?" Ucenicul înfricoşat îl întreabă atunci: „lartă-mă, avva, dar nu înţeleg despre ce vorbeşti?". „Dacă nu ai încredere în cuvintele mele, îneredinţează-te cel puţin din lucrurile pe care le vezi", a răspuns sfântul. Şi din nou, ucenicul întreabă nedumerit: „Despre ce vorbeşti, avva?". Şi sfântul: „Nu-i vezi pe prinţul care stă în cort cu anturajul său?“. Şi i-a povestit ce i s-a întâmplat. „Eu nu văd nimic din cele ce spui", i-a răspuns ucenicul.

Ucenicul şi-a dat seama că părintele căzuse în amăgire
Şi sfântul zice din nou: „Nu vezi nici măcar chilia mea care nu mai are acoperiş? Nu vezi discul, potirul şi acoperământul care se află încă înăuntru". Ucenicul, mirat, a bătut în tavanul chiliei şi a spus: „Nu vezi acoperişul?". „Ba da", răspunde sfântul, „dar mai înainte nu era". Şi ucenicul: „Acoperişul a fost şi este la locul lui". „Despre disc şi potir ce ai să-mi spui?" a insistat sfântul şi i le-a arătat cu mâna. Atunci, ucenicul a ridicat în mâini căniţa şi a zis: „Nu e cana din care bei apă?". „Ba da", a răspuns sfântul, „însă, până acum, chilia mea era Iară acoperiş". Atunci, ucenicul a început să-şi dea palme şi să spună: „Vai de mine, ţi-ai pierdut minţile!". „Tu ai înnebunit", a răspuns sfânta, „eu am judecata întreagă". „Rea judecată", a răspuns ucenicul.

Un cuvios părinte a fost chemat să-l ajute pe sfânt
Discuţia aceasta a ţinut toată ziua: în perioada aceasta, sfântul când îşi revenea, când aiurea din nou. Fraţii de la mănăstire aveau mare încredere într-un anume monah; i-au spus, aşadar, sfântului: „Vrei să-l chemăm pe monahul acesta?". „Da", răspunse sfântul. Intr-adevăr, peste puţin timp a sosit monahul şi după ce a făcut plecăciune, a zis către sfânt: „Cum este sfinţia voastră?". „După cum îmi spun fraţii de aici, nu foarte bine", a răspuns sfântul. Şi îndată i-a povestit tot ce i s-a întâmplat. Monahul, după ce a ascultat cu atenţie, a întrebat: „Aşadar, nu te-ai împărtăşit din potirul lor9 Slavă Domnului". Sfântul a răspuns: „Doream să mă împărtăşesc, deoarece nu o mai făcusem de multe zile. Am aşteptat însă şi am zis în mine: Dacă e voia Domnului, o să-mi spună prinţul; altfel, nu mă voi apropia. Şi întrucât nu mi-a spus, nu m-am împărtăşit".

Părintele a vorbit cu sfântul şi i-a dovedit că a fost amăgit de Diavol. Şi monahul i-a răspuns: „Cu adevărat, avva, îţi spun că dacă te-ai fi împărtăşit, ţi-ai fi pierdut definitiv minţile". Atunci, sfântul l-a întrebat: „Aşadar, e lucru sigur că tot ce am văzut a fost o înşelătorie a Diavolului? Asta nu pot s-o cred". Şi monahul i-a spus: „Nu te împotrivi, căci cu ajutorul lui Dumnezeu vei putea crede. Altfel, voi aduce în faţa ta pe însuşi prinţul loan cel adevărat şi acesta o să te asigure despre prinţul mincinos blestemat de Dumnezeu, adică Diavolul. Nu cumva nu-ţi mai aminteşti despre câţi scrie în Sfânta Scriptură că au fost amăgiţi de viclenia Diavolului, unul într-un fel, altul în alt fel?“. Şi sfântul întristat: „Da, şi acum ce trebuie să fac?". Monahul a răspuns: „Nu poţi să te convingi altfel, decât cu ajutorul lui Dumnezeu, din mărturia noastră. Pentru că suntem mulţi şi ştim cu siguranţă că nici prinţul nu a fost aici şi nici nimic din câte îţi închipui nu s-a întâmplat.

Diavolul a amăgit cu nălucirea lui ochii trupeşti ai sfântului
„Deoarece vrăjmaşul, după părerea mea, nu a putut să-ţi înşele ochii sufletului, ţi-a amăgit prin nălucire ochii trupeşti, fapt care arată neputinţa lui. Ţi s-a întâmplat şi ţie ceea ce li se întâmplă celor care visează sau se îmbată cu vin sau chiar celor cuprinşi de febră. Aceştia, cu conlucrarea diavolilor, îşi închipuie diferite imagini. Aşa şi tu, cu puterea ispitei şi din cauza bătrâneţilor şi a suferinţei trupeşti, ţi-ai închipuit toate acestea. Pentru că tu, cu harul Domnului, nu ai fost ameţit de febră, alcool sau somn, ca să vezi aceste lucruri. Aşadar, întrucât tu nu ştii ce s-a întâmplat, crede-ne pe noi. Pentru că zice Hristos: „Cine vă primeşte pe voi pe Mine mă primeşte" (Matei 10, 40) şi „Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine mă ascultă“ (Luca 10, 16).

Şi omul vrednic eşuează din când în când
De aceea, te rog mult, avva, pnmeşte-ne şi ascultă-ne, căci te sfătuim, cu ajutorul lui Dumnezeu, întru adevăr. Astfel vei rămâne iubitor dc Dumnezeu şi supus al lui Hristos, precum eşti în realitate. „Căci şi căpitanul bun naufragiază uneori şi omul vrednic eşuează din când în când". E greu să nu se împiedice cel ce călătoreşte pe jos şi să nu greşească cel care face ceva tară viclenie. Ştii foarte bine că „puterea celor care vor să dobândească virtutea constă în asta: de vor cădea, să nu se înfricoşeze, ci să se străduiască să se ridice din nou".

A povăţui un părinte este acelaşi lucru cu a vindeca un mort
Acestea şi mai mult decât acestea a ascultat toată ziua. A început deci să-şi revină şi să se jeluiască pentru patima lui spunând: „Să vindeci un mort şi să povăţuieşti un părinte e acelaşi lucru". Pentru că părintele neghiob e ca o rasă veche care nu mai foloseşte la nimic. Vai de mine! Vai şi amar de mine! Căci, dacă nu mă ajuta Dumnezeu, sufletul meu ar fi ajuns în iad. Vai de mine! Vai şi amar! Cât de aproape am fost, întunecat ce sunt, să mă despart de Hristosul meu! Vai de mine! Cât de repede era să pierd tot ce am câştigat în această viaţă şi cât de mult era să păgubesc!

Sfântul s-a convins de şiretenia Satanei şi s-a rugat fierbinte la Dumnezeu
Hristoase al meu, Hristoase al meu, nu mă părăsi! Tu ştii că nu vreau să ajung în iad şi că nu vreau să mă despart de Tine, dulcele meu Hristos. şi că vreau în această
viaţă să mă închin Ia Slanlă Crucea Ta şi la icoana Ta sfântă. Iar, să nu mă împărtăşesc cu Sfântul Trup şi Sânge al Tău este pentru mine mai rău decât orice moarte şi mai rău decât iadul cel veşnic. Şi să nu pot rosti cu buze curate preasfânt numele Tău, asta e pentru mine mai amar decât orice otravă. Şi iată, chiar asta aş fi păţit, întunecatul de mine, precum aş fi meritat, dacă Tu m-ai fi părăsit şi m-aş fi împărtăşit din împărtăşania scârboasă a diavolilor. (Viaţa şi învăţăturile Sfântului Chiril Fileotul, p.308-3 13)

Pateric despre visuri si vedenii, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Pateric despre visuri si vedenii"

 

• Untdelemnul milosteniei
  Publicat in : Religie
• Dezamagirea
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Taina pacatuirii
  Publicat in : Editoriale
• Sase intamplari despre amagire
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: