Pentru cine nu te apreciază, oricât de mult și de bine ai face, oricât de virtuos ai fi, nu contează...
Omul dușmănos va căuta în toată vremea nodul din papură...
Dușmănia îl face și orb, și nedrept, și părtinitor...
În schimb omul bun și educat va avea întotdeauna eleganța unui mulțumesc chiar și pentru cea mai mică osteneală...
Toate sunt curate pentru cel curat, iar pentru cei întinaţi şi necredincioşi nimeni nu este curat, ci li s-au întinat lor şi mintea şi cugetul. (Tit 1, 15-16)
Apoi nu ar trebui să conteze dacă ai față sau spate, la figurat, avangardă sau ariergardă...
Omul e important și valoros, faptele, inima, caracterul și onestitatea lui, înzestrarea, nu harnașamentul, recuzita, parti-pris-ul, partizanatul...
Edificatoare este relația lui personală cu Dumnezeu și cu oamenii, nu percepția ta subiectivă mișcată de invidie, prostie sau răutate...
Un om drept nu este niciodată subiectiv, parțial și pătimaș, iar pentru a avea discernământ, dreaptă socoteală, trebuie să fie obiectiv, să iubească adevărul și dreptatea, nu favoritismele și meschinăriile, nu să scoată sau să adauge la adevăr: minciunile, hiperbolele, interesele mărunte...
Nu poți să fii plăcut lui Dumnezeu dacă nu ești deplin în adevăr, împlinind toată dreptatea...
Pentru aceasta e nevoie să îl ai reper pe Hristos, iar etalonul să fie Evanghelia, Legea Duhului, nu legalismul omenesc...
Un om onest recunoaște calitățile și valoarea altuia chiar și când nu-i convine; el se așează cu judecata dincolo de lingușeli, dincolo de critică și de conflicte, poziționându-se invariabil și statornic în adevărul lucrurilor...
Altfel spus: credinciosul necredincios...
Este o specie din ecosistemul bisericesc cu mutații în genom...
Mimează credința în Biserică, în lume, credincios prin ceea ce afișează dar necredincios lui Dumnezeu prin felul cum trăiește credința sa...
De ce?
Un om care greșește intenționat, cu bunăștiință, care dușmănește pe altul în ascuns, care face răul premeditat, răul cu voie, nu fără voie, nu din slăbiciune, nu din neputință, nu din neștiință, nu poate fi numit credincios...Ci este necredincios lui Dumnezeu, deși creează această aparență a ascultării și a moralității...
Toată această manifestare devoalează necredința pitită după fățărnicii, adică o credință fără credință... având înfățişarea adevăratei credințe, dar tăgăduind puterea ei... (II Timotei 3, 1-5)
Să și crezi ceea ce crezi sau în ce îți închipui că este credință...
Credința nu este o chestiune formală în sensul că îți asumi un set de reguli religioase de viață în absența unei reale moralități, unei reale corectitudini, dar cu o disciplină exterioară care ascunde o stare interioară de neconformitate...
Credința presupune convingeri lăuntrice, nu doar o manifestare exterioară, de asemenea înseamnă bunăvoință, dragoste de aproapele, viață principială, nu o evlavie sau o râvnă așezate peste o lipsă de caracter și de omenie, peste o lipsă de frățietate ...
Ea trebuie să atingă și inima, nu doar mintea. Mintea îți poate spune că există Dumnezeu și rațional să accepți tot acest adevăr despre Dumnezeire, dar nu este suficient...
Rădăcina credinței nu este în minte, ci în inimă...
Mintea dezvoltă subiectul, dar faptul de a crede izvorăște din inimă. Ca și virtutile; ele nu sunt proiecții ale minții, ci ale inimii. Dacă virtuțile nu au rădăcină în adâncul ființei, în inimă, ele sunt închipuite, ca niște copaci fără rădăcină care ne închipuim că pot supraviețui fără aceste rădăcini...
De aceea, credința nu este un produs rațional, un fruct al rațiunii, este mai presus de rațiune. Însă rațiunea nu este străină credinței, ci ajută credința pentru a putea fi aplicată la viață, pentru a putea fi înțeleasă...
Credința se trăiește, nu doar se înțelege...
Se simte mai mult decât se teologhisește...
Raționalizarea credinței desființează caracterul mistagogic al Tainelor...Ea duce credința mai mult spre Știință decât spre Dumnezeu.
Cunoașterea teologică este inspirație și revelație. De aceea este mai aproape de Teologia Mistică, decât de Scolastică...
De aceea sunt atât de mulți farisei în lume și atât de puțini trăitori...
Pr. Alin-Cristian Preotu
Despre autor
Pr Alin-Cristian Preotu
Senior editor
112 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2012
-
Ura devine prietenul nostru
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.