Universul, in toata splendoarea lui, poate reprezenta o complexitate de idei pietrificata sub forma a doua cuvinte: Teologia, Cerul. Si daca ar fi sa inteleg ideea aceasta din urma mai bine, ea ar suna astfel: Teologia Cerului.
Sunt doua notiuni ce par a nu avea nimic in comun si totusi se completeaza perfect. O ampla dezvoltare a intregului si o amanuntita disectie in ceea ce priveste universul. Poate ca daca nu ar fi existat dorinta omului dupa Cer, nu s-ar fi nascut nici ideile teologice ce-l contureaza armonios.
De altfel, cucerirea vazduhului nu inseamna decat indeplinirea celui mai frumos vis al omenirii. Un vis asemanator unei obsesii, unui devotament pentru inaltarea omului pe verticala. Si totusi, teologia este cea care inglobeaza in esenta ei ideea dorului dupa Cer, pentru ca ea cuprinde intreaga existenta, intregul cosmos.
Pe de o parte, faptul ca dincolo de legile fizicii universale si de realitatea acestei lumi, in care traim si ne miscam, unii mai incet, altii mai rapid, unii in cer, altii pe pamant, dincolo de pragmatismul, slabiciunile si limitele umanului, exista ceva care vegheaza permanent la buna randuiala a fenomenelor si a lucrurilor. Cum am spune noi: nimic nu este intamplator. Pe de alta parte, nu trebuie sa uitam faptul ca fizica este, si ea, doar o interpretare si adaptare a universului si nicidecum o explicatie a acestuia.
In aceeasi ordine de idei, nu putem vorbi de ordinea desavarsita a lumii, ca expresie a intelepciunii lui Dumnezeu, fara a face referire la viziunea crestina si, in mod special, la cea ortodoxa asupra Cosmosului. Astfel, Sf. Dionisie Areopagitul, unul din stalpii de lumina ai crestinismului, vede intregul Cer, vazut si nevazut, constituit dupa normele universale ale Bisericii: o Liturghie Cosmica inaintea Creatorului. In cartea sa „Despre ierarhia cereasca”, ne prezinta ca model de structura organizationala universala – ierarhia, investita cu ordine, stiinta si lucrare. Distingem in lucrarea sa doua ierarhii: Ierarhia Cereasca constituita din lumea nevazuta, adica ingerii si Ierarhia Bisericeasca formata din lumea vazuta, adica oamenii. Precum si faptul ca intre universul ingerilor si universul oamenilor nu exista nici o prapastie, ci o comuniune continua de participare la viata vesnica cu Dumnezeu.
Un alt stalp de lumina al Bisericii Ortodoxe, Sf. Grigore Palama ne vorbeste in operele sale despre energiile divine necreate, prin care Dumnezeu comunica permanent cu lumea creata. Oamenii pot cunoaste aceste energii sub forma harului divin, bunatatii, dreptatii si, nu numai. Acesta este nivelul maxim la care cunoasterea umana poate ajunge, deoarece esenta Cerului ramane totusi, necunoscuta.
In ceea ce ma priveste, pot spune ca am perceput, inca de mic, dorul acesta dupa Cer, contemplarea maretiei Creatorului, poate ca o absenta a animatiei (asa zisului viu cum il consideram eu) si am fugit de ea, in loc sa ma afund in meditatie si contemplare. Cred ca a venit timpul sa explorez mai mult contemplarea Cerului pentru ca “dintre toate stiintele, Dumnezeu a ales contemplatia”, spune un sfant Parinte.
De aceea, dorul dupa cer nu este altceva decat o tainica, linistita si plina de iubire cufundare in Dumnezeu, a carei caldura patrunde sufletul de dragoste. Si, intr-adevar, contemplatia este o stiinta a iubirii. Sufletul incarcat cu dorul dupa Cer e un suflet tandru, bland si rabdator. Cand ajungi sa cunosti, sa simti si sa traiesti dorul dupa Cer, nici-o glorie a pamantului, nici cel mai bun prieten, nici cea mai mare iubire, nimic din toate aceste lucruri nu mai prezinta importanta pentru tine, deoarece atunci traieste Hristos in tine.
Asadar, iubite crestine priveste Cerul si vezi misterul creatiei lui Dumnezeu ascuns in maretia si splendoarea universului, dar nu uita sa-ti privesti propria viata prin ochii Cerului.
Doamne, ajuta!
Stefan Popa.
Stefan Popa
Pe aceeaşi temă
-
Dorul dupa cer - promisiunea lui Dumnezeu
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.