În Vechiul Testament, legea talionului era socotită o expresie a dreptăţii, în timp ce în Noul Testament această lege a fost înlocuită cu iubirea creştină, cea care desăvârşeşte dreptatea.
În Sfânta Scriptură, dreptatea are adesea înţelesul de sfinţenie: „De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” (Mt. 5, 20).
Dreptatea lui Dumnezeu este dragoste, îndelungă răbdare şi îngăduinţă, în timp ce dreptatea şi judecata omenească sunt nedrepte. „Dreptatea dumnezeiască este să faci ceea ce îl odihneşte pe aproapele tău. Dacă, de pildă, ai de împărţit ceva cu cineva, dă-i nu numai jumătate din ceea ce ai, ci cât vrea acela. (...) Dreptatea omenească este atunci când, de pildă, trebuind să împarţi ceva cu cineva, dai jumătate şi tu ţii cealaltă jumătate. (...) Dreptatea omenească nu este pentru oamenii duhovniceşti; ea este doar frână pentru oamenii lumeşti. Omul duhovnicesc este lipsit de minte dacă o foloseşte numai pe ea, pentru că înaintea dreptăţii dumnezeieşti, dreptatea omenească este zero. Dar şi omul lumesc, dacă reuşeşte ceva în viaţa aceasta punând în lucrare numai dreptatea omenească, nu va ajunge la adevărata bucurie şi odihnă” (Sf. Paisie Aghioritul, „Nevoinţă duhovnicească”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2002, pp. 102-103).
Dreptatea omenească susține că cel care a greşit trebuie să fie pedepsit. Dreptatea dumnezeiască cere însă omului să-şi recunoască greşeala şi să se pocăiască, pentru a fi astfel iertat. Orice dreptate omenească, chiar şi cea mai desăvârşită, se întemeiază întotdeauna pe principii omeneşti.
„Numai Dumnezeu judecă drept, fiindcă numai El cunoaşte inimile oamenilor. Noi, deoarece nu cunoaştem judecata dreaptă a lui Dumnezeu, judecăm după înfăţişare, din afară, şi de aceea greşim în judecata noastră şi-l nedreptăţim pe celălalt” (Sf. Paisie Aghioritul, „Patimi şi virtuţi”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2007, p. 96).
Dumnezeu nu ne va nedreptăţi niciodată, pentru că El ne iubeşte. Întrucât există dreptatea şi răsplătirea dumnezeiască, tot binele pe care omul îl face nu se pierde. Din acest motiv, cel care cere să fie îndreptăţit de oameni este lipsit de minte.
Sf. Paisie Aghioritul a vorbit în repetate rânduri despre nedreptate, pe care o considera un mare păcat. Toate păcatele au circumstanţe atenuante, nedreptatea însă nu are, iar pe deasupra ea atrage şi urgia lui Dumnezeu. De aceea, cele mai multe rele care se întâmplă sunt din cauza nedreptăţilor omenești.
Nedreptatea este de două feluri: materială şi morală. Nedreptate materială este cea prin care cineva îl nedreptăţeşte pe altul în lucruri materiale, în timp ce nedreptatea morală se referă la înşelarea care aduce prejudicii sufleteşti, de pildă, când cineva amăgește un copil.
Fiecare om se raportează la nedreptate potrivit cu starea lui duhovnicească. În acest sens, Sf. Paisie afirma că există patru stadii în înfruntarea nedreptăţii. De pildă, când cineva te loveşte pe nedrept: prima treaptă - îi răspunzi cu aceeaşi măsură; a doua treaptă - simţi înăuntrul tău o mare tulburare, dar te abţii şi nu-i întorci cuvântul, nici nu reacţionezi; a treia treaptă - nu te tulburi, rămâi neatins; a patra treaptă - simţi multă bucurie şi fericire pentru nedreptatea care ţi s-a întâmplat (Sf. Paisie Aghioritul, „Mica Filocalie”, Edit. Egumeniţa, Galaţi, 2009, p. 76).
Omul trebuie să primească nedreptatea ca pe o mare binecuvântare, pentru că prin ea dobândeşte binecuvântarea cerească. Dacă ne-am gândi că Cel mai nedreptăţit a fost Iisus Hristos, atunci am primi nedreptatea cu bucurie.
„Cei nedreptăţiţi sunt cei mai iubiţi copii ai lui Dumnezeu. Pentru că, fiind nedreptăţiţi, Îl au în inima lor pe Hristos. Cel nedreptăţit se bucură şi în prigoană şi în temniţă, ca şi cum s-ar afla în Rai. Pentru că acolo unde este Hristos se află Raiul” (Ibidem, p. 76).
Judecata dumnezeiască este întotdeauna dreaptă și înseamnă îndelungă răbdare, care are înlăuntrul ei smerenia şi dragostea. „Dumnezeu este foarte drept, dar şi mult milostiv, şi milostivirea Lui biruieşte dreptatea Sa. Îţi voi da un exemplu, ca să înţelegi. Dacă un oarecare om nu a avut niciodată ocazia să audă despre Dumnezeu, unul ca acesta nu se va judeca potrivit cu starea în care se află, ci potrivit cu starea în care s-ar fi aflat dacă l-ar fi cunoscut pe Dumnezeu. Pentru că altfel Dumnezeu nu ar fi fost drept. Dreptatea dumnezeiască are propriile ei relaţii matematice. Unul şi cu unul uneori fac doi, iar alteori două milioane” (Sf. Paisie Aghioritul, „Nevoinţă duhovnicească”, p. 104).
Strădaniile omeneşti, ce poartă măsurile înguste și egoiste ale minții și ale voii proprii, sunt cele care nu lasă pe Dumnezeu să lucreze. Când nu vieţuim duhovniceşte ne nedreptăţim de fapt pe noi înşine, de aceea toate cele neîndreptate se îndreaptă cu smerenie şi rugăciune.
Când cineva dobândeşte dreptatea lui Dumnezeu, atunci vine și curăţirea lăuntrică şi iluminarea dumnezeiască.
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Dreptatea lui Dumnezeu
Publicat in : Religie -
Cateva ganduri despre dreptatea lui Dumnezeu
Publicat in : Editoriale -
Despre dreptatea lui Dumnezeu si judecata omului
Publicat in : Religie -
Atributele morale
Publicat in : Atributele
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.