14.„ Nu ca să vă ruşinez vă scriu acestea, ci ca să vă dojenesc ca pe nişte copii ai mei iubiţi. 15. Căci de-aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi; că pe voi eu v-am născut întru Hristos lisus prin Evanghelie. 16. Aşadar, vă rog eu pe voi: călcaţi pe urmele mele!”(I Cor. 4, 14-16).
Se pare că la Corint exista un mare număr de învăţători, dar totuşi ei nu pot face lucrarea unui singur părinte. Paidagogos mai apare în Noul Testament în Gal. 3, 24-25. Pedagogul era „păzitorul zilelor copilăriei”, dar expresia nu e satisfăcătoare, fiindcă funcţia lui nu echivalează cu nimic în sistemul nostru educaţional.
În Grecia, până la 7 ani băiatul era în grija mamei, iar când ajungea la vârsta şcolii, pedagogul prelua îndrumarea copilului, continuând să fie mentorul acestuia până la optsprezece ani. Sfântul Pavel doreşte să arate că "faţă de părinţi, pedagogul ocupă o poziţie inferioară. De aceea, nu pedagogul, ci părintele este modelul de imitat pentru copii." Dragostea paternă este aceea care face evident distincţia. Apostolul formulează şi modul în care îşi atribuie paternitatea corintenilor: „eu v-am născut duhovniceşte”, spune el pentru a aduce în prim plan lucrarea lui Dumnezeu, care o covârşeşte pe cea personală. Paternitatea duhovnicească este o lucrare a Duhului Sfânt. Oamenii care au naşterea din trup sunt prefăcuţi, plăsmuiţi din nou de către Duhul Sfânt pe calea - voită de Dumnezeu - intermedierii unui părinte, a cărui responsabilitate esenţială este dobândirea Duhului Sfânt.
Sfântul Simeon Noul Teolog avertizează pe cei ce îşi arogă călăuzirea altora fără Duhul Sfânt, dar şi pe cei ce fără pricepere sunt gata să le primească sfaturile: „să nu vă închipuiţi că sunteţi deja duhovniceşti înainte de a primi Duhul Sfânt.” Arta paternităţii spirituale nu este aşadar identică specializării unui maestru care predă, fapt ce explică afirmarea constantă a întâietăţii ei în faţa celei naturale. Sfântul Pavel afirmă că această fecunditate duhovnicească nu e lipsită de durere („durerile facerii” - Gal 4,19) şi de aceea oricine este chemat să transmită viaţa duhului nu o va putea face decât asumându-şi suferinţa. Avva Longhin ne transmite, de altfel, îndemnul „Dă-ţi sângele, ca să primeşti Duhul” .
Părinte duhovnicesc - fiu duhovnicesc este o relaţie cu totul nouă ce aparţine, după nivelul şi valoarea la care s-a ridicat, în exclusivitate creştinismului. Interdicţia Domnului: „tată al vostru să nu numiţi pe pământ”(Mt. 23,9) n-a fost o piedică pentru cei mai evlavioşi creştini să numească părinte pe un simplu muritor. Ei aduceau cu bună ştiinţă un omagiu unicei paternităţi divine, precum şi o dovadă a părăsirii înşelătoarei paternităţi satanice (I In. 3,8). Psalmul 44,12 e o mărturie despre cele două feluri de părinţi: „Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău”. Aşadar paternitatea duhovnicească a unui preot sau duhovnic e în relaţie cu paternitatea divină: „aşa cum Dumnezeu, Care este şi se socoteşte demn să fie numit Tatăl tuturor, cere ascultare absolută de la cei ce-I slujesc, la fel şi părintele duhovnicesc între oameni, adaptând poruncile lui la legile lui Dumnezeu, pretinde ascultare indiscutabilă” . Dar nici părintelui nu-i este uşor, fiindcă acest nume reclamă dispoziţia de a-şi asuma din iubire greutăţile pe care le implică purtarea de grijă pentru un suflet doritor de mântuire.
O lucrare a Duhului Sfânt este şi filiaţia duhovnicească şi e necesar să rezervăm câteva cuvinte celor care, asemenea corintenilor, li se spune: „călcaţi pe urmele mele!” Nu sunt cuvinte goale, fiindcă Sfântul Pavel se adresa celor slabi, s-a aşezat pe sine la mijloc, valorificând paternitatea spirituală drept acces sigur la Hristos. Ideea este: cine imită pecetea cea adevărată (Pavel), acela a imitat prototipul (Hristos). Fiii duhovniceşti se expun unui risc de care nu au parte cei ce se nasc trupeşte, care datorează naşterea poftei părinţilor. Aşa ţine să ne convingă, cel puţin, Sfântul Grigorie de Nyssa: „naşterea duhovnicească depinde de voinţa celui ce doreşte să primească această naştere”. Şi el mai identifică un alt doilea risc, faptul că noi suntem cei ce ne alegem de bună voie părinţii: „cel ce doreşte să se nască duhovniceşte să chibzuiască bine şi să ştie ce folos îi va aduce tatăl cel nou din care vrea să se nască.” Acest dublu risc e depăşit atunci când inima celui ce naşte, cât şi a născutului, e aproape de Dumnezeu. Pe cât este de mare dorinţa, pe atât e de sănătos fătul care s-a născut duhovniceşte. Ce trebuie să conştientizeze un părinte duhovnicesc? Că el „nu dă naştere propriului său fiu, ci unui copil al lui Dumnezeu, matur şi liber” .
„După fiu se cunoaşte tatăl” , se spune în Vechiul Tetament şi e limpede pentru oricine că fiul totdeauna trebuie să aibă o asemănare cu firea părinţilor. O excepţie care în viaţa duhovnicească îşi dovedeşte deplin veridicitatea, este aceea conform căreia fiecare poate deveni propriul său părinte, lucru pe care-1 facilitează virtutea, singura care conferă putere unei atât de nobile naşteri şi cel care a trăit-o e copleşit de „bucuria că s-a născut om în lume” (In. 16,21). Numărul fiilor duhovniceşti depăşeşte cu mult numărul părinţilor duhovniceşti. Tocmai datorită acestei realităţi ei trebuie preţuiţi, urmând exemplul Sfântului Simeon Noul Teolog, care, ştim destul de bine, s-a luptat pentru privilegiile părintelui său duhovnicesc. Grav este să lipsească fii şi moştenitorii duhovniceşti, mai ales că dintotdeauna se ştie că „părinţii n-au alt scop şi altă grijă decât de a naşte copii şi de-ai educa cu grijă, iar dacă nu au aşa ceva îi încearcă mare durere şi întristare” .
Aşadar, titlul de părinte ca titlu de onoare, este acordat în mod spontan celui ce întruneşte calităţile cerute pentru a naşte, a creşte şi a desăvârşi ucenici în viaţa duhovnicească. Logica principiului ce guvernează înţelegerea paternităţii duhovniceşti - de la cea a Sfântului Pavel asupra corintenilor până la cea a ultimului învrednicit cu acest dar - este următoarea: părinte, după Duh e cel care "conduce la Dumnezeu” .
Preot Dr. Piț George Cosmin
..........
Pr. Dr. Vasile Mihoc, Epistola Sfântului Apostol Pavel către Galateni. Introducere. Traducere şi Comentariu, Teză de doctorat, în R.T., an XXXV (1983), nr.3-4,5-6, p. 292
Sf. Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice şi etice. Screri I, studiu introductiv şi traducere Diac. Ioan I. Ică jr. şi un studiu de Ierom. Alexander Golitzin, Ed. Deisis, 1998, p. 260-263
Patericul (ce cuprinde în sine cuvinte folositoare ale sfinţilor bătrâni), Apărut cu binecuvântarea P.S. Episcop Andrei, Episcopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, 1993, p. 128.
Sf. Vasile cel Mare, Scrieri, Partea a Il-a, Asceticele, p. 503.
Sf. Grigorie de Nyssa, op.cit., p. 342.
Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu, trad., prefaţă şi note Teodor Baconski, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1994, p. 92.
Înţelepciunea lui Isus Sirah (11,30)
Sf. Macarie Egipteanul, op.cit., p . 229
Hausherr, Irenee, Paternitatea şi îndrumarea duhovnicească în Răsăritul creştin, prefaţă Kallistos al Diokleei, postfaţă P. Tomas Spidlik, S.J., trad. Mihai Vladimirescu, Ed. Deisis, Sibiu, 1999, p. 51-54. Este de altfel, un excelent studiu asupra acestei teme cu rezonanţă în viaţa Bisericii.
George Cosmin Pit
-
Duhovnicul, doctorul sufletului
Publicat in : Editoriale -
Duhovnicul sau psihologul
Publicat in : Editoriale -
Duhovnicul mare si duhovnicul mic
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.