Priviti la pasarile cerului
"Nu va ingrijiti pentru sufletul vostru ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; au nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele? Si cine dintre voi, ingrijindu-se poate sa adauge staturii sale un cot? Iar de imbracaminte de ce va ingrijiti? Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon, in toata marirea lui, nu s-a imbracat ca unul dintre acestia. Iar daca iarba campului, care astazi este si maine se arunca in cuptor, Dumnezeu astfel o imbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Deci, nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua." (Matei 6, 22-33)
Fara griji nu inseamna inconstient
Duhul grijii de multe ma indeparteaza de apa vietii. Nu ma pot ruga pentru pacea inimii din jeep. Nu pot face acatiste in piscina. Daca nu e depasita limita decentei, totul are un rost. Dar cum ma pot ruga cu burta plina, cata vreme saracii mor de foame la geamul meu? Saracia isi are rostul ei. Nu mantuieste de la sine, dar iti creeaza contextul de a te apropia ce Mirele crucificat. Nici bogatia nu e mai prejos, cata vreme e asociata cu filantropia, nu cu drogurile, prostitutia, furtul, crima.
Grijile exagerate ale vietii sunt nenaturale si nesanatoase. Nu ma conduc spre fericire, oricum intorc foaia. Voi lasa Mirelui grijile mele, iar El imi va la schimb o Imparatie! Nu delirez, nu sunt hipnotizat, nici tampit: Duhul sufla unde vrea! Il las sa adie si in inima mea. Eu nu m-as plange atat de grijile vietii (mancare, bautura), cat de patimi (mandrie, zgarcenie, desfrau). Poti fi sarac 100 de ani, daca esti lenes. Fara griji nu inseamna inconstient, ci despatimit. Fara griji nu inseamna sa ti abandonezi copiii, ci sa ii cresti in credinta, simplitate, voiosie, naturalete. E greu, dar nu imposibil. Uite, parintele Santa poate. Inseamna ca pot si eu!!!
Nu doar altii, ci mai ales eu
Nici sa nu ma gandesc ca am pornit spre desavarsire, ca am scapat de grijile vietii, cata vreme nu ma socot mai prejos decat toti oamenii. Mi-a placut aceasta idee a lui Toma de Kempis. Si continua misticul: Daca am cu adevarat pacea launtrica, nu voi crede rau despre nimeni. Daca insa sunt nemultumit si tulburat, voi fi framantat de tot felul de banuieli. Omul grijilor tine seama doar de ce trebuie sa faca ALTII. Se vor adauga toate mie, daca voi cauta Imparatia, nu satisfactia imediata. Daca sufletul meu Il iubeste pe Mire, atunci nu va tanji spre cele ce sunt in afara Lui. Omul scapat de griji intelege ce inseamna a iubi pe Mire si a dispretui averea, pentru Mire. Zice Toma de Kempis: Pentru Mirele cel iubit, sa parasesti orice alt iubit. Imparatia e o Nunta. Invitatia e de nerefuzat. Biserica e Mireasa. In afara Bisericii, nu exista mantuire. Bine zicea sf. Ciprian al Cartaginei. Cand ti se da din partea Mirelui o mangaiere sufleteasca, primeste-o cu recunostinta, insa sa intelegi ca ea este doar de la Mire, nu este un merit al tau.
Patria ta e in cer, acolo pune capitalul tau
Parca azi a scris Ioan Gura de Aur aceste cuvinte, exact pentru mine: "Patria ta este in cer. Asadar acolo pune capitalul tau, pentru ca sa ai adevaratul folos si indulcire de la El. Vrei sa fii bogat cu adevarat, fa-ti pe Dumnezeu prieten, si vei fi cel mai bogat. Voiesti sa ramai bogat, fii smerit; caci prin smerenie se slabeste pisma altora si atunci poti in tihna sa stapanesti ceea ce ai. Iar a fi smerit, la aceasta noi in adevar avem multe pricini. Noi trebuie numai sa socotim firea noastra cea patimasa, sa numaram pacatele noastre, si sa cumpanim, cine suntem noi.
Nu zice, intru mandria ta: eu am gramadit venitul atator ani, au am atatea si atatea mii de bani si dobanzile se inmultesc in fiecare zi. Caci oricat de mult ai putea numara, totusi acesta este ceva desert si trecator. Adeseori un singur ceas, asemenea unui vant, carele mana pulberea, a rapit toate acestea dintru o casa. Istoria e plina de exemple de felul acesta. Astazi esti bogat, maine poti sa fii sarac."
Grija de a deveni bun e o grija mantuitoare
Insa, parintele Teofil de la Sambata ne spune ca "exista si griji mantuitoare. „Toata grija cea lumeasca de la noi s-o lepadam", se spune la slujba, la Sfanta Liturghie. Deci, grijile lumesti trebuie astupate cumva cu increderea in Dumnezeu si in bunatatea Lui, facandu-ne datoria, pentru ca daca nu-ti faci datoria, grijile se inmultesc si ingrijorarea creste. Dar exista si o grija pentru a deveni bun, o grija pentru implinirea voii lui Dumnezeu, grija de a trai corect, grija de a face ceea ce esti dator sa faci. Exista si griji mantuitoare, griji care te ridica, te angajeaza in viata sfanta, grija de a-ti implini datoriile pe care le ai prin situatia in care te gasesti. De exemplu, cineva care are familie, grija de copii, de a-i creste, de a-i educa frumos si bine, grija de a le da o inzestrare spirituala care sa-i pazeasca de necazurile vietii, pentru ca necazurile vietii vin de pe urma pacatelor. Ceea ce vrea Dumnezeu cu noi este ca in fiecare zi sa traim o viata frumoasa si linistita, o viata din care sa lipseasca ingrijorarea pentru lucruri pamantesti, dar in care sa se faca vadita grija de a-I sluji lui Dumnezeu si de a-I face voia Lui. Si in felul acesta omul este angajat spre bine si nu este asuprit de rau."
Fericiti si pe pamant si in cer
Cuvinte simple, dar inaltatoare are parintele Cleopa: "De aceea este in lume atata suferinta si sunt atatea boli si certuri in familie, pentru ca am uitat de Dumnezeu. Am uitat de poruncile Lui, de dragostea Lui, de Biserica Lui, de mantuitoarele invataturi ale Sfintei Evanghelii, punind nadejdea numai in miinile, in mintea si in mandria noastra. Poate de aceea multi crestini nu au adevarata pace si multumire sufleteasca.
Sa ne intoarcem din nou la Dumnezeu, la rugaciune, la lucrarea faptelor bune. Dumnezeu ne asteapta. Sa nu ne mai mandrim cu mintea noastra, sa nu ne punem nadejdea in mainile noastre, nici in viata aceasta trecatoare. Ci numai in Dumnezeu sa credem, in El sa nadajduim, Lui numai sa I ne inchinam, la Biserica lui Hristos sa mergem cat mai des si prin pocainta si viata crestineasca sa lucram ogorul mantuirii noastre. In toate cele bune sa fim intai. Si la lucrul mainilor si la biserica si la milostenie si la post si la rugaciune. Cu mainile sa lucram, dar cu mintea sa ne rugam. Cu picioarele sa calatorim pe calea vietii, dar cu limba sa laudam pe Dumnezeu si sa dam sfaturi duhovnicesti. Sa crestem copiii in frica de Dumnezeu, sa traim in pace cu iubitorii de pace, iar de cei rai, razvratitori, eretici si robiti de patimi sa ne ferim, ca sa nu cadem in cursele lor. Sa nu ne biruim nici de mandria hainelor, nici de laudele sau ocara oamenilor, nici de betie sau cumplita desfranare sau de multimea grijilor pamantesti care stapanesc astazi toata lumea. De vom face asa, vom duce aici viata linistita, vom avea timp mai mult de rugaciune, si vom fi fericiti si pe pamant si in cer".
Coboara din icoana si ia-ma langa tine
O deosebita poezie, "Suflet", de Catalin Dumitrean:
"Si-acum Fecioara blanda, asa cum intelegi,
Coboara din icoana si ia-ma langa tine,
Sa fim doar noi si plansul, jertfelnici si intregi,
Sa te asezi alaturi, sa stai pe langa mine.
M-ai pus in rama alba, si apoi dintr-un pahar,
O floare mi-a dat viata, si umbra si speranta,
E noapte, e tacere, icoanele au har,
Iar eu astept in lacrimi un strop de cutezanta."
Ultimul si eternul colind
Felicia Feldioran, foarte frumoase versuri:
"Destinul e Lumina vie,
E liliacul inflorind,
Este o stea ce reinvie
Si ultimul, etern colind.
Destinul este si Nadejde,
Credinta si Iubire-n veac,
Destinul e Nemarginire
Medicamentul cel de leac.
Sa ne-ndreptam catre Lumina
S-aprindem flacara in noi,
Sa facem viata mai senina
Indestinati fara nevoi.
Sa facem viata Sarbatoare
Pe care s-o traim frumos
Sa fie-n suflete doar Soare
Sa ne-nchinam la un Hristos."
Nu stiu, dar imi simt vesnicia
M-a bucurat textul Elenei Moise, intitulat "Nu stiu, dar imi simt vesnicia": "Amintindu-ne insa ca termenul criza inseamna si judecata, sa incercam o dreapta cumpanire luand ca sfetnic discernamantul si sa cautam, dincolo de aceasta realitate orbitoare, asurzitoare si efemera, o alta - cea a dainuirii. Aici, minunandu-ne, am putea spune cu Radu Gyr: "Nu stiu, dar imi simt vesnicia". E si aici frica, insa intr-o alta ipostaza, una folositoare eliberarii de raul din noi si din preajma noastra."
Do not worry, be happy
Parintele Alexandru reia tema evanghelica si o lamureste: "Dragii mei, poate ca ati observat ca atunci cand am facut citirea evanghelica in engleza, in loc de "nu va ingrijiti" s-a spus "do not worry". Ceea ce va spun acum este ca nu trebuie sa uitam ca Evanghelia a fost tradusa in limba romana acum trei sute de ani, pe timpul domnitorilor Serban Cantacuzino si Constantin Brancoveanu, iar limba a evoluat intre timp. In cazul acesta de exemplu, "nu va ingrijiti" nu inseamna "nu aveti grija" sau "sa nu va pese", ci inseamna "nu va ingrijorati". Si intr-adevar, ceea ce ne spune citirea evanghelica de astazi este sa nu ne ingrijoram, sau daca vreti, in limbaj modern, sa nu disperam in fata greutatilor vietii.
Si de ce sa nu disperam, cand ni se pun atatea piedici in cale si ne lovim de atatea obstacole, in viata de zi cu zi? Raspunsul il stim cu totii: pentru ca Dumnezeu ne poarta de grija si el ne povatuieste si ne arata drumul catre liman, de fiecare data. Daca insa intram intr-o stare de disperare care de cele mai multe ori ne intuneca mintea si ne paralizeaza gandirea, abia ca nu mai vedem semnele pe care ni le trimite Domnul si uitam invataturile lui. Pe cand, daca in momentul in care ne izbim de o situatie mai grea, ramanem calmi, ne rugam Domnului sa ne lumineze si sa ne calauzeasca, atunci vom vedea mai limpede solutia si calea pe care trebuie sa mergem."
Ne dam dezlegari pentru orice
Parintele Gh. Anitulesei trage un semnal de alarma: "Omul vede in placerea de a fuma, ca fumatul nu este pacat; in placerea de a curvi sau preacurvi, caci curvia sau preacurvia nu este un pacat greu; a lucra in duminici si sarbatori, zic unii, nici vorba sa fie pacat, caci munca este o porunca data de Dumnezeu. Unii nu disting credinta cea adevarata de cea falsa." Delasare, indiferenta, nefericire!
Emanuela Stoica marturiseste: "Eu personal cand am trecut prin incercarea de foc, ma rugam tot timpul in cugetul meu la Dumnezeu, si in ciuda adversitatilor prin care treceam, pacea Lui domnea peste inima mea. El imi dadea putere sa pot inainta prin credinta si recunosc ca daca nu era de partea mea, m-as fi prabusit sub povara grea. Slavit sa fie Domnul, caci El ne poarta intotdeauna in carul Lui de biruinta. Credinta se uita la Dumnezeu, iar sentimentele la ceea ce se intampla in jurul nostru. Credinta isi pune increderea in caracterul lui Dumnezeu si in promisiunile Lui. Trebuie sa stim ca orice lucru lucreaza impreuna spre binele celor ce-l iubesc pe Dumnezeu. El ingaduie evenimentele si imprejurarile in viata noastra ca sa ne invete, sa ne modeleze, sa ne transforme asemenea Fiului Sau. Deci haideti sa fim credinciosi, nu necredinciosi!"
Prea furiosi
Saptamana trecuta m-am bucurat citit textul clujencei Cristina Muresan: "Chiar daca au fost rostite cu mii de ani in urma, cuvintele Lui au ramas la fel de actuale. Mulți oameni le ignora, altii sunt prea fricosi sa le creada, dar sunt si oamenii care le iau pe cuvant, le experimenteaza si apoi scriu istorie cu ele. Asa este cazul lui Lillian Trasher care s-a dus in Egipt in primii ani ai lui 1900, unde a fost coplesita de nevoile miilor de orfani si copii abandonati. Nu putea face nimic pentru a-i ajuta, caci nu avea nici o sursa de venit personala - cu atat mai putin pentru copiii dependenti. Dar era convinsa ca Dumnezeu ii spunea sa faca ceva.
Ea a inceput sa ia copii in grija si curand raspundea de 1500 - 2000 de copii si vaduve. Timp de 51 de ani, in care sunt inclusi anii teribili ai celui de-al Doilea Razboi Mondial, ea a depins de Domnul si de darnicia copiilor Lui, fie pentru hrana orfanilor, fie pentru cladirile anexe.
Ea istoriseste: "Intr-o zi m-am dus sa-mi vizitez una din prietenele mele egiptene, care era bolnava. Am petrecut toata ziua cu ea si m-a intrebat cati copii am (la orfelinat). I-am spus si m-a intrebat cati bani aveam.
I-am spus ca aveam mai putin de 5 dolari si ca imprumutasem 250 de dolari de la una din prietenele mele." Prietena lui Lillian era ingrijorata. Stiind ca orfelinatul era pe cale sa inceapa constructia unei noi cladiri, ea intreba:
- De buna seama ca nu incepi o cladire pana cand nu ai ceva bani in plus la indemana, nu?
Lillian i-a raspuns:
- O, noi nu asteptam bani. Cand suntem siguri ca avem nevoie de o cladire noua, incepem chiar si de la cincizeci de centi. Cam cand se termina cladirea, terminam si noi de achitat."
Nu ma voi ingriji de multe, ci de cele sufletesti. Imi voi tempera simtul critic. Voi fi atent cum discut cu ceilalti. Voi duce cadouri surpriza. Nu voi mai fi trist. Rautatea ma epuizeaza si imi anuleaza viza pentru marea calatorie. Nu voi fi nehotarat, ca sa nu ii derutez pe cei din jur. Cu rabdare si tact, voi evita certurile. Fac parte din poporul Invierii, nu mai am motive de mahnire.
Marius Matei
Marius Matei
-
Patimile - boli ale sufletului
Publicat in : Credinta -
Cum se nasc patimile ?
Publicat in : Editoriale -
Patimile si Invierea in psalmi
Publicat in : Saptamana Patimilor -
Patimile Celui fara de patimi
Publicat in : Saptamana Patimilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.